CORANUL UIMITOR


 de Gary Miller - Universitatea Essax


Denumirea Coranului prin Cartea uimitoare sau uluitoare


nu mai este limitată doar la musulmanii care nutresc întreaga


apreciere şi dragoste pentru Cartea lor, ci acest epitet a ajuns să-l


ataşeze Quran-ului şi nemusulmanii, ba chiar şi adversarii


Islamului.


Lucrul care-i suprinde pe cei care cercetează această


Carte şi o examinează de aproape este faptul că ea nu li se


înfăţişează aşa cum s-ar fi aşteptat. Ei presupuneau că ar trebui


să fie o carte veche, provenită din deşertul arab cu o mie patru


sute de ani în urmă. Dar vor fi suprinşi să constate că ea nu este


aşa cum se aşteptau să fie. În plus, primul lucru care le vine în


minte unor oameni care citesc o carte veche, provenind din


deşert este acela că ea trebuie să vorbească despre deşert. Ei


bine, Coranul vorbeşte şi înfătişează uneori deşertul, însă, el


vorbeşte şi despre marea pe care se stârnesc vijelii şi furtuni.


Cu ani în urmă, ne-a venit o ştire în oraşul Toronto despre


un comerciant care a petrecut o mare parte din viaţă pe mare şi


un musulman i-a dăruit o traducere a Coranului ca să o citească.


Acest comerciant marinar nu ştia nimic despre istoria Islamului,


însă, i-a plăcut mult traducerea şi, după ce a terminat de citit, i-a


dat-o înapoi musulmanului, întrebându-l: Muhammed acesta a


fost marinar? Când musulmanul i-a răspuns că nu a fost marinar


şi că a trăit în deşert, acest lucru a fost suficient pentru a-l


determina să-şi declare convertirea la Islam. El a fost foarte


impresionat de descrierea coranică, deoarece fusese surprins de


o furtună în largul mării şi a fost convins că acela care a făcut în


Coran o astfel de descriere a mării învolburate trebuie să fi fost


martorul unei furtuni pe mare, iar Profetul trăise în deşert.


Descrierea cu cuvintele “valuri cu nori deasupra lor” nu putea să


fie doar rodul imaginaţiei celui care a făcut această descriere, ci


trebuie să fi fost o descriere făcută de cineva care a văzut cum se


petrece o furtună pe mare. Acesta este doar un exemplu al


1


Fundatia Taiba


faptului că şi Coranul nu se limitează la un anumit spaţiu sau un


anumit timp, şi fără îndoială, că acest conţinut ştiinţific al


Coranului nu este rodul deşertului din urmă cu paisprezece


secole.


Cu mult timp înainte de misiunea lui Muhammed, a


existat o teorie despre atom, cunoscută sub numele de teoria


atomică, pe care au dezvoltat-o filozofii greci şi, îndeosebi


Democrit. El şi cei care i-au urmat considerau că materia conţine


mici particule invizibile numite atomi, care sunt indivizibile. Arabii


au avut acelaşi concept. Adevărul este că, în arabă, termenul


atom (zarra) indică, în mod obişnuit, cea mai mică particulă


cunoscută a materiei. Dar ştiinţa modernă a descoperit că


această mică particulă a materiei, adica atomul care purta


aceleaşi particularităţi ale elementului său, poate fi divizată în


componentele sale şi mai mici. Această idee este nouă, este un


rezultat al evoluţiilor din ultima epocă, dar este interesant că ea


se găseşte în Coran, care menţionează: “Domnului tău nu-I va


scăpa nici cât greutatea unui fir de colb, nici de pe pământ, nici


din cer, nici cât (o greutate) mai mică (decât aceasta) şi nici mai


mare, fără ca acestea să (fie înscrise) într-o carte limpede”;


(Yunus: 61). Fără îndoială că această declaraţie ciudată era


neobişnuită cu paisprezece secole în urmă pentru arabul care


considera atomul (zarra) a fi cea mai mică particulă dintr-o


materie. Aceasta este o dovadă a faptului că timpul nu a devansat


Coranul.


Un alt exemplu despre ceea ce asteaptă omul de la o


carte veche se referă la sănătate sau la medicamente şi la vechile


metode de tratament. Numeroase surse istorice menţionează


faptul că Trimisul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze şi să-l


miluiască!) a dat unele sfaturi în legătură cu igiena şi curăţenia,


însă aceste sfaturi nu se găsesc în Coran. Acest lucru s-ar putea


să li se pară nemusulmanilor la prima vedere a fi o neglijenţă


ciudată, fiindcă ei nu pot să înţeleagă de ce Allah PreaÎnaltul nu a


inclus în Coran astfel de informaţii utile. Unii musulmani încearcă


să explice acest lucru, spunând:


2


Fundatia Taiba


“Deşi sfaturile Trimisului au fost corecte şi aplicarea lor


era posibilă, Allah Preaputernicul şi Preamăreţul a ştiut, datorită


înţelepciunii Sale infinite, că progresul ştiintific şi medical care va


avea loc ulterior s-ar putea să facă sfaturile Profetului să pară


vechi şi depăşite şi că, atunci când se vor produce descoperirile


ulterioare, unii oameni s-ar putea să spună că noile informaţii vin


în contradicţie cu recomandările Profetului (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!). Şi întrucât Allah PreaÎnaltul nu


îngăduie să se acorde nici o şansă nemusulmanilor să spună că


Quran-ul s-ar contrazice sau ar fi în contradicţie cu învăţăturile


Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!), El nu a


inclus în Coran nici un fel de informaţii sau exemple în afara


acelora care rezistă timpului. În orice caz, dacă examinăm


realităţile coranice în lumina faptului că ele sunt revelaţie divină ,


întreaga chestiune îşi ocupa locul corect şi devine înţeleasă, iar


astfel de discuţii apar ca fiind total greşite.


Trebuie să se înţeleagă că această carte, Coranul, este


revelaţie divină şi că toate informaţiile menţionate în el provin


dintr-o sursă divină. Allah PreaÎnaltul, a revelat Coranul care


reprezintă cuvintele lui Allah PreaÎnaltul iar el exista înaintea


întregii creaţii. De aceea, nu poate fi adăugat, îndepărtat sau


modificat nimic din el. Aşadar, Coranul a existat şi a fost


desăvârşit înainte de crearea Profetului Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) şi, de aceea, nu era cu putinţă să


conţină nici un fel de cuvinte, de sfaturi sau recomandări ale sale,


iar introducerea unor astfel de informaţii ar fi în mod clar în


contradicţie cu scopul pentru care a existat Coranul şi n-ar face


decât să ridice un semn de întrebare în privinţa valabilităţii lui,


făcându-l să nu mai fie demn de încredere ca revelaţie divină.


