Creștinii alcătuiau un grup mic care era persecutat în
Imperiul Roman, însă, atunci când Constantin I a îmbrățișat
creștinismul, acesta a căpătat putere și a devenit religia oficială
a Imperiului Roman. Urmarea acestei schimbări a fost
persecutarea tuturor păgânilor, templele lor fiind distruse sau
transformate în biserici. Chiar și creștinii care s-au opus acestei
secte speciale au fost persecutați. De exemplu:
● În epoca lui Teodosie I, creștinismul a fost declarat ca fiind
singura religie acceptată în Imperiul Roman. Biblioteca din
Alexandria a fost arsă din temelii pe motiv că aceasta
conținea cărți păgâne, iar Jocurile Olimpice ale grecilor au
fost interzise pe motiv că acestea implicau obiceiuri păgâne.
● În anul 772, regele Carol cel Mare a pornit o luptă împotriva
saxonilor, fapt care a durat timp de 33 de ani și aceasta
pentru a le impune creștinismul cu ajutorul sabiei. Una
dintre crimele sale a fost masacrul de la Verden din anul
782, unde a executat 4500 de prizonieri saxoni din cauza
refuzului lor de a îmbrățișa creștinismul. După ce armata lui
Carol cel Mare a plecat, saxonii s-au răzbunat pentru
masacru prin arderea bisericilor și sacrificarea preoților.
Carol cel Mare a emis o lege numită „Capitulatio de
Partibus Saxoniae”, care poruncea uciderea saxonilor care
refuzau să îmbrățișeze creștinismul.
● Între anii 1929 și 1945, Mișcarea revoluționară croată
„Ustașa” a comis masacre împotriva sârbilor ortodocși și ia
forțat să îmbrățișeze catolicismul, ceea ce a dus la sute de
mii de victime de partea sârbilor.
● „Copiii furați” sau, mai bine spus, „generațiile furate” între
anii 1909 și 1970 de către guvernul australian și biserică
sunt un alt exemplu în acest sens. Aceștia au smuls copiii de
la părinții lor indigeni cu forța și i-au ținut departe de
aceștia, convertindu-i la creștinism.
● În anul 2007, papa de la Vatican, Benedict al XVI-lea, le-a
cerut iertare oamenilor de pe continentul latino-american
pentru persecuțiile, masacrele și suferințele prin care au
trecut din cauza campaniilor „de creștinare obligatorie” care
au fost efectuate de către coloniștii spanioli.13
● Între secolele XVI și XVII, coloniștii portughezi au
persecutat, torturat și sacrificat pe oricine din orașul indian
Goa care a refuzat să îmbrățișeze creștinismul. Colonizatorii
au distrus mai mult de 300 de temple hinduse. Preoții le-au
interzis hindușilor citirea cărților sfinte budiste și i-au
pedepsit în mod aspru pe cei care au refuzat să se supună,
forțându-i pe copiii cu vârsta de peste cincisprezece ani să
asculte predica creștină. Mai mult decât atât, aceștia i-au
impus populației hinduse limba portugheză și i-a interzis să
își folosească propria limbă.
Acestea sunt doar câteva exemple ale impunerii
creștinismului cu ajutorul sabiei și ale persecutării celor de alte
religii. Pe lângă aceasta, s-au purtat numeroase războaie între
sectele creștine dintre catolici, protestanți și ortodocși, care s-au
persecutat reciproc din cauza diferențelor dintre secte.
Următoarele sunt doar câteva exemple care arată nivelul urii
dintre sectele creștine:
● Masacrele împotriva catharilor, o sectă catolică din regiunea
Languedoc, sudul Franței, între anii 1209 și 1229. Papa
Inocențiu al III-lea a declarat cruciada împotriva sectei
catharilor pentru a îi extermina, lucru care a dus la masacre
și un număr de victime care a ajuns la un milion într-o
13 Papa recunoaște crimele nejustificabile comise pentru convertirea
sud-americanilor,
http://www.nytimes.com/2007/05/24/world/americas/24pope.html?_r
=0
perioadă de 20 de ani de războaie. Primul dintre aceste
masacre a fost cel din orașul Béziers din anul 1209, atunci
când a fost sacrificată întreaga populație a acelui oraș, care a
fost ars în întregime după un asediu sever.14
● Masacrul din orașul Merindol, Franța, din anul 1545, atunci
când catolicii au ucis mii de creștini ce aparțineau sectei
valdenzilor.15
● Masacrul de la Toulouse, Franța, din anul 1562, atunci când
catolicii au ucis 5000 de protestanți și i-au forțat pe cei
rămași în viață să emigreze din oraș.16
● Masacrul de la Vassy, Franța, din anul 1562, atunci când
catolicii i-au ucis pe protestanți. Acel război a declanșat
războaiele religioase franceze împotriva protestanților, care
au fost în număr de opt.
● Masacrul din Ziua Sfântului Mihail de la Nîmes, Franța, din
anul 1567, atunci când protestanții i-au masacrat pe catolici.
Printre victime s-au numărat 24 de preoți catolici, drept
răspuns la persecuția catolică împotriva lor.17
● Masacrul din Ziua Sfântului Bartolomeu, Franța, din anul
1572, atunci când catolicii au ucis treizeci de mii de
protestanți.18
● Numeroasele masacre ale catolicilor împotriva protestanților
și cele ale protestanților împotriva catolicilor din timpul
„Războaielor confederației irlandeze”, care au avut loc între
anii 1641 și 1652 între catolicii irlandezi, pe de o parte, și
parlamentarii britanici și protestanții scoțieni din Irlanda, de
14 Cruciada albigensiană sau Cruciada cathară (1209-1229),
Catarismul, Papa Inocențiu al III-lea, Masacrul de la Béziers (1209)
15 Masacrul de la Merindol (1545), Valdenzii
16 Revoltele din Toulouse (1562)
17 Michelade, Ziua Sfântului Mihail (1567), Nîmes
18 Masacrul din Ziua Sfântului Bartolomeu (1572)
cealaltă parte.
