Acesta-este-adevarul

Conţinutul acestei cărţi a fost prezentat iniţial sub forma unei casete video, în care au fost prezentate mai multe întâlniri şi dialoguri cu oameni de ştiinţă de renume din diferite domenii. Acestea au fost realizate atât pentru a menţiona faptele ştiinţifice din unele versete coranice, cât şi pentru a evidenţia faptul că religia Islamică încurajează ştiinţa şi dobândirea cunoaşterii, nefiind nicio contradicţie între revelaţia coranică şi dovezile ştiinţifice. Oamenii de ştiinţă care au participat la aceste dialoguri erau cu toţii nemusulmani, iar cei mai mulţi dintre ei au explicat unele fenomene ştiinţifice pe care le-au descoperit recent, după mulţi ani de studii şi cercetare. Atunci când li s-a spus că ceea ce ei tocmai au descoperit a fost deja menţionat, în mod direct sau indirect în Coranul cel Nobil, cu mai bine de 1400 de ani în urmă, au fost foarte uimiţi. Comentariile lor au fost variate, însă cei mai mulţi dintre ei au declarat că sursa Coranului nu putea fi nicidecum un om sau un lucru obişnuit. Într-adevăr, unii dintre ei s-au convins şi au afirmat că Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este un Mesager al lui Allah, alţii chiar au îmbrăţişat Islamul, făcând mărturisirea de credinţă, cunoscută sub numele de Shahada (prin rostirea acesteia devenind musulmani).