În numele lui Allah Ar-Rahman (Preamilostivul),
Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul)
Toată slava I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor, și
pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra Mesagerului Său,
asupra familiei sale și a companionilor săi!
Oamenii reprezintă una dintre creațiile lui Allah
Preaînaltul din acest vast Univers, fiind o parte integrantă a
acestuia. Ei au un rol și niște obligații specifice, iar dacă încalcă
aceste obligații stabilite de Cărțile Sfinte care le-au fost revelate
are loc un dezechilibru care afectează întregul Univers. Acest
lucru este evident, deoarece, atunci când oamenii au făcut ceea
ce le-a fost interzis să facă și au abandonat ceea ce le-a fost
poruncit, urmându-și dorințele și poftele, corupția a apărut pe
Pământ și în Ceruri, bolile care au fost necunoscute pentru
generațiile precedente au început să se răspândească; războaiele
care au provocat distrugerea culturilor și a urmașilor s-au
înmulțit, ca să nu mai vorbim despre problemele legate de
mediu, așa cum sunt poluarea și încălzirea globală, care vor
transforma Pământul într-un loc imposibil de locuit, dacă
lucrurile vor continua ca până în prezent.
Toate acestea sunt provocate de mâna omului, prin
mijloace precum testele nucleare, risipa de energie și fabricile
care produc mai mult decât oamenii au nevoie, doar pentru a-și
satisface poftele și a-și îndeplini dorințele, chiar dacă acest
lucru presupune umilirea fraților și a surorilor lor. Ei doresc să
fie sătui, chiar dacă acest lucru presupune înfometarea altora, să
fie îmbrăcați, chiar dacă acest lucru presupune dezbrăcarea
altora, și să se distreze, chiar dacă acest lucru presupune
moartea altora. Allah Cel Atotputernic spune în Coran:
„Stricăciunea s-a arătat pe uscat şi pe mare (s-au
înmulțit şi s-au răspândit relele pe toată faţa Pământului), din
pricina a ceea ce săvârșesc mâinile oamenilor (păcatele pe
care le săvârșesc), pentru ca (Allah) să-i facă pe ei să guste o
parte din ceea ce ei au făcut. Poate că ei se vor întoarce
(căindu-se și cerând iertare de la Allah)!” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 30:41]
Allah Preaînaltul i-a informat pe oameni că ei nu au fost
creați în zadar și că nu vor fi neglijați (adică vor da socoteală
pentru ceea ce au făcut). El, Preaînaltul, spune:
„«Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost (în joacă
sau în deșert, fără înțelepciune) şi că nu vă veţi întoarce la
Noi (pentru răsplată)?» ~ Preaînalt este Allah, Stăpânul
adevărat! Nu există altă divinitate în afară de El, Stăpânul
Tronului sublim!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,
23:115-116]
Allah Preaînaltul precizează, de asemenea, că scopul
prezenței oamenilor în acest Univers, generație după generație,
este acela de a Îl adora pe El Singur, fără a Îi asocia parteneri.
Allah, Mărire Lui, nu are nevoie de adorarea oamenilor, ci El îi
testează, pentru ca aceștia să aibă șansa de a dovedi care dintre
ei face cele mai multe fapte bune. Allah Preaînaltul spune:
„Eu (Allah) nu i-am creat pe djinni şi oameni decât
pentru ca ei să Mă adore. ~ Eu nu voiesc de la ei întreținere
şi nici nu voiesc ca ei să Mă hrănească pe Mine. ~ Ci Allah
este Ar-Razzāq (Înzestrătorul, Întreținătorul), Stăpânul
puterii, Al-Matīn (Cel Statornic, Cel Ferm, Preaputernicul).”
[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 51:56-58]
Allah Preaînaltul definește, de asemenea, energia
potrivită pentru corpurile oamenilor, fără de care ei nu pot trăi,
spunând:
„O, voi cei care credeţi! Mâncaţi din bunătățile pe
care vi le-am dăruit şi mulțumiți-I lui Allah dacă numai pe
El voi Îl adorați!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,
2:172]
În plus, El, Preaînaltul, definește energia potrivită pentru
sufletele lor, fără de care ei nu pot trăi, deoarece oamenii nu se
vor simți siguri fără credință, nu se vor simți liniștiți fără
adorarea Creatorului lor și nici nu vor obține stabilitate fără
punerea în aplicare a Legii (Shariʻah) lui Allah. El, Preaînaltul,
spune:
„«Pe cei care cred (în Allah, în Trimisul Său şi în
Cartea Lui) şi ale căror inimi sunt liniștite (și devin smerite)
întru pomenirea lui Allah.», căci prin pomenirea lui Allah
se liniștesc inimile.” [Traducerea sensurilor Nobilului
Coran, 13:28]
Pentru ca oamenii să poată atinge servitutea față de Allah
Singur, El le-a trimis Profeți (Pacea fie asupra lor!), pentru ca ei
să urmeze exemplul lor, și a trimis împreună cu ei Cărți care să
îi călăuzească asemeni unei lămpi și să lumineze calea lor,
îndemnându-i la bine, avertizându-i împotriva răului și
reglementând chestiunile lor lumești, pentru ca ei să își
folosească trupurile și sufletele în scopul pentru care au fost
create inițial.
