articole




În numele lui Allah Ar-Rahman (Preamilostivul),


Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul)


Toată slava I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor, și


pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra Mesagerului Său,


asupra familiei sale și a companionilor săi!


Oamenii reprezintă una dintre creațiile lui Allah


Preaînaltul din acest vast Univers, fiind o parte integrantă a


acestuia. Ei au un rol și niște obligații specifice, iar dacă încalcă


aceste obligații stabilite de Cărțile Sfinte care le-au fost revelate


are loc un dezechilibru care afectează întregul Univers. Acest


lucru este evident, deoarece, atunci când oamenii au făcut ceea


ce le-a fost interzis să facă și au abandonat ceea ce le-a fost


poruncit, urmându-și dorințele și poftele, corupția a apărut pe


Pământ și în Ceruri, bolile care au fost necunoscute pentru


generațiile precedente au început să se răspândească; războaiele


care au provocat distrugerea culturilor și a urmașilor s-au


înmulțit, ca să nu mai vorbim despre problemele legate de


mediu, așa cum sunt poluarea și încălzirea globală, care vor


transforma Pământul într-un loc imposibil de locuit, dacă


lucrurile vor continua ca până în prezent.


Toate acestea sunt provocate de mâna omului, prin


mijloace precum testele nucleare, risipa de energie și fabricile


care produc mai mult decât oamenii au nevoie, doar pentru a-și


satisface poftele și a-și îndeplini dorințele, chiar dacă acest


lucru presupune umilirea fraților și a surorilor lor. Ei doresc să


fie sătui, chiar dacă acest lucru presupune înfometarea altora, să


fie îmbrăcați, chiar dacă acest lucru presupune dezbrăcarea


altora, și să se distreze, chiar dacă acest lucru presupune


moartea altora. Allah Cel Atotputernic spune în Coran:


„Stricăciunea s-a arătat pe uscat şi pe mare (s-au


înmulțit şi s-au răspândit relele pe toată faţa Pământului), din


pricina a ceea ce săvârșesc mâinile oamenilor (păcatele pe


care le săvârșesc), pentru ca (Allah) să-i facă pe ei să guste o


parte din ceea ce ei au făcut. Poate că ei se vor întoarce


(căindu-se și cerând iertare de la Allah)!” [Traducerea


sensurilor Nobilului Coran, 30:41]


Allah Preaînaltul i-a informat pe oameni că ei nu au fost


creați în zadar și că nu vor fi neglijați (adică vor da socoteală


pentru ceea ce au făcut). El, Preaînaltul, spune:


„«Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost (în joacă


sau în deșert, fără înțelepciune) şi că nu vă veţi întoarce la


Noi (pentru răsplată)?» ~ Preaînalt este Allah, Stăpânul


adevărat! Nu există altă divinitate în afară de El, Stăpânul


Tronului sublim!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,


23:115-116]


Allah Preaînaltul precizează, de asemenea, că scopul


prezenței oamenilor în acest Univers, generație după generație,


este acela de a Îl adora pe El Singur, fără a Îi asocia parteneri.


Allah, Mărire Lui, nu are nevoie de adorarea oamenilor, ci El îi


testează, pentru ca aceștia să aibă șansa de a dovedi care dintre


ei face cele mai multe fapte bune. Allah Preaînaltul spune:


„Eu (Allah) nu i-am creat pe djinni şi oameni decât


pentru ca ei să Mă adore. ~ Eu nu voiesc de la ei întreținere


şi nici nu voiesc ca ei să Mă hrănească pe Mine. ~ Ci Allah


este Ar-Razzāq (Înzestrătorul, Întreținătorul), Stăpânul


puterii, Al-Matīn (Cel Statornic, Cel Ferm, Preaputernicul).”


[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 51:56-58]


Allah Preaînaltul definește, de asemenea, energia


potrivită pentru corpurile oamenilor, fără de care ei nu pot trăi,


spunând:


„O, voi cei care credeţi! Mâncaţi din bunătățile pe


care vi le-am dăruit şi mulțumiți-I lui Allah dacă numai pe


El voi Îl adorați!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,


2:172]


În plus, El, Preaînaltul, definește energia potrivită pentru


sufletele lor, fără de care ei nu pot trăi, deoarece oamenii nu se


vor simți siguri fără credință, nu se vor simți liniștiți fără


adorarea Creatorului lor și nici nu vor obține stabilitate fără


punerea în aplicare a Legii (Shariʻah) lui Allah. El, Preaînaltul,


spune:


„«Pe cei care cred (în Allah, în Trimisul Său şi în


Cartea Lui) şi ale căror inimi sunt liniștite (și devin smerite)


întru pomenirea lui Allah.», căci prin pomenirea lui Allah


se liniștesc inimile.” [Traducerea sensurilor Nobilului


Coran, 13:28]


Pentru ca oamenii să poată atinge servitutea față de Allah


Singur, El le-a trimis Profeți (Pacea fie asupra lor!), pentru ca ei


să urmeze exemplul lor, și a trimis împreună cu ei Cărți care să


îi călăuzească asemeni unei lămpi și să lumineze calea lor,


îndemnându-i la bine, avertizându-i împotriva răului și


reglementând chestiunile lor lumești, pentru ca ei să își


folosească trupurile și sufletele în scopul pentru care au fost


create inițial.


Allah Preaînaltul spune:


„Oamenii au fost (la început) un singur neam. Şi i-a


trimis Allah pe Profeţi, vestitori şi prevenitori, şi a pogorât


împreună cu ei Scriptura cu Adevărul, pentru a face


judecată între oameni, acolo unde ei se aflau în vrajbă. Şi


nu au avut a se gâlcevi asupra ei decât pe aceia care le-a fost


adusă după ce le-au venit dovezile cele deslușite din pricina


pizmuirii lor. Apoi Allah i-a călăuzit – prin Grația Sa – pe


cei care au crezut, către Adevărul asupra căruia ceilalţi s-au


gâlcevit, căci Allah îi conduce pe cei care El voieşte pe Calea


cea Dreaptă.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,


2:213]


Ultimul Profet a fost Mohammed ( 1(صلى الله عليه وسلم , pe care Allah l-a


făcut încheietorul Profeților și cu care El a completat religia Sa.


El ( صلى الله عليه وسلم) a venit cu o religie care include o Shariʻah (Lege)


Divină universală, care este cuprinzătoare și potrivită pentru


orice timp și loc; una care reglementează viața oamenilor și îi


face fericiți atât în această viață, cât și în Viața de Apoi. Cel


care o urmează va fi fericit, iar cel care o abandonează va fi


nefericit. Allah Preaînaltul spune:


„Acest Coran călăuzeşte către ceea ce este mai drept


şi binevesteşte dreptcredincioşilor care îndeplinesc fapte


bune că ei vor avea parte de mare răsplată (în această viață


şi în Viaţa de Apoi), ~ Iar celor care nu cred în Ziua de Apoi


(în Înviere şi în răsplătirea faptelor) le-am pregătit Noi chin


dureros (în Lumea de Apoi şi aceasta este pedeapsa


Infernului). ~ Şi omul cheamă răul tot aşa cum cheamă şi


binele, fiindcă omul este tare grăbit.” [Traducerea


sensurilor Nobilului Coran, 17:9-11]


Acest verset arată în mod clar pe cine călăuzește Allah


Preaînaltul și către ce anume călăuzește El. Astfel, Călăuzirea


include națiuni întregi și generații din fiecare timp și loc. Ea


include, de asemenea, fiecare metodă și fiecare cale către care


călăuzește, precum și fiecare lucru bun către care oamenii din


fiecare loc și timp sunt călăuziți. Ea îndrumă către ceea ce este


1 Acest termen din limba arabă (􀀀) înseamnă „Pacea și


binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!” și este folosit de fiecare dată


când este menționat numele Profetului Mohammed (􀀀) – n. tr.


cel mai potrivit pentru conștiință și sentimente, prin această


credință simplă și clară care nu conține lucruri complicate sau


mistere, care eliberează sufletul de iluzii și superstiții și care


alimentează potențialul uman de a munci și construi. De


asemenea, ea unește legile Universului cu cele ale instinctului


uman în armonie, acord și consecvență.


Ea îndrumă, de asemenea, către ceea ce este cel mai


potrivit în coordonarea dintre interiorul și aspectul exterior al


omului, dintre sentimentele și comportamentul său și dintre


credința și faptele sale. Dacă toate acestea se află în echilibru,


atunci omul va privi către Paradis în timp ce se află pe Pământ,


iar faptele sale vor fi considerate a fi acte de adorare atât timp


cât le îndeplinește în conformitate cu învățăturile islamice, chiar


dacă acestea sunt plăceri lumești.