Pornind de la aceasta, noi nu găsim reţete pentru


tratamentul medical în Coran, de tipul acelora pe care timpul le


poate anula. El nu conţine nici un fel de opinii în legătură cu


lucruri care ar fi utile pentru sănătate sau cu mâncăruri care ar fi


recomandabile sau cu ceva care ar putea constitui un tratament


pentru o boală sau alta. Adevărul este că nu a fost menţionat în


3


Fundatia Taiba


Coran decât un singur lucru în legătură cu tratamentul medical,


pe care nu-l poate nimeni contrazice, şi anume efectul curativ al


mierii de albine. Şi nu cred că cineva ar putea să conteste această


realitate. Dacă cineva ar presupune că această carte divină,


Coranul, este rodul minţii unei persoane, ar fi de aşteptat ca el să


reflecte ceva din gândirea şi din raţiunea persoanei care l-a


compus. Adevărul este că unele enciclopedii şi numeroase lucrări


au pomenit faptul că el, Coranul, ar fi rodul închipuirilor pe care


le-ar fi avut Profetul Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l


miluiască!) Dacă acest lucru ar fi adevărat, adică dacă ar fi fost


Coranul rodul unor probleme sau a unor boli psihice de care ar fi


suferit Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!),


ar fi fost necesar să apară dovezi ale acestui lucru în Coran. Există


vreun fel de dovezi sau indicii în acest sens? Pentru a decide


asupra existenţei sau inexistenţei unor astfel de dovezi trebuie


mai întâi, să stabilim lucrurile care îi treceau prin minte în vremea


aceea şi apoi să cercetăm aceste gânduri sau idei şi modul în care


ele s-au reflectat în Coran.


Toată lumea ştie că viaţa lui Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) a fost plină de greutăţi:


numeroşi copii i-au murit în timpul vieţii, sub ochii săi, a avut o


soţie pe care a iubit-o şi care s-a bucurat de o apreciere deosebită


din partea lui, lângă care a petrecut ani îndelungaţi şi care s-a


sfârşit din viaţă în cele mai critice momente din timpul vieţii lui.


Fără îndoială că ea a fost o femeie deosebit de distinsă, de vreme


ce a alergat speriat la ea în casă atunci când a avut prima


revelaţie. Fără îndoială că este foarte dificil chiar şi în zilele


noastre să dai peste un arab care să-ţi spună: M-am speriat


într-atât de tare încât am alergat la soţia mea, acasă. Arabii nu se


comportă niciodată astfel, iar atitudinea Profetului Muhammed


(Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) demonstrează cât de


mare era forţa şi influenţa ei. Cu toate că aceste exemple reflectă


doar câteva dintre preocupările lui Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască), ele sunt suficiente ca greutate şi


ca influenţă pentru a demonstra certitudinea aprecierii noastre în


4


Fundatia Taiba


legătură cu faptul că, Quran-ul nu pomeneşte nimic despre


aceste lucruri: nici despre moartea copiilor săi, nici despre


moartea tovarăşei şi soţiei sale iubite, nici despre spaima lui când


a avut prima revelaţie, spaima pe care a împărtaşit-o sufleteşte


cu soţia sa. Nimic din toate astea! Fără îndoială că aceste lucruri


i-au provocat durere şi suferinţă şi l-au influenţat sufleteşte. Ar fi


fost de aşteptat ca măcar unele reflexe ale acestor întâmplări şi


ale altora să apară în Coran.


Apropierea de Coran şi abordarea lui se pot face şi din


punct de vedere ştiinţific, deoarece Coranul oferă un lucru pe


care nu-l oferă cărţile sfinte în mod particular şi celelalte religii în


general şi tocmai acest lucru îl cer savanţii. Există, în prezent, un


mare număr de oameni care posedă idei şi teorii în legătură cu


activitatea cosmosului. Astfel de oameni există pretutindeni, dar


savanţii nu se ostenesc să-i asculte şi aceasta pentru că mediul


ştiinţific a elaborat, în decursul ultimului secol, un criteriu pentru


testare şi pentru deosebirea adevărului de neadevăr. Ei spun:


Dacă ai o teorie, nu ne deranja cu ea decât dacă poţi să ne aduci


prin această teorie o metodă prin care să ne demonstrezi că ai


dreptate sau că greşesti.


Datorită acestui criteriu şi acestei metode de testare,


mediul ştiinţific l-a auzit pe Einstein, la începutul secolului trecut,


venind cu o nouă teorie, care suna astfel: “Eu consider că


activitatea cosmosului se desfăşoara în modul următor. Aveţi trei


metode pentru a testa, dacă am dreptate sau dacă greşesc.”


Mediul ştiinţific a supus teoria sa la teste şi în decursul a şase ani


aceasta a trecut toate cele trei teste. Acest lucru nu


demonstrează că el este genial, ci demonstrează că el a meritat


să fie ascultat, întrucât el a spus: “ Aceasta este ideea mea şi


aceasta este teoria mea. Dacă voiţi să dovediţi că este greşită,


încercaţi cutare sau cutare”.


Tocmai acest lucru îl posedă şi Coranul. El are un criteriu


şi un sistem de testare pentru deosebirea adevărului de


neadevăr. O parte din prezicerile, minunile din Coran s-au


adeverit, au fost descoperite de-a lungul istoriei, iar o parte dintre


5


Fundatia Taiba


acestea sunt încă nedescoperite de către oameni. El declară în


principal: “Dacă această Carte nu este aşa după cum declară, nu


aveţi decât să faceţi cutare sau cutare lucru pentru a demonstra


că ea este falsă”. Fireşte, nu a reuşit nimeni în decursul a peste o


mie patru sute de ani să facă “cutare sau cutare lucru” şi, de


aceea, Coranul continuă să fie considerat demn de încredere,


autentic şi adevărat.


Îţi propun ca data viitoare când vei intra într-o discuţie cu


cineva în legătură cu Islamul şi îţi va spune că el deţine adevărul


iar tu te afli în întuneric, să respingi toate celelalte dovezi şi


argumente şi să-i faci următoarea propunere: Întreabă-l: “Există


în doctrina ta vreun criteriu sau vreo metodă de testare pentru a


cunoaşte cât de corectă este? Există în doctrina ta ceva care să


confirme că ea este greşită, dacă eu demonstrez cutare lucru?


Există ceva de genul acesta? “ Ei bine, eu pot de pe acum să-ţi


confirm că oamenii nu au nimic de acest fel. Nu dispun de nimic.


Nu dispun de un criteriu sau de vreo dovadă. Nu dispun de


absolut nimic. Aceasta pentru că ei nu pornesc de la premisa că


nu trebuie să se limiteze la prezentarea a ceea ce văd, ci este


necesar să ofere celorlalţi şi şansa de a demonstra că ei greşesc.


În orice caz, Islamul face acest lucru. Cel mai bun exemplu al


modalităţii şansei pe care Islamul i-o oferă omului ca să se


convingă de adevărul lui este faptul că el îi spune: “Vino şi


demonstrează greşeala mea!” Acest lucru este afirmat în


capitolul IV. Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că eu am fost


uimit, când am descoperit prima oară această provocare, căci


Coranul spune: “Oare nu cugetă ei la Coran? Dacă ar fi el de la


altcineva decât de la Allah, ar găsi în el multe nepotriviri!”;


(An-Nisa': 82).