Allah Preaînaltul spune:
„Oamenii au fost (la început) un singur neam. Şi i-a
trimis Allah pe Profeţi, vestitori şi prevenitori, şi a pogorât
împreună cu ei Scriptura cu Adevărul, pentru a face
judecată între oameni, acolo unde ei se aflau în vrajbă. Şi
nu au avut a se gâlcevi asupra ei decât pe aceia care le-a fost
adusă după ce le-au venit dovezile cele deslușite din pricina
pizmuirii lor. Apoi Allah i-a călăuzit – prin Grația Sa – pe
cei care au crezut, către Adevărul asupra căruia ceilalţi s-au
gâlcevit, căci Allah îi conduce pe cei care El voieşte pe Calea
cea Dreaptă.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,
2:213]
Ultimul Profet a fost Mohammed ( 1(صلى الله عليه وسلم , pe care Allah l-a
făcut încheietorul Profeților și cu care El a completat religia Sa.
El ( صلى الله عليه وسلم) a venit cu o religie care include o Shariʻah (Lege)
Divină universală, care este cuprinzătoare și potrivită pentru
orice timp și loc; una care reglementează viața oamenilor și îi
face fericiți atât în această viață, cât și în Viața de Apoi. Cel
care o urmează va fi fericit, iar cel care o abandonează va fi
nefericit. Allah Preaînaltul spune:
„Acest Coran călăuzeşte către ceea ce este mai drept
şi binevesteşte dreptcredincioşilor care îndeplinesc fapte
bune că ei vor avea parte de mare răsplată (în această viață
şi în Viaţa de Apoi), ~ Iar celor care nu cred în Ziua de Apoi
(în Înviere şi în răsplătirea faptelor) le-am pregătit Noi chin
dureros (în Lumea de Apoi şi aceasta este pedeapsa
Infernului). ~ Şi omul cheamă răul tot aşa cum cheamă şi
binele, fiindcă omul este tare grăbit.” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 17:9-11]
Acest verset arată în mod clar pe cine călăuzește Allah
Preaînaltul și către ce anume călăuzește El. Astfel, Călăuzirea
include națiuni întregi și generații din fiecare timp și loc. Ea
include, de asemenea, fiecare metodă și fiecare cale către care
călăuzește, precum și fiecare lucru bun către care oamenii din
fiecare loc și timp sunt călăuziți. Ea îndrumă către ceea ce este
1 Acest termen din limba arabă () înseamnă „Pacea și
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!” și este folosit de fiecare dată
când este menționat numele Profetului Mohammed () – n. tr.
cel mai potrivit pentru conștiință și sentimente, prin această
credință simplă și clară care nu conține lucruri complicate sau
mistere, care eliberează sufletul de iluzii și superstiții și care
alimentează potențialul uman de a munci și construi. De
asemenea, ea unește legile Universului cu cele ale instinctului
uman în armonie, acord și consecvență.
Ea îndrumă, de asemenea, către ceea ce este cel mai
potrivit în coordonarea dintre interiorul și aspectul exterior al
omului, dintre sentimentele și comportamentul său și dintre
credința și faptele sale. Dacă toate acestea se află în echilibru,
atunci omul va privi către Paradis în timp ce se află pe Pământ,
iar faptele sale vor fi considerate a fi acte de adorare atât timp
cât le îndeplinește în conformitate cu învățăturile islamice, chiar
dacă acestea sunt plăceri lumești.
De asemenea, îndrumă către ceea ce este cel mai potrivit
în ceea ce privește actele de adorare prin echilibrarea poruncilor
și a capacității fiecăruia, astfel încât acestea să nu îl împovăreze
pe om mai mult decât poate suporta, făcându-l să se plictisească
sau să dispere din cauza faptului că nu le poate îndeplini, dar
nici să nu fie prea indulgente, astfel încât omul să se lase
cuprins de moliciune și nepăsare. De asemenea, este descurajată
depășirea limitelor în ceea ce privește intențiile, moderația și
toleranța.
Mai mult decât atât, ea îndrumă către ceea ce este cel
mai potrivit în ceea ce privește relațiile sociale, atât personale
cât și publice, politice și civile, naționale și internaționale.
