În Numele lui Allah, Ar-Rahman (Cel Milostiv),


Ar-Rahīm (Cel Îndurător)


Cuvânt înainte


Toată Slava I se cuvine lui Allah şi toate


binecuvântările lui Allah fie asupra Profetului Său, Mohammed, asupra familiei sale, asupra companionilor săi şi asupra tuturor celor care urmează Calea Sa cea Dreaptă; fie ca Allah Cel Atotputernic să aibă milă de ei în


Ziua Judecăţii!


Încă de la începuturile vieţii umane pe această planetă, omul a încercat mereu să înţeleagă natura, locul său în schema creaţiei şi însuşi scopul vieţii. În această căutare a Adevărului, care se întinde pe mai multe secole şi cuprinde diferite civilizaţii, religia a modelat viaţa umană şi, într-o mare măsură, a determinat cursul istoriei. În timp ce unele religii s-au bazat pe textul scris, susţinut de către adepţii săi ca fiind de origine Divină, altele s-au bazat exclusiv pe experienţa umană.


Coranul, principala sursă a credinţei islamice, este o Carte considerată de către adepţii săi, musulmanii, a fi de origine Divină. De asemenea, musulmanii au credinţa fermă că aceasta este o călăuzire pentru întreaga omenire. Având în vedere că Mesajul Coranului este considerat a fi valabil pentru toate timpurile, acesta ar trebui să fie relevant pentru fiecare epocă. Dar trece oare Coranul acest test?


7


În această carte, voi prezenta o analiză obiectivă a credinţei islamice cu privire la originea Divină a Coranului, în lumina descoperirilor ştiinţifice confirmate.


În istoria civilizaţiei mondiale, a existat o perioadă în care „miracolele” sau acele lucruri care au fost percepute ca fiind minuni au avut prioritate în faţa raţiunii şi a logicii umane.


Desigur, definiţia „miracolului” este una simplă: un miracol este ceva care are loc în afara cursului normal al vieţii şi pentru care omenirea nu are nicio explicaţie. Cu toate acestea, trebuie să fim foarte atenţi atunci când acceptăm ceva ca fiind un miracol. În anul 1993, „The Times of India” din Mumbai a raportat că „un sfânt” cu numele de „Pilot Baba”a pretins că a stat scufundat în apă, într-un rezervor, în mod continuu timp de trei zile şi trei nopţi. Însă, atunci când reporterii au vrut să examineze partea inferioară a rezervorului de apă, în care a pretins că şi-a înfăptuit miracolul, el a refuzat să-i lase să facă acest lucru. El şi-a argumentat refuzul printr-o întrebare: cum poate fi examinat uterul unei mame care dă naştere unui copil? Evident, „sfântul” a avut ceva de ascuns! Ceea ce a pretins el a fost un truc simplu pentru a obţine publicitate. Cu siguranţă, nicio persoană modernă, care are chiar şi cea mai mică licărire de gândire raţională, nu ar accepta un astfel de „miracol”. Dacă astfel de minuni false sunt dovezi ale Divinităţii, atunci ar trebui să-i acceptăm pe toţi magicienii de renume mondial, cunoscuţi pentru trucurile lor magice, ingenioase, ca fiind adevăraţi dumnezei-bărbaţi!


8


O carte despre care se pretinde a fi de origine Divină este, de fapt, una despre care se pretinde a fi un miracol. O astfel de afirmaţie este uşor de verificat în orice epocă, conform standardelor acelei epoci. Musulmanii au credinţa fermă că Nobilul Coran este Revelaţia finală a lui Allah, miracolul miracolelor, fiind revelat ca o îndurare pentru întreaga omenire.


Haideţi să cercetăm veridicitatea acestei credinţe!


1. Provocarea Coranului


Literatura şi poezia au fost mereu instrumente de exprimare a creativităţii umane în toate culturile. De asemenea, lumea a asistat la o epocă în care literatura şi poezia au ocupat o poziţie importantă, similară cu poziţia de care se bucură în prezent ştiinţa şi tehnologia.


Chiar şi oamenii de ştiinţă nemusulmani sunt de acord că Nobilul Coran este literatura arabă prin excelenţă – este cea mai bună literatură arabă de pe faţa Pământului.


Coranul provoacă omenirea să creeze ceva asemănător:


„Iar dacă vă îndoiţi de cele pe care le-am pogorât Robului Nostru [Mohammed], aduceţi o Sură asemenea lui


9


şi chemaţi martorii voştri cei afară de Allah, dacă sunteţi sinceri! ~ Şi dacă nu o faceţi - şi nu o veţi face! - atunci feriţi-vă de Focul care mistuie oamenii şi pietrele, pregătit pentru necredincioşi!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:23-24]1


Provocarea Coranului este de a crea o singură Surah (Capitol) asemănătoare cu cele pe care el le conţine. Această provocare este adresată în mai multe rânduri pe parcursul întregului Coran. Provocarea de a crea o Surah de aceeaşi frumuseţe, elocvenţă, profunzime sau semnificaţie, care să fie cel puţin asemănătoare cu acelea din Coran, a rămas până în ziua de astăzi fără răspuns.


