CORANUL UIMITOR
de Gary Miller - Universitatea Essax
Denumirea Coranului prin Cartea uimitoare sau uluitoare
nu mai este limitată doar la musulmanii care nutresc întreaga
apreciere şi dragoste pentru Cartea lor, ci acest epitet a ajuns să-l
ataşeze Quran-ului şi nemusulmanii, ba chiar şi adversarii
Islamului.
Lucrul care-i suprinde pe cei care cercetează această
Carte şi o examinează de aproape este faptul că ea nu li se
înfăţişează aşa cum s-ar fi aşteptat. Ei presupuneau că ar trebui
să fie o carte veche, provenită din deşertul arab cu o mie patru
sute de ani în urmă. Dar vor fi suprinşi să constate că ea nu este
aşa cum se aşteptau să fie. În plus, primul lucru care le vine în
minte unor oameni care citesc o carte veche, provenind din
deşert este acela că ea trebuie să vorbească despre deşert. Ei
bine, Coranul vorbeşte şi înfătişează uneori deşertul, însă, el
vorbeşte şi despre marea pe care se stârnesc vijelii şi furtuni.
Cu ani în urmă, ne-a venit o ştire în oraşul Toronto despre
un comerciant care a petrecut o mare parte din viaţă pe mare şi
un musulman i-a dăruit o traducere a Coranului ca să o citească.
Acest comerciant marinar nu ştia nimic despre istoria Islamului,
însă, i-a plăcut mult traducerea şi, după ce a terminat de citit, i-a
dat-o înapoi musulmanului, întrebându-l: Muhammed acesta a
fost marinar? Când musulmanul i-a răspuns că nu a fost marinar
şi că a trăit în deşert, acest lucru a fost suficient pentru a-l
determina să-şi declare convertirea la Islam. El a fost foarte
impresionat de descrierea coranică, deoarece fusese surprins de
o furtună în largul mării şi a fost convins că acela care a făcut în
Coran o astfel de descriere a mării învolburate trebuie să fi fost
martorul unei furtuni pe mare, iar Profetul trăise în deşert.
Descrierea cu cuvintele “valuri cu nori deasupra lor” nu putea să
fie doar rodul imaginaţiei celui care a făcut această descriere, ci
trebuie să fi fost o descriere făcută de cineva care a văzut cum se
petrece o furtună pe mare. Acesta este doar un exemplu al
1
Fundatia Taiba
faptului că şi Coranul nu se limitează la un anumit spaţiu sau un
anumit timp, şi fără îndoială, că acest conţinut ştiinţific al
Coranului nu este rodul deşertului din urmă cu paisprezece
secole.
Cu mult timp înainte de misiunea lui Muhammed, a
existat o teorie despre atom, cunoscută sub numele de teoria
atomică, pe care au dezvoltat-o filozofii greci şi, îndeosebi
Democrit. El şi cei care i-au urmat considerau că materia conţine
mici particule invizibile numite atomi, care sunt indivizibile. Arabii
au avut acelaşi concept. Adevărul este că, în arabă, termenul
atom (zarra) indică, în mod obişnuit, cea mai mică particulă
cunoscută a materiei. Dar ştiinţa modernă a descoperit că
această mică particulă a materiei, adica atomul care purta
aceleaşi particularităţi ale elementului său, poate fi divizată în
componentele sale şi mai mici. Această idee este nouă, este un
rezultat al evoluţiilor din ultima epocă, dar este interesant că ea
se găseşte în Coran, care menţionează: “Domnului tău nu-I va
scăpa nici cât greutatea unui fir de colb, nici de pe pământ, nici
din cer, nici cât (o greutate) mai mică (decât aceasta) şi nici mai
mare, fără ca acestea să (fie înscrise) într-o carte limpede”;
(Yunus: 61). Fără îndoială că această declaraţie ciudată era
neobişnuită cu paisprezece secole în urmă pentru arabul care
considera atomul (zarra) a fi cea mai mică particulă dintr-o
materie. Aceasta este o dovadă a faptului că timpul nu a devansat
Coranul.
Un alt exemplu despre ceea ce asteaptă omul de la o
carte veche se referă la sănătate sau la medicamente şi la vechile
metode de tratament. Numeroase surse istorice menţionează
faptul că Trimisul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască!) a dat unele sfaturi în legătură cu igiena şi curăţenia,
însă aceste sfaturi nu se găsesc în Coran. Acest lucru s-ar putea
să li se pară nemusulmanilor la prima vedere a fi o neglijenţă
ciudată, fiindcă ei nu pot să înţeleagă de ce Allah PreaÎnaltul nu a
inclus în Coran astfel de informaţii utile. Unii musulmani încearcă
să explice acest lucru, spunând:
2
Fundatia Taiba
“Deşi sfaturile Trimisului au fost corecte şi aplicarea lor
era posibilă, Allah Preaputernicul şi Preamăreţul a ştiut, datorită
înţelepciunii Sale infinite, că progresul ştiintific şi medical care va
avea loc ulterior s-ar putea să facă sfaturile Profetului să pară
vechi şi depăşite şi că, atunci când se vor produce descoperirile
ulterioare, unii oameni s-ar putea să spună că noile informaţii vin
în contradicţie cu recomandările Profetului (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!). Şi întrucât Allah PreaÎnaltul nu
îngăduie să se acorde nici o şansă nemusulmanilor să spună că
Quran-ul s-ar contrazice sau ar fi în contradicţie cu învăţăturile
Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!), El nu a
inclus în Coran nici un fel de informaţii sau exemple în afara
acelora care rezistă timpului. În orice caz, dacă examinăm
realităţile coranice în lumina faptului că ele sunt revelaţie divină ,
întreaga chestiune îşi ocupa locul corect şi devine înţeleasă, iar
astfel de discuţii apar ca fiind total greşite.
Trebuie să se înţeleagă că această carte, Coranul, este
revelaţie divină şi că toate informaţiile menţionate în el provin
dintr-o sursă divină. Allah PreaÎnaltul, a revelat Coranul care
reprezintă cuvintele lui Allah PreaÎnaltul iar el exista înaintea
întregii creaţii. De aceea, nu poate fi adăugat, îndepărtat sau
modificat nimic din el. Aşadar, Coranul a existat şi a fost
desăvârşit înainte de crearea Profetului Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) şi, de aceea, nu era cu putinţă să
conţină nici un fel de cuvinte, de sfaturi sau recomandări ale sale,
iar introducerea unor astfel de informaţii ar fi în mod clar în
contradicţie cu scopul pentru care a existat Coranul şi n-ar face
decât să ridice un semn de întrebare în privinţa valabilităţii lui,
făcându-l să nu mai fie demn de încredere ca revelaţie divină.