De asemenea, îndrumă către ceea ce este cel mai potrivit


în ceea ce privește actele de adorare prin echilibrarea poruncilor


și a capacității fiecăruia, astfel încât acestea să nu îl împovăreze


pe om mai mult decât poate suporta, făcându-l să se plictisească


sau să dispere din cauza faptului că nu le poate îndeplini, dar


nici să nu fie prea indulgente, astfel încât omul să se lase


cuprins de moliciune și nepăsare. De asemenea, este descurajată


depășirea limitelor în ceea ce privește intențiile, moderația și


toleranța.


Mai mult decât atât, ea îndrumă către ceea ce este cel


mai potrivit în ceea ce privește relațiile sociale, atât personale


cât și publice, politice și civile, naționale și internaționale.


Aceste relații se bazează pe principii ferme și consolidate, care


nu acceptă opinii sau înclinații personale și nu se schimbă în


funcție de tendințe sau sentimente, interese sau scopuri. Acestea


sunt principiile pe care Allah Al-Khabīr (Atoateștiutorul) și Al-


ʻAlīm (Atoatecunoscătorul) le-a stabilit pentru creația Sa, și El


este Cel mai bun Cunoscător al ceea ce a creat și Cel mai


Conștient de ceea ce este cel mai bine pentru fiecare națiune și


generație. Astfel, El îi călăuzește pe oameni către ceea ce este


cel mai potrivit în ceea ce privește legislația, sistemul financiar,


sistemul social și relațiile internaționale, voind o lume demnă


pentru omenire.


Ea îndrumă spre ceea ce este cel mai potrivit în ceea ce


privește religia corectă, astfel încât omul să își poată cunoaște


adevăratul Creator și adevărata religie, dându-le credincioșilor


vestea bună că vor primi o răsplată măreață în Viața de Apoi și


avertizându-i pe necredincioși că îi așteaptă o pedeapsă


dureroasă:


„Acest Coran călăuzeşte către ceea ce este mai drept


şi binevesteşte dreptcredincioşilor care îndeplinesc fapte


bune că ei vor avea parte de mare răsplată (în această viață


şi în Viaţa de Apoi), ~ Iar celor care nu cred în Ziua de Apoi


(în Înviere şi în răsplătirea faptelor) le-am pregătit Noi chin


dureros (în Lumea de Apoi şi aceasta este pedeapsa


Infernului).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:9-


10]


Prin urmare, acestea sunt regulile autentice cu privire la


fapte și sancțiuni. Astfel, omul este evaluat în funcție de


credința și faptele sale bune, deoarece nu există credință fără


fapte bune și nici fapte bune fără credință. Prima este


incompletă și nu atinge perfecțiunea, iar cea din urmă este


lipsită de fundament, neavând nicio bază sau stâlp. Numai cu


ambele viața devine mai ușoară și își urmează cursul corect și


numai cu ambele se obține călăuzirea Nobilului Coran.


În ceea ce îi privește pe cei care nu sunt călăuziți de


Nobilul Coran, aceștia sunt lăsați să își urmeze dorințele. Omul


este impulsiv și ignorant cu privire la ceea ce este bun și ceea ce


este rău pentru el și nu își controlează emoțiile, chiar dacă


acestea sunt rele pentru el:


„Şi omul cheamă răul tot aşa cum cheamă şi binele,


fiindcă omul este tare grăbit.” [Traducerea sensurilor


Nobilului Coran, 17:11]


Aceasta se datorează faptului că omul nu cunoaște cursul


lucrurilor și nici consecințele lor. Așadar, el face un lucru care


îi poate face rău și o face fără să știe acest lucru, sau chiar


știind, dar el nu își poate controla sinele sau emoțiile. Astfel,


cum poate fi acest lucru comparat cu îndrumarea perfectă și


pacifică a Nobilului Coran?


Aceasta este Legea (Shariʻah) islamică, de a cărei


integralitate, internaționalitate, dreptate și capacitate de a


rezolva toate problemele au dat mărturie mulți nemusulmani


nepărtinitori, mai ales orientaliști. Ei au mărturisit adevărul care


nu poate fi ascuns, iar noi vom menționa cuvintele lor, pentru


ca acestea să poată fi folosite drept argument împotriva


popoarelor lor. Poate că aceste cuvinte vor găsi inimi lipsite de


ură și dependență, care vor recunoaște adevărul ce le-a fost


ascuns cu privire la această Lege (Shariʻah) iertătoare.