Aceasta este o provocare clară şi deschisă adresată


nemusulmanilor. În esenţă Quran-ul îi invită să găsească vreo


greşeală în el. Într-adevăr, dacă lăsăm la o parte seriozitatea şi


dificultatea acestei provocări, o astfel de prezentare efectivă a


provocării nu face parte din natura umană şi vine în contradicţie


cu personalitatea omului. Nu există nimeni care să consemneze


6


Fundatia Taiba


la sfârşitul ultimei pagini a unui examen scris o observaţie


adresată examinatorului de felul acesta: “Răspunsurile la acest


examen sunt complete şi fără nici o greşeală. Dacă poţi,


descoperă o greşeala în ele!”. Nu spune un astfel de lucru, căci


l-ar face pe profesor să nu mai doarmă în noaptea următoare, să


nu pună geană pe geană, până nu descoperă o greşeală în ele. Cu


toate acestea, Coranul a urmat o astfel de cale pentru a ajunge la


oameni. Un alt lucru interesant din Coran este modul în care el


tratează cu cititorii şi sfatul repetat pe care li-l adresează. Coranul


comunică cititorilor diverse fapte şi, după aceea, le adresează


următorul sfat: “Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe detalii asta şi


asta şi dacă vă îndoiţi de cele menţionate aici, întrebaţi-i pe


cunoscători, adică pe oamenii de ştiinţă!”. Aceasta este iarăşi o


situaţie ciudată, neobişnuită, căci nu se obişnuieste într-o carte


compusă de o persoană care nu este de specialitate geograf,


botanist, biolog etc. şi care discută astfel de subiecte să se


adreseze apoi cititorului cu sfatul de a-i consulta pe specialişti în


legătură cu aceste chestiuni, dacă au îndoieli în legătură cu


corectitudinea felului în care le-a tratat.


Cu toate acestea, au existat numeroşi musulmani, în


fiecare perioadă, care au urmat sfatul Coranului şi au reuşit să


ajungă la descoperiri uimitoare. Dacă cineva studiază lucrările


savanţilor musulmani din epocile trecute, va găsi în cărţile lor


numeroase citate din versetele coranice. Acest lucru dovedeşte


că ei au cercetat această sursă căutând ceva şi au subliniat că


adevăratul motiv care i-a determinat să caute într-un loc sau altul


a fost faptul că, Coranul i-a orientat în această direcţie. Coranul


menţionează, de pildă, originea omului. Apoi, i se adresează


cititorului, îndemnându-l: “Caută acest lucru!”, făcând o aluzie


către cititor în legătură cu locul în care trebuie să caute şi


declarând că omul trebuie să descopere mai mult şi să ajungă la


mai mult. Musulmanii au început să se intereseze de acest lucru


în aceste zile, chiar daca nu în mod constant, aşa după cum ne


putem da seama din următorul exemplu:


Arabia Saudită a strâns, cu câţiva ani în urmă, un grup de


7


Fundatia Taiba


savanţi la Ar-Riyad pentru a studia versetele referitoare la


dezvoltarea embrionului în uterul mamei. Li s-a spus: “Iată ce


spune Coranul despre această chestiune ! Analizaţi şi vedeţi dacă


ceea ce se afirmă este adevărat!”. Au luat ca principiu


recomandarea Coranului: ”Şi întrebaţi neamul pomenirii dacă voi


nu ştiţi!”., adică pe oamenii de ştiinţă. Au ales un savant


nemusulman, profesor de embriologie de la Universitatea din


Toronto, pe nume Keyth Moor, autorul unui tratat de embriologie


şi unul din puţinii specialişti din lume în acest domeniu. L-au


invitat la Ar- Riyad şi i-au spus: “Iată ce spune Coranul despre


domeniul tău de specialitate! Este adevărat ce spune? Ce ne poţi


spune în acest sens?” În perioada şederii la Ar-Riyad, i-au oferit


tot sprijinul de care a avut nevoie în ceea ce priveşte traducerea şi


toată asistenţa pe care a cerut-o. El a fost atât de uimit, încât şi-a


modificat tratatul, în cea de a doua ediţie a cărţii sale intitulate


“Înainte de a ne naşte”, introducând materiale şi informaţii


despre istoria embriologiei care nu au existat în prima ediţie,


după ce a aflat ceea ce se afirmă în Coran în legătură cu această


chestiune. Acest lucru confirmă faptul că, Coranul a devansat


timpul apariţiei sale şi că aceia care cred în Coran au ştiut ceea ce


nu ştiu ceilalţi.


Am fost fericit să urmăresc un program de televiziune


care l-a prezentat pe Keyth Moor telespectatorilor. Am discutat


mult ulterior despre acest program. În timpul emisiunii, dr. Keyth


Moor a prezentat câteva diapozitive şi a afirmat că unele


informaţii pe care le-a menţionat Coranul despre dezvoltarea


embrionului uman nu erau cunoscute cu treizeci de ani în urmă.


După aceea, a afirmat că există o informaţie sau un paragraf pe


care nu le cunoscuse până atunci, respectiv acela că embrionul


seamănă într-o anumită fază a evoluţiei sale cu un cheag de


sânge, şi că, după ce a studiat atent această chestiune, s-a


convins de corectitudinea acestei relatări şi, în consecinţă, a


adăugat acest lucru la tratatul său, recunoscând: “ Eu nu m-am


gândit la acest lucru mai înainte”. A mers la secţia de zoologie a


Universităţii şi a solicitat imaginea unui cheag de sânge şi,


8


Fundatia Taiba


constatând că ea seamănă cu o anumită fază din evoluţia


embrionului, a adăugat aceste două imagini la unul din cursurile


sale universitare. Profesorul Keyth Moor a scris o lucrare despre


embriologia clinică iar când a prezentat în ea aceste informaţii la


Toronto, a stârnit mare zarvă în Canada, ocupând titlurile


primelor pagini ale unor ziare din întreaga ţară. Unele din aceste


titluri au fost de-a dreptul comice. Unul dintre acestea era


“Surprize uluitoare descoperite într-o carte veche”. Este clar, din


acest exemplu, că lumea nu ştia ce s-a întâmplat.


Corespondentul unui ziar l-a întrebat pe profesorul Moor: “ De ce


consideraţi că a fost posibil ca arabii să cunoască aceste lucruri


despre embrioni, despre aspectul lor şi despre felul în care ei se


dezvoltă? S-ar putea să nu fi fost savanţi, dar probabil că au


efectuat disecţii primitive şi au spintecat pântecele unor femei,


descoperind aceste lucruri”, a adăugat reporterul. Profesorul


Moor i-a răspuns pe loc că: “El-adică acel corespondent a uitat un


punct foarte important şi anume faptul că toate diapozitivele


expuse pe banda de film au fost realizate prin fotografiere cu


ajutorul microscopului”. Apoi, a adăugat: “Nu este important că


unul dintre ei a încercat să descopere evoluţia embrionilor cu


paisprezece secole în urmă, pentru că ei nu-i puteau vedea. Toate


informaţiile din Coran despre embrion se referă la fazele


incipiente care nu pot fi observate cu ochiul liber, întrucât


embrionul este foarte mic. De aceea, omul are nevoie de


microscop pentru a putea să-l vadă. Ori, acest aparat nu a fost


inventat decât în urmă cu ceva mai mult de două sute de ani”.