Pornind de la aceasta, noi nu găsim reţete pentru
tratamentul medical în Coran, de tipul acelora pe care timpul le
poate anula. El nu conţine nici un fel de opinii în legătură cu
lucruri care ar fi utile pentru sănătate sau cu mâncăruri care ar fi
recomandabile sau cu ceva care ar putea constitui un tratament
pentru o boală sau alta. Adevărul este că nu a fost menţionat în
3
Fundatia Taiba
Coran decât un singur lucru în legătură cu tratamentul medical,
pe care nu-l poate nimeni contrazice, şi anume efectul curativ al
mierii de albine. Şi nu cred că cineva ar putea să conteste această
realitate. Dacă cineva ar presupune că această carte divină,
Coranul, este rodul minţii unei persoane, ar fi de aşteptat ca el să
reflecte ceva din gândirea şi din raţiunea persoanei care l-a
compus. Adevărul este că unele enciclopedii şi numeroase lucrări
au pomenit faptul că el, Coranul, ar fi rodul închipuirilor pe care
le-ar fi avut Profetul Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască!) Dacă acest lucru ar fi adevărat, adică dacă ar fi fost
Coranul rodul unor probleme sau a unor boli psihice de care ar fi
suferit Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!),
ar fi fost necesar să apară dovezi ale acestui lucru în Coran. Există
vreun fel de dovezi sau indicii în acest sens? Pentru a decide
asupra existenţei sau inexistenţei unor astfel de dovezi trebuie
mai întâi, să stabilim lucrurile care îi treceau prin minte în vremea
aceea şi apoi să cercetăm aceste gânduri sau idei şi modul în care
ele s-au reflectat în Coran.
Toată lumea ştie că viaţa lui Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) a fost plină de greutăţi:
numeroşi copii i-au murit în timpul vieţii, sub ochii săi, a avut o
soţie pe care a iubit-o şi care s-a bucurat de o apreciere deosebită
din partea lui, lângă care a petrecut ani îndelungaţi şi care s-a
sfârşit din viaţă în cele mai critice momente din timpul vieţii lui.
Fără îndoială că ea a fost o femeie deosebit de distinsă, de vreme
ce a alergat speriat la ea în casă atunci când a avut prima
revelaţie. Fără îndoială că este foarte dificil chiar şi în zilele
noastre să dai peste un arab care să-ţi spună: M-am speriat
într-atât de tare încât am alergat la soţia mea, acasă. Arabii nu se
comportă niciodată astfel, iar atitudinea Profetului Muhammed
(Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) demonstrează cât de
mare era forţa şi influenţa ei. Cu toate că aceste exemple reflectă
doar câteva dintre preocupările lui Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască), ele sunt suficiente ca greutate şi
ca influenţă pentru a demonstra certitudinea aprecierii noastre în
4
Fundatia Taiba
legătură cu faptul că, Quran-ul nu pomeneşte nimic despre
aceste lucruri: nici despre moartea copiilor săi, nici despre
moartea tovarăşei şi soţiei sale iubite, nici despre spaima lui când
a avut prima revelaţie, spaima pe care a împărtaşit-o sufleteşte
cu soţia sa. Nimic din toate astea! Fără îndoială că aceste lucruri
i-au provocat durere şi suferinţă şi l-au influenţat sufleteşte. Ar fi
fost de aşteptat ca măcar unele reflexe ale acestor întâmplări şi
ale altora să apară în Coran.
Apropierea de Coran şi abordarea lui se pot face şi din
punct de vedere ştiinţific, deoarece Coranul oferă un lucru pe
care nu-l oferă cărţile sfinte în mod particular şi celelalte religii în
general şi tocmai acest lucru îl cer savanţii. Există, în prezent, un
mare număr de oameni care posedă idei şi teorii în legătură cu
activitatea cosmosului. Astfel de oameni există pretutindeni, dar
savanţii nu se ostenesc să-i asculte şi aceasta pentru că mediul
ştiinţific a elaborat, în decursul ultimului secol, un criteriu pentru
testare şi pentru deosebirea adevărului de neadevăr. Ei spun:
Dacă ai o teorie, nu ne deranja cu ea decât dacă poţi să ne aduci
prin această teorie o metodă prin care să ne demonstrezi că ai
dreptate sau că greşesti.
Datorită acestui criteriu şi acestei metode de testare,
mediul ştiinţific l-a auzit pe Einstein, la începutul secolului trecut,
venind cu o nouă teorie, care suna astfel: “Eu consider că
activitatea cosmosului se desfăşoara în modul următor. Aveţi trei
metode pentru a testa, dacă am dreptate sau dacă greşesc.”
Mediul ştiinţific a supus teoria sa la teste şi în decursul a şase ani
aceasta a trecut toate cele trei teste. Acest lucru nu
demonstrează că el este genial, ci demonstrează că el a meritat
să fie ascultat, întrucât el a spus: “ Aceasta este ideea mea şi
aceasta este teoria mea. Dacă voiţi să dovediţi că este greşită,
încercaţi cutare sau cutare”.
Tocmai acest lucru îl posedă şi Coranul. El are un criteriu
şi un sistem de testare pentru deosebirea adevărului de
neadevăr. O parte din prezicerile, minunile din Coran s-au
adeverit, au fost descoperite de-a lungul istoriei, iar o parte dintre
5
Fundatia Taiba
acestea sunt încă nedescoperite de către oameni. El declară în
principal: “Dacă această Carte nu este aşa după cum declară, nu
aveţi decât să faceţi cutare sau cutare lucru pentru a demonstra
că ea este falsă”. Fireşte, nu a reuşit nimeni în decursul a peste o
mie patru sute de ani să facă “cutare sau cutare lucru” şi, de
aceea, Coranul continuă să fie considerat demn de încredere,
autentic şi adevărat.
Îţi propun ca data viitoare când vei intra într-o discuţie cu
cineva în legătură cu Islamul şi îţi va spune că el deţine adevărul
iar tu te afli în întuneric, să respingi toate celelalte dovezi şi
argumente şi să-i faci următoarea propunere: Întreabă-l: “Există
în doctrina ta vreun criteriu sau vreo metodă de testare pentru a
cunoaşte cât de corectă este? Există în doctrina ta ceva care să
confirme că ea este greşită, dacă eu demonstrez cutare lucru?
Există ceva de genul acesta? “ Ei bine, eu pot de pe acum să-ţi
confirm că oamenii nu au nimic de acest fel. Nu dispun de nimic.
Nu dispun de un criteriu sau de vreo dovadă. Nu dispun de
absolut nimic. Aceasta pentru că ei nu pornesc de la premisa că
nu trebuie să se limiteze la prezentarea a ceea ce văd, ci este
necesar să ofere celorlalţi şi şansa de a demonstra că ei greşesc.
În orice caz, Islamul face acest lucru. Cel mai bun exemplu al
modalităţii şansei pe care Islamul i-o oferă omului ca să se
convingă de adevărul lui este faptul că el îi spune: “Vino şi
demonstrează greşeala mea!” Acest lucru este afirmat în
capitolul IV. Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că eu am fost
uimit, când am descoperit prima oară această provocare, căci
Coranul spune: “Oare nu cugetă ei la Coran? Dacă ar fi el de la
altcineva decât de la Allah, ar găsi în el multe nepotriviri!”;
(An-Nisa': 82).