Cu toate acestea, omul modern, raţional, nu ar accepta o Scriptură religioasă care spune, în cel mai frumos limbaj poetic, că Pământul este plat şi aceasta pentru că trăim într-o epocă în care raţiunea umană, logica şi ştiinţa au întâietate. Nu mulţi ar accepta ca limbajul minunat al Coranului să fie o dovadă a originii sale Divine. Fiecare Scriptură care se pretinde a fi o Revelaţie Divină trebuie, de asemenea, să fie acceptată prin prisma raţiunii şi logicii proprii.


Celebrul fizician, laureat al Premiului Nobel, Albert Einstein a spus:


„Ştiinţa fără religie este şchioapă. Religia fără ştiinţă este oarbă.”


1 [2:23-24] indică Surah sau Capitolul 2, şi āyāt sau versetele 23 şi 24. Aceeaşi notaţie este folosită pe parcursul întregii cărţi


10


Haideţi să studiem Coranul şi să analizăm dacă acesta şi ştiinţa modernă sunt compatibile sau incompatibile?


Coranul nu este o carte despre ştiinţă, ci o carte despre „semne”, adică āyāt (versete). Există în Coran mai mult de şase mii de „semne”, dintre care mai mult de o mie fac referire la nucleul ştiinţei.


Cu toţii ştim că de multe ori ştiinţa își schimbă direcția. În această carte am luat în considerare doar faptele stabilite ştiinţific şi nu teoriile bazate doar pe simple supoziţii, care nu sunt dovedite ştiinţific.


2. Astronomia


• Crearea Universului: „Big-Bang”


Crearea Universului este descrisă de astrofizicieni ca fiind un fenomen acceptat pe scară largă, cunoscut sub numele de „Big-Bang”. Acest fenomen este sprijinit de date


11


observaţionale şi experimentale colectate de către astronomi şi astrofizicieni pe parcursul a zeci de ani.


Conform „Big-Bang”-ului, întregul Univers a fost, iniţial, o Nebuloasă Primară, apoi a avut loc „Big-Bang”-ul care a condus la formarea galaxiilor. Acestea, mai apoi, s-au divizat, formând stelele, planetele, Soarele, Luna, etc. Originea Universului a fost unică, iar probabilitatea ca acest lucru să se producă „din întâmplare” este nulă.


Coranul conţine următorul verset cu privire la originea Universului:


„Oare nu văd cei care nu cred că Cerurile şi Pământul au fost împreună şi că Noi le-am despărţit şi din apă am făcut tot ceea ce este lucru viu2? Şi oare tot nu cred ei?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 21:30]


Similitudinea uimitoare dintre versetul coranic şi teoria „Big-Bang”-ului este inevitabilă!


Cum ar putea o carte, care a apărut în deşerturile Arabiei să conţină, încă de acum mai bine de 1400 de ani, acest adevăr ştiinţific profund?!


• Masa gazoasă iniţială, de dinaintea creării galaxiilor


2 Adică animale şi plante. Acest verset este confirmat de teoria ştiinţei moderne despre apariţia Pământului şi a vieţii pe el


12


Oamenii de ştiinţă sunt de acord că, înainte de formarea galaxiilor în Univers, materia celestă a fost în stare gazoasă. Pe scurt, înainte de formarea galaxiilor era prezentă o imensă materie gazoasă imensă sau nori. Pentru a descrie materia celestă iniţială, cuvântul fum este mai adecvat decât cuvântul gaz. Următorul verset coranic se referă la această stare iniţială a Universului prin cuvântul arab dukhān, care are sensul de fum:


„Apoi s-a întors către Cer - care era un fum - şi i-a zis lui şi Pământului: «Veniţi amândouă, de voie sau fără de voie!» Şi au răspuns ele: «Venim, supunându-ne de bunăvoie!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 41:11]


Din nou, acest lucru este corolar „Big-Bang”-ului şi nu a fost cunoscut de nimeni înainte de Profeţia Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)3.


Care ar fi putut să fie atunci sursa acestei cunoaşteri?


• Pământul are formă sferică


În vremuri îndepărtate, oamenii credeau că Pământul este plat. Timp de secole, ei se temeau să se aventureze prea departe de frică să nu cadă de pe marginea Pământului! Sir Francis Drake a fost prima persoană care a demonstrat că


3 Musulmanii trimit salutări asupra tuturor Profeţilor atunci când le pronunţă numele


13


Pământul are formă sferică, atunci când l-a înconjurat navigând, în anul 1597.