Profesorul Moor a continuat pe un ton mustrător şi ironic:


“Probabil că cineva a deţinut un secret cu paisprezece secole în


urmă, un microscop cu care a efectuat aceste studii fără nici o


greşeală. După aceea, l-a învăţat pe Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) si l-a convins să introducă


aceste informaţii în cartea sa, iar apoi a distrus microscopul


pentru ca această chestiune să rămână un secret pentru


totdeauna. Crezi într-o astfel de teorie? Nu trebuie să crezi în ea


înainte de a prezenta unele dovezi în privinţa ei, întrucât este o


9


Fundatia Taiba


teorie extrem de puerilă! “ Iar când a fost întrebat” Atunci cum


explici existenţa acestor informaţii în Coran? “, profesorul Moor a


răspuns: “Aceasta nu poate fi decât o revelaţie divină!”


Nu este nimic rău în faptul că cercetătorul informaţiilor


din Coran menţionate mai sus nu a fost un musulman, întrucât el


a fost un specialist în această chestiune pe care a studiat-o cu


atenţie. Dacă ar fi declarat o persoană obişnuită că informaţiile


din Coran referitoare la embrion sunt corecte, nu ar fi fost


necesar ca această declaraţie să fie acceptată, dar, având în


vedere respectul şi consideraţia de care se bucură savanţii, este


firească presupunerea că ei, când ajung la un rezultat în legătură


cu o anumită chestiune, după un studiu amănunţit, concluzia


respectivă este acceptată şi corectă.


Unul dintre prietenii profesorului Moor a manifestat un


interes deosebit pentru informaţiile referitoare la embriologie din


Coran. Este vorba de profesorul Marshal Johson, specialist în


geologie la Universitatea din Toronto. De aceea, el le-a cerut


musulmanilor să-i adune toate versetele din Coran referitoare la


domeniul specialităţii sale. Şi, din nou, lumea a fost uluită de


descoperirile din acest domeniu.


Având în vedere numărul mare de teme discutate în


Coran, examinarea fiecărei teme în mod detaliat necesită un timp


îndelungat.


Menţionăm în contextul acestei discuţii că, în Quran, sunt


abordate numeroase subiecte, unele dintre ele foarte în rezumat,


dar cu suficientă claritate, recomandându-i cititorului, în acelaşi


timp, să verifice veridicitatea celor afirmate prin cercetarea


studiilor savanţilor specialişti dintr-un domeniu sau altul. Coranul


are, fără îndoială, un statut şi o poziţie aparte, pe care nu le are


nici o altă carte. Atrage atenţia faptul că atunci când prezintă


informaţiile, Quran-ul i se adresează cititorului, declarând în


majoritatea cazurilor: “Tu nu ai ştiut acest lucru anterior”. Nu


există nici o altă carte sfântă care să fi făcut o astfel de declaraţie.


Toate cărţile vechi şi toate cărţile sfinte existente la îndemâna


oamenilor oferă numeroase informaţii, însă ele menţionează şi


10


Fundatia Taiba


sursa acestora. Astfel, când o carte sfântă se referă la istoria


antică, menţionează faptul că regele cutare a trăit în cutare loc şi


a luptat într-o anumită bătălie sau faptul că regele cutare a avut


atâţia fii etc. , însă ea specifică în permanenţă că, dacă doreşti


mai multe informaţii, trebuie să consulţi cutare carte, întrucât


informaţiile au fost extrase din ea. În mod complet diferit,


Coranul îi furnizează cititorului informaţiile şi, după aceea,


declară aceste informaţii ca fiind noi. Există fireşte şi


recomandarea de a aprofunda studiul chestiunii pentru a


cunoaşte gradul de credibilitate şi veridicitate al ei. Atrage


totodată atenţia faptului că, nimeni în afară de musulmani, nu a


reuşit, în decursul a paisprezece secole, să atace o astfel de


concepţie. Adversarii mekkani ai musulmanilor auzeau, din când


în când, versetele revelate în care se spunea că aceste informaţii


sunt noi, dar nimeni dintre ei nu a spus vreodată: “Aceste


informaţii nu sunt noi. Noi ştim de unde le-a luat Muhammed


(Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) şi cunoaştem aceste


informaţii”.


Nu au putut niciodată să conteste faptul că informaţiile


respective erau noi, fiindcă ele erau efectiv noi. Pornind de la


recomandarea Coranului de a verifica autenticitatea şi


credibilitatea informaţiilor, chiar dacă ele erau noi, Omar ben al


Khattab, când a devenit calif, a selectat şi a trimis un grup de


oameni să caute şi să găsească barajul lui Alexandru Macedon.


Înainte de revelaţia coranică, arabii nu au ştiut nimic despre acest


baraj, dar, după descrierea din Coran, ei au reuşit să-l descopere.


El se afla în localitatea Derbeud de pe teritoriul fostei Uniuni


Sovietice. Trebuie subliniată aici exactitatea şi corectitudinea


informaţiilor menţionate în Coran în legătură cu numeroase


aspecte, dar exactitatea şi corectitudinea nu înseamnă


întotdeauna că o carte ar fi şi o revelaţie divină. În fapt,


corectitudinea reprezintă doar una dintre condiţiile revelaţiei


divine. Cartea de telefoane, de pildă, este corectă şi exactă, dar


acest lucru nu înseamnă că ea ar fi o revelaţie divină. Problema


reală constă în necesitatea de a face dovada sursei informaţiilor


11


Fundatia Taiba


din Coran, iar confirmarea îi revine cititorului. Nimeni nu poate


contesta corectitudinea şi credibilitatea Coranului fără dovezi


suficiente şi, numai dacă cineva găseşte vreo eroare în el, are


dreptul să-l respingă. Ori, tocmai acest lucru este încurajat şi de


Coran. S-a întâmplat odată, după o conferinţă pe care am ţinut-o


în Africa de Sud, să vină la mine un bărbat foarte înfuriat de ceea


ce afirmasem şi mi-a zis: “ Noaptea aceasta mă duc acasă şi o să


descopăr o greşeală în Coran”. I-am răspuns, fireşte: “Te felicit!


Este lucrul cel mai bun pe care-l puteai spune!”.


Cu certitudine, aceasta este maniera în care musulmanii


trebuie să trateze cu aceia care au îndoieli în privinţa credibilităţii


Coranului, întrucât Coranul însuşi lansează o astfel de provocare.


După acceptarea provocării şi apoi descoperirea faptului că el


este corect si adevărat, în mod inevitabil, astfel de oameni nu-l


vor mai putea respinge sau contesta. Esenţiale sunt aprecierea şi


respectul pe care le dobândeşte Coranul din partea lor, după ce


au verificat ei înşişi credibilitatea lui, iar faptul esenţial care nu


poate fi repetat suficient în ceea ce priveşte credibilitatea


Coranului este acela că incapacitatea vreunuia dintre ei de a


explica vreun fenomen oarecare nu necesită şi nu înseamnă


acceptarea de către el a explicaţiei date de o altă persoană.


Putem afirma, în speţă, că, incapacitatea unei persoane de a


explica un lucru, nu înseamnă că ea trebuie să accepte explicaţia


unei alte persoane. În orice caz, respingerea de către un om a


altor explicaţii implică pentru el dificultatea găsirii unui răspuns


rezonabil. Această teorie generală se aplică la foarte multe fapte


de viaţă, dar ea se potriveşte în mod surprinzător cu provocarea


coranică, deoarece îi creează dificultăţi aceluia care afirmă: “Eu


nu cred în el!”. La începutul contestării, contestatarul trebuie să


se angajeze să găsească singur o explicaţie, dacă simte că


răspunsul celorlalţi este incomplet şi inadecvat.