Aceste relații se bazează pe principii ferme și consolidate, care
nu acceptă opinii sau înclinații personale și nu se schimbă în
funcție de tendințe sau sentimente, interese sau scopuri. Acestea
sunt principiile pe care Allah Al-Khabīr (Atoateștiutorul) și Al-
ʻAlīm (Atoatecunoscătorul) le-a stabilit pentru creația Sa, și El
este Cel mai bun Cunoscător al ceea ce a creat și Cel mai
Conștient de ceea ce este cel mai bine pentru fiecare națiune și
generație. Astfel, El îi călăuzește pe oameni către ceea ce este
cel mai potrivit în ceea ce privește legislația, sistemul financiar,
sistemul social și relațiile internaționale, voind o lume demnă
pentru omenire.
Ea îndrumă spre ceea ce este cel mai potrivit în ceea ce
privește religia corectă, astfel încât omul să își poată cunoaște
adevăratul Creator și adevărata religie, dându-le credincioșilor
vestea bună că vor primi o răsplată măreață în Viața de Apoi și
avertizându-i pe necredincioși că îi așteaptă o pedeapsă
dureroasă:
„Acest Coran călăuzeşte către ceea ce este mai drept
şi binevesteşte dreptcredincioşilor care îndeplinesc fapte
bune că ei vor avea parte de mare răsplată (în această viață
şi în Viaţa de Apoi), ~ Iar celor care nu cred în Ziua de Apoi
(în Înviere şi în răsplătirea faptelor) le-am pregătit Noi chin
dureros (în Lumea de Apoi şi aceasta este pedeapsa
Infernului).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:9-
10]
Prin urmare, acestea sunt regulile autentice cu privire la
fapte și sancțiuni. Astfel, omul este evaluat în funcție de
credința și faptele sale bune, deoarece nu există credință fără
fapte bune și nici fapte bune fără credință. Prima este
incompletă și nu atinge perfecțiunea, iar cea din urmă este
lipsită de fundament, neavând nicio bază sau stâlp. Numai cu
ambele viața devine mai ușoară și își urmează cursul corect și
numai cu ambele se obține călăuzirea Nobilului Coran.
În ceea ce îi privește pe cei care nu sunt călăuziți de
Nobilul Coran, aceștia sunt lăsați să își urmeze dorințele. Omul
este impulsiv și ignorant cu privire la ceea ce este bun și ceea ce
este rău pentru el și nu își controlează emoțiile, chiar dacă
acestea sunt rele pentru el:
„Şi omul cheamă răul tot aşa cum cheamă şi binele,
fiindcă omul este tare grăbit.” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 17:11]
Aceasta se datorează faptului că omul nu cunoaște cursul
lucrurilor și nici consecințele lor. Așadar, el face un lucru care
îi poate face rău și o face fără să știe acest lucru, sau chiar
știind, dar el nu își poate controla sinele sau emoțiile. Astfel,
cum poate fi acest lucru comparat cu îndrumarea perfectă și
pacifică a Nobilului Coran?
Aceasta este Legea (Shariʻah) islamică, de a cărei
integralitate, internaționalitate, dreptate și capacitate de a
rezolva toate problemele au dat mărturie mulți nemusulmani
nepărtinitori, mai ales orientaliști. Ei au mărturisit adevărul care
nu poate fi ascuns, iar noi vom menționa cuvintele lor, pentru
ca acestea să poată fi folosite drept argument împotriva
popoarelor lor. Poate că aceste cuvinte vor găsi inimi lipsite de
ură și dependență, care vor recunoaște adevărul ce le-a fost
ascuns cu privire la această Lege (Shariʻah) iertătoare.
William Montgomery Watt2 a spus:
„Faptul că Nobilul Coran face referire la arabi nu
înseamnă că islamul nu este o tendință universală, sau că nu
are un caracter universal, sau că mesajul islamic care le-a fost
adresat la început oamenilor din Mecca și Medina nu este
universal.”
El a spus, de asemenea:
„Coranul se bucură de acceptare în ciuda limbii sale,
deoarece abordează probleme umane.”
Mai mult decât atât, el a spus:
„Islamul s-a dovedit a fi independent față de cele două
2 William Montgomery Watt, un istoric englez, Islamul și
creștinismul în lumea modernă, pag. 223
religii antice (iudaismul și creștinismul) și putem spune fără a
ne teme că greșim că este superior și mai bun decât ele!”
Legea (Shariʻah) islamică este complet diferită față de
toate celelalte legi. Ea este unică și constă din Porunci Divine
care reglementează viața fiecărui musulman în toate aspectele.