Observaţi următorul verset coranic referitor la alternanța dintre zi și de noapte:


„Oare nu vezi că Allah face să intre noaptea în zi şi face să intre ziua în noapte [...]?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 31:29]


Aici, formularea „să intre” se referă la faptul că noaptea se schimbă încet şi treptat în zi şi invers, fenomen care poate avea loc doar în cazul în care Pământul are formă sferică. Dacă Pământul ar fi fost plat, ar fi existat o schimbare bruscă de la noapte la zi şi de la zi la noapte.


Următorul verset coranic face, de asemenea, aluzie la forma sferică al Pământului:


„El a creat Cerurile şi Pământul întru adevăr. El înfăşoară noaptea peste zi şi ziua peste noapte.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 39:5]


Cuvântul arab folosit aici - kaūara - însemnă a se înfăşura, la fel cum un turban se înfăşoară în jurul capului.


14


Această înfăşurare a zilei cu noaptea poate avea loc doar dacă Pământul are formă sferică.


• Lumina Lunii este o lumină reflectată


Civilizaţiile anterioare credeau că Luna emană lumină proprie. Astăzi, ştiinţa ne spune că lumina Lunii este o lumină reflectată. De fapt, acest lucru a fost menţionat în Coranul cel Nobil acum mai bine de 1400 de ani, în următorul verset:


„Binecuvântat este Cel ce a făcut zodii4 în Cer şi a făcut în el o candelă5 şi o Lună luminoasă!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 25:61]


Cuvântul arab folosit în Coran pentru Soare este Shams. De asemenea, mai apare ca sirāj, care înseamnă candelă, sau wahhāj, însemnând lampă aprinsă, sau diya, însemnând lumină strălucitoare. Toate aceste trei descrieri se potrivesc Soarelui, deoarece el generează căldură intensă şi lumină prin ardere internă.


Cuvântul arab pentru Lună este Qamar şi este descris în Coran ca munīr, care înseamnă un corp care dă nūr, adică reflectă lumină. Din nou, descrierea din Coran se potriveşte perfect cu adevărata natură a Lunii, care nu emană lumină proprie, ci este un obiect inactiv, care reflectă lumina Soarelui.


Niciodată în Coran nu este menţionată Luna ca sirāj, wahhāj sau diya şi nici Soarele ca nūr sau munīr, ceea ce


4 Constelaţii şi planete


5 Soarele


15


dovedeşte faptul că Nobilul Coran recunoaşte diferenţa dintre natura luminii Soarelui şi cea a Lunii.


Următoarele versete fac referire la natura luminii provenite de la Soare şi la cea care provine de la Lună:


„El este Cel care a făcut Soarele ca o lumină strălucitoare şi Luna ca o lumină [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 10:5]


„Nu vedeţi voi cum a creat Allah şapte Ceruri în straturi identice, unul peste altul? ~ Şi a făcut Luna o lumină [reflectată] acolo şi a făcut Soarele [să ardă] ca o candelă [sursă de lumină şi căldură]?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 71:15-16]


Astfel, Coranul cel Nobil şi ştiinţa modernă sunt într-o perfectă concordanţă cu privire la diferenţa dintre natura luminii Soarelui şi cea a Lunii.


• Mişcarea Soarelui


Pentru o lungă perioadă de timp, filozofii şi oamenii de ştiinţă europeni credeau că Pământul se află în centrul Universului şi că orice alt corp ceresc, inclusiv Soarele, se roteşte în jurul lui. În Occident, acest concept geocentric al Universului a fost chiar predominant încă de pe timpul lui Ptolemeu, în secolul al doilea î.Hr. În anul 1512, Nicolaus Copernic a prezentat teoria sa heliocentrică a Mişcării Planetare, în care a afirmat că Soarele este nemişcat în centrul sistemului solar, iar planetele gravitează în jurul lui.


16


În anul 1609, savantul german Johannes Keppler a publicat „Astronomia Nova” („Noua astronomie”) , prin care a conchis nu numai că planetele se mişcă pe orbite eliptice în jurul Soarelui, ci și că ele se rotesc în jurul axei lor cu viteze regulate. Astfel, oamenii de ştiinţă europeni au putut să explice în mod concret multe dintre mecanismele sistemului solar, inclusiv secvenţa dintre zi şi noapte.


După aceste descoperiri ştiinţifice, se credea că Soarele este staţionar şi că nu se roteşte în jurul axei sale, asemeni Pământului.


Studiaţi următorul verset coranic:


„El este acela care a creat noaptea şi ziua, Soarele şi Luna; şi fiecare pluteşte pe cercul său.6” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 21:33]


6 Se roteşte pe orbita sa


17


Cuvântul arab folosit în versetul de mai sus este yasbahūn, care derivă din cuvântul sabaha. Acesta poartă cu el ideea de mişcare, care provine de la orice corp aflat în mişcare. Dacă acest cuvânt se foloseşte pentru o persoană aflată pe Pământ, acesta nu are semnificaţia de „rulare”, ci de „mers pe jos sau deplasare”. Dacă este folosit pentru o persoană aflată în apă, acesta nu înseamnă că pluteşte, ci că înoată. În mod similar, dacă termenul de yasbah se foloseşte pentru un corp ceresc, aşa cum este Soarele, aceasta nu înseamnă numai că pluteşte în spaţiu ci, de asemenea, că se roteşte.


