Regula principală a Shariʻei islamice este aceea că totul


este permis, după cum spune Allah Cel Atotputernic:


„Oare nu vedeți voi (o, oameni) că Allah v-a supus


vouă câte sunt în Ceruri şi câte sunt pe Pământ şi v-a


copleșit pe voi cu Binefacerile Sale – atât cele văzute


(monoteismul islamic, plăcerile permise ale acestei lumi,


inclusiv sănătatea etc.), cât şi cele ascunse (credința în Allah,


cunoașterea, înțelepciunea, călăuzirea pentru a face ceea ce


este corect și plăcerile din Paradis)?” [Traducerea sensurilor


Nobilului Coran, 31:20], cu excepția celor pe care Shariʻah le


interzice în mod explicit, după cum a spus Mesagerul lui Allah


:(صلى الله عليه وسلم)


„Ceea ce Allah a permis în Cartea Sa este permis, iar


ceea ce Allah a interzis este nepermis. Cele cu privire la care


nu S-a pronunțat sunt cele pe care le-a iertat, așa că


acceptați Iertarea de la Allah, pentru că Allah nu uită.»


Apoi, el ( صلى الله عليه وسلم) a recitat următorul verset: «Şi Domnul tău nu


uită niciodată!» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,


19:64]”


(Al-Hakim)


Prin urmare, Shariʻah islamică nu a interzis legile făcute


de om care reglementează vieţile oamenilor, ci le-a permis, atât


timp cât acestea nu intră în conflict cu ea (de exemplu Legea


maritimă, Dreptul muncii etc.). În schimb, ea a interzis legile


care codifică anumite crime sau fapte rele și care au un impact


negativ asupra oamenilor din punct de vedere etic, financiar,


social, moral sau sanitar. Cu alte cuvinte, interdicția este făcută


în interesul omului, din moment ce Allah Preaînaltul nu are


nevoie de creațiile Sale, păcatele lor nu Îl afectează cu nimic,


iar ascultarea lor nu Îi aduce niciun beneficiu. Allah Cel


Atotputernic spune:


„Spune (o, Mohammed): «Domnul meu a oprit


nelegiuirile - atât pe cele comise în mod public, cât și pe cele


comise în mod privat - precum şi păcatul (de orice fel),


nedreptățirea (altora) sau să-i faceţi lui Allah asociaţi (în


adorare), de vreme ce El nu a trimis o astfel de poruncă, sau


să spuneţi despre Allah ceea ce nu ştiţi (în legătură cu cele


permise şi cu cele nepermise sau cu idolatria).»” [Traducerea


sensurilor Nobilului Coran, 7:33]


Tribunalele islamice din țările nemusulmane:


Există unele campanii mediatice și rapoarte de presă care


critică și denunță prezența unor consilii sau tribunale islamice


în unele țări nemusulmane occidentale, în ciuda faptului că


aceste țări le-au permis musulmanilor să aibă astfel de consilii


și le-au legalizat. Adevărul este că aceste tribunale nu sunt


unele reale în sensul juridic convențional, ci sunt consilii care îi


ajută pe musulmani în chestiuni legate de căsătorie, divorț,


moștenire și altele asemenea. De exemplu, dacă cineva ucide pe


altcineva, aceste consilii nu îi vor decide pedeapsa ci, în


schimb, poliția îl va prezenta în fața unui tribunal de drept din


țara în care locuiește. Aceste campanii mediatice și rapoarte de


presă doresc să îi sperie pe cetățeni, punându-i împotriva


acestor consilii și prezentându-le ca pe o invazie a țării lor,


lucru care este ridicol și lipsit de sens, bazându-se pe ignoranță


sau chiar pe ura față de islam și musulmani. Ele vor să îi facă pe


oameni să creadă că sancțiunile menționate în Shariʻah islamică


sunt puse în aplicare în cadrul acestor consilii, ignorând


autoritatea poliției, în timp ce, de fapt, aceste consilii nu fac


decât să îi orienteze pe musulmanii din țările nemusulmane în


același fel în care Shariʻah islamică tolerantă le-a permis


nemusulmanilor care trăiesc în țările musulmane să fie judecați


pe baza propriilor lor legislații în multe chestiuni precum


căsătoria, divorțul și altele, și nu le impune legile islamice


aplicate musulmanilor în aceste chestiuni, cu excepția cazului în


care aceștia doresc ca instanțele islamice să judece între ei în


conformitate cu legile islamice. Chiar și lucrurile pe care


Shariʻah islamică le interzice și condamnă, precum consumul


de alcool și cel al cărnii de porc, nu le sunt interzise


nemusulmanilor. Motivul pentru acest lucru este acela că ei


cred că acestea sunt permise, în ciuda faptului că ele au fost


inițial interzise în doctrina lor (în Biblia lor cea Sfântă),


existând multe dovezi în acest sens.