William Montgomery Watt2 a spus:


„Faptul că Nobilul Coran face referire la arabi nu


înseamnă că islamul nu este o tendință universală, sau că nu


are un caracter universal, sau că mesajul islamic care le-a fost


adresat la început oamenilor din Mecca și Medina nu este


universal.”


El a spus, de asemenea:


„Coranul se bucură de acceptare în ciuda limbii sale,


deoarece abordează probleme umane.”


Mai mult decât atât, el a spus:


„Islamul s-a dovedit a fi independent față de cele două


2 William Montgomery Watt, un istoric englez, Islamul și


creștinismul în lumea modernă, pag. 223


religii antice (iudaismul și creștinismul) și putem spune fără a


ne teme că greșim că este superior și mai bun decât ele!”


Legea (Shariʻah) islamică este complet diferită față de


toate celelalte legi. Ea este unică și constă din Porunci Divine


care reglementează viața fiecărui musulman în toate aspectele.


Aceasta este religia noastră și aceasta este Legea (Shariʻah)


noastră pe care sperăm că toți oamenii vor alege să o urmeze,


pentru că aceasta a fost revelată doar ca o călăuzire și o milă


pentru ei, iar noi menționăm Cuvintele lui Allah Preaînaltul


pentru fiecare nemusulman care citește această carte:


„Iar de vă veţi întoarce (de la credinţa la care vă


cheamă Mohammed), El vă va înlocui cu un alt neam şi apoi


aceia nu vor fi asemenea vouă (vă va nimici pe voi şi va veni


în urma voastră un alt neam, care va crede în Allah şi se va


călăuzi după orânduiala Lui şi nu va fi zgârcit ca voi).”


[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 47:38]


Dr. ʻAbd Ar-Rahman bin ʻAbd Al-Karim Ash-Sheha


• Definiția lingvistică a cuvântului „Shariʻah”


• Dezinformarea din mass-media cu privire la cuvântul


„Shariʻah”


• Obiectivul adoptării de legi


• Legile permanente și elaborarea legilor noi


1. Eșecul legilor făcute de om în eliminarea infracțiunilor


2. Importanța existenței Legii Divine


3. Legile făcute de om și legea junglei


• Problemele legilor făcute de om și instabilitatea lor


1. Eutanasia


2. Comercializarea drogurilor


3. Pedeapsa cu moartea


• Sancțiunile absurde prevăzute de către legile făcute de om


• Doctrina sacrificiului uman în legislația umană


• Infracțiunile care au fost legalizate în legile făcute de om


Cuvântul „Shariʻah” din limba arabă înseamnă „lege”,


„metodă” sau „procedeu”. De exemplu, Shariʻah junglei este


legea celui mai puternic, Shariʻah bisericii sunt legile stabilite


de biserică și instituțiile sale, Shariʻah lui Hammurabi sunt


legile adoptate de Hammurabi, regele vechiului regat Babel, iar


Shariʻah faraonilor sunt legile promulgate de vechii egipteni


pentru a reglementa chestiunile de stat.


Cu toate acestea, în iudaism, creștinism și islam,


cuvântul Shariʻah cuprinde doctrinele, regulile și legile date


oamenilor de către Allah Preaînaltul pentru a organiza


chestiunile lor lumești, pentru a îi călăuzi pe Calea cea Dreaptă


și pentru a obține succesul în Viața de Apoi. Trebuie precizat că


prin cuvântul Shariʻah în iudaism și creștinism ne referim


Shariʻah originală revelată de către Allah Profeților Moise și


Isus (Pacea fie asupra lor!), înainte ca oamenii să o modifice.


Aceste Legi au fost înlocuite cu Shariʻah islamică, pe care


Allah Preaînaltul a protejat-o de orice modificare sau


denaturare.


Allah Preaînaltul spune:


„Iar ţie, (Mohammed), ţi-am trimis Cartea (Coranul)


cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecândo


pe ea (arbitru şi garant pentru Scripturile anterioare; ceea


ce corespunde din ele cu prescripţiile Coranului este adevărat,


iar ceea ce nu se potrivește cu aceste prescripții este fals, iar


Coranul se află deasupra tuturor, el fiind cel mai deplin,


cuprinzător şi măreţ). Deci fă judecată între ei după ceea ce


ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor, (îndepărtându-te) de


la Adevărul ce ţi-a venit! Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o


lege şi o rânduială. Dacă ar fi voit Allah, v-ar fi făcut o


singură comunitate, dar El voieşte să vă încerce în ceea ce va


dat. Deci întreceți-vă în plinirea de fapte bune, căci la


Allah este întoarcerea voastră, a tuturor, şi El vă va


înștiința despre cele asupra cărora aţi avut păreri


deosebite!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:48]