Aceasta este religia noastră și aceasta este Legea (Shariʻah)
noastră pe care sperăm că toți oamenii vor alege să o urmeze,
pentru că aceasta a fost revelată doar ca o călăuzire și o milă
pentru ei, iar noi menționăm Cuvintele lui Allah Preaînaltul
pentru fiecare nemusulman care citește această carte:
„Iar de vă veţi întoarce (de la credinţa la care vă
cheamă Mohammed), El vă va înlocui cu un alt neam şi apoi
aceia nu vor fi asemenea vouă (vă va nimici pe voi şi va veni
în urma voastră un alt neam, care va crede în Allah şi se va
călăuzi după orânduiala Lui şi nu va fi zgârcit ca voi).”
[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 47:38]
Dr. ʻAbd Ar-Rahman bin ʻAbd Al-Karim Ash-Sheha
• Definiția lingvistică a cuvântului „Shariʻah”
• Dezinformarea din mass-media cu privire la cuvântul
„Shariʻah”
• Obiectivul adoptării de legi
• Legile permanente și elaborarea legilor noi
1. Eșecul legilor făcute de om în eliminarea infracțiunilor
2. Importanța existenței Legii Divine
3. Legile făcute de om și legea junglei
• Problemele legilor făcute de om și instabilitatea lor
1. Eutanasia
2. Comercializarea drogurilor
3. Pedeapsa cu moartea
• Sancțiunile absurde prevăzute de către legile făcute de om
• Doctrina sacrificiului uman în legislația umană
• Infracțiunile care au fost legalizate în legile făcute de om
Cuvântul „Shariʻah” din limba arabă înseamnă „lege”,
„metodă” sau „procedeu”. De exemplu, Shariʻah junglei este
legea celui mai puternic, Shariʻah bisericii sunt legile stabilite
de biserică și instituțiile sale, Shariʻah lui Hammurabi sunt
legile adoptate de Hammurabi, regele vechiului regat Babel, iar
Shariʻah faraonilor sunt legile promulgate de vechii egipteni
pentru a reglementa chestiunile de stat.
Cu toate acestea, în iudaism, creștinism și islam,
cuvântul Shariʻah cuprinde doctrinele, regulile și legile date
oamenilor de către Allah Preaînaltul pentru a organiza
chestiunile lor lumești, pentru a îi călăuzi pe Calea cea Dreaptă
și pentru a obține succesul în Viața de Apoi. Trebuie precizat că
prin cuvântul Shariʻah în iudaism și creștinism ne referim
Shariʻah originală revelată de către Allah Profeților Moise și
Isus (Pacea fie asupra lor!), înainte ca oamenii să o modifice.
Aceste Legi au fost înlocuite cu Shariʻah islamică, pe care
Allah Preaînaltul a protejat-o de orice modificare sau
denaturare.
Allah Preaînaltul spune:
„Iar ţie, (Mohammed), ţi-am trimis Cartea (Coranul)
cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecândo
pe ea (arbitru şi garant pentru Scripturile anterioare; ceea
ce corespunde din ele cu prescripţiile Coranului este adevărat,
iar ceea ce nu se potrivește cu aceste prescripții este fals, iar
Coranul se află deasupra tuturor, el fiind cel mai deplin,
cuprinzător şi măreţ). Deci fă judecată între ei după ceea ce
ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor, (îndepărtându-te) de
la Adevărul ce ţi-a venit! Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o
lege şi o rânduială. Dacă ar fi voit Allah, v-ar fi făcut o
singură comunitate, dar El voieşte să vă încerce în ceea ce va
dat. Deci întreceți-vă în plinirea de fapte bune, căci la
Allah este întoarcerea voastră, a tuturor, şi El vă va
înștiința despre cele asupra cărora aţi avut păreri
deosebite!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:48]
Atunci când este tradus în alte limbi, cuvântul Shariʻah
este tradus drept „Lege”, care este sensul său adevărat și
original, dar unele mijloace de comunicare în masă occidentale
și-au dedicat toate eforturile pentru a distruge imaginea
islamului și a legii sale tolerante, modificând sensul real al
cuvântului „Shariʻah islamică” în încercarea de a-i înșela pe
oameni și de a-i îndepărta de această religie. Atunci când
abordează teme legate de Shariʻah islamică, ei nu traduc
cuvântul Shariʻah, ci folosesc forma transliterată a cuvântului și
îl pronunță în limba arabă. Prin urmare, este scris cu litere
latine, și pronunțat în limba străină în același mod în care este
pronunțat în limba arabă.