Un exemplu al răutății acestor campanii mediatice și


rapoarte de presă, care au agendă politică, este acela al unui


prezentator care le-a adresat musulmanilor care locuiau în țara


sa următoarea întrebare: „Care lege este mai importantă în


opinia dumneavoastră, Legea islamică sau legea acestei țări?”


Musulmanii au răspuns în mod spontan: „Legea islamică este


mai importantă.”, iar acesta este un răspuns foarte normal,


pentru că întrebarea în sine este lipsită de sens și indică


rasismul și ura prezentatorului emisiunii. Prin răspunsul lor,


musulmanii s-au referit la faptul că este mai important Cuvântul


lui Allah decât cel al oamenilor, nu la faptul că ei nu respectă


legea țării în care locuiesc! În plus, Legea islamică le


poruncește să nu ucidă, să nu fure, să nu înșele, iar aceste


lucruri coincid cu cele interzise de legile făcute de om, așa că


nu există nicio contradicție. Ceea ce se înțelege prin răspunsul


musulmanilor este faptul că, dacă legile făcute de om dintr-o


țară nemusulmană le permit să aibă o amantă, consumul de


alcool, avortul sau consumul de carne de porc, ei nu vor comite


aceste acțiuni nepermise, ci vor urma Poruncile lui Allah


Preaînaltul, adică nu vor consuma alcool, nu vor avea o amantă


și nu își vor ucide copiii prin avort. Prin urmare, ei nu au vrut să


spună prin răspunsul lor că vor încălca legile acelei țări. În ceea


ce privește sancțiunile, precum cele pentru furt sau omor,


musulmanului nu îi vor fi aplicate pedepsele prescrise de


Shariʻah islamică. Acest lucru se datorează absenței condițiilor


de aplicare a pedepselor, deoarece pedepsele în Shariʻah sunt


decise de conducătorul musulman sau de reprezentantul


acestuia, cum ar fi un judecător musulman. Musulmanii trebuie


să respecte legile țării în care trăiesc, atât timp cât acestea nu le


cer să facă un lucru pe care Allah Preaînaltul l-a interzis.


Rețineți că aici vorbim despre musulmanii care trăiesc într-o


țară nemusulmană, nu într-o țară musulmană!


Musulmanul care trăiește într-o țară nemusulmană


trebuie să respecte legile țării respective și să acționeze în


conformitate cu acestea, atât timp cât acest lucru nu presupune


nesupunerea față de Allah Cel Atotputernic, caz în care el


trebuie să părăsească acea țară care nu respectă libertatea


religioasă și drepturile personale. De exemplu, în cazul în care


aceste legi obligă o femeie musulmană să își scoată hijab-ul, ea


trebuie să părăsească imediat țara în care se află, astfel încât să


se poate salva de aceste legi absurde, nefiindu-i permis să se


împotrivească în fața autorităților cu violență și așa mai departe.


Însă, dacă legile unei țări intră în contradicție cu drepturile


cetățeanului musulman, fără a îi porunci acestuia să facă un


lucru pe care Allah Preaînaltul l-a interzis, atunci el are dreptul


să protesteze împotriva acestor legi pe căi pașnice, prin


intermediul Parlamentului, al presei sau prin orice alte mijloace


pașnice prin care își poate arăta nemulțumirea. De exemplu, în


cazul în care legea nu permite construirea unei moschei în care


musulmanii să își poată efectua rugăciunile, sau în cazul în care


legea nu le permite musulmanilor poligamia, în timp ce le este


permis să aibă iubite în loc de soții, musulmanii trebuie să


apeleze la sistemul judiciar, la Parlament sau la presă pentru a


își obține drepturile religioase pe care Allah Cel Atotputernic


le-a impus, așa cum este rugăciunea, sau le-a permis, așa cum


este poligamia.


Ar trebui să li se ceară țărilor nemusulmane să pună


în aplicare Shariʻah islamică?


Există unii emigranți musulmani sau noi musulmani în


unele țări occidentale care poartă steaguri negre pe care sunt


inscripționate cele două mărturisiri de credință și alte fraze


precum: „Shariʻah pentru Anglia!”. Așadar, este corectă sau


greșită această acțiune?