Atunci când este tradus în alte limbi, cuvântul Shariʻah


este tradus drept „Lege”, care este sensul său adevărat și


original, dar unele mijloace de comunicare în masă occidentale


și-au dedicat toate eforturile pentru a distruge imaginea


islamului și a legii sale tolerante, modificând sensul real al


cuvântului „Shariʻah islamică” în încercarea de a-i înșela pe


oameni și de a-i îndepărta de această religie. Atunci când


abordează teme legate de Shariʻah islamică, ei nu traduc


cuvântul Shariʻah, ci folosesc forma transliterată a cuvântului și


îl pronunță în limba arabă. Prin urmare, este scris cu litere


latine, și pronunțat în limba străină în același mod în care este


pronunțat în limba arabă.


SHARIʻAH = LEGE


LEGEA SHARIʻAH = LEGEA LEGE


Mai mult decât atât, motivul pentru care nu este tradus


drept „Legea islamică” este acela că termenul de „lege” se


referă la ceva care organizează și reglementează chestiunile


oamenilor. În consecință, mass-media înșelătoare încearcă să


separe cuvintele „lege” și „Shariʻah”, negând orice conexiune


între ele, din dorința de a întipări în mintea ascultătorului ideea


că termenul de „Shariʻah” reprezintă niște obiceiuri barbare și


sălbatice care nu pot organiza sau reglementa chestiunile


oamenilor. Pe de altă parte, atunci când traduc expresia din


limba arabă „Shariʻah lui Moise”, o traduc drept „legile lui


Moise”, iar „Shariʻah bisericii” o traduc drept „legile bisericii”,


și așa mai departe!


În plus, atunci când fac un documentar cu privire la


Shariʻah islamică, ei își sting camerele în fața celor două


miliarde de musulmani din întreaga lume și le aprind într-o


lungă călătorie în care trec peste oceane și continente până când


ajung în munții Kandahar, unde trăiesc cele mai sărace triburi,


care numără doar câteva mii de membri, care nu au ce mânca și


nicio speranţă la educație sau măcar la a obține apă potabilă


curată. În loc să filmeze suferința lor și să îi încurajeze pe


oameni să le ofere ajutorul, ei îi incită împotriva lor și îi


prezintă ca fiind reprezentanții islamului și acțiunile lor ca pe


ceea ce islamul poruncește!


În același timp, ei îi prezintă pe creștini ca pe o națiune


civilizată, cu studii superioare și avansată din punct de vedere


științific, încercând în acest mod să creeze imaginea falsă a


unor musulmani înapoiați și afirmând că motivul acestei


înapoieri este faptul că ei urmează învățăturile religiei islamice,


iar cauza pentru care creștinii au progresat este faptul că ei


urmează învățăturile religiei lor creștine!


Mass-media a uitat – în mod intenționat - o chestiune


foarte importantă și anume că, atunci când cineva vrea să facă o


comparație între triburile musulmane care trăiesc în munții


Kandahar și orice grup creștin, atunci triburile ar trebui să fie


comparate cu cele de țigani creștini care pot fi găsite în toată


Europa! În ciuda faptului că mai multe țări europene au depus


eforturi încercând să îi ia pe acești țigani și să îi instaleze în


case, stabilindu-i în anumite zone, ei eu refuzat și au preferat să


se mute dintr-un loc în altul. Aceste triburi creștine au suferit


din cauza rasismului și a încălcării multora dintre drepturile lor


în propriile țări, iar toate acestea au fost ignorate de către massmedia,


care a preferat să își țină camerele departe pentru a


ascunde aceste întâmplări de ochii oamenilor. Dacă aceste


triburi creștine ar fi fost musulmane, atunci mass-media și-ar fi


îndreptat camerele către ele pentru a arăta că acesta este islamul


și că învățăturile Legii islamice au fost cele care i-au determinat


pe acești oameni să se mute dintr-un loc în altul!


Aceeași mass-media a uitat să îi filmeze pentru noi pe


învățații musulmani care trăiesc în Europa, America, Australia,


Asia și Africa și care conduc multe domenii științifice,


economice și politice, sau să îi prezinte pe primii învățați


musulmani care au luminat lumea prin intermediul


cunoștințelor lor într-o perioadă cunoscută în Europa drept Evul


Mediu sau Epoca întunecată, când toată Europa a fost cufundată


în înapoiere în toate aspectele științifice și culturale din secolul


al IV-lea și aproximativ până în secolul al XIV-lea. În acea


perioadă, biserica persecuta tot ceea ce avea legătură cu ştiinţa


sau cu oamenii de știință.