Mai nou, majoritatea manualelor şcolare au inclus faptul că Soarele se roteşte în jurul axei sale, lucru ce poate fi dovedit cu ajutorul unui echipament special care protejează ochiul. Se pot observa pe suprafaţa Soarelui pete care completează o mişcare circulară completă o dată la fiecare 25 de zile, ceea ce înseamnă că rotirea Soarelui în jurul axei sale durează 25 de zile.


Soarele călătoreşte în spaţiu cu o viteză de 250 de km pe secundă, durând aproape 200 de milioane de ani completarea unei rotaţii în jurul centrului galaxiei noastre, Calea Lactee. În Coran, găsim:


„Nici Soarele nu se cuvine să ajungă Luna, nici noaptea nu poate să o ia înaintea zilei şi toate plutesc pe orbite [proprii].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 36:40]


Acest verset menţionează, încă de acum mai bine de 1400 de ani, un lucru esenţial, descoperit recent de către astronomia modernă şi anume: existenţa orbitelor individuale


18


pentru Soare şi Lună şi călătoria lor prin spaţiu cu propria lor mişcare.


„Locul fix” spre care Soarele călătoreşte, purtând cu el întregul sistem solar, a fost localizat de către astronomia modernă, care l-a numit „Solar Apex”. Cu adevărat, sistemul solar se deplasează în spaţiu spre un punct situat în constelaţia Hercule (Alpha Lyrae), a cărei locaţie exactă este acum ferm stabilită.


Luna se roteşte în jurul axei sale pe o perioadă egală cu rotaţia sa în jurul Pământului, o rotaţie completă având loc într-o perioadă de aproximativ 29½ zile.


Nu putem decât să fim uimiţi de acurateţea versetului coranic. Şi atunci nu ar trebui să ne punem întrebarea:


„Care ar fi putut să fie sursa acestei cunoaşteri?”


• Soarele se va stinge


Lumina Soarelui se datorează unui proces chimic care se derulează pe suprafaţa sa, desfăşurându-se în mod continuu în ultimele cinci miliarde de ani. Va veni un sfârşit, atunci când Soarele se va stinge complet, ceea ce va conduce la dispariţia tuturor formelor de viaţă de pe Pământ. În ceea ce priveşte efemeritatea Soarelui, Allah Preaînaltul spune în Coran:


„Iar Soarele aleargă către un sălaş al lui. Aceasta este rânduiala Celui care este Al-‘Aziz [Invincibilul, Cel Atotputernic], Al-ʻAlīm [Atoatecunoscătorul,


19


Omniscientul]!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 36:38],


„Allah este Cel care a înălţat Cerurile fără stâlpi pe care să-i vedeţi, iar apoi s-a aşezat pe Tron şi a supus Soarele şi Luna, fiecare urmându-şi cursul său până la un termen hotărât [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 13:2],


„El lasă ca noaptea să intre în zi şi lasă ca ziua să intre în noapte. El a supus Soarele şi Luna şi fiecare aleargă către un termen hotărât [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 35:13],


„[...] El a supus Soarele şi Luna şi fiecare grăbeşte până la un termen hotărât. El este Al-‘Aziz [Invincibilul, Cel Atotputernic], Al-Ghafūr [Atoateiertătorul].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 39:5]


Cuvântul arab folosit aici este mustaqarr, care înseamnă loc sau timp bine determinat. Astfel, Coranul spune că Soarele aleargă spre un loc bine determinat, făcând acest lucru doar pentru o perioadă determinată de timp, însemnând că aceasta se va termina sau că Soarele se va stinge.


• Materia interstelară


Spaţiul din afara sistemelor astronomice organizate a fost considerat a fi un vid. Astrofizicienii au descoperit mai târziu prezenţa unor „punţi” de materie în acest spaţiu interstelar, numite plasmă, care constau dintr-un gaz complet ionizat, conţinând un număr egal de electroni liberi şi de ioni


20


pozitivi. Uneori, plasma este numită cea de-a patra stare de agregare a materiei (în afara celor trei stări cunoscute: solid, lichid şi gazos). Coranul se referă la prezenţa acestei materii interstelare în următorul verset:


„El este Cel care a creat Cerurile şi Pământul şi ceea ce este între ele [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 25:59]


Ar fi ridicol pentru oricine să sugereze că prezenţa materialului interstelar a fost cunoscută acum mai bine de 1400 de ani!