Aceasta este o provocare clară şi deschisă adresată
nemusulmanilor. În esenţă Quran-ul îi invită să găsească vreo
greşeală în el. Într-adevăr, dacă lăsăm la o parte seriozitatea şi
dificultatea acestei provocări, o astfel de prezentare efectivă a
provocării nu face parte din natura umană şi vine în contradicţie
cu personalitatea omului. Nu există nimeni care să consemneze
6
Fundatia Taiba
la sfârşitul ultimei pagini a unui examen scris o observaţie
adresată examinatorului de felul acesta: “Răspunsurile la acest
examen sunt complete şi fără nici o greşeală. Dacă poţi,
descoperă o greşeala în ele!”. Nu spune un astfel de lucru, căci
l-ar face pe profesor să nu mai doarmă în noaptea următoare, să
nu pună geană pe geană, până nu descoperă o greşeală în ele. Cu
toate acestea, Coranul a urmat o astfel de cale pentru a ajunge la
oameni. Un alt lucru interesant din Coran este modul în care el
tratează cu cititorii şi sfatul repetat pe care li-l adresează. Coranul
comunică cititorilor diverse fapte şi, după aceea, le adresează
următorul sfat: “Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe detalii asta şi
asta şi dacă vă îndoiţi de cele menţionate aici, întrebaţi-i pe
cunoscători, adică pe oamenii de ştiinţă!”. Aceasta este iarăşi o
situaţie ciudată, neobişnuită, căci nu se obişnuieste într-o carte
compusă de o persoană care nu este de specialitate geograf,
botanist, biolog etc. şi care discută astfel de subiecte să se
adreseze apoi cititorului cu sfatul de a-i consulta pe specialişti în
legătură cu aceste chestiuni, dacă au îndoieli în legătură cu
corectitudinea felului în care le-a tratat.
Cu toate acestea, au existat numeroşi musulmani, în
fiecare perioadă, care au urmat sfatul Coranului şi au reuşit să
ajungă la descoperiri uimitoare. Dacă cineva studiază lucrările
savanţilor musulmani din epocile trecute, va găsi în cărţile lor
numeroase citate din versetele coranice. Acest lucru dovedeşte
că ei au cercetat această sursă căutând ceva şi au subliniat că
adevăratul motiv care i-a determinat să caute într-un loc sau altul
a fost faptul că, Coranul i-a orientat în această direcţie. Coranul
menţionează, de pildă, originea omului. Apoi, i se adresează
cititorului, îndemnându-l: “Caută acest lucru!”, făcând o aluzie
către cititor în legătură cu locul în care trebuie să caute şi
declarând că omul trebuie să descopere mai mult şi să ajungă la
mai mult. Musulmanii au început să se intereseze de acest lucru
în aceste zile, chiar daca nu în mod constant, aşa după cum ne
putem da seama din următorul exemplu:
Arabia Saudită a strâns, cu câţiva ani în urmă, un grup de
7
Fundatia Taiba
savanţi la Ar-Riyad pentru a studia versetele referitoare la
dezvoltarea embrionului în uterul mamei. Li s-a spus: “Iată ce
spune Coranul despre această chestiune ! Analizaţi şi vedeţi dacă
ceea ce se afirmă este adevărat!”. Au luat ca principiu
recomandarea Coranului: ”Şi întrebaţi neamul pomenirii dacă voi
nu ştiţi!”., adică pe oamenii de ştiinţă. Au ales un savant
nemusulman, profesor de embriologie de la Universitatea din
Toronto, pe nume Keyth Moor, autorul unui tratat de embriologie
şi unul din puţinii specialişti din lume în acest domeniu. L-au
invitat la Ar- Riyad şi i-au spus: “Iată ce spune Coranul despre
domeniul tău de specialitate! Este adevărat ce spune? Ce ne poţi
spune în acest sens?” În perioada şederii la Ar-Riyad, i-au oferit
tot sprijinul de care a avut nevoie în ceea ce priveşte traducerea şi
toată asistenţa pe care a cerut-o. El a fost atât de uimit, încât şi-a
modificat tratatul, în cea de a doua ediţie a cărţii sale intitulate
“Înainte de a ne naşte”, introducând materiale şi informaţii
despre istoria embriologiei care nu au existat în prima ediţie,
după ce a aflat ceea ce se afirmă în Coran în legătură cu această
chestiune. Acest lucru confirmă faptul că, Coranul a devansat
timpul apariţiei sale şi că aceia care cred în Coran au ştiut ceea ce
nu ştiu ceilalţi.
Am fost fericit să urmăresc un program de televiziune
care l-a prezentat pe Keyth Moor telespectatorilor. Am discutat
mult ulterior despre acest program. În timpul emisiunii, dr. Keyth
Moor a prezentat câteva diapozitive şi a afirmat că unele
informaţii pe care le-a menţionat Coranul despre dezvoltarea
embrionului uman nu erau cunoscute cu treizeci de ani în urmă.
După aceea, a afirmat că există o informaţie sau un paragraf pe
care nu le cunoscuse până atunci, respectiv acela că embrionul
seamănă într-o anumită fază a evoluţiei sale cu un cheag de
sânge, şi că, după ce a studiat atent această chestiune, s-a
convins de corectitudinea acestei relatări şi, în consecinţă, a
adăugat acest lucru la tratatul său, recunoscând: “ Eu nu m-am
gândit la acest lucru mai înainte”. A mers la secţia de zoologie a
Universităţii şi a solicitat imaginea unui cheag de sânge şi,
8
Fundatia Taiba
constatând că ea seamănă cu o anumită fază din evoluţia
embrionului, a adăugat aceste două imagini la unul din cursurile
sale universitare. Profesorul Keyth Moor a scris o lucrare despre
embriologia clinică iar când a prezentat în ea aceste informaţii la
Toronto, a stârnit mare zarvă în Canada, ocupând titlurile
primelor pagini ale unor ziare din întreaga ţară. Unele din aceste
titluri au fost de-a dreptul comice. Unul dintre acestea era
“Surprize uluitoare descoperite într-o carte veche”. Este clar, din
acest exemplu, că lumea nu ştia ce s-a întâmplat.
Corespondentul unui ziar l-a întrebat pe profesorul Moor: “ De ce
consideraţi că a fost posibil ca arabii să cunoască aceste lucruri
despre embrioni, despre aspectul lor şi despre felul în care ei se
dezvoltă? S-ar putea să nu fi fost savanţi, dar probabil că au
efectuat disecţii primitive şi au spintecat pântecele unor femei,
descoperind aceste lucruri”, a adăugat reporterul. Profesorul
Moor i-a răspuns pe loc că: “El-adică acel corespondent a uitat un
punct foarte important şi anume faptul că toate diapozitivele
expuse pe banda de film au fost realizate prin fotografiere cu
ajutorul microscopului”. Apoi, a adăugat: “Nu este important că
unul dintre ei a încercat să descopere evoluţia embrionilor cu
paisprezece secole în urmă, pentru că ei nu-i puteau vedea. Toate
informaţiile din Coran despre embrion se referă la fazele
incipiente care nu pot fi observate cu ochiul liber, întrucât
embrionul este foarte mic. De aceea, omul are nevoie de
microscop pentru a putea să-l vadă. Ori, acest aparat nu a fost
inventat decât în urmă cu ceva mai mult de două sute de ani”.