Istoricul englez Edward Gibbon a descris acea eră


spunând:


„O mie de ani de triumf ai barbariei și ai religiei.”3


Singurul obiectiv pentru care legile sunt adoptate și


constituțiile sunt elaborate este reglementarea chestiunilor


oamenilor, fie că acestea sunt sociale, economice sau politice


3 Edward Gibbon: „În volumele precedente ale acestei istorii, am


descris Triumful barbarie și al religiei.” Declinul și căderea


Imperiului Roman, vol. 3, cap. LXXI, pag. 1068


etc. Pe lângă definirea drepturilor și îndatoririlor individuale în


societate, atât față de sine, cât și față de ceilalți, acesta se


concentrează pe definirea libertății individuale și pe limitele


sale. Astfel, libertatea fiecărui individ este limitată, oprindu-se


acolo unde încep drepturile altor persoane. Cu alte cuvinte,


acest lucru înseamnă că nu trebuie să permitem ca libertatea


individului să încalce drepturile altora, pentru că altfel ar


presupune o infracțiune. Prin urmare, fiecare lege stabilește


sancțiuni disciplinare și punitive pentru orice persoană care


încalcă oricare dintre drepturile altcuiva.


În conformitate cu cele de mai sus, măsura în care


oricare lege are succes sau nu depinde de capacitatea sa de a


atinge obiectivul menționat anterior, precum și de garantarea


respectării ei prin sancțiunile pe care le conține și prin


pedepsirea celui care o încalcă, luând în considerare faptul că


scopul sancțiunilor nu ar trebui să fie acela de a-l pedepsi pe


vinovat, ci ar trebui să obțină următoarele:


1. Corectarea greșelii:


La fel ca în sancțiunile compensatorii, prin plata unei


compensații sau a unei sancțiuni financiare persoanei vătămate.


2. Călăuzirea celui vinovat:


Reabilitarea lui pentru a ajunge să fie o persoană mai


bună, care este binevenită în societate.


3. Descurajarea celui vinovat:


De la comiterea infracțiunii pe care intenționează să o


facă înainte de a o comite, prin avertizarea cu pedeapsa sau


descurajarea de la repetarea crimei comise.


4. Descurajarea potențialilor infractori:


Aceștia vor fi descurajați de la a comite o infracțiune


atunci când vor vedea pedeapsa cu care se confruntă.


Eșecul legilor făcute de om în eliminarea


infracțiunilor


În lumea contemporană, putem observa o mulțime de


instituții juridice, comisii juridice, facultăți de drept, parlamente


locale și internaționale, precum și consilii consultative, pe lângă


armatele de oameni ai legii, de la avocați, judecători, juriști


constituționali, până la arbitri internaționali și așa mai departe.


Mai mult decât atât, putem vedea armate întregi de ofițeri de


poliție și milioane de prizonieri și deținuți. De asemenea, putem


observa încercările continue care se fac pentru a reuși ca legile


să îndeplinească obiectivele menționate anterior. Așadar, a fost


posibilă adoptarea unei legi care să împiedice încălcarea


drepturilor altora sau încă trăim într-o lume în care


majoritatea țărilor suferă de pe urma crimelor și a


infracțiunilor?! Cu alte cuvinte, au reușit legile făcute de om


să ne ofere o lume sigură sau să elimine infracțiunile și


problemele care cresc zi după zi? Concluzia evidentă este aceea


că lumea are o nevoie urgentă de o lege prin care să poată


atinge obiectivele menționate anterior!


Importanța existenței Legii Divine


Cu mult timp în urmă, nu existau instituții juridice,


comisii juridice sau entități de supraveghere care să adopte și să


aplice legi care să reglementeze chestiunile oamenilor! De


aceea, fie Allah (Dumnezeu) revela o Lege Divină care să


reglementeze chestiunile omului și care să nu aibă nevoie de


legislatori care să o îmbunătățească sau să îi aducă adăugiri, fie


avea să predomine legea junglei, în care cei puternici îi


mănâncă pe cei slabi.