• Expansiunea Universului


În anul 1925, astronomul american Edwin Hubble a furnizat dovezi observaţionale cu privire la faptul că galaxiile se îndepărtează unele de altele, ceea ce implică expansiunea Universului. Astăzi, acest lucru este un fapt ştiinţific stabilit. Iată ce spune Coranul cu privire la natura Universului:


„Iar Cerul l-am înălţat cu Puterea Noastră şi Noi îl lărgim.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 51:47]


Cuvântul arab musiūn, tradus corect, înseamnă a lărgi, a extinde, iar acesta se referă la crearea Universului aflat în expansiune.


Unul dintre cei mai mari astrofizicieni, Stephen Hawking, spune în cartea sa „O scurtă istorie a timpului”:


21


„Descoperirea legată de extinderea Universului a fost una dintre cele mai mari revoluţii intelectuale ale secolului XX.”


Coranul a menţionat extinderea Universului înainte ca omul să fi învăţat să construiască un telescop!


Unii ar putea spune că prezenţa evenimentelor astronomice în Coran nu este un lucru surprinzător, deoarece arabii au fost avansaţi în domeniul astronomiei. Acest fapt este corect, însă se omite un lucru important, şi anume că Nobilul Coran a fost revelat cu secole înainte ca arabii să exceleze în astronomie. Mai mult decât atât, multe fapte ştiinţifice menţionate mai sus, aşa cum sunt originea Universului prin procesul numit Big-Bang, nu au fost cunoscute de către arabi nici chiar atunci când ştiinţa lor a atins apogeul. Așadar, faptele ştiinţifice menţionate în Coran nu se datorează faptului că arabii erau avansaţi în astronomie. Însă, inversul este adevărat şi anume că ei au avansat în astronomie, deoarece astronomia ocupă un loc important în Coran.


3. Fizica


• Atomii se pot diviza


În Antichitate, a fost acceptată teoria binecunoscută sub numele de „Teoria atomismului”. Aceasta a fost iniţial propusă de către greci, în special de savantul Democrit, cel care a trăit cu aproximativ 23 de secole în urmă. Democrit şi


22


cei care au venit după el au presupus că cea mai mică unitate a materiei este atomul. Arabii antici au crezut la fel.


Cuvântul arab dharrah înseamnă, cel mai frecvent, un atom. În ultima perioadă, ştiinţa modernă a descoperit că este posibilă chiar şi divizarea acestuia. Faptul că atomul poate fi divizat este o descoperire a secolului XX. Cu paisprezece secole în urmă, acest concept ar fi părut neobişnuit chiar şi pentru un arab, deoarece dharrah a fost limita dincolo de care nu se putea trece. Cu toate acestea, următorul verset coranic refuză să recunoască această limită:


„Aceia care nu cred zic: «Ceasul nu va veni la noi!» Spune: «Ba - pe Domnul meu! - el va veni la voi!» Celui ce ştie Necunoscutul nu-I scapă nici măcar greutatea unui fir de colb, nici din Ceruri, nici de pe Pământ. Şi nimic - nici mai mic decât aceasta, nici mai mare - nu există fără să nu fie [înscris] într-o Carte desluşită.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 34:3]


Un mesaj similar găsim şi în versetul:


„[...] Domnului tău nu-i va scăpa nici cât greutatea unui fir de colb - nici de pe Pământ, nici din Cer - nici cât [o greutate] mai mică [decât aceasta] şi nici mai mare, fără ca acestea să [fie înscrise] într-o Carte limpede.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 10:61]


Aceste versete ne arată Omniscienţa lui Allah, Cunoaşterea Lui nemărginită în ceea ce priveşte toate lucrurile vizibile sau ascunse. Allah este Cunoscătorul a tot şi a toate, inclusiv a ceea ce este mai mic sau mai mare decât atomul. Astfel, aceste versete dovedesc în mod clar că este posibil să


23


existe ceva mai mic decât atomul, fapt descoperit recent de ştiinţa modernă.


4. Hidrologia


• Circuitul hidrologic al apei


În anul 1580, Bernard Palissy a fost prima persoană care a descris conceptul actual al circuitului apei în natură. El a fost cel care a descris modul în care apa oceanelor se evaporă şi apoi, răcindu-se, formează norii. După aceea, ei se mişcă spre interiorul uscatului, după care, ridicându-se, are loc condensarea vaporilor de apă care se transformă în picături de ploaie. Această apă este acumulată mai apoi în lacuri şi râuri şi se întoarce la ocean printr-un circuit continuu.


În secolul VII î.Hr., Thales din Milet a crezut că stropii de apă de pe suprafaţa oceanelor sunt purtaţi de vânt spre interiorul uscatului, unde se formează ploaia.