Profesorul Moor a continuat pe un ton mustrător şi ironic:
“Probabil că cineva a deţinut un secret cu paisprezece secole în
urmă, un microscop cu care a efectuat aceste studii fără nici o
greşeală. După aceea, l-a învăţat pe Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) si l-a convins să introducă
aceste informaţii în cartea sa, iar apoi a distrus microscopul
pentru ca această chestiune să rămână un secret pentru
totdeauna. Crezi într-o astfel de teorie? Nu trebuie să crezi în ea
înainte de a prezenta unele dovezi în privinţa ei, întrucât este o
9
Fundatia Taiba
teorie extrem de puerilă! “ Iar când a fost întrebat” Atunci cum
explici existenţa acestor informaţii în Coran? “, profesorul Moor a
răspuns: “Aceasta nu poate fi decât o revelaţie divină!”
Nu este nimic rău în faptul că cercetătorul informaţiilor
din Coran menţionate mai sus nu a fost un musulman, întrucât el
a fost un specialist în această chestiune pe care a studiat-o cu
atenţie. Dacă ar fi declarat o persoană obişnuită că informaţiile
din Coran referitoare la embrion sunt corecte, nu ar fi fost
necesar ca această declaraţie să fie acceptată, dar, având în
vedere respectul şi consideraţia de care se bucură savanţii, este
firească presupunerea că ei, când ajung la un rezultat în legătură
cu o anumită chestiune, după un studiu amănunţit, concluzia
respectivă este acceptată şi corectă.
Unul dintre prietenii profesorului Moor a manifestat un
interes deosebit pentru informaţiile referitoare la embriologie din
Coran. Este vorba de profesorul Marshal Johson, specialist în
geologie la Universitatea din Toronto. De aceea, el le-a cerut
musulmanilor să-i adune toate versetele din Coran referitoare la
domeniul specialităţii sale. Şi, din nou, lumea a fost uluită de
descoperirile din acest domeniu.
Având în vedere numărul mare de teme discutate în
Coran, examinarea fiecărei teme în mod detaliat necesită un timp
îndelungat.
Menţionăm în contextul acestei discuţii că, în Quran, sunt
abordate numeroase subiecte, unele dintre ele foarte în rezumat,
dar cu suficientă claritate, recomandându-i cititorului, în acelaşi
timp, să verifice veridicitatea celor afirmate prin cercetarea
studiilor savanţilor specialişti dintr-un domeniu sau altul. Coranul
are, fără îndoială, un statut şi o poziţie aparte, pe care nu le are
nici o altă carte. Atrage atenţia faptul că atunci când prezintă
informaţiile, Quran-ul i se adresează cititorului, declarând în
majoritatea cazurilor: “Tu nu ai ştiut acest lucru anterior”. Nu
există nici o altă carte sfântă care să fi făcut o astfel de declaraţie.
Toate cărţile vechi şi toate cărţile sfinte existente la îndemâna
oamenilor oferă numeroase informaţii, însă ele menţionează şi
10
Fundatia Taiba
sursa acestora. Astfel, când o carte sfântă se referă la istoria
antică, menţionează faptul că regele cutare a trăit în cutare loc şi
a luptat într-o anumită bătălie sau faptul că regele cutare a avut
atâţia fii etc. , însă ea specifică în permanenţă că, dacă doreşti
mai multe informaţii, trebuie să consulţi cutare carte, întrucât
informaţiile au fost extrase din ea. În mod complet diferit,
Coranul îi furnizează cititorului informaţiile şi, după aceea,
declară aceste informaţii ca fiind noi. Există fireşte şi
recomandarea de a aprofunda studiul chestiunii pentru a
cunoaşte gradul de credibilitate şi veridicitate al ei. Atrage
totodată atenţia faptului că, nimeni în afară de musulmani, nu a
reuşit, în decursul a paisprezece secole, să atace o astfel de
concepţie. Adversarii mekkani ai musulmanilor auzeau, din când
în când, versetele revelate în care se spunea că aceste informaţii
sunt noi, dar nimeni dintre ei nu a spus vreodată: “Aceste
informaţii nu sunt noi. Noi ştim de unde le-a luat Muhammed
(Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) şi cunoaştem aceste
informaţii”.
Nu au putut niciodată să conteste faptul că informaţiile
respective erau noi, fiindcă ele erau efectiv noi. Pornind de la
recomandarea Coranului de a verifica autenticitatea şi
credibilitatea informaţiilor, chiar dacă ele erau noi, Omar ben al
Khattab, când a devenit calif, a selectat şi a trimis un grup de
oameni să caute şi să găsească barajul lui Alexandru Macedon.
Înainte de revelaţia coranică, arabii nu au ştiut nimic despre acest
baraj, dar, după descrierea din Coran, ei au reuşit să-l descopere.
El se afla în localitatea Derbeud de pe teritoriul fostei Uniuni
Sovietice. Trebuie subliniată aici exactitatea şi corectitudinea
informaţiilor menţionate în Coran în legătură cu numeroase
aspecte, dar exactitatea şi corectitudinea nu înseamnă
întotdeauna că o carte ar fi şi o revelaţie divină. În fapt,
corectitudinea reprezintă doar una dintre condiţiile revelaţiei
divine. Cartea de telefoane, de pildă, este corectă şi exactă, dar
acest lucru nu înseamnă că ea ar fi o revelaţie divină. Problema
reală constă în necesitatea de a face dovada sursei informaţiilor
11
Fundatia Taiba
din Coran, iar confirmarea îi revine cititorului. Nimeni nu poate
contesta corectitudinea şi credibilitatea Coranului fără dovezi
suficiente şi, numai dacă cineva găseşte vreo eroare în el, are
dreptul să-l respingă. Ori, tocmai acest lucru este încurajat şi de
Coran. S-a întâmplat odată, după o conferinţă pe care am ţinut-o
în Africa de Sud, să vină la mine un bărbat foarte înfuriat de ceea
ce afirmasem şi mi-a zis: “ Noaptea aceasta mă duc acasă şi o să
descopăr o greşeală în Coran”. I-am răspuns, fireşte: “Te felicit!
Este lucrul cel mai bun pe care-l puteai spune!”.
Cu certitudine, aceasta este maniera în care musulmanii
trebuie să trateze cu aceia care au îndoieli în privinţa credibilităţii
Coranului, întrucât Coranul însuşi lansează o astfel de provocare.
După acceptarea provocării şi apoi descoperirea faptului că el
este corect si adevărat, în mod inevitabil, astfel de oameni nu-l
vor mai putea respinge sau contesta. Esenţiale sunt aprecierea şi
respectul pe care le dobândeşte Coranul din partea lor, după ce
au verificat ei înşişi credibilitatea lui, iar faptul esenţial care nu
poate fi repetat suficient în ceea ce priveşte credibilitatea
Coranului este acela că incapacitatea vreunuia dintre ei de a
explica vreun fenomen oarecare nu necesită şi nu înseamnă
acceptarea de către el a explicaţiei date de o altă persoană.