● Masacrele și persecuțiile duse de catolici și protestanți
împotriva a mii de anabaptiști între anii 1525 și 1660, care
au provocat mari migrări ale acestora spre continentul nordamerican.
● În anul 1656, Macarie III Zaim, Patriarhul Antiohiei, a scris
despre masacrele catolicilor polonezi comise împotriva
creștinilor adepți ai Bisericii Ortodoxe din Grecia, indicând
faptul că numărul de persoane ucise a variat între șaptezeci
și optzeci de mii.
Acesta este un rezumat al războaielor, conflictelor și
persecuțiilor duse de adepții religiei creștine unii împotriva
celorlalți. După această paranteză, vom analiza acum jihād-ul în
islam, pentru a clarifica pentru cei raționali faptul că acesta este
o îndurare pentru omenire și nu are nicio legătură cu imaginea
pe care o au cu privire la el cei care urmăresc mass-media
politizată.
Pentru a cunoaște măsura în care islamul garantează
libertatea de credință, trebuie să cunoaștem scopurile reale ale
jihād-ului. Pentru a clarifica acest subiect, vom începe să
analizăm în mod progresiv semnificația jihād-ului. Acesta are
două conotații: jihād-ul general și jihād-ul particular.
1. Jihād-ul general:
Acesta se împarte în două secțiuni: jihād-ul împotriva
sinelui și jihād-ul împotriva lui Șeitan.
● Jihād An-Nafs (lupta sau străduința împotriva sinelui):
are loc atunci când persoana luptă împotriva sinelui pentru a
învăța religia, a acționa în conformitate cu ea și a invita la
aceasta și, de asemenea, atunci când luptă împotriva sinelui
pentru a evita ceea ce Allah Preaînaltul a interzis și a
îndeplini ceea ce a Allah Preaînaltul a poruncit, în
conformitate cu abilitățile sale, căutând Mulțumirea lui
Allah. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Mujahid-ul este cel care se străduiește (poartă un
jihād) împotriva propriului sine căutând mulțumirea lui
Allah.”
(Sahih Ibn Hibban și Sahih Abu Dawud)
● Jihād-ul împotriva lui Șeitan (diavolul): este lupta
împotriva șoaptelor lui Șeitan care provoacă îndoieli,
suspiciuni, pofte și corupție. Allah Cel Atotputernic spune:
„Şi dacă (vreodată) te va ademeni vreo ieşire de la
Şeitan (ca să uiți ceea ce ţi-a fost poruncit), caută adăpost la
Allah, căci El este As-Samī‘ (Cel Care aude toate), Al-‘Alīm
(Atoatecunoscătorul, Omniscientul).” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 41:36]
Jihād-ul general este unul real atât timp cât persoana
luptă împotriva sinelui și a lui Șeitan, deoarece acesta este un
jihād continuu de-a lungul vieții sale. În plus, toate faptele bune
pe care un musulman le îndeplinește doar de dragul lui Allah
sunt o formă de jihād, așa cum sunt:
● Pelerinajul la Casa lui Allah este o formă de jihād din
cauza greutăților pe care le presupune, a răbdării pe care
o necesită și a banilor care sunt cheltuiți de dragul lui
Allah. ʻAishah (Allah să fie mulțumit de ea!) a relatat:
„I-am spus: «O, Trimis al lui Allah! Noi, femeile,
considerăm că jihād-ul este cea mai bună faptă. Nu ar
trebui să participăm și noi la jihād?» Mesagerul lui Allah
صلى الله عليه وسلم) ) a răspuns: «Cel mai bun jihād pentru voi, femeile, este
Pelerinajul care este acceptat de către Allah.»”
(Al-Bukhari)
● A spune adevărul. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Cel mai bun jihād este (a spune) adevărul în fața
unui conducător tiran.”
(Sahih Abu Dawud)
● Chemarea la islam. Chemarea nemusulmanilor la islam
prin prezentarea și explicarea acestuia, discutând cu ei și
răspunzând la concepțiile greșite pe care le pot avea etc.
este un jihād real. Allah Cel Atotputernic spune:
„Însă dacă Noi am fi voit, am fi trimis în fiecare
cetate câte un prevenitor (câte un Profet care să îi avertizeze
pe locuitorii ei). ~ Nu da ascultare necredincioşilor şi luptă
împotriva lor cu el (cu Nobilul Coran şi cu Adevărul care ţi-a
fost revelat), în luptă neslăbită!” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 25:51-52]
● Îndemnarea la bine și interzicerea răului. Aceasta este
calea Mesagerilor (Pacea fie asupra lor!) și a adepților
lor. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Nu a fost trimis niciun Profet înaintea mea fără ca el
să aibă discipoli şi companioni din mijlocul poporului său,
care l-au urmat și au ascultat de poruncile lui. După aceștia,
a venit o generație de oameni care au pretins ceea ce nu au
practicat și au practicat ceea ce nu li s-a poruncit să
practice. Și acela care s-a străduit (a luptat) împotriva lor
cu mâna sa este un credincios; și acela care s-a străduit
împotriva lor cu inima sa este un credincios; şi acela care sa
străduit împotriva lor cu limba sa este un credincios; și
dincolo de aceasta nu există niciun bob de credință.”
(Sahih Muslim)
● Bunătatea față de oameni și a nu le face rău, precum și
străduința pentru a îi face fericiţi și răbdarea atunci când
aceștia ne fac un rău este o formă de jihād. Mesagerul lui
Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Cel care are grijă de o văduvă sau de o persoană
nevoiaşă este asemeni unui mujahid (războinic) care luptă
pentru Cauza lui Allah, sau a celui care efectuează
rugăciunile din noapte pe fiecare noapte și postește în
fiecare zi dinainte de revărsatul zorilor și până la apus.”
(Al-Bukhari)
● Călătoria în căutarea cunoașterii este o formă de
jihād. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus :
„Cel care pleacă (din casa ori din țara lui) în căutarea
cunoașterii este considerat a lupta pentru Cauza lui Allah
până când se întoarce.”
