articole

Descrierea efectuarii abluțiunei minore


și majore precum și tayammum


Descrierea efectuării abluțiunei ( wudhu) minore


1 Intenția (sau niyah), care este un act al inimii şi nu are nimic de-a face cu limba.


Semnifică a vrea sau a avea intenţia de a face ceva. Astfel, o persoană are intenţia


(în inimă) de a face wudhu (abluţiunea) pentru a-i fi permis să realizeze acţiuni care


necesită abluţiunea.


● A spune „Bismillah” (în Numele lui Allah) la începutul abluţiunii (wudhu).


● Spălarea palmelor mâinilor de trei ori la începutul abluţiunii (wudhu).


2 Clătirea gurii şi a foselor nazale de trei ori.


Se recomandă folosirea mâinei drepte pentru


clătirea gurii şi a foselor nazale şi a mâinii stângi


pentru a curăţa murdăria din nas.


3 Spălarea chipului, cel puţin o dată; deşi


cel mai bine este să se facă de trei ori, umezind


faţa cu apă curată. Suprafaţa ce trebuie


acoperită este de sus, unde începe părul, până


jos, sub bărbie şi de la dreapta la stânga, de la


ureche la ureche.


4 Spălarea mâinilor de la degete până la coate


inclusiv, cel puţin o dată; dar de trei ori este mai


bine. Se recomandă să se înceapă cu mâna


dreaptă şi apoi stânga şi mişcarea inelului sau a


ceasului (dacă este cazul, dar cel mai bine este să


le dăm jos de pe mână atunci când facem wudhu)


pentru ca apa să poată ajunge pe sub acestea.


5 Udarea capului o singură dată cu mâinile


umede de la frunte spre ceafă şi apoi invers.


6 Spălarea urechilor o singură dată (în interior cu degetele


arătătoare şi în exterior cu degetele mari).


7 Spălarea picioarelor cel puţin o dată. Este mai


bine să se facă aceasta de trei ori, începând de la


vârfurile degetelor până la glezne, inclusiv.


8 Este posibil să spălați părți ale


corpului de mai multe ori decât este


permis?


Nu este permis să faci ceva ce nu are


dovada în timpul abluțiunei, așa cum presupunem că o persoană spală de mai mult


de trei ori o parte a corpului, sau va spăla umărul, tibia sau va șterge gâtul.


9 După terminarea abluțiunei, o persoană ar trebui să spună:


„Ashhadu an la ilaha illallah wahdahu la sharika lahu wa ashhadu Anna


Muhammadan abduhu wa rasulukh”, iar At-Tirmidhi povestește:


„Allahumma-j'alni minat-tauwabin wa-j'alni minal-mutatahhirin"


10 Câteva acțiuni care încalcă wudu:


● Evacuarea (a defeca sau a urina) sau expulzarea gazelor (flatulenţe)


● Somnul profund (sau acela în timpul căruia este pierdută conştiinţa).


Pierderea simţului sau a conştiinţei ca urmare a demenţei, epilepsiei,


leşinului, drogurilor sau a beţiei, dat fiind că integritatea minţii este o condiţie


prealabilă a abluţiunii (wudhu)


● Consumul de carne de cămilă.


Descrieri tayamum „curățarea cu pământul”


Tayamum (Abluţiunea uscată)


1. Tayamum este o modaliatate a purificării care înlocuieşte apa pentru wudhu şi


ghusl în cazul în care cineva nu dispune de apă sau nu are acces la aceasta.


Ne permite să facem toate acele acte de adorare pentru care realizăm wudhu


sau ghusl, inclusiv Rugăciunile, atingerea Coranului cel Sfânt şi similare.


2. Acela care doreşte să realizeze


Tayamum trebuie să aibă intenţia de


a se purifica sau de a înlătura


impuritatea rituală. Apoi se spune


„Bismillah” (În Numele lui Allah) şi se


atinge sau loveşte uşor pământul o


dată cu palmele mâinilor apoi ștergeți


pe față și pe dosul ambelor mâini.


3. Cât despre rasfirarea degetelor când lovim


pământul cu mana, aceasta nu este permis. De


asemenea, nu este permis să ștergi între


degete la ștergerea mâinilor.