De fapt, există un verset despre care cred tot timpul că a


fost tradus greşit în limba engleză. Allah PreaÎnaltul se referă în


acest verset la o persoană care a auzit adevărul şi versetul îi


explică lui, iar el spune despre sine că a neglijat funcţia sa,


12


Fundatia Taiba


deoarece atunci când a auzit ştirea sau informaţia, a lăsat-o fără


explicarea amănunţită a adevărului şi justetei celor auzite. Cu


alte cuvinte, omul este vinovat, dacă aude un lucru şi nu


cercetează măsura justeţei sale. Se impune ca omul să dispună


de toate informaţiile şi numai după aceea să hotărească ce


respinge din aceste informaţii şi ce reţine din ele pentru a le folosi


ulterior, fiindcă omul nu le poate lăsa numai să-i treacă prin cap,


ci ele trebuie clasificate în capitole corespunzătoare pentru a se


putea apropia de acel punct al opiniei. Dacă, de pildă, informaţiile


continuă să existe doar ca presupuneri sau ipoteze, omul trebuie


să discearnă dacă ele sunt aproape de adevăr sau sunt complet


false. Dar, dacă toate faptele au fost prezentate, omul trebuie să


hotărească între aceste două opţiuni şi, chiar dacă nu este sigur


de veridicitatea acestor informaţii, i se cere să le trateze pe toate


şi să accepte că el nu ştie cu certitudine. Cu toate că se pare că


ultimul punct nu are nici o utilitate în realitatea ştiinţifică, el este


util pentru ajungerea la rezultate pozitive, ulterior, deoarece el îl


constrânge cel puţin pe om să înţeleagă, să cerceteze şi să revadă


faptele, iar obişnuinţa de a trata informatiile îi dă omului


prioritate când au loc noi descoperiri sau când se prezintă


informaţii suplimentare. Important este că omul trebuie să


trateze informaţiile şi nu să le respingă, să le neglijeze sau să nu


le accepte. Certitudinea în privinţa veridicităţii Coranului reiese


clar din încrederea predominantă în el, iar această încredere


derivă din numeroase apropieri, printre care şi epuizarea


alternativelor. În esenţă, Coranul declară: “Această carte este o


revelaţie divină. Dacă nu crezi în acest lucru, atunci spune ce este


el? “ Cu alte cuvinte, el îl provoacă pe cititor să vină cu o altă


explicaţie sau lămurire. Iată o carte alcătuită din hârtie şi


cerneală ! De unde a venit? El afirmă despre el că este o revelaţie


divină. Dacă nu este asa, care poate fi provenienţa lui? Atrage


atenţia că nimeni nu a reuşit să aducă o explicaţie alternativă


convingătoare. În fapt, toate alternativele au fost epuizate.


Aceste alternative prezentate de către nemusulmani pot fi


împărţite în două şcoli ideologice care cooperează, insistându-se


13


Fundatia Taiba


fie pe una dintre ele, fie pe cealaltă. Pe de o parte, este vorba de o


categorie mare de oameni care a studiat Coranul vreme de sute


de ani şi care afirmă următoarele: “Singurul lucru creat pe care îl


ştim este că Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l


miluiască!) care era conform spuselor sale, profetul a fost


dereglat mintal!”. Ei erau convinşi că Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) a fost înşelat într-un fel


oarecare. Pe de altă parte, este vorba de o altă categorie care


presupune şi afirmă: “Din pricina acestei dovezi, noi suntem


siguri de un singur lucru şi anume de faptul că Muhammed (Allah


să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a fost mincinos!” Este o


ironie a sorţii ca aceste două categorii de oameni nu pot să


ajungă la un acord sau o înţelegere între ele, lipsită de orice


contradicţie. În fapt, numeroase surse mincinoase despre Islam


menţionează ambele ipoteze. Ele încep cu afirmaţia că


Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) era


dezechilibrat mintal şi, după aceea, adaugă că el a fost mincinos,


fără să-şi dea seama că nu putea să fie şi dezechilibrat mintal şi


mincinos în acelaşi timp.


De pildă, dacă există o persoană înşelată care se


socoteşte profet, nu se scoală ea dimineaţa, făcându-şi planuri şi


zicând: “ Ce trebuie să mai fac pentru a-i înşela pe oameni astăzi,


astfel încât să-şi închipuie că sunt profet?”, întrucât ea îşi


închipuie că este efectiv profet şi este sigură că răspunsul îi va fi


dat de revelaţie? Într-adevăr, o mare parte din Coran a fost


revelată sub formă de răspunsuri la întrebări. Cineva adresa o


întrebare şi venea revelaţia cu răspunsul. Fără îndoială că, dacă


omul este dezechilibrat mintal, îşi închipuie că îngerii îi vor sopti


cuvintele la ureche. De aceea, atunci când cineva îl întreabă, el va


socoti că îngerii îi vor da răspunsul şi va crede acest lucru din


inimă, deoarece este dezechilibrat mintal, fără să ceară nimănui


să-i dea puţin răgaz, iar apoi ar alerga la prietenii săi,


întrebându-i: “Ştie cineva dintre voi răspunsul?”, iar acesta este


comportamentul cuiva care nu este convins că este profet. Ceea


ce nu pot nemusulmanii să recunoască este imposibilitatea ca o


14


Fundatia Taiba


persoană să întrunească ambele calităţi simultan. O persoană


este ori înşelată, ori mincinoasă. Ori una, ori alta! Fără îndoială că


nu poate întruni simultan ambele calităţi. Lucrul pe care dorim


să-l subliniem este că fiecare din cele două este o calitate


personală specifică pentru diferiţi oameni.


Următorul scenariu este un exemplu bun pentru cercul


vicios în care intră nemusulmanii în permanenţă. Dacă îl întrebi


pe unul dintre ei “Care este sursa Coranului?”, el îţi răspunde că


este rodul închipuirii unui dezechilibrat mintal. Atunci îl intrebi:


“Dacă sursa lui este un dezechilibrat mintal, atunci de unde a


adus informaţiile pe care le conţine şi pe care arabii nu le


cunoşteau?”. Şi vei constata că pentru a explica faptul la care


te-ai referit îşi schimbă atitudinea şi răspunde: “Bine! Probabil că


nu a fost dezechilibrat mintal. Este posibil ca unii străini să-i fi


adus informaţiile, iar el să fi minţit şi să le fi spus oamenilor că


este profet”. În acest punct, trebuie să-l întrebi: “Dacă


Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a fost


mincinos, de unde atâta încredere? De ce s-a comportat ca un


adevarat profet?” Întrucât se simte prins la strâmtoare,


asemenea unei pisici, se va întoarce numaidecât la primul său


răspuns, uitând că a epuizat anterior această eventualitate şi te


trezesti cu el spunând: “ Bine! Probabil că nu a fost mincinos.