(At-Tirmidhi)
● Învățarea și educarea reprezintă o formă de jihād.
Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Oricine vine la această moschee a mea (din Medina)
şi vine numai cu un scop bun, precum a învăța sau a-i
învăța pe alții ceva bun, va avea același statut ca un mujahid
care luptă pentru cauza lui Allah. Oricine vine în orice alt
scop, va avea același statut ca acela al unui om care stă cu
ochii pe averea altor persoane.”
(Sahih Ibn Majah)
● Bunătatea față de părinți este o formă de jihād. Un om
a venit să îi ceară Profetului ( صلى الله عليه وسلم) permisiunea pentru a
merge la jihād, fapt pentru care Profetul ( صلى الله عليه وسلم) l-a
întrebat:
„«Părinții tăi sunt în viață?» Bărbatul a răspuns
afirmativ. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) i-a spus: «Atunci fă
jihād străduindu-te în serviciul lor.”
(Sahih Al-Bukhari)
● Integritatea și grija față de ceea ce oamenii sau
societatea i-au încredințat unei persoane reprezintă o
formă de jihād. Profetul ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Statutul celui căruia i-a fost încredințat să facă un
lucru, iar el ia ceea ce este dreptul lui și le dă celorlalți
drepturile lor este asemeni celui al unui mujahid care luptă
pentru cauza lui Allah, până când se întoarce la casa lui.”
(At-Tabarani)
2. Jihād-ul particular:
Acesta se împarte în două secțiuni: 1. jihād-ul defensiv
în interiorul granițelor țării musulmane (jihād ad-dafʻ) și 2.
jihād-ul pentru a transmite mesajul islamic în afara granițelor
țării musulmane (jihād at-tālab).
Allah Preaînaltul spune:
„Şi ce este cu voi de nu luptați pe Calea lui Allah, şi
pentru bărbaţii, femeile şi copiii slabi care zic: «Domnul
nostru! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit
şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor şi dă-ne nouă din
partea Ta un ajutor!»” [Traducerea sensurilor Nobilului
Coran, 4:75]
Jihād-ul defensiv (jihād ad-dafʻ) se împarte în două
secțiuni:
1. Jihād-ul extern, care înseamnă apărarea de oricine
atacă o țară musulmană și alungarea acestuia, iar acesta este un
drept legitim pentru fiecare țară. Cu toate acestea, războiul legat
de interesele materialiste, cum ar fi extinderea puterii,
demonstrarea forței sau războiul dus pentru represalii este
interzis în islam.
2. Jihād-ul intern, care este de două feluri:
- Jihād-ul împotriva unei persoane prin autoapărarea
împotriva unui atacator care intenționează să comită un furt, o
crimă sau un atac împotriva noastră. Acesta poate fi un jihād
făcut cu mâna, adică prin împingerea atacatorului cu scopul de
a îl opri. Dacă aceasta nu se poate face, atunci poate fi făcut cu
limba, adică vorbind cu el, iar dacă nici aceasta nu se poate
face, atunci poate fi făcut cu inima, prin respingerea acestui act
în propria inimă, iar acest ultim tip are o mare importanță, care
constă în revitalizarea inimii, deoarece, prin negarea nedreptății,
aceasta nu se va obişnui cu ea. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Acela dintre voi care vede un lucru rău, să îl
schimbe cu mâna sa, dacă nu poate, atunci cu limba sa, dacă
nu poate, atunci să îl urască în inima sa, şi aceasta este cea
mai slabă formă a credinței.”
(Sahih Muslim)
- Jihād-ul împotriva unui grup prin lupta împotriva
unui grup de musulmani nelegiuit până când acesta revine la
Calea cea Dreaptă. Allah Cel Atotputernic spune:
„Şi dacă două cete de dreptcredincioși se ceartă între
ele, voi împăcați-le! Dacă una dintre ele este nedreaptă cu
cealaltă, atunci luptați împotriva celei care este nedreaptă
până ce ea se întoarce la Porunca lui Allah, iar când se
întoarce (din rătăcirea lui de la Porunca lui Allah), atunci
împăcați-le pe ele cu dreptate şi fiţi nepărtinitori, fiindcă
Allah îi iubeşte pe cei drepți.” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 49:9]
Acesta este sensul a ceea ce a spus Profetul ( :(صلى الله عليه وسلم
„«Ajută-l pe fratele tău, fie el asupritor sau asuprit.»
Un om a întrebat: «O, Mesager al lui Allah, eu o să-l ajut
dacă este asuprit, dar dacă este un asupritor, cum ar trebui
să-l ajut?» Profetul ( صلى الله عليه وسلم) i-a spus: «Împiedicându-l să îi
asuprească (pe alții), pentru că acesta este modul prin care
îl ajuți.»”
(Al-Bukhari)
Jihād-ul pentru a transmite Mesajul islamic (jihād attālab):
Pentru a putea înțelege ce anume presupune jihād-ul
pentru a transmite mesajul islamic (jihād at-tālab), vom
prezenta câteva dintre scrisorile Profetului ( صلى الله عليه وسلم), pe care le-a
trimis lui Heraclius, împăratul bizantin, și Cirus (Al-Muqawqis),
patriarhul Alexandriei, astfel încât să putem înțelege contextul.
Profetul ( صلى الله عليه وسلم) a criticat atât nedreptățile pe care sectele
creștine le-au comis unele împotriva celorlalte, cât și
nedreptatea pe care au comis-o față de ele însele prin asocierea
de parteneri lui Allah în adorare. El ( صلى الله عليه وسلم) a exprimat acestea în
scrisoarea pe care i-a trimis-o lui Heraclius, împăratul
bizantinilor. Scrisoarea lui spunea:
„În numele lui Allah, Preamilostivul, Prea
Îndurătorul, de la Mohammed, Trimisul lui Allah, către
Heraclius, împăratul bizantin. Pacea fie asupra celui care
urmează Călăuzirea! Te chem la islam. Acceptă islamul și te
vei afla în siguranță de păcatele tale anterioare și de Focul
Iadului. Acceptă islamul și Allah îți va oferi răsplată dublă
pentru aceasta (datorită adepților tăi care vor accepta
islamul, de asemenea). Dacă respingi chemarea, atunci vei
purta păcatul pentru ceea ce s-a întâmplat cu adepții lui
Arius (care au fost persecutați și uciși de către trinitarieni).