Putem afirma, în speţă, că, incapacitatea unei persoane de a
explica un lucru, nu înseamnă că ea trebuie să accepte explicaţia
unei alte persoane. În orice caz, respingerea de către un om a
altor explicaţii implică pentru el dificultatea găsirii unui răspuns
rezonabil. Această teorie generală se aplică la foarte multe fapte
de viaţă, dar ea se potriveşte în mod surprinzător cu provocarea
coranică, deoarece îi creează dificultăţi aceluia care afirmă: “Eu
nu cred în el!”. La începutul contestării, contestatarul trebuie să
se angajeze să găsească singur o explicaţie, dacă simte că
răspunsul celorlalţi este incomplet şi inadecvat.
De fapt, există un verset despre care cred tot timpul că a
fost tradus greşit în limba engleză. Allah PreaÎnaltul se referă în
acest verset la o persoană care a auzit adevărul şi versetul îi
explică lui, iar el spune despre sine că a neglijat funcţia sa,
12
Fundatia Taiba
deoarece atunci când a auzit ştirea sau informaţia, a lăsat-o fără
explicarea amănunţită a adevărului şi justetei celor auzite. Cu
alte cuvinte, omul este vinovat, dacă aude un lucru şi nu
cercetează măsura justeţei sale. Se impune ca omul să dispună
de toate informaţiile şi numai după aceea să hotărească ce
respinge din aceste informaţii şi ce reţine din ele pentru a le folosi
ulterior, fiindcă omul nu le poate lăsa numai să-i treacă prin cap,
ci ele trebuie clasificate în capitole corespunzătoare pentru a se
putea apropia de acel punct al opiniei. Dacă, de pildă, informaţiile
continuă să existe doar ca presupuneri sau ipoteze, omul trebuie
să discearnă dacă ele sunt aproape de adevăr sau sunt complet
false. Dar, dacă toate faptele au fost prezentate, omul trebuie să
hotărească între aceste două opţiuni şi, chiar dacă nu este sigur
de veridicitatea acestor informaţii, i se cere să le trateze pe toate
şi să accepte că el nu ştie cu certitudine. Cu toate că se pare că
ultimul punct nu are nici o utilitate în realitatea ştiinţifică, el este
util pentru ajungerea la rezultate pozitive, ulterior, deoarece el îl
constrânge cel puţin pe om să înţeleagă, să cerceteze şi să revadă
faptele, iar obişnuinţa de a trata informatiile îi dă omului
prioritate când au loc noi descoperiri sau când se prezintă
informaţii suplimentare. Important este că omul trebuie să
trateze informaţiile şi nu să le respingă, să le neglijeze sau să nu
le accepte. Certitudinea în privinţa veridicităţii Coranului reiese
clar din încrederea predominantă în el, iar această încredere
derivă din numeroase apropieri, printre care şi epuizarea
alternativelor. În esenţă, Coranul declară: “Această carte este o
revelaţie divină. Dacă nu crezi în acest lucru, atunci spune ce este
el? “ Cu alte cuvinte, el îl provoacă pe cititor să vină cu o altă
explicaţie sau lămurire. Iată o carte alcătuită din hârtie şi
cerneală ! De unde a venit? El afirmă despre el că este o revelaţie
divină. Dacă nu este asa, care poate fi provenienţa lui? Atrage
atenţia că nimeni nu a reuşit să aducă o explicaţie alternativă
convingătoare. În fapt, toate alternativele au fost epuizate.
Aceste alternative prezentate de către nemusulmani pot fi
împărţite în două şcoli ideologice care cooperează, insistându-se
13
Fundatia Taiba
fie pe una dintre ele, fie pe cealaltă. Pe de o parte, este vorba de o
categorie mare de oameni care a studiat Coranul vreme de sute
de ani şi care afirmă următoarele: “Singurul lucru creat pe care îl
ştim este că Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască!) care era conform spuselor sale, profetul a fost
dereglat mintal!”. Ei erau convinşi că Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) a fost înşelat într-un fel
oarecare. Pe de altă parte, este vorba de o altă categorie care
presupune şi afirmă: “Din pricina acestei dovezi, noi suntem
siguri de un singur lucru şi anume de faptul că Muhammed (Allah
să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a fost mincinos!” Este o
ironie a sorţii ca aceste două categorii de oameni nu pot să
ajungă la un acord sau o înţelegere între ele, lipsită de orice
contradicţie. În fapt, numeroase surse mincinoase despre Islam
menţionează ambele ipoteze. Ele încep cu afirmaţia că
Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) era
dezechilibrat mintal şi, după aceea, adaugă că el a fost mincinos,
fără să-şi dea seama că nu putea să fie şi dezechilibrat mintal şi
mincinos în acelaşi timp.
De pildă, dacă există o persoană înşelată care se
socoteşte profet, nu se scoală ea dimineaţa, făcându-şi planuri şi
zicând: “ Ce trebuie să mai fac pentru a-i înşela pe oameni astăzi,
astfel încât să-şi închipuie că sunt profet?”, întrucât ea îşi
închipuie că este efectiv profet şi este sigură că răspunsul îi va fi
dat de revelaţie? Într-adevăr, o mare parte din Coran a fost
revelată sub formă de răspunsuri la întrebări. Cineva adresa o
întrebare şi venea revelaţia cu răspunsul. Fără îndoială că, dacă
omul este dezechilibrat mintal, îşi închipuie că îngerii îi vor sopti
cuvintele la ureche. De aceea, atunci când cineva îl întreabă, el va
socoti că îngerii îi vor da răspunsul şi va crede acest lucru din
inimă, deoarece este dezechilibrat mintal, fără să ceară nimănui
să-i dea puţin răgaz, iar apoi ar alerga la prietenii săi,
întrebându-i: “Ştie cineva dintre voi răspunsul?”, iar acesta este
comportamentul cuiva care nu este convins că este profet. Ceea
ce nu pot nemusulmanii să recunoască este imposibilitatea ca o
14
Fundatia Taiba
persoană să întrunească ambele calităţi simultan. O persoană
este ori înşelată, ori mincinoasă. Ori una, ori alta! Fără îndoială că
nu poate întruni simultan ambele calităţi. Lucrul pe care dorim
să-l subliniem este că fiecare din cele două este o calitate
personală specifică pentru diferiţi oameni.
Următorul scenariu este un exemplu bun pentru cercul
vicios în care intră nemusulmanii în permanenţă. Dacă îl întrebi
pe unul dintre ei “Care este sursa Coranului?”, el îţi răspunde că
este rodul închipuirii unui dezechilibrat mintal. Atunci îl intrebi:
“Dacă sursa lui este un dezechilibrat mintal, atunci de unde a
adus informaţiile pe care le conţine şi pe care arabii nu le
cunoşteau?”. Şi vei constata că pentru a explica faptul la care
te-ai referit îşi schimbă atitudinea şi răspunde: “Bine! Probabil că
nu a fost dezechilibrat mintal. Este posibil ca unii străini să-i fi
adus informaţiile, iar el să fi minţit şi să le fi spus oamenilor că
este profet”. În acest punct, trebuie să-l întrebi: “Dacă
Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a fost
mincinos, de unde atâta încredere? De ce s-a comportat ca un
adevarat profet?” Întrucât se simte prins la strâmtoare,
asemenea unei pisici, se va întoarce numaidecât la primul său
răspuns, uitând că a epuizat anterior această eventualitate şi te
trezesti cu el spunând: “ Bine! Probabil că nu a fost mincinos.