Probabil că a fost un dezechilibrat mintal care se socotea profet”,


şi, astfel, se intră din nou în cercul vicios.


Aşa cum am menţionat mai înainte, în Coran există foarte


multe informaţii care nu pot fi atribuite decât lui Allah PreaÎnaltul.


Cine l-a informat, de pildă, pe Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) despre barajul lui Alexandru cel


Mare, care se află într-un loc situat la sute de kilometri spre Nord?


Cine i-a dat informaţiile de embriologie? Când se adună astfel de


fapte, dacă oamenii nu voiesc să le atribuie unei surse divine,


recurg automat la ipoteza că o persoană i-a furnizat lui


Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) aceste


informaţii, iar el le-a speculat şi le-a folosit pentru a-i înşela pe


oameni. În orice caz, o astfel de ipoteză poate fi respinsă foarte


15


Fundatia Taiba


uşor cu o întrebare simplă: “Dacă Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) a fost mincinos, atunci de unde


toată această încredere în sine? De ce le-a spus oamenilor ceea


ce nu au putut alţii să spună? “ Această încredere derivă din faptul


că el s-a bizuit pe revelaţia divină. Profetul (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) avea un unchi care se numea


Abu Lahab. Acest om ura într-atât de mult Islamul încât obişnuia


să-l urmărească pe Trimis (Allah să-l binecuvânteze şi să-l


miluiască!) oriunde se ducea pentru a tăgădui spusele lui. Dacă-l


vedea pe Trimis (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!)


vorbind cu un străin, Abu Lahab aştepta până ce se despărţeau şi


se ducea numaidecât la străinul respectiv şi-l întreba: “Ce ţi-a


spus? Ţi-a spus că e neagră ? Nicidecum! Să ştii că e albă! Ţi-a


spus că e zi? Nicidecum! Să ştii că e noapte!..” El credea exact în


opusul a ceea ce auzea, a ceea ce spunea Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) şi a ceea ce spuneau


musulmanii. Cu zece ani înainte de moartea lui Abu Lahab, i-a


fost revelată lui Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l


miluiască!) o sură (capitol din Quran) scurtă în legătură cu Abu


Lahab. Capitolul declara, în mod deschis şi clar, că Abu Lahab va


ajunge în Infern. Altfel spus, ea hotăra că el nu se va converti la


Islam şi, de aceea, a fost blestemat şi blestemul îl va urmări


veşnic. Abu Lahab a avut zece ani la dispoziţie pentru a putea


spune: “ Am auzit că lui Muhammed i s-a revelat că eu nu mă voi


schimba şi voi ajunge în Iad .Ei bine, în clipa aceasta am hotărât


să mă convertesc la Islam . Ce părere ai? Şi ce mai spui acum


despre revelaţia ta divină?” Dar el nu a putut spune acest lucru


niciodată, ştiute fiind comportamentul şi adversitatea lui faţă de


Islam. Lucrul esenţial aici este faptul că Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) ar fi putut să spună: “Tu mă


urăşti şi vrei să condamni la pieire propăvăduirea mea, nu-i aşa?


Atunci spune aceste cuvinte pentru a împiedica lucrul meu! Vino


şi spune-le! “. Dar Abu Lahab nu a fost în stare niciodată să


rostească aceste vorbe! Vreme de zece ani nu a fost în stare să


accepte Islamul sau să-i arate vreo dragoste lui şi chemării lui.


16


Fundatia Taiba


17


Cum a fost cu putinţă ca Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi


să-l miluiască!) să ştie cu certitudine că Abu Lahab va adeveri


revelaţia coranică, dacă el nu ar fi fost cu adevărat un trimis al lui


Allah Preaputernicul? Cum de a fost cu putinţă să aibă atâta


încredere încat i-a dat unuia dintre adversari un răgaz de zece ani


pentru a invalida chemarea profeţiei sale? Singurul răspuns este


că el a fost Trimisul lui Allah, fiindcă pentru ca un om să lanseze o


provocare plină de riscuri ca aceasta, trebuie ca el să fie absolut


sigur că este vorba de o revelaţie divină.


Un alt exemplu al încrederii pe care Muhammed (Allah


să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a avut-o în profeţia sa şi, în


consecinţă, al încrederii absolute în faptul că, atât el, cât şi


chemarea sa, se află sub protecţia divină, este oferit de


momentul când el, împreună cu Abu Bakr, s-au ascuns într-o


peşteră, în timpul migrării lor de la Mekka la Medina. I-au văzut


pe oameni venind spre ei pentru a-i ucide. Abu Bakr s-a temut


pentru viaţa lor. Fără îndoială că Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) dacă ar fi fost mincinos sau


impostor, sau un om care voia să-i înşele pe ceilalţi, pretinzând că


el era Trimis, ar fi fost de aşteptat să-i zică prietenului său în


aceste circumstanţe:”Abu Bakr, verifică dacă nu este vreun loc de


scăpare în fundul peşterii!” sau “Ghemuieşte-te în locul acela şi


nu face nici un zgomot!” Dar ceea ce i-a spus lui Abu Bakr


dovedeşte cu toată claritatea încrederea lui. El i-a zis: “Nu fi


mâhnit, căci Allah este cu noi!” Dacă cineva ştie că el îi înşela pe


oameni, atunci de unde această încredere în astfel de


împrejurări? O astfel de mentalitate nu este calitatea sau


mentalitatea unui mincinos sau a unui impostor în nici un caz! De


aceea, aşa cum am menţionat mai sus , nemusulmanii intră


într-un cerc vicios atunci când încearcă să găseasca o explicaţie


pentru ceea ce există în Quran, fără să atribuie aceste lucruri


sursei adevărate. Pe de o parte, ei îţi spun în zilele de luni,


miercuri şi vineri că “omul era mincinos”, iar pe de altă parte îţi


spun in zilele de marţi, joi şi sâmbătă că “el era dereglat mintal”,


iar lucrul pe care nu-l pot accepta sau înţelege este acela că nu


Fundatia Taiba


18


era cu putinţă să fie şi una şi alta în acelaşi timp. Dar cu toate


astea, ei se folosesc de ambele motive pentru a explica


informaţiile existente în Coran.


Cu şapte ani în urmă, am avut ca musafir un ministru.


Stăteam într-o încăpere, în care se afla pe o masă un exemplar


din Coran, însă ministrul nu ştia ce carte este aceea. În mijlocul


discuţiei, am arătat spre Coran, zicând: “ Eu cred în această


carte”. După ce a aruncat o privire spre ea, ministrul a zis, fără să


ştie ce carte este : “ Ei bine, pot să-ţi spun că această carte a fost


scrisa de un om, dacă ea nu este Biblia”. I-a raspuns:


“Îngăduieşte-mi să-ţi spun câteva lucruri din aceasta carte!” Şi în


trei-patru minute i-am spus câte ceva din conţinutul Quran-ului.