Descrierea acțiunilor obligatorii ale abluțiunei (ghusl) majore


1. Este necesară intenţia (în inimă) de a realiza ghusl pentru a elimina


impuritatea rituală majoră, se spune „Bismillah” (În numele lui Allah). Trebuie


să fie curăţate impurităţile cu apă. Trebuie să avem intenţia (în inimă, nu


verbală) de a îndepărta impurităţile majore (hadath).Trebuie să fie patrunsa


apă peste tot corpul sau să se scufunde în apă persoana pentru ca aceasta


să ajungă la subsuori, urechi, buric şi la toată pielea în general.


2. - Cand este necesar ca abluțiunea să fie obligatorie?


1) Ejacularea (de spermă) cauzată de relaţiile sexuale, masturbare, vis


umed sau alte motive.


2) Finalizarea pierderii de sânge cauzată de perioada de menstruaţie sau


cea de după naştere.


3) La moarte, fapt pentru care, dacă un musulman încetează din viaţă,


trebuie să fie spălat.


4) Dacă un necredincios îmbrăţişează Islamul trebuie să facă o baie


rituală majoră.


Etapele rugăciunii ( as-salah)


Profetului


1● Pentru Imam și, de asemenea, pentru cei ce se


roaga singuri este de dorit de asezat în fata sa


un fel de „sutra” = paravan/obstacol. Sutra


Imamului este paravan pentru cei care fac o


rugăciune în spatele imamului.


● În timpul rugăciunii privirea ar trebui să fie


îndreptată spre locul unde se săvârșește


plecăciunea, iar cel care se roagă nu trebuie să-și


întoarcă privirea spre alt loc.


2 Persoana care se roagă trebuie să-și indeparteze picioarele la nivel umerii


astfel încât să fie la același nivel marginile umerilor, să coincidă cu marginile


exterioare ale picioarelor - nici mai late și nici mai înguste decât aceasta.


3 După îndeplinirea condițiilor de rugăciune, persoana care se roagă trebuie să


spună „ Allah Akbar” „Allah este mai mare”, ridicând simultan mâinile la nivel lobii


urechilor sau a umerilor, în timp ce interiorul palmelor ar trebui să fie cu fața spre


qibla.


4 Apoi, închinătorul își pune partea interioară a palmei drepte pe partea


exterioară a palmei stângi a încheieturii mâinii sau a antebrațului stâng, sau mâinile


și le așează pe piept, sau strânge mâna stângă cu mâna dreaptă.


5 Atunci este indicat ca el să citească „du'a al-istiftah” și aceasta este doar în


primul rak'ah. Este mai bine dacă citiți diferite tipuri de „du’a al-istiftah”,


care sunt date în hadithuri.


● Apoi spune: Apoi spune: „Subhanaka, Allahumma, wa bihamdi-kya, wa


tabarakya-ismukya wa ta'ala Jaddukya wa la ilaha gairukya.”


„Slăvit ești, o Allah, și slavă Ție! Binecuvântat să fie numele Tău, măreția Ta este


mai presus de toate și nu este alt Dumnezeu în afară de Tine.”


● Apoi, el caută protecție la Allah de Shaitan (diavolul) recitând unul dintre


cuvintele date în Sunnah, cu un înțeles similar cuvintelor:


„A’uzu bi-Llahi min ash-shaitani-rrajim” (mă adresez Lui Allah pentru protecție


împotriva lui Shaitan, care este ucis cu pietre).


● Apoi citește „Bismi-Llyahi-rrahmani-rrahim” „În numele Lui Allah, Cel Milostiv,


Cel Indurator!” Apoi citește surah „al-Fatiha”:


„Al-hamdu lillahi Rabbil-‘aalamin, ar-Rahman-i-r-Rahim,


Maaliki yaumid-diin.


Iyyakya na’budu ya iyyakya nasta’iin,


Ikhdina-sSyrat-al-mustakyim, syrato-l-lyaziine an’amta


‘alaihim, gairil-magduubi ‘alaihim wa-la-ddooolliin.”