SHARIʻAH = LEGE
LEGEA SHARIʻAH = LEGEA LEGE
Mai mult decât atât, motivul pentru care nu este tradus
drept „Legea islamică” este acela că termenul de „lege” se
referă la ceva care organizează și reglementează chestiunile
oamenilor. În consecință, mass-media înșelătoare încearcă să
separe cuvintele „lege” și „Shariʻah”, negând orice conexiune
între ele, din dorința de a întipări în mintea ascultătorului ideea
că termenul de „Shariʻah” reprezintă niște obiceiuri barbare și
sălbatice care nu pot organiza sau reglementa chestiunile
oamenilor. Pe de altă parte, atunci când traduc expresia din
limba arabă „Shariʻah lui Moise”, o traduc drept „legile lui
Moise”, iar „Shariʻah bisericii” o traduc drept „legile bisericii”,
și așa mai departe!
În plus, atunci când fac un documentar cu privire la
Shariʻah islamică, ei își sting camerele în fața celor două
miliarde de musulmani din întreaga lume și le aprind într-o
lungă călătorie în care trec peste oceane și continente până când
ajung în munții Kandahar, unde trăiesc cele mai sărace triburi,
care numără doar câteva mii de membri, care nu au ce mânca și
nicio speranţă la educație sau măcar la a obține apă potabilă
curată. În loc să filmeze suferința lor și să îi încurajeze pe
oameni să le ofere ajutorul, ei îi incită împotriva lor și îi
prezintă ca fiind reprezentanții islamului și acțiunile lor ca pe
ceea ce islamul poruncește!
În același timp, ei îi prezintă pe creștini ca pe o națiune
civilizată, cu studii superioare și avansată din punct de vedere
științific, încercând în acest mod să creeze imaginea falsă a
unor musulmani înapoiați și afirmând că motivul acestei
înapoieri este faptul că ei urmează învățăturile religiei islamice,
iar cauza pentru care creștinii au progresat este faptul că ei
urmează învățăturile religiei lor creștine!
Mass-media a uitat – în mod intenționat - o chestiune
foarte importantă și anume că, atunci când cineva vrea să facă o
comparație între triburile musulmane care trăiesc în munții
Kandahar și orice grup creștin, atunci triburile ar trebui să fie
comparate cu cele de țigani creștini care pot fi găsite în toată
Europa! În ciuda faptului că mai multe țări europene au depus
eforturi încercând să îi ia pe acești țigani și să îi instaleze în
case, stabilindu-i în anumite zone, ei eu refuzat și au preferat să
se mute dintr-un loc în altul. Aceste triburi creștine au suferit
din cauza rasismului și a încălcării multora dintre drepturile lor
în propriile țări, iar toate acestea au fost ignorate de către massmedia,
care a preferat să își țină camerele departe pentru a
ascunde aceste întâmplări de ochii oamenilor. Dacă aceste
triburi creștine ar fi fost musulmane, atunci mass-media și-ar fi
îndreptat camerele către ele pentru a arăta că acesta este islamul
și că învățăturile Legii islamice au fost cele care i-au determinat
pe acești oameni să se mute dintr-un loc în altul!
Aceeași mass-media a uitat să îi filmeze pentru noi pe
învățații musulmani care trăiesc în Europa, America, Australia,
Asia și Africa și care conduc multe domenii științifice,
economice și politice, sau să îi prezinte pe primii învățați
musulmani care au luminat lumea prin intermediul
cunoștințelor lor într-o perioadă cunoscută în Europa drept Evul
Mediu sau Epoca întunecată, când toată Europa a fost cufundată
în înapoiere în toate aspectele științifice și culturale din secolul
al IV-lea și aproximativ până în secolul al XIV-lea. În acea
perioadă, biserica persecuta tot ceea ce avea legătură cu ştiinţa
sau cu oamenii de știință.
Istoricul englez Edward Gibbon a descris acea eră
spunând:
„O mie de ani de triumf ai barbariei și ai religiei.”3
Singurul obiectiv pentru care legile sunt adoptate și
constituțiile sunt elaborate este reglementarea chestiunilor
oamenilor, fie că acestea sunt sociale, economice sau politice
3 Edward Gibbon: „În volumele precedente ale acestei istorii, am
descris Triumful barbarie și al religiei.” Declinul și căderea
Imperiului Roman, vol. 3, cap. LXXI, pag. 1068
etc. Pe lângă definirea drepturilor și îndatoririlor individuale în
societate, atât față de sine, cât și față de ceilalți, acesta se
concentrează pe definirea libertății individuale și pe limitele
sale. Astfel, libertatea fiecărui individ este limitată, oprindu-se
acolo unde încep drepturile altor persoane. Cu alte cuvinte,
acest lucru înseamnă că nu trebuie să permitem ca libertatea
individului să încalce drepturile altora, pentru că altfel ar
presupune o infracțiune. Prin urmare, fiecare lege stabilește
sancțiuni disciplinare și punitive pentru orice persoană care
încalcă oricare dintre drepturile altcuiva.