Şi după aceste trei-patru minute şi-a schimbat atitudinea complet


şi a zis: “Tu ai dreptate…această carte nu a fost scrisă de un om,


ci de diavol..” Această atitudine este regretabilă din câteva


motive. În primul rând, ea reprezintă un motiv rapid şi ieftin, este


o ieşire şi o fugă precipitată dintr-o situaţie neconfortabilă. Există


o poveste vestită în Sfânta Scriptură în care se menţionează cum


au văzut iudeii întâmplarea readucerii la viaţă a unui bărbat mort


de către Isus Christos. Bărbatul murise de patru zile, şi când a


venit, Isus Christos a zis cu toată simplitatea: “Ridică-te!” şi omul


s-a ridicat şi s-a îndepărtat, mergând pe propriile picioare. În faţa


acestui tablou, câţiva iudei orbiţi care au asistat la această


întâmplare au zis: “Acesta este diavolul. Diavolul l-a ajutat.”


Această poveste este pomenită de multe ori în bisericile din toate


colţurile lumii şi, când o aud, oamenii izbucnesc în lacrimi şi zic:


“Ah! Dacă aş fi fost acolo, nu aş fi fost prost ca iudeii..” Dar, din


păcate, aceşti oameni se comportă exact cum s-au comportat


iudeii, dacă pot să spună , după ce le arăţi în trei minute o foarte


mică parte din Coran: “ Ah! Acesta este lucrul diavolului .. Satana


a scris această carte ” Ei sunt împinşi la colţ şi nu găsesc un alt


răspuns acceptabil şi rezonabil şi, de aceea, recurg la răspunsul


cel mai rapid şi cel mai ieftin.


Un alt exemplu de situaţie în care oamenii recurg la


această atitudine slabă este oferit de explicaţia pe care mekkanii


Fundatia Taiba


19


au dat-o sursei mesajului lui Muhammed (Allah să-l


binecuvânteze şi să-l miluiască!) Ei obişnuiau să afirme: “Satana


este cel care i-a adus aceasta carte lui Muhammed”. Dar Coranul


le dă răspunsul, la fel cum a procedat şi cu celelalte calomnii şi


insulte ale lor. Există un verset special în acest sens: “Acesta nu


este nici cuvântul unui şeitan alungat cu pietre!/ Deci, unde voiţi


să vă duceţi?/ El nu este decât o îndemnare pentru lumi”;


(At-Takwir: 25-27).


Prin aceasta, Coranul oferă un argument cu care să


răspundă la o astfel de ipoteză. De fapt, există numeroase


argumente în Coran pentru a se răspunde ipotezei că diavolul i-ar


fi adus mesajul lui Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l


miluiască!) În capitolul XXVI, Allah PreaÎnaltul glăsuieşte: “Şi nu


au pogorât cu el şeitanii, / Căci aceasta nu li se cuvine lor şi nici nu


pot să o facă pentru că/ Ei se află departe de auzire”;


(As-Su’ara':210-212). În alt loc din Coran, Allah PreaÎnaltul ne


povăţuieşte: “Atunci când citeşti Quran-ul, caută tu ocrotire la


Allah împotriva lui Seitan cel alungat şi afurisit!”; (An-Nahl: 98).


Apoi, oare în felul acesta scrie satana o carte? Se ridică şi


ne zice:


“Înainte de a citi cartea mea, chemaţi-L pe Allah ca să vă


păzească pe voi de mine?”


Aceasta este o manevra foarte înşelătoare. Omul poate


să scrie o astfel de frază, dar poate, oare, diavolul să o scrie?


Mulţi oameni spun deschis că ei nu pot să ajungă la o hotărâre în


privinţa acestei chestiuni. Pe de altă parte, afirmă că diavolul nu


ar face un astfel de lucru, chiar dacă ar putea -, deoarece Allah


nu-i îngăduie aşa ceva. Pe de altă parte, consideră, însă, că


diavolul are o putere mai mică decât puterea lui Allah PreaÎnaltul.


Ei îşi închipuie că diavolul poate face tot ceea ce poate face Allah


PreaÎnaltul. În consecinţă, atunci când privesc la Quran deşi sunt


uluiţi şi recunosc că el este o Carte uimitoare -, insistă să spună:


“Aceasta este din lucrul lui Satana.” Slavă lui Allah că musulmanii


nu se află în această situaţie. Chiar dacă Satana are o oarecare


putere, puterea lui nu poate fi comparată, în nici un caz, cu


Fundatia Taiba


20


puterea lui Allah PreaÎnaltul , între ei existând o diferenţă uriaşă.


Musulmanul nu poate fi cu adevărat musulman decât după ce


este convins de acest lucru. Ştiu chiar şi nemusulmanii că Satana


săvârşeşte uşor greşeli. De aceea, era de aşteptat ca el să


săvârşească greşeli şi să se contrazică atunci când scrie o carte,


în vreme ce Coranul declară deschis: “Oare nu cugetă ei la Coran?


Dacă ar fi el de la altcineva decât de la Allah, ar găsi în el multe


nepotriviri!”; (An-Nisa': 82).


În ceea ce priveşte motivele în care se rătăcesc


nemusulmanii într-un mod inutil pentru a aduce motivări


versetelor care nu pot fi pe deplin clarificate din Coran, există şi


un alt atac, pe care îl extrag în majoritate şi care pare să fie parte


din seria ipotezelor care afirmă că Muhammed ar fi fost


dezechilibrat mintal sau mincinos. Aceşti oameni cred, în


principal, că Muhammed nu s-ar fi aflat în deplinătatea


facultăţilor mintale şi, de aceea , şi, ca o consecinţă a închipuirilor


sale, el i-ar fi minţit sau i-ar fi înşelat pe oameni. Această boală


are un nume propriu în medicină şi psihologie-i se spune


mitomanie. Cel afectat de această boală minte şi apoi ia ca


adevărat ceea ce a minţit. Nemusulmanii pretind că Muhammed


(Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) ar fi fost afectat de


această boală. Singura problemă în privinţa acestei ipoteze este


aceea că cel afectat de această boală nu poate lucra cu faptele şi


cu realităţile, în vreme ce Quran-ul, în întregul său, se bazează


numai pe fapte şi pe realităţi. Poate fi analizat în amănunţime


orice lucru din el pentru a ne convinge de adevărul lui.


Întrucât realităţile sunt o problemă pentru cel afectat de


această boală, medicul psihiatru care-l tratează pe acest bolnav îl


pune în permanenţă faţă în faţă cu realităţile. Dacă acest


psihopat pretinde, de pildă, că el este regele Angliei, medicul


psihiatru nu îi va spune: “Nu, tu nu eşti rege, ci eşti dereglat


mintal şi prost!” Nu aşa va proceda medicul curant, ci va prefera


să-l pună în faţa faptelor , zicându-i: “Bine, spui că tu eşti regele


Angliei.. Atunci, spune-mi unde este regina astăzi? Unde este


primul ministru? Unde este garda ta?” Atunci, bolnavul va


Fundatia Taiba


21


întâmpina o dificultate în găsirea răspunsurilor la aceste întrebări


şi va încerca să recurgă la subterfugii de tipul: “Aa.. Regina a


plecat la mama sa ..Aa..Primul ministru..A murit ..” Şi, în cele din


urmă, el se va vindeca, deoarece nu va putea face faţă realităţilor


într-o măsură suficientă. În cele din urmă, el se va confrunta cu


realitatea şi va spune: “Cred că eu nu sunt regele Angliei!”.