«Spune (o, Mohammed): „ O, voi oameni ai Scripturii (evrei
și creștini), veniți la un cuvânt comun între noi și voi: să nu-
L adorăm decât pe Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu
ne luăm unii pe alții drept dumnezei, în afară de Allah. Apoi
dacă ei vor întoarce spatele, spuneți-(le): mărturisiți (cel
puțin) că noi suntem musulmani (supuși lui Allah)!”»
[Traducerea Sensurilor Nobilului Coran, 3:64]”
(Sahih Muslim)
De asemenea, Profetul ( صلى الله عليه وسلم) i s-a adresat lui Cirus din
Alexandria (Al-Muqawqis). Scrisoarea lui spunea:
„În numele lui Allah, Preamilostivul, Prea
Îndurătorul, de la Mohammed, Trimisul lui Allah, către Al-
Muqawqis, conducătorul copților. Pacea fie asupra celui
care urmează Călăuzirea! Te chem la islam. Acceptă
islamul și te vei afla în siguranță de păcatele tale anterioare
și de Focul Iadului. Acceptă islamul și Allah îți va oferi
răsplată dublă pentru aceasta (datorită adepților tăi care
vor accepta islamul, de asemenea). Dacă respingi chemarea,
atunci vei purta păcatul pentru ceea ce s-a întâmplat cu
copții (care au fost persecutați și uciși).19”
(Zad Al-Maʻâd 3/603)
Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a indicat în cele două scrisori
masacrele care au avut loc împotriva arienilor și a copților din
Egipt, învinuindu-i pe Heraclius și pe Cirus din Alexandria (Al-
Muqawqis) pentru acestea.
Trebuie menționat faptul că arianismul nu era doar o
sectă, ci o credință răspândită în întreaga Europă. Preotul
Ieronim a menționat aceasta spunând:
„Lumea s-a trezit plângându-se pentru că s-a pomenit
în arianism!”20
Arianismul a fost îmbrățișat de către Imperiul Roman
prin intermediul împăraților săi, care erau arieni, iar acesta s-a
răspândit apoi pe scară largă în nordul, estul, centrul și vestul
Europei prin îmbrățișarea lui de către mulți dintre regii goților
(vizigoți și ostrogoți), regii vandalilor și regii suebilor. Chiar și
Sir Isaac Newton a fost arian.
Cu toate acestea, mulți oameni au încercat să ascundă
atrocitățile care au avut loc împotriva arienilor de-a lungul
19 Heraclius l-a numit pe Cirus din Alexandria drept conducător și
patriarh și i-a poruncit să le impună copților doctrina
„monotelismului”, însă aceștia au refuzat-o și, prin urmare, au suferit
persecuții oribile.
20 A se vedea „Atunci când Isus a devenit Dumnezeu”, pag. 191,
Richard E. Rubenstein
istoriei! Chiar și cărțile lui Arie, fondatorul arianismului, au fost
arse, iar noi nu avem acces la ceea ce a spus decât prin prisma
cărților dușmanilor săi, care l-au acuzat de faptul că era un
eretic.
Pentru mai multe informații, puteți apela la cărțile care
menționează unele dintre atrocitățile care au avut loc împotriva
arienilor.
După cum am menționat mai sus, regula care era
aplicată în jurul lumii în trecut era cea care stabilea că „este
obligatoriu ca oamenii să urmeze religia conducătorilor lor
și nimeni nu poate îmbrățișa religia în care crede”. Prin
urmare, jihād-ul pentru a transmite mesajul islamic (jihād attālab)
este cel în care armata musulmanilor merge să transmită
și să răspândească Mesajul islamului printre oameni, să susțină
Cuvântul lui Allah și să anuleze controlul sever al tiranilor care
le impun oamenilor propria religie și îi împiedică să îmbrățișeze
orice altă religie pe care aceştia doresc să o îmbrățișeze. Astfel,
jihād-ul nu are drept scop impunerea islamului asupra
oamenilor (așa cum ar putea crede unii), ci garantarea libertății
de credință. Mai multe explicații în acest sens vor fi prezentate
în continuare.
La acest tip de jihād, ordinea menționată anterior este
inversată, astfel încât acesta nu începe cu mâna, limba și apoi
inima, ci începe cu limba și apoi continuă cu mâna.