Pentru a afla răspunsul la această întrebare, trebuie să se


ia în considerare următoarele:


• În primul rând, acești oameni nu le-au prezentat


Shariʻah islamică în mod corect cetățenilor nemusulmani din


acea țară, ci le-au cerut, în schimb, să o pună în aplicare


imediat, în ciuda faptului că tot ceea ce cunosc acești cetățeni


nemusulmani cu privire la Shariʻah islamică sunt sancțiunile,


precum tăierea mâinii unui hoț și altele asemenea. Aşadar, cum


ne-am putea aștepta ca acești cetățeni să accepte ideea de a


pune în aplicare Shariʻah? Prin astfel de acțiuni, acești


musulmani nu le prezintă Shariʻah cetățenilor nemusulmani, ci


îi fac să le fie teamă de ea!


• Mulți dintre acești musulmani confundă definiția


Shariʻei cu religia islamică, scopul lor fiind acela de a îi invita


pe oameni să îmbrățișeze islamul. Însă, prin modalitatea pe care


au ales-o, oamenii au înțeles că ei caută să aplice Legile


islamice în cazul lor sau chiar că doresc să aplice sancțiunile


prevăzute de Shariʻah islamică asupra lor.


• Shariʻah islamică este Shariʻah țării musulmane, iar


țările nemusulmane nu ar trebui să fie obligate să o pună în


aplicare. Încă din epoca Trimisului lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) și a califilor


drept-călăuziți, nu găsim nicio mențiune conform căreia vreunul


dintre ei i-a cerut vreunei țări nemusulmane să pună în aplicare


Shariʻah musulmanilor! Mai mult decât atât, cum ar putea o


țară care nu practică islamul, ai cărei cetățeni sunt majoritar


creștini sau evrei și care este condusă de un creștin sau un evreu


să pună în aplicare o Shariʻah care nu îi aparține!


• Cererea ca Shariʻah islamică să fie pusă în aplicare


trebuie să fie exprimată într-un cadru juridic. De exemplu,


această cerere trebuie să fie exprimată în cadrul Parlamentului,


deoarece acesta este singurul loc specializat în aprobarea


legilor. Dacă ea ar fi exprimată prin ridicarea de pancarte pe


străzi, acest lucru ar provoca furia cetățenilor, iar efectul ei ar fi


opus și ar duce la vătămarea da’wah (eforturile de a le prezenta


islamul nemusulmanilor).


• Legea islamică, legea făcută de om și atingerea obiectivului


• Pedepsirea hoțului, tăierea mâinii sau pedeapsa cu închisoarea


pentru mulți ani


• Pedeapsa pentru furt în Biblie


• Autoapărarea în Shariʻah islamică


• Autoapărarea în Biblie


• Autoapărarea în legile făcute de om


Toate legile penale au fost adoptate doar pentru a atinge


două obiective principale:


• Descurajarea: prin descurajarea celui care a greșit de


la a repeta greșeala și descurajarea oamenilor de la a comite


aceeași greșeală.


• Mila față de individ și față de societate: mila față de


individ este arătată prin descurajarea acestuia de la a comite o


acțiune prin care încalcă drepturile altora, evitând în acest fel


pedepsirea lui. Mila față de societate este arătată prin protejarea


drepturilor oamenilor de oricine dorește să le încalce.


Aici apare o întrebare: care lege este mai descurajatoare


și, în același timp, mai milostivă față de oameni, Legea islamică


sau cea făcută de om?! Vom vedea în continuare câteva


exemple, precum furtul și pedeapsa pentru această infracțiune


în Legea islamică și Legea făcută de om, pentru a vedea care


dintre ele este mai eficientă în atingerea obiectivelor menționate


mai sus!


În primul rând, trebuie menționat faptul că sancțiunile nu


sunt o virtute sau un lucru bun, pentru că, dacă ar fi fost așa, ele


nu ar fi fost numite „sancțiuni” și și-ar fi pierdut rolul principal,


care este descurajarea. Prin urmare, atunci când comparăm


sancțiunile aplicate hoțului, adică tăierea mâinii (a palmei) și


privarea de libertate, comparăm de fapt două lucruri rele, și


aceasta pentru că ambele sunt de fapt „sancțiuni”, însă vom


alege „cel mai bun dintre cele două rele” și cel mai puțin


dăunător.