În trecut, oamenii nu aveau cunoştinţe despre sursa apei subterane, ei considerând că apa oceanelor, sub efectul vânturilor, este purtată în interiorul continentelor. De asemenea, ei credeau că apa provenea dintr-un pasaj secret sau Marele Abis, acest pasaj fiind legat de oceane şi numit „Tartarus” încă de pe vremea lui Platon. Chiar Descartes, un mare gânditor al secolului XVIII, a subscris acestui punct de vedere. Până în secolul XIX, teoria lui Aristotel, conform căreia apa se condensează în cavernele reci ale munţilor, formând lacuri subterane care alimentează izvoarele, era încă


24


răspândită. În ziua de azi, se ştie că apa de ploaie care se scurge prin crăpăturile solului este responsabilă de acest lucru. Coranul descrie aceste fenomene în următoarele versete:


„Oare tu nu vezi că Allah trimite apă din Cer, apoi o îndreaptă ca izvoare în Pământ, apoi scoate cu ajutorul ei roade de felurite culori [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 39:21]


„[...] şi că pogoară apă din Cer, cu care învie Pământul, după moartea lui. Întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care pricep.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 30:24]


„Şi Noi am pogorât apă din Cer cu măsură. Apoi Noi am făcut-o să stea în pământ, cu toate că avem puterea să o facem să dispară.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 23:18]


Niciun alt text, datând de acum mai bine de 1400 de ani, nu ne oferă o descriere atât de exactă a circuitului apei în natură.


• Evaporarea


Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios cu privire la evaporarea apei:


„Pe Cer, a cărui caracteristică este că trimite înapoi [ploaie, căldură, unde sonore etc.].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 86:11]


• Vântul îmbibă norii


25


Allah spune în Coranul cel Glorios:


„Şi Noi trimitem vânturile mănoase şi trimitem apă din Cer pe care v-o dăm de băut, însă voi nu o puteţi strânge.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 15:22]


Cuvântul arab folosit aici este lawāqih, pluralul cuvântului laqih, care provine de la laqaha, ceea ce înseamnă a impregna, a îmbiba sau a fecunda. În acest context, a îmbiba înseamnă că vântul împinge norii unul spre celălalt, crescând condensarea care provoacă fulgerul şi ploaia. O descriere similară se găseşte în următoarele versete din Coran:


„Nu ai văzut tu că Allah mână norii, apoi îi împreună pe ei, apoi îi face grămadă şi apoi vezi tu ploaia ivindu-se din ei? Şi El face să coboare din Cer, din munţii7 lui grindină şi loveşte cu ea pe cine voieşte El şi o îndepărtează de la cine voieşte El. Iar scăpărarea fulgerului Său aproape că răpeşte vederea.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:43]


„Allah este Cel care trimite vânturile şi ele ridică nori, iar El îi risipeşte pe Cer, aşa după cum voieşte, şi îi face pe ei bucăţi şi vezi atunci ploaia cum iese din mijlocul lor. Iar când îi atinge cu ea pe cine voieşte El dintre robii Săi, iată-i pe ei cum se bucură.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 30:48]


Datele moderne din hidrologie sunt în perfect acord cu descrierea din Coran cu privire la acest subiect. Circuitul apei


7 Mase mari de nori, semănând cu nişte munţi


26


în natură este descris în mai multe versete din Coranul cel Nobil după cum urmează:


„El este cel care trimite vânturile ca vestire a Îndurării Sale. Apoi, după ce ele ridică nouri grei, îi mânăm Noi spre tărâm mort, şi pogorâm peste el apa şi scoatem cu ea tot felul de roade [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 7:57]


„El face să coboare din Cer apă şi văile curg după măsura lor, iar şuvoiul duce spumă înaltă şi o spumă asemănătoare cu ea se iveşte peste ceea ce [oamenii] topesc în foc [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 13:17]


„Şi El este Acela care trimite vântul ca bună vestire înaintea Îndurării Sale. Şi noi trimitem din Cer apă curăţitoare, ~ Ca să înviem cu ea un ţinut mort şi să dăm să bea din ea celor pe care le-am creat - vite şi oameni în număr mare.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 25:48-49]


„Allah este Cel care trimite vânturile ce ridică nouri, iar Noi îi conducem către un ţinut mort8 şi înviem cu ei Pământul, după ce a fost mort. Astfel va fi şi învierea!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 35:9]


„Şi Noi facem pe el grădini de palmieri şi vii şi facem să ţâşnească din el izvoare.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 36:34]


8 Arid, lipsit de vegetaţie


27


„Şi în schimbarea nopţii şi zilei şi în hrana pe care Allah a pogorât-o din Cer [ploaia] şi a înviat Pământul cu ea, după ce el a fost mort, şi în schimbarea vânturilor se află semne pentru un neam de oameni care pricep.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 45:5]


„Şi Noi trimitem din Cer apă binecuvântată cu care facem să crească grădini şi grâne pentru seceriş. ~ Şi palmieri semeţi, cu ciorchini rânduiţi unii peste alţii, ~ Ca hrană pentru robi. Şi cu ea9 Noi dăm viaţă unui ţinut mort. Astfel va fi şi ieşirea [din morminte].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 50:9-11]