1. În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurãtor [Ar-Rahman, Ar-Rahim] ,


2. Laudã lui Allah, al lumilor Stãpânitor,


3. Cel Milostiv, Îndurãtor,


4. În Ziua de Apoi Stãpânul Cârmuitor,


5. Numai pe Tine Te adorãm, numai la Tine cerem ajutor,


6. Pe drumul drept Tu fii-ne Cãlãuzitor,


7. Drumul celor cu care fost-ai Tu dãruitor, nu al celor pe care Tu Te-ai mâniat,


nici al rãtãciþilor.


● Apoi citește o surah la alegere din Coran pe care îsi amintește, fără să mai


repete „a’uza” sau „Bismi-Llyahi rrahmani-rrahim" de la începutul surei.


Aceste expresii se rostesc la începutul rugaciunei si la surah “Al Fatha” .


6 Apoi își ridică mâinile, așa cum a făcut la începutul rugăciunii, spunând „ Allah


Akbar” și, în același timp, merge într-o semi plecăciune (ruku). În timp ce se înclină,


își pune palmele pe genunchi, acoperindu-le, dar nu își îndoaie coatele, își ține capul


la nivelul spatelui și spune „Subhana Rabbi-l-‘Azym” (Glorificat este Marele meu


Domn!) (se cere o singură dată). Preferabil opțional de recitat și alte tipuri de


glorificare în poziția semi-inclinat (ruku), care sunt date în Sunnah.


7Apoi își îndreaptă spatele, ridicându-se din


ruku, spunând: „Sami’a-Llahu li-man hamidahu”


„Fie ca Allah să-i audă pe cei care L-a laudat!”


ridicând simultan mâinile la nivelul lobilor urechii


sau umerilor.


Apoi, stand drept, spune: „Rabbana, wa


lakal-hamd” „O, Doamne,tie Ti-i se cuvine toată


slava!” Este indicat să citiți alte tipuri de rugi care


sunt date în Sunnah pentru această poziție.


Apoi spune cuvintele „Allahu Akbar” fără să


ridice mâinile și se închină până la pământ.


Prosternare (sujud) efectuata pe șapte părți ale


corpului: frunte, nas, două palme, doi genunchi și


două Picioare.


În această poziţie de posternare, trebuie să-ţi


îndepărtezi, pe cât cu putinţă, braţele de corp,


burta de coapse şi coapsele de gambe şi să-ţi ţii coatele ridicate de la pământ.


8 În timpul posternarii, el spune „Subhana Rabbi al A'la" "Slăvit este Domnul meu,


Cel Preaînalt!" o singura data sau de mai multe ori. Este indicat să reciți și alte rugi


în prosternare care sunt date în Sunnah.


9 Ridică-te în poziţia șezândă, spunând “Allahu Akbar” şi stai cu spatele drept, cu


genunchii îndoiţi şi palmele puse pe genunchi. Aşează-te pe piciorul stâng, în timp


ce piciorul drept este îndoit astfel încât degetele de la picior să fie îndreptate în


direcţia Qiblei. În același timp, își pune palmele pe șolduri astfel încât vârfurile


degetelor să fie aproape de genunchi și spune: „Rabbi-gfir li, gfir li” „Doamne,


iartă-mă.”


Persoana care se roagă stă așa în toate momentelor pozițiilor de rugăciune, cu


excepția cazului în ultimul tashahhud din trei-rak'ah și patru-''rak'ah a rugăciunii, în


care el stă sub formă de „tawarruk”, cu coapsa stângă pe pământ și ambele picioare


întinse pe partea dreaptă, și în acest caz, piciorul stâng este trecut sub coapsa și


tibia piciorului drept, iar piciorul piciorului drept este ridicat vertical cu degetele,


îndreptată de-a lungul Qiblei.


10 Apoi spune el „Allahu Akbar” și recita a doua


prosternare repetand exact ca și în prima plecaciune


(raka).


Apoi spune el „Allahu Akbar” și se ridică la al doilea


rak'ah în care el face același lucru cum a efectuat în


primul, dar nu efectuează takbirat al-ihram” și nu


citește „dua al-istiftah”,exact în primele rakate.