Dacă o analizăm dintr-o perspectivă rațională și


rezonabilă, căutând binele pe termen lung, este clar faptul că


pedepsirea prin tăierea mâinii este mai descurajatoare decât


pedeapsa cu închisoarea și mai eficientă în eliminarea acestei


infracțiuni pentru că, dacă hoțul știe că mâna lui va fi tăiată, se


va gândi de două ori înainte de a comite un furt și, în acest fel,


mâna lui va fi în siguranță și, la fel, și banii și averile


oamenilor. În ceea ce privește pedeapsa cu închisoarea, chiar


dacă este o sancțiune, ea nu îl descurajează pe hoț de la


comiterea infracțiunii de furt, deoarece este o sancțiune


temporară, pentru un anumit timp, după care hoțul va fi eliberat


și va comite tot mai multe furturi din cauza disprețului pe care îl


simte față de această sancțiune! Allah Cel Atotputernic spune:


„Cât despre hoț şi hoață, tăiați-le lor mâinile (de la


încheietura pumnului), ca răsplată pentru ceea ce au


dobândit (prin furt) şi ca Pedeapsă de la Allah, căci Allah


este ‘Aziz (Invincibil, Atotputernic), Hakīm (Preaînțelept).”


[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:38]


Atunci când Allah Preaînaltul spune „Pedeapsă de la


Allah”, este clar că aceasta a fost decretată de către El și nu de


către creație. Astfel, creația Sa ar trebui să Îl asculte, deoarece


El știe ceea ce este mai bine pentru ea atât în ceea ce privește


chestiunile religioase, cât și în ceea ce privește chestiunile


lumești. Pe lângă faptul că pedepsirea hoțului cu tăierea mâinii


este mult mai descurajatoare decât pedeapsa cu închisoarea,


aceasta este, de asemenea, mai milostivă față de el și față de


întreaga societate, dat fiind că prin descurajarea hoțului de la


comiterea infracțiunii de furt este asigurată siguranța oamenilor,


care pot astfel trăi într-o societate sigură, în care inimile sunt


liniștite și nimeni nu se teme pentru averea lui. În același timp,


această sancțiune este mai milostivă față de hoț, deoarece îl


salvează de daunele și consecințele pedepsei cu închisoarea,


unde se află tot felul de infractori care au comis tot felul de


infracțiuni. Aceste daune și consecințe ale pedepsei cu


închisoarea îl distrug pe infractor și societatea per ansamblu.


1. Creșterea probabilității de recidivă a infractorului:


Una dintre consecințele pedepsei cu închisoarea este


închiderea celui care a greșit, indiferent cât de mică este


greșeala lui, într-un mediu criminal în care nu poate învăța


decât mai multe modalități de a comite infracțiuni. Acest lucru


se datorează faptului că închisoarea este un fel de universitate în


care infractorii fac schimb de experiență, unde un infractor


începător cunoaște infractori cu experiență, iar în acest fel el


învață de la ei alte metode de a comite infracțiuni care sunt mai


periculoase decât infracțiunea care l-a dus la închisoare. Astfel,


după eliberarea sa, infractorul începător va reveni în cadrul


societății ca un infractor experimentat care a devenit și mai


periculos pentru societate decât înainte. În plus, infractorii leagă


prietenii în interiorul închisorii pe care le mențin și după ce sunt


eliberați, formându-se astfel noi rețele infracționale, care includ


un ucigaș, un traficant de droguri, un farmacist, un programator


și un om de știință în domeniul nuclear. Singurul lucru care a


făcut ca acești oameni să se cunoască a fost faptul că toți au fost


închiși pentru diferite tipuri de infracțiuni! Această consecință


periculoasă a pedepsei cu închisoarea a dus la încercarea de a


implementa practica „separării deținuților în interiorul


închisorilor”, care bineînțeles că a fost un eșec încă de la


începutul ei din cauza imposibilității de aplicare a acesteia în


viața reală. Acest lucru se datorează faptului că izolarea


deținuților le-ar cauza acestora probleme psihologice, ca să nu


mai vorbim de costurile financiare enorme care ar trebui să fie


suportate de contribuabili, pentru a construi închisori mari,


echipate cu facilitățile necesare pentru a oferi această izolare a


deținuților.


2. Moartea lentă a infractorului din punct de vedere


psihologic și spiritual:


Închisoarea distruge sănătatea mentală a deținutului și


viața spirituală a acestuia se încheie complet încă din momentul


în care este închis, fiind blocat într-o cușcă, asemeni unui


animal periculos, și izolat total de restul societății. După ce este


eliberat, el se întoarce în societate încă și mai izolat și mai


periculos, deoarece îi este mult mai greu să se adapteze la


societatea civilizată. De asemenea, el se întoarce în cadrul


societății cu multe probleme psihologice care pot afecta


societatea!