Prin urmare, din Dreptate și Milă față de robii Săi, Allah


Preaînaltul a revelat o Shariʻah (Lege) ale cărei fundamente și


corectitudine sunt constante și care nu se schimbă în funcție de


timp sau loc. De exemplu, delictul este delict și nu va fi


niciodată o virtute, dreptul este drept și nu va fi niciodată


anulat, iar toată lumea este egală în fața acestor legi. În ceea ce


privește normele sale, ele au fost reînnoite din când în când prin


Profeți pe care Allah Preaînaltul (Dumnezeu) i-a trimis pentru a


călăuzi oamenii și pentru a le arăta Shariʻah lui Allah, care a


fost trimisă pentru a reglementa viețile lor. Spre exemplu, în


cazul evreilor, după ce au pierdut și au denaturat regulile


Shariʻei lor, Allah Preaînaltul l-a trimis pe Profetul Său, Isus


(Pacea fie asupra sa!), pentru a reînnoi aceste reguli, iar după ce


creștinii au pierdut și au denaturat regulile lor, Allah Preaînaltul


a conchis Shariʻah Sa Divină cu Mesajul lui Mohammed ( .(صلى الله عليه وسلم


Astfel, El l-a trimis cu o Shariʻah care este valabilă pentru


fiecare timp și loc și care nu poate fi modificată sau înlocuită


de-a lungul timpului, deoarece aceasta este Shariʻah finală.


Allah Preaînaltul spune:


„Apoi te-am aşezat Noi (o, Mohammed) pe Calea cea


adevărată a religiei. Urmeaz-o, aşadar, (calea


monoteismului islamic) şi nu urma poftelor celor care nu


ştiu (politeiștii)!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,


45:18]


Toate acestea arată în mod clar hotărârile Shariʻei cu


privire la tipurile de sancțiuni în raport cu tipurile de infracțiuni.


Aceasta bazează severitatea pedepsei pe gravitatea infracțiunii


și pericolul pe care aceasta îl presupune pentru societate.


Aceasta este o Shariʻah care nu depinde de capricii și de


favoritism, tratându-i în mod egal pe toți cei care comit o


infracțiune. Astfel, nimeni nu este scutit de pedeapsă, indiferent


de statutul său social, puterea, autoritatea sau averea sa. Acest


lucru este clar din cuvintele Profetului ( صلى الله عليه وسلم), care a spus:


„Națiunile dinaintea voastră au fost distruse din


cauza faptului că, atunci când cineva de viță nobilă dintre ei


fura, îl iertau, însă dacă o persoană săracă dintre ei fura,


atunci îi aplicau pedeapsa prescrisă. (Jur) Pe Allah, dacă


Fatimah, fiica lui Mohammed, ar fura, i-aş tăia mâna!”


(Al-Bukhari)


Legile făcute de om și legea junglei


În realitate, multe dintre legile făcute de om în epoca


contemporană sunt doar o altă fațetă a legii junglei, și aceasta


se datorează faptului că mulți dintre conducătorii (aleși) în


unele dintre parlamente și mulți dintre parlamentari sunt


corupți, aspirând numai la putere și bani. Prin urmare, ei adoptă


legi care par a fi bune la prima vedere, însă tot ceea ce doresc


este să își atingă scopurile și să servească intereselor lor prin


exploatarea restului oamenilor, mai ales a celor săraci! Din


acest motiv, Allah Preaînaltul a revelat o Lege înțeleaptă și


corectă, care nu face diferențe între conducător și cei conduși,


între cei bogați și cei săraci, între negri și albi, și nici între


clasele sociale. Aceasta este Legea dreptății, care este departe


de orice fel de capriciu, nedreptate și avariție! Allah Preaînaltul


spune:


„Şi, oare, voiesc ei judecata din vremea păgâniei


(perioada anterioară apariției islamului, cunoscută sub


numele de Al-Jahiliyyah)? Dar cine, oare, ar putea fi mai


bun judecător decât Allah, pentru un neam care se crede


statornic?” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:50]


Cel care analizează istoria legilor și a constituțiilor făcute


de om poate vedea că acestea sunt într-o continuă schimbare și


că nu există nicio lege care să poată sta neschimbată pentru o


perioadă lungă de timp. Astfel, un lucru care era considerat a fi


un delict într-o anumită perioadă de timp a devenit o virtute


într-o alta și viceversa. De exemplu, între anii 1850 și 1920,


costumele de baie pentru femei în Statele Unite ale Americii


erau o haină lungă care acoperea întregul corp, iar dacă o


femeie ar fi purtat pe atunci ceea ce poartă în zilele noastre, ea


ar fi fost arestată și pedepsită.