În conformitate cu cele de mai sus, măsura în care
oricare lege are succes sau nu depinde de capacitatea sa de a
atinge obiectivul menționat anterior, precum și de garantarea
respectării ei prin sancțiunile pe care le conține și prin
pedepsirea celui care o încalcă, luând în considerare faptul că
scopul sancțiunilor nu ar trebui să fie acela de a-l pedepsi pe
vinovat, ci ar trebui să obțină următoarele:
1. Corectarea greșelii:
La fel ca în sancțiunile compensatorii, prin plata unei
compensații sau a unei sancțiuni financiare persoanei vătămate.
2. Călăuzirea celui vinovat:
Reabilitarea lui pentru a ajunge să fie o persoană mai
bună, care este binevenită în societate.
3. Descurajarea celui vinovat:
De la comiterea infracțiunii pe care intenționează să o
facă înainte de a o comite, prin avertizarea cu pedeapsa sau
descurajarea de la repetarea crimei comise.
4. Descurajarea potențialilor infractori:
Aceștia vor fi descurajați de la a comite o infracțiune
atunci când vor vedea pedeapsa cu care se confruntă.
Eșecul legilor făcute de om în eliminarea
infracțiunilor
În lumea contemporană, putem observa o mulțime de
instituții juridice, comisii juridice, facultăți de drept, parlamente
locale și internaționale, precum și consilii consultative, pe lângă
armatele de oameni ai legii, de la avocați, judecători, juriști
constituționali, până la arbitri internaționali și așa mai departe.
Mai mult decât atât, putem vedea armate întregi de ofițeri de
poliție și milioane de prizonieri și deținuți. De asemenea, putem
observa încercările continue care se fac pentru a reuși ca legile
să îndeplinească obiectivele menționate anterior. Așadar, a fost
posibilă adoptarea unei legi care să împiedice încălcarea
drepturilor altora sau încă trăim într-o lume în care
majoritatea țărilor suferă de pe urma crimelor și a
infracțiunilor?! Cu alte cuvinte, au reușit legile făcute de om
să ne ofere o lume sigură sau să elimine infracțiunile și
problemele care cresc zi după zi? Concluzia evidentă este aceea
că lumea are o nevoie urgentă de o lege prin care să poată
atinge obiectivele menționate anterior!
Importanța existenței Legii Divine
Cu mult timp în urmă, nu existau instituții juridice,
comisii juridice sau entități de supraveghere care să adopte și să
aplice legi care să reglementeze chestiunile oamenilor! De
aceea, fie Allah (Dumnezeu) revela o Lege Divină care să
reglementeze chestiunile omului și care să nu aibă nevoie de
legislatori care să o îmbunătățească sau să îi aducă adăugiri, fie
avea să predomine legea junglei, în care cei puternici îi
mănâncă pe cei slabi.
Prin urmare, din Dreptate și Milă față de robii Săi, Allah
Preaînaltul a revelat o Shariʻah (Lege) ale cărei fundamente și
corectitudine sunt constante și care nu se schimbă în funcție de
timp sau loc. De exemplu, delictul este delict și nu va fi
niciodată o virtute, dreptul este drept și nu va fi niciodată
anulat, iar toată lumea este egală în fața acestor legi. În ceea ce
privește normele sale, ele au fost reînnoite din când în când prin
Profeți pe care Allah Preaînaltul (Dumnezeu) i-a trimis pentru a
călăuzi oamenii și pentru a le arăta Shariʻah lui Allah, care a
fost trimisă pentru a reglementa viețile lor. Spre exemplu, în
cazul evreilor, după ce au pierdut și au denaturat regulile
Shariʻei lor, Allah Preaînaltul l-a trimis pe Profetul Său, Isus
(Pacea fie asupra sa!), pentru a reînnoi aceste reguli, iar după ce
creștinii au pierdut și au denaturat regulile lor, Allah Preaînaltul
a conchis Shariʻah Sa Divină cu Mesajul lui Mohammed ( .(صلى الله عليه وسلم
Astfel, El l-a trimis cu o Shariʻah care este valabilă pentru
fiecare timp și loc și care nu poate fi modificată sau înlocuită
de-a lungul timpului, deoarece aceasta este Shariʻah finală.
Allah Preaînaltul spune:
„Apoi te-am aşezat Noi (o, Mohammed) pe Calea cea
adevărată a religiei. Urmeaz-o, aşadar, (calea
monoteismului islamic) şi nu urma poftelor celor care nu
ştiu (politeiștii)!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,
45:18]
Toate acestea arată în mod clar hotărârile Shariʻei cu
privire la tipurile de sancțiuni în raport cu tipurile de infracțiuni.