3. Moartea lentă a infractorului din punct de vedere


economic:


Închisoarea distruge economia prizonierilor și conduce la


colapsul acesteia imediat după închiderea lor. În cazul în care


deținutul este un angajat, atunci el va fi dat afară de la locul de


muncă. Dacă el are o afacere, aceasta va intra în faliment și


munca lui va fi pierdută, ceea ce va duce la distrugerea vieții


economice a familiei sale și a tuturor persoanelor care sunt


dependente de el din punct de vedere financiar, așa cum sunt


angajații săi, care își vor pierde locurile de muncă, iar familiile


lor, care nu au nicio vină, și societatea per ansamblu vor avea


de suferit.


4. Moartea lentă a infractorului din punct de vedere


social:


Închisoarea distruge viața socială a deținutului încă din


momentul în care este închis. Ce viață socială poate avea un


prizonier care este închis și izolat de soția, copiii, rudele și


prietenii săi?!


5. Pedeapsa colectivă pentru întreaga familie a


deținutului:


Familia deținutului va avea de suferit din punct de vedere


social și psihologic din cauza detenției acestuia. O soție se va


afla departe de soțul ei, o mamă va fi separată de copilul ei, iar


niște copii vor fi lipsiți de tatăl lor, deși nu sunt vinovați cu


nimic. Cum poate un deținut să aibă grijă de nevoile


psihologice, financiare, sexuale și sociale ale soției sale? Cum


poate să își crească copiii și să le ofere dragostea și grija de care


aceștia au nevoie? Cum poate să aibă grijă de mama și de tatăl


său, dacă aceștia sunt în vârstă sau bolnavi? De fapt, detenția


lui este o închisoare pentru ei toți! Acest lucru este valabil în


cazul în care deținutul este un bărbat, dar dacă deținutul este o


femeie cu copii mici, cine va avea grijă de ei, cine îi va hrăni și


cine le va satisface nevoile? Ce fel de inimi crude au cei care


sunt capabili să separe o mamă de copiii ei mici și să îi dea în


grija instituțiilor statului? Ce fel de grijă le pot oferi aceste


instituții unor copii care au fost despărțiți de mamele lor? Este


adevărat, acestea le vor oferi mâncare, băutură și haine, însă


niciodată nu le vor oferi dragoste, blândețe, căldură maternă și o


educație bună! Nu există nicio îndoială cu privire la faptul că


acest lucru va crea o nouă generație cu probleme psihologice și


sociale, ale căror consecințe vor apărea în viitor, iar societatea


nu le va putea suporta.


6. Moartea lentă a infractorului din punct de vedere


politic:


Închisoarea este o moarte lentă sau chiar una rapidă


pentru deținut, care ar putea fi nevinovat, așa cum s-a întâmplat


într-una dintre țările dezvoltate, unde un opoziționist politic


puternic a fost acuzat în mod fals de corupție financiară. Multe


dintre țările dezvoltate au descris acea acuzație ca fiind falsă și


ca având motive politice, având drept scop eliminarea completă


a acestui opoziționist, care era un om foarte influent pe scena


politică. Desigur, guvernul din țara sa a avut două opțiuni: fie să


îl ucidă literalmente, fie să îl ucidă din punct de vedere politic


prin privarea de libertate și izolarea de societate și de publicul


său!


7. Costurile uriașe care sunt plătite din bugetul de


stat și taxele plătite de contribuabili:


Toate costurile pe care le presupun construirea


închisorilor, întreținerea acestora, păzirea lor, salariile


angajaților, așa cum sunt ofițerii și soldații, ca să nu mai vorbim


despre costurile pe care le presupune înarmarea lor,


transportarea prizonierilor de la închisoare până la tribunal și


invers, deplasarea ofițerilor de la casele lor la locul de muncă,


precum și hrănirea și cazarea deținuților în interiorul


penitenciarelor sunt suportate de cetățenii onorabili care au fost,


de fapt, jefuiți mai înainte! Aceasta este cauzată de faptul că


guvernul mărește impozitele astfel încât să poată suporta


cheltuielile deținuților. Cu alte cuvinte, hoțul a furat de la


cetățean înainte de a intra în închisoare, iar după ce a intrat în


închisoare fură din nou, dar într-un mod indirect! Din cauza


acestei situații, cetățeanul onorabil ar putea deveni un hoț la


rândul său din cauza acestor presiuni impuse asupra lui sub


formă de taxe, din moment ce, în loc să își cheltuie banii pe


îmbunătățirea condițiilor sale de viață și a educației copiilor săi,


el este forțat să îi cheltuie pe hrănirea și cazarea hoțului care a


furat de la el mai înainte! Pe de altă parte, dacă banii pe care


fiecare stat îi cheltuiește pentru întreținerea deținuților și


salariile ofițerilor și angajaților care lucrează în închisori i-ar


cheltui pentru îmbunătățirea condițiilor persoanelor cu venituri


mici, atunci nu ar mai exista hoți în cadrul societății! Astfel,


legile făcute de om au creat prin pedeapsa cu închisoarea o


armată de prizonieri pe de o parte și o armată de ofițeri și de


soldați care să îi păzească pe de alta, iar ambele armate nu fac


altceva decât să consume resursele societății în loc să ajute la


progresul acesteia!