Probabil că a fost un dezechilibrat mintal care se socotea profet”,
şi, astfel, se intră din nou în cercul vicios.
Aşa cum am menţionat mai înainte, în Coran există foarte
multe informaţii care nu pot fi atribuite decât lui Allah PreaÎnaltul.
Cine l-a informat, de pildă, pe Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) despre barajul lui Alexandru cel
Mare, care se află într-un loc situat la sute de kilometri spre Nord?
Cine i-a dat informaţiile de embriologie? Când se adună astfel de
fapte, dacă oamenii nu voiesc să le atribuie unei surse divine,
recurg automat la ipoteza că o persoană i-a furnizat lui
Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) aceste
informaţii, iar el le-a speculat şi le-a folosit pentru a-i înşela pe
oameni. În orice caz, o astfel de ipoteză poate fi respinsă foarte
15
Fundatia Taiba
uşor cu o întrebare simplă: “Dacă Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) a fost mincinos, atunci de unde
toată această încredere în sine? De ce le-a spus oamenilor ceea
ce nu au putut alţii să spună? “ Această încredere derivă din faptul
că el s-a bizuit pe revelaţia divină. Profetul (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) avea un unchi care se numea
Abu Lahab. Acest om ura într-atât de mult Islamul încât obişnuia
să-l urmărească pe Trimis (Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască!) oriunde se ducea pentru a tăgădui spusele lui. Dacă-l
vedea pe Trimis (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!)
vorbind cu un străin, Abu Lahab aştepta până ce se despărţeau şi
se ducea numaidecât la străinul respectiv şi-l întreba: “Ce ţi-a
spus? Ţi-a spus că e neagră ? Nicidecum! Să ştii că e albă! Ţi-a
spus că e zi? Nicidecum! Să ştii că e noapte!..” El credea exact în
opusul a ceea ce auzea, a ceea ce spunea Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) şi a ceea ce spuneau
musulmanii. Cu zece ani înainte de moartea lui Abu Lahab, i-a
fost revelată lui Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască!) o sură (capitol din Quran) scurtă în legătură cu Abu
Lahab. Capitolul declara, în mod deschis şi clar, că Abu Lahab va
ajunge în Infern. Altfel spus, ea hotăra că el nu se va converti la
Islam şi, de aceea, a fost blestemat şi blestemul îl va urmări
veşnic. Abu Lahab a avut zece ani la dispoziţie pentru a putea
spune: “ Am auzit că lui Muhammed i s-a revelat că eu nu mă voi
schimba şi voi ajunge în Iad .Ei bine, în clipa aceasta am hotărât
să mă convertesc la Islam . Ce părere ai? Şi ce mai spui acum
despre revelaţia ta divină?” Dar el nu a putut spune acest lucru
niciodată, ştiute fiind comportamentul şi adversitatea lui faţă de
Islam. Lucrul esenţial aici este faptul că Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) ar fi putut să spună: “Tu mă
urăşti şi vrei să condamni la pieire propăvăduirea mea, nu-i aşa?
Atunci spune aceste cuvinte pentru a împiedica lucrul meu! Vino
şi spune-le! “. Dar Abu Lahab nu a fost în stare niciodată să
rostească aceste vorbe! Vreme de zece ani nu a fost în stare să
accepte Islamul sau să-i arate vreo dragoste lui şi chemării lui.
16
Fundatia Taiba
17
Cum a fost cu putinţă ca Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi
să-l miluiască!) să ştie cu certitudine că Abu Lahab va adeveri
revelaţia coranică, dacă el nu ar fi fost cu adevărat un trimis al lui
Allah Preaputernicul? Cum de a fost cu putinţă să aibă atâta
încredere încat i-a dat unuia dintre adversari un răgaz de zece ani
pentru a invalida chemarea profeţiei sale? Singurul răspuns este
că el a fost Trimisul lui Allah, fiindcă pentru ca un om să lanseze o
provocare plină de riscuri ca aceasta, trebuie ca el să fie absolut
sigur că este vorba de o revelaţie divină.
Un alt exemplu al încrederii pe care Muhammed (Allah
să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a avut-o în profeţia sa şi, în
consecinţă, al încrederii absolute în faptul că, atât el, cât şi
chemarea sa, se află sub protecţia divină, este oferit de
momentul când el, împreună cu Abu Bakr, s-au ascuns într-o
peşteră, în timpul migrării lor de la Mekka la Medina. I-au văzut
pe oameni venind spre ei pentru a-i ucide. Abu Bakr s-a temut
pentru viaţa lor. Fără îndoială că Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) dacă ar fi fost mincinos sau
impostor, sau un om care voia să-i înşele pe ceilalţi, pretinzând că
el era Trimis, ar fi fost de aşteptat să-i zică prietenului său în
aceste circumstanţe:”Abu Bakr, verifică dacă nu este vreun loc de
scăpare în fundul peşterii!” sau “Ghemuieşte-te în locul acela şi
nu face nici un zgomot!” Dar ceea ce i-a spus lui Abu Bakr
dovedeşte cu toată claritatea încrederea lui. El i-a zis: “Nu fi
mâhnit, căci Allah este cu noi!” Dacă cineva ştie că el îi înşela pe
oameni, atunci de unde această încredere în astfel de
împrejurări? O astfel de mentalitate nu este calitatea sau
mentalitatea unui mincinos sau a unui impostor în nici un caz! De
aceea, aşa cum am menţionat mai sus , nemusulmanii intră
într-un cerc vicios atunci când încearcă să găseasca o explicaţie
pentru ceea ce există în Quran, fără să atribuie aceste lucruri
sursei adevărate. Pe de o parte, ei îţi spun în zilele de luni,
miercuri şi vineri că “omul era mincinos”, iar pe de altă parte îţi
spun in zilele de marţi, joi şi sâmbătă că “el era dereglat mintal”,
iar lucrul pe care nu-l pot accepta sau înţelege este acela că nu
Fundatia Taiba
18
era cu putinţă să fie şi una şi alta în acelaşi timp. Dar cu toate
astea, ei se folosesc de ambele motive pentru a explica
informaţiile existente în Coran.
Cu şapte ani în urmă, am avut ca musafir un ministru.
Stăteam într-o încăpere, în care se afla pe o masă un exemplar
din Coran, însă ministrul nu ştia ce carte este aceea. În mijlocul
discuţiei, am arătat spre Coran, zicând: “ Eu cred în această
carte”. După ce a aruncat o privire spre ea, ministrul a zis, fără să
ştie ce carte este : “ Ei bine, pot să-ţi spun că această carte a fost
scrisa de un om, dacă ea nu este Biblia”. I-a raspuns:
“Îngăduieşte-mi să-ţi spun câteva lucruri din aceasta carte!” Şi în
trei-patru minute i-am spus câte ceva din conţinutul Quran-ului.