1. Permisiunea conducătorului musulmanilor:
Acest jihād are nevoie de permisiunea liderului
musulmanilor. Marele sheikh, Mohammed ibn Al-Uthaimīn
(Allah să aibă milă de el!), a spus:
„Armata nu poate lupta decât cu permisiunea
conducătorului, indiferent de situație, pentru că persoanele care
pot porni un jihād și o invazie sunt conducătorii și nu indivizii,
având în vedere faptul că indivizii trebuie să își urmeze
conducătorii. Prin urmare, nimeni nu ar trebui să înceapă un
jihād fără permisiunea conducătorului decât dacă acesta este
pentru apărare. Dacă un inamic surprinde poporul musulman,
atunci el se poate apăra prin luptă. Așadar, jihād-ul este legat de
conducător și orice invazie fără permisiunea lui este o încălcare
a drepturilor sale. Aceasta se datorează faptului că, dacă
indivizii ar fost lăsați să invadeze pe cine doresc fără
permisiunea conducătorului, atunci lumea s-ar fi aflat într-un
haos. Oricine ar putea merge pe calul lui și invada pe cine
dorește, iar dacă oamenii ar putea face acest lucru, s-ar produce
multe rele.”21
2. Capacitatea:
Sheikh Ibn Al-Uthaimīn (Allah să aibă milă de el!) a
menționat, de asemenea, că o condiție importantă pentru jihād
este abilitatea. El a spus:
„Trebuie să fie îndeplinită o condiție: musulmanii trebuie
să aibă capacitatea și puterea de a lupta. În cazul în care nu au
capacitatea pentru a face aceasta, atunci intrarea într-o luptă îi
va conduce la distrugere. Astfel, Allah Cel Atotputernic nu i-a
obligat pe musulmani să lupte atunci când se aflau în Mecca din
21 Ash-Sharh Al-Mūmti‘ (8/22)
cauza slăbiciunii lor. După ce au migrat la Medina, au format
statul musulman și au dobândit putere, le-a fost poruncit să
lupte. Prin urmare, această condiție este obligatorie, iar dacă
aceasta nu poate fi îndeplinită, atunci jihād-ul nu mai este
obligatoriu, asemeni tuturor obligațiilor, deoarece toate
obligațiile au drept condiție capacitatea de îndeplinire a
acestora.”22
Jihād-ul pentru a transmite Mesajul islamic (jihād attālab)
are trei etape care necesită gradație:
1. Invitarea la islam:
În timpul acestei etape, liderul musulmanilor îi trimite o
invitație unui anumit rege pentru a îl invita la islam, iar regele
are libertatea absolută de a accepta îmbrățișându-l sau de a își
păstra religia.
2. Taxa (jizyah):
Taxa (jizyah) este un sistem internațional care a fost
practicat în toate civilizațiile lumii din cele mai vechi timpuri și
până în zilele noastre. Aceasta reprezintă un simbol al loialității
sau al armistițiului și al păcii. Fiecare țară este fie una care
primește taxa (o anumită sumă de bani), fie una care îi plătește
taxa alteia. În cazul în care o țară întrerupe plata taxei, acest
lucru înseamnă că loialitatea sa față de țara căreia îi plătește
taxa a luat sfârșit, pregătindu-se să înceapă un război împotriva
acesteia.
22 Ash-Sharh Al-Mūmti‘ (8/7)
Sistemul jizyah se aplică în continuare, întreaga lume
fiind împărțită în mai multe alianțe. Fiecare țară dintre cele mari
formează alianțe internaționale cu țările mai mici pentru a le
sprijini din punct de vedere politic sau militar etc. În schimb,
țara mai mare se bucură de avantaje sau beneficii financiare, așa
cum este de exemplu exploatarea unui port maritim al țării mai
mici, cu scopul de a construi o bază militară proprie. O altă
variantă este ca țara mai mare să primească produse de la țara
mai mică precum diamante, uraniu, fier sau benzină, la un preț
redus sau chiar gratuit. O altă opțiune este aceea de a obţine
avantaje speciale pentru investițiile economice și așa mai
departe. Toate acestea sunt considerate a reprezenta un
angajament de prietenie prin care este asigurat sprijinul politic
și militar. Astfel, dacă o altă țară o atacă pe cea care îi este
loială țării mari, aceasta va interveni militar și o va apăra, iar
aceasta este ceea ce este cunoscut drept sistemul jizyah.
Conducătorul care este invitat să îmbrățișeze islamul are
dreptul de a respinge invitația și de a-și păstra autoritatea,
fără a fi atacat sau înlăturat de la conducere de către cineva. În
schimb, i se cere să plătească jizyah, care reprezintă o sumă de
bani pe care o plătește pentru protecția primită de la statul
musulman. Atât timp cât granițele sale și cele ale statului
musulman sunt alăturate, jizyah este considerată a fi un
armistițiu între ele, care, după cum am arătat, se aplică în
întreaga lume. Este un fel de simbol că el nu va ataca statul
musulman. În cazul în care acest stat este atacat de o altă
armată, musulmanii sunt obligați să îl apere și să lupte
împotriva atacatorului.
Ceea ce trebuie menționat, de asemenea, este faptul că
acceptul conducătorului de a plăti jizyah nu înseamnă că el este
liber să facă orice dorește cu poporul său, înrobindu-l,
oprimându-l sau forțându-l să urmeze religia lui. De asemenea,
el nu trebuie să lupte împotriva islamului sau a musulmanilor și
nici să îi împiedice pe musulmani de la a îi invita la islam pe
oamenii săi. Așadar, cel care dorește să îmbrățișeze islamul,
indiferent dacă este creștin sau evreu, poate face acest lucru fără
a fi oprimat, iar cel care dorește să își păstreze religia, poate
face acest lucru, de asemenea. Allah Cel Atotputernic spune:
„Spune (o, Mohammed): «Adevărul vine de la
Domnul vostru (Adevărul este ceea ce mi-a revelat
Preaînaltul)! Cine voieşte să creadă şi cine voieşte să nu
creadă (fiecare este liber să procedeze după cum voieşte,
Profetul având datoria să transmită Mesajul şi Allah urmând
să ceară socoteală)!» Noi am pregătit pentru zalimun
(nedrepţi, răufăcători şi neascultători faţă de Allah) un Foc
ale cărui (flăcări) îi înconjoară din toate părţile, iar atunci
când vor cere ei ajutor (din pricina setei), li se va veni lor în
ajutor cu o apă ca fierul topit, ce le va frige feţele. Cumplită
băutură şi cumplit sălaș (Focul Iadului)!” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 18:29]
3. Lupta:
Dacă liderul refuză cele menționate, adică să îmbrățișeze
islamul sau să plătească jizyah, sau dacă acesta își asuprește
poporul, atunci musulmanilor le este permis să lupte împotriva
lui și a soldaților săi. În ceea ce îi privește pe oameni, ei nu au
nicio legătură cu el. Astfel, necombatanții nu trebuie să fie
uciși, femeile, copiii, bătrânii și călugării nu trebuie să fie
atacați, iar același lucru i se aplică oricui este pașnic, în general.
Jihād-ul pentru a transmite Mesajul islamului are
anumite condiții, acesta nefiind permis întotdeauna:
1. Incapacitatea musulmanilor de a lupta din cauza
slăbiciunii sau a numărului lor mic.