Acestea sunt doar câteva dintre consecințele aplicării


pedepsei cu închisoarea. Astfel, dacă un hoț ar putea alege între


pedeapsa cu tăierea mâinii sau pedeapsa cu închisoarea pentru


mai mulți ani, poate că ar alege să îi fie tăiată mâna decât să își


irosească viața socială, economică și chiar politică! Același


lucru este valabil și pentru opoziționistul politic menționat mai


sus. Dacă i-ar fi fost oferită șansa de a alege, el ar fi preferat să


îi fie tăiată o mână în loc să fie închis, iar această pedeapsă ar fi


fost o îndurare pentru el și o tortură pentru cei care au inventat


acuzațiile împotriva lui, pentru că, astfel, nu ar fi dispărut de pe


scena politică și ar fi continuat să lupte împotriva corupției lor


financiare și morale!


În calitate de avocat și activist în domeniul


drepturilor umane, invit organizațiile pentru drepturile


omului și Națiunile Unite să adopte o poziție fermă


împotriva acestei pedepse îngrozitoare și distructive, care


este închisoarea pentru hoț!


Sheikh Sālih Al-Fawzān (Allah să îl protejeze!) a spus


într-una dintre conferințele sale că, în ultimii zece ani, a auzit


doar de două sau trei cazuri de tăiere a mâinii în Arabia Saudită.


Desigur, dacă vom compara acest procent cu miile de oameni


care sunt pedepsiți cu închisoarea în fiecare an în multe țări


dezvoltate, ne vom da seama de modul în care pedeapsa cu


tăierea mâinii este mai milostivă față de hoț și față de întreaga


societate. Aceasta asigură în același timp siguranța societății și


pe cea a hoțului prin descurajarea acestuia de la comiterea


furtului, fiind evitată în acest fel pedepsirea lui.


Unii oameni își imaginează că imediat ce o persoană


comite un furt îi este aplicată pedeapsa cu tăierea mâinii, însă


nu este deloc așa, deoarece pedeapsa nu are drept scop rănirea


ei pentru că a furat, ci împiedicarea de la a amenința siguranța


oamenilor și de la a intra în casele lor pentru a fura. De


asemenea, pedeapsa nu îi este aplicată fiecărui hoț, ci în foarte


puține cazuri, deoarece, pentru a fi aplicată pedeapsa cu tăierea


mâinii, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții. Acestea sunt


următoarele:


1. Spargerea seifului:


Termenul de „seif” face referire la orice folosesc oamenii


pentru a își depozita banii sau bunurile, precum o cutie de


valori, un depozit, propria casă etc. Astfel, învățații sunt de


acord cu privire la faptul că este impusă sancțiunea cu tăierea


mâinii doar dacă pentru a comite infracțiunea de furt există o


spargere a seifului. De exemplu, acest lucru se petrece atunci


când hoțul sparge un lacăt, rupe ușa sau fereastra, face o gaură


în acoperiș sau perete sau bagă mâna în buzunarul cuiva pentru


a lua ceva care nu îi aparține etc.


2. Scoaterea banilor furați din seif:


În cazul în care hoțul este prins în interiorul seifului,


înainte de a scăpa cu ceea ce a furat, mâna lui nu va fi tăiată, ci


îi va fi impusă o altă sancțiune, în conformitate cu ceea ce


spune judecătorul. Aceasta este o îndurare și o modalitate de a


evita îndoielile, deoarece, atunci când proprietarul seifului vede


pe cineva în interiorul acestuia, poate crede că vrea să fure, în


timp ce acea persoană poate a intrat în depozitul sau magazinul


lui cu un alt scop decât furtul.


3. Persoana căreia i s-au furat banii trebuie să îi ceară


înapoi:


În cazul în care nu face acest lucru, pedeapsa cu tăierea


mâinii nu este aplicată. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:


„Iertați-vă între voi chestiunile care implică o


pedeapsă (adică, dacă doriți să iertați, faceți-o înainte de a


veni la mine, la conducător sau la judecător), deoarece,


pentru tot ceea ce îmi este prezentat ca fiind un caz,


pedeapsa devine obligatorie.”