Şi după aceste trei-patru minute şi-a schimbat atitudinea complet
şi a zis: “Tu ai dreptate…această carte nu a fost scrisă de un om,
ci de diavol..” Această atitudine este regretabilă din câteva
motive. În primul rând, ea reprezintă un motiv rapid şi ieftin, este
o ieşire şi o fugă precipitată dintr-o situaţie neconfortabilă. Există
o poveste vestită în Sfânta Scriptură în care se menţionează cum
au văzut iudeii întâmplarea readucerii la viaţă a unui bărbat mort
de către Isus Christos. Bărbatul murise de patru zile, şi când a
venit, Isus Christos a zis cu toată simplitatea: “Ridică-te!” şi omul
s-a ridicat şi s-a îndepărtat, mergând pe propriile picioare. În faţa
acestui tablou, câţiva iudei orbiţi care au asistat la această
întâmplare au zis: “Acesta este diavolul. Diavolul l-a ajutat.”
Această poveste este pomenită de multe ori în bisericile din toate
colţurile lumii şi, când o aud, oamenii izbucnesc în lacrimi şi zic:
“Ah! Dacă aş fi fost acolo, nu aş fi fost prost ca iudeii..” Dar, din
păcate, aceşti oameni se comportă exact cum s-au comportat
iudeii, dacă pot să spună , după ce le arăţi în trei minute o foarte
mică parte din Coran: “ Ah! Acesta este lucrul diavolului .. Satana
a scris această carte ” Ei sunt împinşi la colţ şi nu găsesc un alt
răspuns acceptabil şi rezonabil şi, de aceea, recurg la răspunsul
cel mai rapid şi cel mai ieftin.
Un alt exemplu de situaţie în care oamenii recurg la
această atitudine slabă este oferit de explicaţia pe care mekkanii
Fundatia Taiba
19
au dat-o sursei mesajului lui Muhammed (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) Ei obişnuiau să afirme: “Satana
este cel care i-a adus aceasta carte lui Muhammed”. Dar Coranul
le dă răspunsul, la fel cum a procedat şi cu celelalte calomnii şi
insulte ale lor. Există un verset special în acest sens: “Acesta nu
este nici cuvântul unui şeitan alungat cu pietre!/ Deci, unde voiţi
să vă duceţi?/ El nu este decât o îndemnare pentru lumi”;
(At-Takwir: 25-27).
Prin aceasta, Coranul oferă un argument cu care să
răspundă la o astfel de ipoteză. De fapt, există numeroase
argumente în Coran pentru a se răspunde ipotezei că diavolul i-ar
fi adus mesajul lui Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască!) În capitolul XXVI, Allah PreaÎnaltul glăsuieşte: “Şi nu
au pogorât cu el şeitanii, / Căci aceasta nu li se cuvine lor şi nici nu
pot să o facă pentru că/ Ei se află departe de auzire”;
(As-Su’ara':210-212). În alt loc din Coran, Allah PreaÎnaltul ne
povăţuieşte: “Atunci când citeşti Quran-ul, caută tu ocrotire la
Allah împotriva lui Seitan cel alungat şi afurisit!”; (An-Nahl: 98).
Apoi, oare în felul acesta scrie satana o carte? Se ridică şi
ne zice:
“Înainte de a citi cartea mea, chemaţi-L pe Allah ca să vă
păzească pe voi de mine?”
Aceasta este o manevra foarte înşelătoare. Omul poate
să scrie o astfel de frază, dar poate, oare, diavolul să o scrie?
Mulţi oameni spun deschis că ei nu pot să ajungă la o hotărâre în
privinţa acestei chestiuni. Pe de altă parte, afirmă că diavolul nu
ar face un astfel de lucru, chiar dacă ar putea -, deoarece Allah
nu-i îngăduie aşa ceva. Pe de altă parte, consideră, însă, că
diavolul are o putere mai mică decât puterea lui Allah PreaÎnaltul.
Ei îşi închipuie că diavolul poate face tot ceea ce poate face Allah
PreaÎnaltul. În consecinţă, atunci când privesc la Quran deşi sunt
uluiţi şi recunosc că el este o Carte uimitoare -, insistă să spună:
“Aceasta este din lucrul lui Satana.” Slavă lui Allah că musulmanii
nu se află în această situaţie. Chiar dacă Satana are o oarecare
putere, puterea lui nu poate fi comparată, în nici un caz, cu
Fundatia Taiba
20
puterea lui Allah PreaÎnaltul , între ei existând o diferenţă uriaşă.
Musulmanul nu poate fi cu adevărat musulman decât după ce
este convins de acest lucru. Ştiu chiar şi nemusulmanii că Satana
săvârşeşte uşor greşeli. De aceea, era de aşteptat ca el să
săvârşească greşeli şi să se contrazică atunci când scrie o carte,
în vreme ce Coranul declară deschis: “Oare nu cugetă ei la Coran?
Dacă ar fi el de la altcineva decât de la Allah, ar găsi în el multe
nepotriviri!”; (An-Nisa': 82).
În ceea ce priveşte motivele în care se rătăcesc
nemusulmanii într-un mod inutil pentru a aduce motivări
versetelor care nu pot fi pe deplin clarificate din Coran, există şi
un alt atac, pe care îl extrag în majoritate şi care pare să fie parte
din seria ipotezelor care afirmă că Muhammed ar fi fost
dezechilibrat mintal sau mincinos. Aceşti oameni cred, în
principal, că Muhammed nu s-ar fi aflat în deplinătatea
facultăţilor mintale şi, de aceea , şi, ca o consecinţă a închipuirilor
sale, el i-ar fi minţit sau i-ar fi înşelat pe oameni. Această boală
are un nume propriu în medicină şi psihologie-i se spune
mitomanie. Cel afectat de această boală minte şi apoi ia ca
adevărat ceea ce a minţit. Nemusulmanii pretind că Muhammed
(Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) ar fi fost afectat de
această boală. Singura problemă în privinţa acestei ipoteze este
aceea că cel afectat de această boală nu poate lucra cu faptele şi
cu realităţile, în vreme ce Quran-ul, în întregul său, se bazează
numai pe fapte şi pe realităţi. Poate fi analizat în amănunţime
orice lucru din el pentru a ne convinge de adevărul lui.
Întrucât realităţile sunt o problemă pentru cel afectat de
această boală, medicul psihiatru care-l tratează pe acest bolnav îl
pune în permanenţă faţă în faţă cu realităţile. Dacă acest
psihopat pretinde, de pildă, că el este regele Angliei, medicul
psihiatru nu îi va spune: “Nu, tu nu eşti rege, ci eşti dereglat
mintal şi prost!” Nu aşa va proceda medicul curant, ci va prefera
să-l pună în faţa faptelor , zicându-i: “Bine, spui că tu eşti regele
Angliei.. Atunci, spune-mi unde este regina astăzi? Unde este
primul ministru? Unde este garda ta?” Atunci, bolnavul va
Fundatia Taiba
21
întâmpina o dificultate în găsirea răspunsurilor la aceste întrebări
şi va încerca să recurgă la subterfugii de tipul: “Aa.. Regina a
plecat la mama sa ..Aa..Primul ministru..A murit ..” Şi, în cele din
urmă, el se va vindeca, deoarece nu va putea face faţă realităţilor
într-o măsură suficientă. În cele din urmă, el se va confrunta cu
realitatea şi va spune: “Cred că eu nu sunt regele Angliei!”.