2. Existența unui tratat cu celelalte țări. Astfel, acesta
nu poate fi încălcat. Acest lucru poate fi văzut, de asemenea, în
zilele noastre, majoritatea țărilor lumii având mai multe tratate
și parteneriate între ele.
3. Existența unui interes care impune evitarea luptei,
chiar dacă musulmanii pot face aceasta, așa cum s-a
întâmplat în cazul Tratatului de la Hudaybiyyah.
Mass-media, care nu face decât să difuzeze știri otrăvite
și minciuni, pentru a realiza anumite agende politice, repetă
adesea faptul că jihād-ul este considerat a fi o invazie a lumii,
pentru ca aceasta să fie în cele din urmă condusă de un singur
guvern. Acest lucru este fals, după cum spune Allah Cel
Atotputernic:
„Şi dacă Domnul tău ar fi voit, i-ar fi făcut pe toţi
oamenii o singură comunitate (o singură confesiune, cu
aceeaşi credinţă). Dar ei nu încetează să fie în neînțelegere
(în privința Adevărului; şi unii dintre ei sunt credincioşi, iar
alţii sunt necredincioşi), ~ Afară de aceia cu care Domnul
tău a fost Îndurător (și i-a călăuzit pe drumul credinţei în
Allah Cel Unic). Şi de aceea i-a creat pe ei (i-a creat pe
oameni pentru a-i încerca în privința atitudinii lor faţă de
Adevăr). Şi se va împlini Cuvântul Domnului tău: «Voi
umple Gheena cu djinni şi cu oameni (dintre cei păcătoși)
laolaltă!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 11:118-
119]
Obiectivele reale ale jihād-ului sunt revelate de către
Allah Cel Atotputernic în Nobilul Coran:
„Li s-a îngăduit (să se apere) acelora care sunt atacați
(celor împotriva cărora luptă idolatrii li se îngăduie să se
apere chiar şi prin luptă), căci ei sunt nedreptățiți. Iar Allah
este în stare să-i ajute ~ Pe aceia care au fost scoși din
căminele lor pe nedrept, pentru că ei au zis: «Domnul
nostru este Allah!» Şi de nu i-ar opri Allah pe oameni, pe
unii prin alţii, ar fi dărâmate (în sensul de anihilate,
zădărnicite) chilii (ale mânăstirilor creștine), biserici (ale
creștinilor), temple (ale evreilor) şi moschei (ale
musulmanilor) în care numele lui Allah este pomenit atât de
mult. Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El.
Allah este Qawiy (Omnipotent), ‘Aziz (Invincibil,
Atotputernic). ~ Aceştia (sunt) cei care - dacă Noi le dăm
putere pe Pământ (sprijinindu-i împotriva adversarilor lor) -
îndeplinesc rugăciunea, achită caritatea anuală obligatorie,
poruncesc ceea ce este drept şi opresc de la ceea ce este
neîngăduit. Iar sfârşitul (tuturor lucrurilor) Îi aparţine lui
Allah.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 22:39-41]
Allah Preaînaltul spune, de asemenea:
„Şi ce este cu voi de nu luptați pe Calea lui Allah, şi
pentru bărbaţii, femeile şi copiii slabi care zic: «Domnul
nostru! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit
şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor şi dă-ne nouă din
partea Ta un ajutor!»” [Traducerea sensurilor Nobilului
Coran, 4:75]
Prin urmare, observăm că obiectivul jihād-ului este acela
de a apăra religia și dreptatea, împiedicând nedreptatea și
fiindu-le benefic creștinilor, evreilor și musulmanilor
deopotrivă, nu doar musulmanilor.23 Dacă Allah Cel
Atotputernic nu ar fi permis eliminarea nedreptății și a
minciunii prin luptă (jihād), adevărul ar fi fost învins, Pământul
ar fi fost distrus, iar locurile de adorare precum mănăstirile,
bisericile creștinilor, sinagogile evreilor și moscheile
musulmanilor ar fi fost dărâmate.24
În nobilul verset coranic, observăm rezultatul jihād-ului
sau urmările acestuia, care au apărut după ce oamenii drepți au
câștigat împotriva oamenilor tiraniei, ai nedreptății și ai
minciunii. Versetul clarifică faptul că al-mujahidin (luptătorii
musulmani) trebuie să respecte obiectivul jihād-ului, care este
acela de a reforma și nu acela de a răspândi corupția, acela de a
efectua rugăciunea și nu acela de a se comporta în mod trufaș,
acela de a le plăti caritatea anuală obligatorie (az-zakāt) celor
care au dreptul la aceasta, precum cei săraci și nevoiași, și nu
acela de a își însuși banii sau averea oamenilor, precum și acela
de a porunci binele și a interzice răul.
Dacă jihād-ul are drept scop protejarea adevărului,
susținerea Cuvântului lui Allah și protejarea celor slabi, atunci
23 Tafsir ibn ‘Ashūr
24 Tafsir Al-Muyāsar
cine este vizat prin acesta?! Allah Cel Atotputernic a clarificat
aceasta în Nobilul Coran:
„Allah nu vă interzice să vă purtaţi drept şi cu
bunătate cu aceia (necredincioşii) care nici nu au luptat
împotriva voastră, din pricina religiei şi nici nu v-au alungat
din casele voastre. Cu adevărat, Allah îi iubeşte pe cei drepți
(cei care se poartă cu dreptate). ~ Allah vă interzice doar să îi
luaţi ca ’aulia’ (prieteni, protectori, şi să vă apropiaţi de ei cu
dragoste, pentru a îi ajuta împotriva musulmanilor) pe aceia
care au luptat împotriva voastră din pricina religiei şi v-au
alungat din casele voastre şi au ajutat la alungarea voastră.