(Sahih Abu Dawud)


Atunci când Safwān ibn Umayya (Allah să fie mulțumit


de el!) a prins un hoț care fura de la el, l-a dus la Trimisul lui


Allah ( صلى الله عليه وسلم), iar după aceea a vrut să îl ierte. Mesagerul lui Allah


صلى الله عليه وسلم) ) l-a întrebat:


„De ce nu ai făcut-o înainte de a îl aduce la mine?”


(Sahih Abu Dawud)


4. Bunurile furate trebuie să atingă un minim


prescris:


Dacă nu este așa, atunci nu se impune pedeapsa cu


tăierea mâinii.


5. Furtul trebuie să fie dovedit prin mărturia a doi


oameni drepți sau prin mărturisirea hoțului de două ori.


6. Hoțul trebuie să fi furat în secret:


Dacă el nu fură în secret, atunci nu trebuie să i se aplice


pedeapsa cu tăierea mâinii. De exemplu, dacă o persoană fură


banii cuiva prin opresiune în fața oamenilor sau îi ia cu forța,


atunci mâna ei nu va fi tăiată, pentru că proprietarul banilor are


posibilitatea de a chema poliția sau de a cere ajutor. De


asemenea, în cazul în care hoțul fură banii prin trădare, atunci


mâna lui nu va fi tăiată. Un exemplu în acest sens este cazul în


care acestuia i-a fost încredințat ceva spre păstrare sau i-a fost


dat un împrumut, iar mai târziu el a pretins ca a pierdut ceea ce


i-a fost dat sau neagă aceasta. Motivul pentru aceasta este că


hoțul a avut acces la ceea ce a furat sau i-a fost permis accesul


la acesta. Trimisul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:


„Nu i se taie mâna trădătorului, hoțului care fură


bani prin opresiune în fața oamenilor sau îi ia cu forța și


nici hoțului care fură banii (care nu sunt depozitați într-un


loc sigur) din cauza neatenției proprietarului acestora (așa


cum este cazul celui care pune niște bani pe masă pentru a


plăti pentru ceva, iar hoțul îi fură).”


(At-Tirmidhi)


Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a fost întrebat cu privire la


curmalele care sunt încă în palmier, iar el ( صلى الله عليه وسلم) a răspuns:


„Dacă o persoană nevoiașă mănâncă doar câteva


curmale, fără a lua nimic în plus în haina ei, nu primește


nicio pedeapsă, dar cea care ia în plus față de ceea ce


mănâncă, va trebui să plătească de două ori valoarea a ceea


ce a luat și va fi pedepsită. Celui care fură (curmale) după


ce acestea au fost puse în locul în care urmează să fie uscate


(de exemplu, într-un depozit), iar valoarea a ceea ce a furat


se ridică la prețul unui scut, trebuie să i se taie mâna.”


(Sahih Abu Dawud)


Din această relatare, aflăm că tăierea mâinii este


pedeapsa supremă pentru furt și că aceasta este precedată de


alte pedepse, precum amenzile și altele asemenea.


7. Hoțul trebuie să fie adult și sănătos mental:


Astfel, această pedeapsă nu li se aplică nici copiilor și


nici oamenilor care suferă de o boală mintală, deoarece se


consideră că aceștia nu sunt capabili să își asume


responsabilitatea pentru faptele lor.


8. Hoțul trebuie să fi furat de bunăvoie:


Nu i se taie mâna celui care este forțat de altcineva să


comită un furt, acesta fiind scuzat.


9. Conștientizarea interdicției:


Nu i se taie mâna celui care ignoră interdicția furtului, iar


acest lucru este diferit față de legile făcute de om care afirmă că


„necunoașterea legii nu este o scuză”. Astfel, dacă o persoană


comite o faptă despre care nu știe că este un delict, legile făcute


de om îi vor aplica pedeapsa pentru aceasta și nu îi vor accepta


scuza și ignoranța cu privire la ea. Mulți oameni care vizitează


unele țări străine într-un scop turistic, pentru a munci sau pentru


a studia, cad în această capcană din cauza ignoranței lor cu


privire la legile țărilor respective.


10. Atunci când a furat, hoțul trebuie să fi fost


convins de faptul că nu avea niciun drept asupra bunurilor


pe care le-a furat:


Pedepsele (al-hudūd) sunt suspendate atunci când există


o îndoială, așa cum se întâmplă, spre exemplu, atunci când o


persoană fură niște bunuri asupra cărora are anumite drepturi.