„Vedeţi voi apa pe care o beţi? ~ Voi aţi făcut-o să coboare din nouri sau Noi suntem Cei care o facem să coboare? ~ Dacă am voi, am face Noi să fie ea sărată. De ce, dar, nu sunteţi voi mulţumitori?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 56:68-70]


„Spune [o, Mohammed, necredincioşilor]: «Spuneţi-mi! Dacă [toată] apa voastră se va strecura în adânc [în pământ şi voi nu veţi mai putea să ajungeţi la ea], cine vă va furniza apă [de izvor] curgătoare [ce va fi vizibilă în faţa ochilor voştri]?!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 67:30]


5. Geologia


9 Cu această apă


28


• Munţii sunt ca nişte ţăruşi


În geologie, fenomenul de „pliere” este un fapt recent descoperit, însă acesta este responsabil pentru formarea lanţurilor muntoase. Scoarţa terestră pe care noi trăim este una solidă, în timp ce straturile profunde sunt fierbinţi şi fluide, fiind astfel neprimitoare pentru vreo formă de viaţă. De asemenea, este cunoscut faptul că stabilitatea munţilor este legată de fenomenul de pliere, deoarece aceste „pliuri” urmau să constituie baza reliefurilor muntoase.


Geologii ne spun că raza Pământului este de aproximativ 6.035 de km, iar crusta terestră pe care trăim este foarte subţire, variind între 2 şi 35 de km. Deoarece aceasta este foarte subţire, există o posibilitate mare de mişcare, de clătinare a ei. Astfel, munţii acţionează ca nişte stâlpi sau ţăruşi înfipţi în scoarţă, oferindu-i acesteia stabilitate. În Coran, găsim exact această descriere:


„Oare nu am făcut Noi Pământul gata [asemeni unui pat], pentru ca voi să locuiţi pe el?~ Şi [oare nu am făcut Noi] munţii asemeni unor ţăruşi [astfel încât Pământul să fie întărit şi să nu se clatine sub paşii voştri din cauza vitezei imense a mişcării sale]?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 78:6-7]


29


Cuvântul arab awtād înseamnă stâlpi sau ţăruşi (care sunt folosiţi la ancorarea cortului) şi ei sunt fundaţiile adânci ale faldurilor geologice.


Cartea intitulată „Pământul” este considerată a fi un manual de referinţă în geologie în multe Universităţi din întreaga lume. Unul dintre autorii acestei cărţi este dr. Frank Press, fostul preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Statele Unite ale Americii, unde a activat timp de 12 ani, şi consilier ştiinţific al fostului preşedinte american, Jimmy Carter. În această carte, el ilustrează muntele sub formă de pană, din care muntele în sine este doar o mică parte a întregului, a cărui rădăcină este adânc înfiptă în scoarţa terestră. Potrivit dr. Press, munţii joacă un rol important în stabilitatea scoarţei terestre. Coranul menţionează în mod clar rolul munţilor în prevenirea cutremurelor:


„Noi am făcut pe Pământ munţi neclintiţi, pentru ca el să nu se clatine cu ei, iar printre ei [munţi] am făcut cărări şi drumuri pentru ca ei să se poată călăuzi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 21:31]


De asemenea, în Coranul cel Nobil mai găsim:


30


„El a creat Cerurile fără stâlpi pe care voi să-i puteţi vedea şi a aruncat [înfigând] în Pământ munţi trainici, pentru ca el să nu se clatine cu voi şi a risipit pe el tot felul de vietăţi [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 31:10]


„El a aşezat pe Pământ munţi statornici, ca să nu se clatine cu voi [...]” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:15]


Descrierea coranică este în perfect acord cu datele geologice moderne.


• Munţii sunt ferm fixaţi


Suprafaţa Pământului este defalcată în mai multe plăci rigide, care au aproximativ 100 de km grosime, iar aceste plăci plutesc în astenosferă, pe o materie care se situează la limita dintre solid şi lichid, aflată sub litosferă.


Formaţiunile muntoase apar la limita dintre plăci. Scoarţa terestră are o grosime de 5 km sub oceane, aproximativ 35 de km grosime sub suprafeţele continentale netede şi aproximativ 80 de km grosime sub marile lanţuri muntoase. Acestea sunt fundaţiile solide pe care stau munţii. Coranul se referă la temeliile solide ale munţilor în următorul verset:


„Şi El a fixat munţii cu putere [pe Pământ, făcându-i asemeni penelor de susţinere, astfel încât acesta să stea ferm în ciuda vitezei mari de rotaţie].” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 79:32]


Un mesaj similar găsim şi în versetul:


31


„Şi la munţi, cum sunt ei ridicaţi [plasaţi, fixaţi ferm pentru a stabiliza Pământul în urma vitezei cu care se mişcă]?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 88:19]


Toate aceste informaţii conţinute în Coranul cel Nobil despre natura munţilor este în acord perfect cu descoperirile recente ale geologiei.