Şi oricine îi ia pe aceştia ca ’aulia’ (ajutoare împotriva
musulmanilor), aceştia sunt zalimun (nedrepţi, răufăcători şi
neascultători faţă de Allah).” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 60:8-9]
Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat:
„Păgânii erau de două feluri în ceea ce privește
relația lor cu Profetul ( صلى الله عليه وسلم) și credincioșii: 1. oamenii
războiului, cu care Profetul ( صلى الله عليه وسلم) se afla în război și 2.
oamenii tratatului, împotriva cărora Profetul ( صلى الله عليه وسلم) nu lupta
și nici ei nu luptau împotriva lui (...)”
(Al-Bukhari)
Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Oricine ucide un mu’ahid (creștin sau evreu care are
un tratat cu musulmanii sau trăiește o țară musulmană ori
se află în vizită pe teritoriul acesteia) care are protecția lui
Allah și a Mesagerului Său ( صلى الله عليه وسلم), nu va mirosi parfumul
Paradisului, cu toate că parfumul lui se simte de la o
distanță de șaptezeci de ani de mers.”
(Ibn-Majah - Sahih)
Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus, de asemenea:
„Într-adevăr, oricine ucide un mu’ahid (creștin sau
evreu care are un tratat cu musulmanii sau trăiește o țară
musulmană ori se află în vizită pe teritoriul acesteia) care
are un legământ de la Allah și un legământ de la Trimisul
Său( صلى الله عليه وسلم) a încălcat Legământul lui Allah și legământul
Trimisului Său ( صلى الله عليه وسلم), așa că nu va mirosi parfumul
Paradisului, cu toate că parfumul lui se simte de la o
distanță de șaptezeci de toamne de mers.”
(At-Tirmidhi - Sahih)
Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus, de asemenea:
„Veţi cuceri în curând Egiptul, unde al-qirāt (numele
monezii folosite de egipteni) este menționat în mod frecvent.
Astfel, atunci când îl cuceriți, tratați-i pe locuitorii lui cu
bunătate, deoarece ei au drepturi asupra voastră și au
legături de sânge cu voi (deoarece Profetul Ismael – pacea
fie asupra sa! - părintele arabilor, a fost fiul Profetului
Avraam -pacea fie asupra sa! - de la Hajar, femeia
egipteană).”
(Muslim)
Mujahid (Allah să fie mulțumit de el) a relatat:
„‘Abd Allah ibn ‘Amr (Allah să fie mulţumit de el!) a
sacrificat o oaie pentru familia lui, iar atunci când a sosit, el
a întrebat: «I-ați dat o parte din ea și vecinului nostru
evreu? I-ați dat o parte din ea și vecinului nostru evreu? Lam
auzit pe Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) spunând: „Îngerul
Jibril a continuat să mă sfătuiască în ceea ce privește
(tratarea) vecinilor (cu politețe și bunătate), până când am
crezut că îmi va porunci (de la Allah) să îi fac
moștenitori.”»”
(At-Tirmidhi)
Vom vedea în continuare ce spun Cărțile creștinilor cu
privire la toleranța musulmanilor față de ei. „Sinaxarul”25, una
dintre cele mai importante cărți ale Bisericii Ortodoxe Copte,
care cuprinde biografiile Profeților (Pacea fie asupra lor!),
martirilor și sfinților, menționează povestea lui ʻAmr ibn Al-
ʻAs (Allah să fie mulțumit de el!) și a papei Benjamin I al
Alexandriei. Din aceasta, vom vedea cine este vizat prin jihād,
modul în care musulmanii i-au tratat pe creștini și cine i-a
persecutat, de fapt, pe aceștia:
„Din cauza masacrelor și a persecuțiilor la care
Imperiul Bizantin i-a supus pe copții egipteni, papa
Benjamin I al Alexandriei a trebuit să se refugieze în munți
împreună cu episcopii săi timp de 13 ani. După ce
musulmanii în frunte cu ʻAmr ibn al-ʻAs au cucerit Egiptul,
aceștia au pornit către orașul Alexandria pentru a lupta
împotriva bizantinilor și a îi expulza de acolo. În acel
moment, au avut loc revolte în Alexandria, iar unii oameni
răi au profitat de situație și au ars biserici și mănăstiri,
25 Sinaxarul copt, papa Benjamin I al Alexandriei http://sttakla.
org/Full-Free-Coptic-Books/Coptic-Synaxarium-or-
Synaxarion_English/05-Topah/Coptic-Calendar_08-Toba.html#3
printre care și Catedrala Ortodoxă Coptă Sfântul Marcu.
Ei au furat tot ceea ce se afla în interiorul acesteia, iar un
marinar a intrat în biserică și a băgat mâna în sicriul
sfântului Marcu în căutare de bani, însă nu a găsit nimic în
afară de mumia sfântului Marcu, căreia i-a luat hainele și
capul, pe care le-a ascuns pe barca lui. Atunci când ʻAmr
ibn Al-ʻAs a aflat de situația papei Benjamin I, care era
ascuns de treisprezece ani din cauza persecuției, el a trimis
scrisori în toate orașele egiptene spunând: «Oriunde s-ar
afla Benjamin, patriarhul creștinilor copți, să știe că îi
garantăm protecția și siguranța. El se poate întoarce fără a
se teme de nimic pentru a își conduce bisericile și oamenii.»
Atunci, papa s-a întors după ce a petrecut treisprezece ani
ascuns. ʻAmr ibn Al-ʻAs l-a tratat cu mult respect și a
poruncit ca el să își primească înapoi bisericile și
proprietățile. Atunci când armata lui ʻAmr părăsea
Alexandria, îndreptându-se spre cele cinci orașe, aceasta a
văzut o barcă oprită, care nu se mișca din locul ei. Armata la
interogat pe căpitanul acesteia și a controlat nava, în care
a găsit capul sfântului Marcu. Apoi, aceasta l-a chemat pe
papa Benjamin, care, însoțit de preoți, l-a luat și l-a dus la
biserică, iar oamenii au cântat de fericire până când au
ajuns.”