Aceasta bazează severitatea pedepsei pe gravitatea infracțiunii
și pericolul pe care aceasta îl presupune pentru societate.
Aceasta este o Shariʻah care nu depinde de capricii și de
favoritism, tratându-i în mod egal pe toți cei care comit o
infracțiune. Astfel, nimeni nu este scutit de pedeapsă, indiferent
de statutul său social, puterea, autoritatea sau averea sa. Acest
lucru este clar din cuvintele Profetului ( صلى الله عليه وسلم), care a spus:
„Națiunile dinaintea voastră au fost distruse din
cauza faptului că, atunci când cineva de viță nobilă dintre ei
fura, îl iertau, însă dacă o persoană săracă dintre ei fura,
atunci îi aplicau pedeapsa prescrisă. (Jur) Pe Allah, dacă
Fatimah, fiica lui Mohammed, ar fura, i-aş tăia mâna!”
(Al-Bukhari)
Legile făcute de om și legea junglei
În realitate, multe dintre legile făcute de om în epoca
contemporană sunt doar o altă fațetă a legii junglei, și aceasta
se datorează faptului că mulți dintre conducătorii (aleși) în
unele dintre parlamente și mulți dintre parlamentari sunt
corupți, aspirând numai la putere și bani. Prin urmare, ei adoptă
legi care par a fi bune la prima vedere, însă tot ceea ce doresc
este să își atingă scopurile și să servească intereselor lor prin
exploatarea restului oamenilor, mai ales a celor săraci! Din
acest motiv, Allah Preaînaltul a revelat o Lege înțeleaptă și
corectă, care nu face diferențe între conducător și cei conduși,
între cei bogați și cei săraci, între negri și albi, și nici între
clasele sociale. Aceasta este Legea dreptății, care este departe
de orice fel de capriciu, nedreptate și avariție! Allah Preaînaltul
spune:
„Şi, oare, voiesc ei judecata din vremea păgâniei
(perioada anterioară apariției islamului, cunoscută sub
numele de Al-Jahiliyyah)? Dar cine, oare, ar putea fi mai
bun judecător decât Allah, pentru un neam care se crede
statornic?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:50]
Cel care analizează istoria legilor și a constituțiilor făcute
de om poate vedea că acestea sunt într-o continuă schimbare și
că nu există nicio lege care să poată sta neschimbată pentru o
perioadă lungă de timp. Astfel, un lucru care era considerat a fi
un delict într-o anumită perioadă de timp a devenit o virtute
într-o alta și viceversa. De exemplu, între anii 1850 și 1920,
costumele de baie pentru femei în Statele Unite ale Americii
erau o haină lungă care acoperea întregul corp, iar dacă o
femeie ar fi purtat pe atunci ceea ce poartă în zilele noastre, ea
ar fi fost arestată și pedepsită.
Așa cum legea se schimbă în funcție de timp, ea se
schimbă, de asemenea, în funcție de loc. De exemplu, fiecare
dintre țările membre ale Uniunii Europene are o legislație
diferită față de celelalte. Chiar și în Statele Unite, legile diferă
de la stat la stat, iar de aici tragem concluzia clară că legile sunt
supuse dorințelor și capriciilor politicienilor care le impun
oamenilor. Câteva exemple în acest sens sunt următoarele:
Eutanasia:
Care este sinuciderea cu ajutorul unei alte persoane și
este de trei feluri:
1. Eutanasia voluntară: se realizează cu acordul
pacientului. Aceasta este legală în unele țări europene și în
unele state americane.
2. Eutanasia involuntară: este posibilă fără aprobarea
pacientului. Un exemplu în acest sens este eutanasierea copiilor,
care este permisă în anumite circumstanțe în Olanda, în
conformitate cu Protocolul Groningen4.
3. Eutanasia forțată: se realizează împotriva voinței
pacientului.
Ideea de bază este că există susținători și oponenți ai
eutanasiei, iar fiecare grup are argumente și motive în care cred
și cu care își susțin poziția. În unele țări, aceasta este
considerată a fi legală, în timp ce în altele este considerată a fi o
crimă.
Au fost înregistrate cazuri de crimă cu premeditare, cum
ar fi cazul Doctorului Nigel Cox, care i-a injectat pacientei sale,
Lillian Boyes, o doză letală de clorură de potasiu, cauzându-i
moartea. El a susținut în apărarea sa că încerca să îi ușureze
durerile reumatice. Instanța l-a condamnat la un singur an de
pușcărie cu suspendare, iar un an mai târziu, el și-a recuperat
licența de medic, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Comercializarea drogurilor:
Câteva țări europene au legalizat comercializarea și
consumul de droguri cu anumite condiții și în anumite cantități,
în timp ce în alte țări europene acestea sunt complet interzise.