Quran-ul se apropie de toţi aceia care îl citesc în maniera


în care psihiatrul îl tratează pe cel afectat de mitomanie. În


Quran, există un verset care sună astfel: “O, oameni! V-a venit


vouă îndemn de la Domnul vostru şi tămăduire pentru ceea ce


este în piepturi, călăuzire şi îndurare pentru dreptcredincioşi!”;


(Yunus: 57). S-ar putea ca sensul acestui verset să pară la prima


vedere neclar, confuz, dar el devine clar în lumina exemplului de


mai sus, pentru că omul, prin citirea Coranului, se eliberează


esenţialmente de rătăcirea în care se află, întrucât Coranul este


un tratament psihiatric şi-i tămăduieşte pe oamenii rătăciţi şi


înşelaţi, făcându-i capabili să înfrunte relităţile. Atitudinea


dominantă din Coran este afirmaţia sa: “ O, voi oameni! Voi


spuneţi cutare şi cutare şi cutare.. Dar ce spuneţi despre cutare şi


cutare lucru? Şi cum puteţi afirma acest lucru, de vreme ce


cunoaşteţi asta?” În felul acesta, el îl constrânge pe om să ia în


considerare ceea ce are legătură strânsă cu subiectul şi, în acelaşi


timp, îl tămăduieşte pe om de rătăcire şi de iluzia că faptele pe


care Allah Preamăritul şi PreaÎnaltul le prezintă oamenilor şi


umanităţii ar putea fi interpretate şi explicate prin teorii slabe şi


prin scuze.


Acest lucru, adică confruntarea oamenilor cu realitatea,


este cel care a atras atenţia a numeroşi nemusulmani. Există o


sursă interesantă referitoare la acest subiect: în Noua


Enciclopedie Catolică, Biserica Catolică declară în articolul despre


Quran următoarele:


“În decursul timpului au fost prezentate numeroase


teorii despre sursa Quran-ului. Astăzi nu mai există nici un om


raţional care să accepte vreo teorie dintre acestea..”


Iată că Biserica Catolică, a cărei istorie durează de multe


Fundatia Taiba


22


secole, respinge aceste încercări inutile de interpretare a


Quran-ului. În realitate, Quran-ul care constituie o problemă


pentru Biserica Catolică este considerat de către aceasta drept o


revelaţie şi, de aceea, îl studiază. Ea ar vrea să găsească o dovadă


pentru faptul că el nu ar fi revelaţie, însă nu poate să facă acest


lucru şi nu găseşte nici o interpretare aplicabilă , dar, cel puţin,


este într-atât de cinstită în studiile sale, încât nu mai acceptă


interpretările anterioare lipsite de suport.


Biserica Catolică declară că, în decursul a paisprezece


secole, nu a fost prezentat nici un comentariu logic şi rezonabil,


deci, recunoaşte că această chestiune a Quran-ului nu este o


chestiune simplă care poate fi neglijată. Fără îndoială că ceilalţi


oameni sunt cu mult mai puţin drepţi decât ea. Ei zic grăbiţi: “Aa..


Coranul a venit de aici .. Coranul a venit de acolo..”, fără ca măcar


să cerceteze, în majoritatea cazurilor, măsura raţionalităţii


afirmaţiilor lor.


Fără îndoială că această declaraţie a Bisericii Catolice îi


pune pe creştinii obişnuiţi în încurcătură. S-ar putea ca acesta să


fie mobilul opiniei sale particulare despre originea Coranului, însă


individul creştin nu se poate comporta în conformitate cu teoria


sa proprie despre el. O astfel de atitudine vine în contradicţie cu


supunerea, cu fidelitatea şi cu loialitatea pe care le cere Biserica şi


datorită faptului că el este membru al Bisericii, trebuie să accepte


tot ceea ce declară Biserica, fără nici o obiecţie şi să facă din


învăţăturile ei o parte a vieţii sale zilnice. De aceea, atunci când


Biserica spune “ Nu ascultaţi la aceste rapoarte incerte despre


Coran!”, adică “Nu luaţi in seamă minciuna, precum că această


carte, Coranul, nu ar fi un mesaj divin!”. Deci, însăşi Biserica


recunoaşte acest mesaj divin, Coranul! Atunci, ce se poate spune


despre opinia islamică în legătură cu acest punct, dacă până şi


nemusulmanii recunosc că există, în Coran, un lucru care trebuie


recunoscut şi acceptat, adică faptul ca el este de la Allah? Atunci,


de ce sunt oamenii într-atât de persistenţi într-o poziţie defensivă


şi într-o poziţie adversă când musulmanii dezvoltă aceeaşi teorie?


Fără îndoială că acesta este un lucru pe care îl menţionăm pentru


Fundatia Taiba


aceia care doresc să mediteze îndelung şi să reflecteze pentru a


înţelege. În momentul de faţă, există un intelectual de frunte din


cadrul Bisericii Catolice cu numele de Hans, care a întreprins un


studiu despre Coran şi şi-a exprimat punctul propriu de vedere în


urma acestei lecturi. El a circulat în diverse părţi, iar, în prezent,


se o bucură de o stimă deosebită în cercurile Bisericii Catolice.


După o cercetare şi o analiză îndelungată, a scris următoarele


despre rezultatele la care a ajuns: ”Allah Preaputernicul şi


Preamăritul a vorbit cu oamenii prin intermediul lui Muhammed


(Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!)”


Încă o dată, aceasta este concluzia la care a ajuns un


intelectual de seamă nemusulman din pătura de frunte a Bisericii


Catolice. Nu cred că Papa împărtăşeste opinia lui, dar, în ciuda


acestei situaţii, opinia unei astfel de personalităţi deosebite, de


rang înalt, trebuie să aibă ponderea ei în apărarea poziţiei


musulmanului, după cum se cuvine să fie aplaudată o astfel de


personalitate care a înfruntat adevărul ce afirmă că nu poate fi


dat la o parte sau neglijat un lucru cum este Coranul, întrucât


Allah PreaÎnaltul şi Preaslăvitul este, cu adevărat, sursa lui.


Aşa după cum am explicat mai sus, toate posibilităţile


s-au epuizat. De aceea, nu mai există nici o altă posibilitate de


respingere a Coranului. Dacă nu este revelaţie, atunci Coranul ar


fi o înşelătorie, şi atunci omul trebuie să se întrebe: “ Care este


sursa acestei înşelătorii ? Şi unde ne înşeală această carte? De


fapt, răspunsul corect la aceste întrebări aruncă lumină asupra


veridicităţii Coranului, iar tăcerea este cel mai slab argument al


contestatarilor. Fără îndoială că oamenii, dacă vor insista asupra


pretenţiei că, Coranul este o înşelătorie, ei trebuie să ofere dovezi


în sprijinul acestei pretenţii. Lor le revine obligaţia de a ne dovedi


şi nouă. Nu este logic ca cineva să lanseze o teorie fără fapte şi cu


dovezi suficiente care să o sprijine. De aceea, eu le spun:”


Arătaţi-mi unde ne înşeală Coranul! Arătaţi-mi acest lucru sau


altfel nu mai spuneţi că el este o înşelătorie!”


Una din calităţile distinctive ale Coranului este modul în


care el tratează fenomenele neaşteptate, care nu au legătură