1. Interzicerea luptei: la începutul islamului, Allah Cel
Atotputernic le-a interzis musulmanilor jihād-ul prin luptă
spunând:
„Nu i-ai văzut pe aceia cărora li s-a zis: «Rețineți-vă
mâinile voastre (de la luptă), îndepliniți rugăciunea şi
achitați caritatea anuală obligatorie!»? (...)” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 4:77]
2. Permisiunea de a lupta: atunci când politeiștii au
început să îi persecute pe musulmani și să îi alunge din casele
lor, Allah Cel Atotputernic le-a permis acestora să lupte
împotriva lor spunând:
„Li s-a îngăduit (să se apere) acelora care sunt atacați
(celor împotriva cărora luptă idolatrii li se îngăduie să se
apere chiar şi prin luptă), căci ei sunt nedreptățiți. Iar Allah
este în stare să-i ajute ~ Pe aceia care au fost scoși din
căminele lor pe nedrept, pentru că ei au zis: «Domnul
nostru este Allah!» (...)” [Traducerea sensurilor Nobilului
Coran, 22:39-40]
3. Apărarea prin luptă: atunci când politeiștii i-au
atacat, Allah Cel Atotputernic le-a poruncit musulmanilor să se
apere prin jihād spunând:
„Luptați pe Calea lui Allah cu cei care luptă
împotriva voastră. Și nu călcați Legea, căci Allah nu îi
iubește pe cei care calcă Legea.” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 2:190]
4. Porunca de a lupta: atunci când islamul a devenit
puternic și s-a răspândit, iar numărul de persoane care îl
îmbrățișau era tot mai mare, dușmanii acestuia din țările vecine
ale statului musulman s-au înmulțit, de asemenea,
considerându-l a reprezenta un mare pericol. Allah Cel
Atotputernic le-a poruncit musulmanilor jihād-ul pentru a le
transmite națiunilor Mesajul islamului și a susține Cuvântul lui
Allah, asigurând dreptatea și răspândirea acesteia. Scopul
acestuia nu a fost cucerirea de teritorii, controlul, extinderea
influenței, superioritatea, aroganța sau răzbunarea, care nu aduc
decât ruina și distrugerea. Allah Cel Atotputernic spune:
„Şi nu fiţi ca aceia care au ieşit din casele lor mândri,
de ochii lumii (ca oastea de necredincioşi din Mecca, pe care
a condus-o Abu Jahl), pentru ca să se abată de la Calea lui
Allah, căci Allah este Cel care Cuprinde (cu Știinţa Sa) ceea
ce fac ei.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 8:47]
Nobilul Coran menționează persecuțiile la care politeiştii
i-au supus pe credincioșii creștini înainte de apariția islamului.
Allah Preaînaltul a descris istoria persecuției lor în Nobilul
Coran pentru a arăta că scopul real este acela de a îi proteja pe
credincioși de nedreptate, fie că aceștia sunt creștini, evrei sau
musulmani. Allah Cel Atotputernic spune:
„Blestemaţi au fost oamenii care au săpat șanțul, ~
(care au aprins) Focul puternic, hrănit cu combustibil, ~ În
vreme ce stăteau lângă el (foc) ~ Şi ei erau martori la ceea ce
le făceau dreptcredincioşilor (pe care i-au ars), ~ Împotriva
cărora nu aveau nimic în afara faptului că ei credeau în
Allah, Al-‘Aziz (Invincibilul, Cel Atotputernic), Al-Hamīd
(Cel Demn de toată lauda).” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 85:4-8]
Aceste versete din Nobilul Coran au fost revelate pentru
a descrie povestea credincioșilor creștini din Yemen care au
trăit înainte de misiunea Trimisului lui Allah ( صلى الله عليه وسلم). Ei au fost
torturați din cauza faptului că au crezut în Allah Cel
Atotputernic de către oamenii din orașul lor, care au săpat un
șanț imens, au aprins un foc în interiorul acestuia, iar apoi le-a
dat de ales între a abandona religia lor și a fi aruncați în foc.
Așadar, ei au fost aruncați în foc din cauza credinței lor în Allah
Cel Atotputernic. Apoi, oamenii s-au așezat la marginea
șanțului pentru a îi privi în timp ce sufereau și ardeau.
Jihād-ul în islam are o anumită etică și reguli care îl
așază deasupra nedreptății, a nelegiuirii și a infracțiunilor.
Astfel, niciunul dintre dușmani nu este ucis, cu excepția cazului
în care acesta a participat la luptă sau a avut vreo contribuție la
aceasta. Este interzisă uciderea bătrânilor, femeilor, copiilor,
bolnavilor, răniților, prizonierilor, clericilor și călugărilor! De
asemenea, este interzisă uciderea răniților, mutilarea morților,
urmărirea celor care fug de pe câmpul de luptă, uciderea
animalelor, distrugerea caselor, punerea în pericol a locurilor de
adorare, poluarea apei sau a puțurilor, tăierea sau arderea
copacilor etc.
Acestea au fost poruncile pe care nobilul Mesager al lui
Allah ( صلى الله عليه وسلم) și succesorii săi le-au dat armatelor atunci când le-au
trimis la jihād. Aceasta este ceea ce vedem în testamentul
succesorului Mesagerului lui Allah ( صلى الله عليه وسلم), Abu Bakr As-Siddīq
(Allah să fie mulțumit de el!), care le-a spus liderilor armatelor:
„Vă poruncesc să îndepliniți zece lucruri. Învățați-le
pe de rost! Nu trădați încrederea acordată! Nu furați din
prada de război şi nu încălcați tratatele! Nu mutilați
cadavrele şi nu ucideți femeile! Nu ucideți copiii şi bătrânii!
Nu dezrădăcinați sau ardeți palmierii! Nu doborâți un pom
fructifer şi nu sacrificați oile, vacile sau cămilele, cu
excepția cazului în care ele vă sunt necesare pentru consum.
Veți intra în contact cu persoane retrase în mănăstiri
pentru adorare, pe acelea lăsați-le, la fel ca şi ceea ce ele
adoră!”26