Astfel, dacă un tată fură bani de la fiul său, mâna lui nu va fi


tăiată, iar același lucru este valabil și pentru bunicile și bunicii


care fură de la nepoții lor, sau pentru fiul care fură bani de la


tatăl său. Mâna lui nu va fi tăiată, deoarece, de obicei, fiul are


permisiunea de a lua din banii tatălui său. De asemenea, în


cazul în care un soț fură de la soția lui sau o soție fură de la


soțul ei, mâinile lor nu vor fi tăiate. Dacă un musulman fură de


la trezoreria publică, mâna lui nu va fi tăiată, pentru că fiecare


musulman are un drept la aceasta. Dacă un creditor fură de la


debitorul său, care își neagă datoria sau întârzie plata acesteia,


mâna lui nu va fi tăiată, însă el nu trebuie să ia mai mult decât


ceea ce i se datorează. De asemenea, dacă cineva fură din


necesitate, aflându-se într-o situație în care viața sa este pusă în


pericol, așa cum este, spre exemplu, situația cuiva care fură


împins de foamea sau de setea severă, mâna lui nu va fi tăiată,


iar acest lucru se aplică atât timp cât suma furată este egală cu


suma care l-ar putea salva de foamea și setea lui severă.


11. Hoțul nu și-a retras mărturisirea furtului:


În cazul în care dovada furtului este mărturisirea celui


care l-a comis, iar acesta își retrage mărturia înainte de a îi fi


tăiată mâna, pedeapsa este anulată, deoarece retragerea


mărturisirii creează îndoieli.


Concepție greșită:


Cineva ar putea întreba de ce îi este tăiată mâna unui


hoț care a furat o anumită sumă de bani ce nu este atât de


mare, iar delapidatorului care a delapidat o sumă imensă de


bani nu îi este aplicată aceeași pedeapsă.


Răspunsul la aceasta:


Răspunzând la această întrebare, Ibn Al-Qayyim (Allah


să aibă milă de el!) a spus:


„Aceasta face parte din Înțelepciunea lui Allah. În


ceea ce îl privește pe hoț, el fură de la oameni după ce


aceștia au luat toate măsurile de siguranță posibile, iar ei nu


mai pot face nimic altceva pentru a îl împiedica să fure.


Astfel, el a rupt lacăte, uși, acoperișuri și ferestre, iar


oamenii nu pot lua alte măsuri de siguranță în afară de


acestea. Prin urmare, dacă el nu ar fi fost pedepsit prin


tăierea mâinii, furturile s-ar fi răspândit în cadrul societății,


oamenii ar fi furat unii de la alții, senzația de siguranță ar fi


dispărut, prejudiciul ar fi crescut, iar dezastrul ar fi devenit


inevitabil. În ceea ce îl priveşte pe hoțul care fură ceva care


este la vedere și fuge, sau hoțul care fură bani prin


opresiune în fața oamenilor sau îi ia cu forța, mâna lui nu


va fi tăiată, deoarece oamenii l-ar putea opri sau ar putea


depune mărturie împotriva lui în fața judecătorului. De


asemenea, în ceea ce îl privește pe delapidator, mâna lui nu


va fi tăiată, deoarece el fură bani din cauza neatenției


proprietarului, iar acest lucru înseamnă că acesta nu a luat


suficiente măsuri de siguranță pentru a împiedica


delapidarea banilor săi.”


Metoda de tăiere a mâinii:


Învățații sunt de acord cu privire la faptul că pedeapsa


trebuie să fie aplicată cu blândețe și bunătate. Astfel, hoțul


trebuie să fie condus până la locul în care îi va fi aplicată


pedeapsa în mod blând, iar el nu trebuie să fie tratat cu duritate


și nici să fie insultat sau umilit, după cum a spus Mesagerul lui


Allah ( :(صلى الله عليه وسلم


„Nu fiți ajutoarele lui Șeitan împotriva fratelui vostru


(musulman).”


(As-Silsilah As-Sahih, 1638)


De asemenea, conducătorul trebuie să aleagă momentul


potrivit pentru tăierea mâinii, evitând căldura sau frigul extrem.


Pedeapsa nu trebuie să îi fie aplicată hoțului în timp ce acesta


suferă de o boală acută, nici femeilor însărcinate sau celor care


au sângerări post-natale și nici unei persoane căreia această


pedeapsă îi poate provoca moartea.


Atunci când ajunge la locul de tăiere, hoțul este așezat,


un cuțit ascuțit este pus pe articulația palmei sale (la încheietura


mâinii), iar apoi mâna îi este tăiată printr-o lovitură puternică,


dintr-o singură încercare. Dacă există o cale mai rapidă, atunci


aceasta trebuie aplicată.