Quran-ul se apropie de toţi aceia care îl citesc în maniera
în care psihiatrul îl tratează pe cel afectat de mitomanie. În
Quran, există un verset care sună astfel: “O, oameni! V-a venit
vouă îndemn de la Domnul vostru şi tămăduire pentru ceea ce
este în piepturi, călăuzire şi îndurare pentru dreptcredincioşi!”;
(Yunus: 57). S-ar putea ca sensul acestui verset să pară la prima
vedere neclar, confuz, dar el devine clar în lumina exemplului de
mai sus, pentru că omul, prin citirea Coranului, se eliberează
esenţialmente de rătăcirea în care se află, întrucât Coranul este
un tratament psihiatric şi-i tămăduieşte pe oamenii rătăciţi şi
înşelaţi, făcându-i capabili să înfrunte relităţile. Atitudinea
dominantă din Coran este afirmaţia sa: “ O, voi oameni! Voi
spuneţi cutare şi cutare şi cutare.. Dar ce spuneţi despre cutare şi
cutare lucru? Şi cum puteţi afirma acest lucru, de vreme ce
cunoaşteţi asta?” În felul acesta, el îl constrânge pe om să ia în
considerare ceea ce are legătură strânsă cu subiectul şi, în acelaşi
timp, îl tămăduieşte pe om de rătăcire şi de iluzia că faptele pe
care Allah Preamăritul şi PreaÎnaltul le prezintă oamenilor şi
umanităţii ar putea fi interpretate şi explicate prin teorii slabe şi
prin scuze.
Acest lucru, adică confruntarea oamenilor cu realitatea,
este cel care a atras atenţia a numeroşi nemusulmani. Există o
sursă interesantă referitoare la acest subiect: în Noua
Enciclopedie Catolică, Biserica Catolică declară în articolul despre
Quran următoarele:
“În decursul timpului au fost prezentate numeroase
teorii despre sursa Quran-ului. Astăzi nu mai există nici un om
raţional care să accepte vreo teorie dintre acestea..”
Iată că Biserica Catolică, a cărei istorie durează de multe
Fundatia Taiba
22
secole, respinge aceste încercări inutile de interpretare a
Quran-ului. În realitate, Quran-ul care constituie o problemă
pentru Biserica Catolică este considerat de către aceasta drept o
revelaţie şi, de aceea, îl studiază. Ea ar vrea să găsească o dovadă
pentru faptul că el nu ar fi revelaţie, însă nu poate să facă acest
lucru şi nu găseşte nici o interpretare aplicabilă , dar, cel puţin,
este într-atât de cinstită în studiile sale, încât nu mai acceptă
interpretările anterioare lipsite de suport.
Biserica Catolică declară că, în decursul a paisprezece
secole, nu a fost prezentat nici un comentariu logic şi rezonabil,
deci, recunoaşte că această chestiune a Quran-ului nu este o
chestiune simplă care poate fi neglijată. Fără îndoială că ceilalţi
oameni sunt cu mult mai puţin drepţi decât ea. Ei zic grăbiţi: “Aa..
Coranul a venit de aici .. Coranul a venit de acolo..”, fără ca măcar
să cerceteze, în majoritatea cazurilor, măsura raţionalităţii
afirmaţiilor lor.
Fără îndoială că această declaraţie a Bisericii Catolice îi
pune pe creştinii obişnuiţi în încurcătură. S-ar putea ca acesta să
fie mobilul opiniei sale particulare despre originea Coranului, însă
individul creştin nu se poate comporta în conformitate cu teoria
sa proprie despre el. O astfel de atitudine vine în contradicţie cu
supunerea, cu fidelitatea şi cu loialitatea pe care le cere Biserica şi
datorită faptului că el este membru al Bisericii, trebuie să accepte
tot ceea ce declară Biserica, fără nici o obiecţie şi să facă din
învăţăturile ei o parte a vieţii sale zilnice. De aceea, atunci când
Biserica spune “ Nu ascultaţi la aceste rapoarte incerte despre
Coran!”, adică “Nu luaţi in seamă minciuna, precum că această
carte, Coranul, nu ar fi un mesaj divin!”. Deci, însăşi Biserica
recunoaşte acest mesaj divin, Coranul! Atunci, ce se poate spune
despre opinia islamică în legătură cu acest punct, dacă până şi
nemusulmanii recunosc că există, în Coran, un lucru care trebuie
recunoscut şi acceptat, adică faptul ca el este de la Allah? Atunci,
de ce sunt oamenii într-atât de persistenţi într-o poziţie defensivă
şi într-o poziţie adversă când musulmanii dezvoltă aceeaşi teorie?
Fără îndoială că acesta este un lucru pe care îl menţionăm pentru
Fundatia Taiba
aceia care doresc să mediteze îndelung şi să reflecteze pentru a
înţelege. În momentul de faţă, există un intelectual de frunte din
cadrul Bisericii Catolice cu numele de Hans, care a întreprins un
studiu despre Coran şi şi-a exprimat punctul propriu de vedere în
urma acestei lecturi. El a circulat în diverse părţi, iar, în prezent,
se o bucură de o stimă deosebită în cercurile Bisericii Catolice.
După o cercetare şi o analiză îndelungată, a scris următoarele
despre rezultatele la care a ajuns: ”Allah Preaputernicul şi
Preamăritul a vorbit cu oamenii prin intermediul lui Muhammed
(Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!)”
Încă o dată, aceasta este concluzia la care a ajuns un
intelectual de seamă nemusulman din pătura de frunte a Bisericii
Catolice. Nu cred că Papa împărtăşeste opinia lui, dar, în ciuda
acestei situaţii, opinia unei astfel de personalităţi deosebite, de
rang înalt, trebuie să aibă ponderea ei în apărarea poziţiei
musulmanului, după cum se cuvine să fie aplaudată o astfel de
personalitate care a înfruntat adevărul ce afirmă că nu poate fi
dat la o parte sau neglijat un lucru cum este Coranul, întrucât
Allah PreaÎnaltul şi Preaslăvitul este, cu adevărat, sursa lui.
Aşa după cum am explicat mai sus, toate posibilităţile
s-au epuizat. De aceea, nu mai există nici o altă posibilitate de
respingere a Coranului. Dacă nu este revelaţie, atunci Coranul ar
fi o înşelătorie, şi atunci omul trebuie să se întrebe: “ Care este
sursa acestei înşelătorii ? Şi unde ne înşeală această carte? De
fapt, răspunsul corect la aceste întrebări aruncă lumină asupra
veridicităţii Coranului, iar tăcerea este cel mai slab argument al
contestatarilor. Fără îndoială că oamenii, dacă vor insista asupra
pretenţiei că, Coranul este o înşelătorie, ei trebuie să ofere dovezi
în sprijinul acestei pretenţii. Lor le revine obligaţia de a ne dovedi
şi nouă. Nu este logic ca cineva să lanseze o teorie fără fapte şi cu
dovezi suficiente care să o sprijine. De aceea, eu le spun:”
Arătaţi-mi unde ne înşeală Coranul! Arătaţi-mi acest lucru sau
altfel nu mai spuneţi că el este o înşelătorie!”
Una din calităţile distinctive ale Coranului este modul în
care el tratează fenomenele neaşteptate, care nu au legătură