După finalizarea celui de-al doilea rakat, se


așează pentru tashahhud. În tashahhud se


strânge în pumn toate degetele mâinii drepte,


arătând cu degetul arătător degetul spre qibla,


indreptandu-si privirea către deget. Când stau


degetele adunate, formează un inel cu degetul


mare și degetul mijlociu. Ridicând degetul


arătător drept, face mișcări usoare cu el,


chemându-l pe Allah.


Apoi reciti Tashahhud și Binecuvântările. „At-tahiyyatu li-Llyahi wa-s-salavatu


wa-t-tayyibatu. As-salaam ‘alay-kya ayu-ha-n-nabiyyu, wa rahmatu Llahi wa


barakatu-hu. As-salamu 'alay-na wa 'ala ‘Ibadi-Llahi-s-salihin. Ashhadu alla ilaha


illallahu wa ashhadu anna Muhammadan 'abdu-hu wa rasulyu-hu"


(Salutările, binecuvântările și toate cele bune sunt pentru Allah! Pacea, îndurarea și


binecuvântările lui Allah fie asupra ta, o, Profetule! Pacea fie asupra noastra si


asupra robilor cei evlavioși ai lui Allah! Marturisesc ca nu exista alta divinitate în


afara de Allah și mărturisesc ca Muhammad este robul si Trimisul Lui!)


“Allahumma, salli ‘ala Muhammadin, wa ‘ala ali Muhammadin, kama sallayta ‘ala


Ibrahima, wa ‘ala ali Ibrahima, inna-kya hamidun majid! Allahumma barik ‘ala


Muhammadin, wa ‘ala ali Muhammadin, kama barakta ‘ala Ibrahima, wa ‘ala ali


Ibrahima, inna-kya hamidun majid!”


( Doamne, miluieşte-l pe Muhammed şi familia lui Muhammed, aşa cum l-ai miluit pe


Ibrahim şi familia lui Ibrahim! Tu eşti Demn de laudă şi Glorios! Binecuvântează-l pe


Muhammed şi familia lui Muhammed, aşa cum l-ai binecuvântat pe Ibrahim şi familia


lui Ibrahim! Tu eşti Demn de laudă și Glorios!”)


Apoi îi cere lui Allah protecție împotriva a patru lucruri:


„Allahumma, inni a’uzu bi-kya min ‘azabi jahannama, wa min


‘azabi-l-kabri, wa min fitnati-l-makhya wa-l-mamati, wa min sharri


fitnati-l-masihi-d-dajjal.”


(Doamne, eu îţi cer ocrotire de chinurile Iadului, şi de chinurile


mormântului, de ispita vieţii, a morţi, şi de ispita Anticristului!)


Și apoi se poate recita la Allah cu orice rugăciune, dar este mai bine cu


o rugăciune așa cum este dată în Coran și Sunnah autentică împreună


cu ruga: „Allahumma, a’inni ‘ala zikrika wa shukrika wa husni ‘ibadatik”.


(O, Allah, ajută-mă să-mi amintesc de Tine, să-ți mulțumesc și să mă


închin în cel mai bun mod!)


Apoi, întoarce-ţi capul către dreapta, la nivelul umărului şi


spune:”as-Salamu ‘alaikum wa Rahmatu-Llah" (Pacea fie asupra


voastră și mila lui Allah)


Apoi, întoarce-ţi capul către stânga, repetând aceleaşi cuvinte:”


as-Salamu ‘alaikum wa Rahmatu-Llah" (Pacea fie asupra voastră și mila


lui Allah) , și-n același timp umerii raman în aceasi pozitie, iar capul nu


se înclina în sus sau în jos.



Articole recente

Descrierea efectuarii ...

Descrierea efectuarii abluțiunei minore și majore precum și tayammum Descrierea efectuării abluțiunei ( wudhu) minore

ISLAMUL RELIGIA TUTUR ...

ISLAMUL RELIGIA TUTUROR PROFEȚILOR

ISLAMUL ESTE RELIGIA ...

ISLAMUL ESTE RELIGIA DOMNULUI LUMILOR

ISLAMUL RELIGIA NATUR ...

ISLAMUL RELIGIA NATURII ÎNNĂSCUTE, A RAȚIUNII ȘI A FERICIRII