6. Oceanografia


• Bariera dintre apa dulce şi apa sărată


Allah spune în Coranul cel Glorios:


„El a eliberat cele două mări ca să se întâlnească, ~ Dar între ele este o stavilă pe care ele nu o pot trece.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 55:19-20]


Cuvântul arab barzakh înseamnă barieră sau separare. Însă, această barieră de separare nu este una fizică. Cuvântul arab maraja literal înseamnă „cele două se întâlnesc şi se amestecă”. Comentatorii timpurii ai Coranului nu au putut să


32


explice cele două sensuri opuse pentru cele două corpuri de apă, adică se întâlnesc şi se amestecă şi în acelaşi timp, există o barieră între ele. Ştiinţa modernă, însă, a descoperit că în locurile unde cele două mări diferite se întâlnesc există o „barieră” între ele, care le desparte, fiecare având propria sa temperatură, salinitate şi densitate.


Cercetătorii oceanografi sunt în măsură să explice acum acest verset coranic. Există o barieră nevăzută de apă între cele două mări prin care apa dintr-o mare trece în cealaltă, iar atunci când are loc acest fenomen, apa îşi pierde caracteristica distinctivă, omogenizându-se cu cealaltă apă. În acest fel, această barieră are rolul unei omogenizări tranzitorii. Acest fenomen este, de asemenea, menționat în următorul verset din Coran:


„[...] şi a pus o stavilă între cele două mări?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 27:61]


Acest fenomen apare în mai multe locuri, inclusiv la Strâmtoarea Gibraltar, unde se separă Marea Mediterană de Oceanul Atlantic. O altă barieră albă poate fi văzută clar la separarea Oceanului Atlantic de Oceanul Indian.


Însă atunci când Coranul vorbeşte despre bariera dintre apa dulce şi cea sărată, se menţionează existenţa unei „porţiuni interzise”:


„El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări – aceasta plăcută şi dulce şi aceasta sărată şi amară – şi a făcut între ele un perete şi un baraj de netrecut.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 25:53]


33


Ştiinţa modernă a descoperit că, în estuare, acolo unde apa proaspătă (dulce) întâlneşte apa sărată există o altă situaţie decât în locurile unde se întâlnesc două mări cu apă sărată. S-a descoperit că acolo unde se separă apa dulce de apa sărată, în estuare, există o „zonă picnoclină (pycnocline) având o densitate discontinuă care separă cele două straturi”. Această zonă de separare are o salinitate diferită atât de apa dulce, cât şi de cea sărată. Acest fenomen apare în multe locuri, inclusiv la vărsarea Nilului în Marea Mediterană.


Toate aceste fenomene ştiinţifice menţionate acum mai bine de 14 secole în Coranul cel Nobil au fost confirmate şi de dr. William Hay, un renumit cercetător şi profesor la Universitatea de Geologie din Colorado, SUA.


• Întunecimile din adâncurile mărilor


Profesorului Durga Rao, expert de renume mondial în domeniul geologiei marine şi fost profesor la Universitatea din Jeddah, i s-a cerut să comenteze următorul verset coranic:


„Sau [ele sunt] ca întunecimile dintr-o mare adâncă, fără fund, pe care o învăluie valurile, iar peste ele


34


alte valuri şi deasupra lor norii. Întunecimi unele deasupra altora. Dacă [cineva] scoate mâna, aproape că nici nu o vede. Iar acela căruia Allah nu-i dă lumină nu va avea nicio lumină.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:40]


El a răspuns că oamenii de ştiinţă abia recent au fost în măsură să confirme, cu ajutorul echipamentelor moderne, întunericul din adâncurile mărilor.


Oamenii nu au posibilitatea de a se aventura sub apă mai mult de 20-30 de metri fără a avea un echipament necesar şi nu pot supravieţui în regiunile oceanice la o adâncime mai mare de 200 de metri.


Acest verset nu se referă la toate mările, deoarece nu fiecare mare poate fi descrisă ca având mai multe straturi de întunecimi. Versetul se referă la o mare adâncă, aşa cum spune Coranul: „[...] dintr-o mare adâncă, fără fund [...]”. Acest întuneric stratificat dintr-o mare adâncă este rezultatul a două fenomene:


1. o rază de lumină este compusă din şapte culori, care pot fi observate în curcubeu. Cele şapte culori sunt: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet, fiecare culoare având o anumită lungime de undă. La trecerea prin apă, raza de lumină se refractă, iar partea superioară a apei, de până la 10-15 metri, absoarbe culoarea roşie. Prin urmare, dacă un scafandru se află la 25 de metri sub apă şi se răneşte, el nu va putea vedea culoarea roşie a sângelui. În mod similar, razele portocalii sunt absorbite la 30-50 de metri, cele galbene la 50-100 de metri, cele verzi la 100-200 de metri, razele albastre