Ceea ce este ciudat este faptul că unele dintre aceste țări au
legalizat comercializarea și consumul numai pentru cetățenii
lor, în timp ce le-au interzis pentru turiști, având drept scop
evitarea „turismului pentru droguri” pe teritoriul lor. Această
decizie a fost respinsă de mulți proprietari de cafenele care vând
droguri și care au spus că această decizie îi va duce la faliment.
Pedeapsa cu moartea:
4 Protocolul Groningen, 2004, Eduard Verhagen, Olanda
Anumite țări europene și state americane interzic
pedeapsa cu moartea, în timp ce în altele aceasta este încă
legalizată și pusă în aplicare!
Atunci: cum putem determina ce anume constituie o
infracțiune și ce este corect?! Cine deține adevărul și cine
greșește?!
În concluzie: oamenii raționali sunt de acord cu faptul că
adevărul cu privire la ceea ce este corect este unul singur și că
acesta nu poate fi modificat în funcţie de timp sau loc, același
lucru fiind valabil în ceea ce privește manierele, virtuțile,
infracțiunile și păcatele; toate acestea sunt stabilite și nu pot fi
schimbate. Astfel, o virtute nu va deveni niciodată o infracțiune
și o infracțiune nu va deveni niciodată o virtute!
Dacă privim la unele legislații și sancțiuni care au fost
adoptate de-a lungul timpului de către civilizațiile vechi precum
cea faraonică, chineză, indiană, greacă, romană, sau chiar la
cele adoptate de către triburile africane, constatăm că acestea
erau absurde. De exemplu, pedeapsa cu moartea era dată din
motive foarte simple, ca să nu mai vorbim de faptul că modul
de torturare a condamnatului era foarte ingenios. Uneori, el era
decapitat cu ghilotina, așa cum s-a întâmplat cu regele Franței,
Ludovic al XVI-lea, în anul 1793, iar alteori era decapitat cu un
topor, iar apoi corpul său era tăiat în patru părți, așa cum s-a
întâmplat cu Sir Thomas Armstrong în 1684, în Regatul Unit. În
alte cazuri, condamnatului îi erau scoase intestinele și îi erau
tăiate membrele în timp ce era încă în viață, apoi îi scoteau
inima și îl decapitau, așa cum s-a întâmplat cu Balthasar Gérard
în 1584, în Olanda. Uneori, condamnatul era sacrificat cu un
cuțit, alteori era crucificat pe un copac și ars de viu, așa cum s-a
întâmplat în timpul inchiziției spaniole și a celei portugheze,
sub supravegherea preoților. Alteori, condamnații era executați
prin aruncarea de vii în fața unor lei înfometați, în stadionul
roman, alții erau puși de vii în cuptoarele lui Hitler, alții erau
trași în țeapă sau puși pe scaunul electric, așa cum s-a întâmplat
cu Lynda Lyon Block în 2002, în Statele Unite ale Americii.
Alții erau uciși prin înec, așa cum s-a întâmplat cu susținătorii
revoluției franceze în 1793, sau prin zdrobirea capului cu un
ciocan ori prin punerea unor pietre grele pe piept, așa cum s-a
întâmplat cu Giles Corey în 1692, în Statele Unite ale Americii,
ori prin aruncarea în ulei fiert, așa cum s-a întâmplat cu Richard
Rice în 1531, în Regatul Unit, sau prin sufocare în camera de
gazare, ori prin îngroparea de vii, așa cum s-a întâmplat cu
civilii chinezi, care au fost îngropați de vii de către soldații
japonezi în Masacrul de la Nanking, în timpul celui de al doilea
Război Mondial. Alteori, execuția era realizată prin tăierea
corpului de sus până jos, alteori prin spânzurare, tăierea gâtului
și apoi tăierea capului cu un cuţit, așa cum s-a întâmplat cu
Ieremia Brandreth în 1817, alteori prin legarea fiecăruia dintre
cele 4 membre de câte un cal, iar apoi fiecare dintre cei 4 cai
trăgea în câte o parte, iar corpul celui condamnat era rupt în 4
părți, așa cum s-a întâmplat cu Túpac Amaru al II-lea în 1781,
în Peru, care a fost executat de către colonialiștii spanioli.
Alteori, condamnatul era ucis prin tăieturi lente, așa cum s-a
întâmplat cu Joseph Marchand în 1835, în Vietnam, alteori prin
împușcarea în cap, și prin multe alte metode odioase și absurde
prevăzute în legile făcute de om!