Așa cum legea se schimbă în funcție de timp, ea se


schimbă, de asemenea, în funcție de loc. De exemplu, fiecare


dintre țările membre ale Uniunii Europene are o legislație


diferită față de celelalte. Chiar și în Statele Unite, legile diferă


de la stat la stat, iar de aici tragem concluzia clară că legile sunt


supuse dorințelor și capriciilor politicienilor care le impun


oamenilor. Câteva exemple în acest sens sunt următoarele:


Eutanasia:


Care este sinuciderea cu ajutorul unei alte persoane și


este de trei feluri:


1. Eutanasia voluntară: se realizează cu acordul


pacientului. Aceasta este legală în unele țări europene și în


unele state americane.


2. Eutanasia involuntară: este posibilă fără aprobarea


pacientului. Un exemplu în acest sens este eutanasierea copiilor,


care este permisă în anumite circumstanțe în Olanda, în


conformitate cu Protocolul Groningen4.


3. Eutanasia forțată: se realizează împotriva voinței


pacientului.


Ideea de bază este că există susținători și oponenți ai


eutanasiei, iar fiecare grup are argumente și motive în care cred


și cu care își susțin poziția. În unele țări, aceasta este


considerată a fi legală, în timp ce în altele este considerată a fi o


crimă.


Au fost înregistrate cazuri de crimă cu premeditare, cum


ar fi cazul Doctorului Nigel Cox, care i-a injectat pacientei sale,


Lillian Boyes, o doză letală de clorură de potasiu, cauzându-i


moartea. El a susținut în apărarea sa că încerca să îi ușureze


durerile reumatice. Instanța l-a condamnat la un singur an de


pușcărie cu suspendare, iar un an mai târziu, el și-a recuperat


licența de medic, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.


Comercializarea drogurilor:


Câteva țări europene au legalizat comercializarea și


consumul de droguri cu anumite condiții și în anumite cantități,


în timp ce în alte țări europene acestea sunt complet interzise.


Ceea ce este ciudat este faptul că unele dintre aceste țări au


legalizat comercializarea și consumul numai pentru cetățenii


lor, în timp ce le-au interzis pentru turiști, având drept scop


evitarea „turismului pentru droguri” pe teritoriul lor. Această


decizie a fost respinsă de mulți proprietari de cafenele care vând


droguri și care au spus că această decizie îi va duce la faliment.


Pedeapsa cu moartea:


4 Protocolul Groningen, 2004, Eduard Verhagen, Olanda


Anumite țări europene și state americane interzic


pedeapsa cu moartea, în timp ce în altele aceasta este încă


legalizată și pusă în aplicare!


Atunci: cum putem determina ce anume constituie o


infracțiune și ce este corect?! Cine deține adevărul și cine


greșește?!


În concluzie: oamenii raționali sunt de acord cu faptul că


adevărul cu privire la ceea ce este corect este unul singur și că


acesta nu poate fi modificat în funcţie de timp sau loc, același


lucru fiind valabil în ceea ce privește manierele, virtuțile,


infracțiunile și păcatele; toate acestea sunt stabilite și nu pot fi


schimbate. Astfel, o virtute nu va deveni niciodată o infracțiune


și o infracțiune nu va deveni niciodată o virtute!


Dacă privim la unele legislații și sancțiuni care au fost


adoptate de-a lungul timpului de către civilizațiile vechi precum


cea faraonică, chineză, indiană, greacă, romană, sau chiar la


cele adoptate de către triburile africane, constatăm că acestea


erau absurde. De exemplu, pedeapsa cu moartea era dată din


motive foarte simple, ca să nu mai vorbim de faptul că modul


de torturare a condamnatului era foarte ingenios. Uneori, el era


decapitat cu ghilotina, așa cum s-a întâmplat cu regele Franței,


Ludovic al XVI-lea, în anul 1793, iar alteori era decapitat cu un


topor, iar apoi corpul său era tăiat în patru părți, așa cum s-a


întâmplat cu Sir Thomas Armstrong în 1684, în Regatul Unit. În


alte cazuri, condamnatului îi erau scoase intestinele și îi erau


tăiate membrele în timp ce era încă în viață, apoi îi scoteau


inima și îl decapitau, așa cum s-a întâmplat cu Balthasar Gérard


în 1584, în Olanda. Uneori, condamnatul era sacrificat cu un


cuțit, alteori era crucificat pe un copac și ars de viu, așa cum s-a


întâmplat în timpul inchiziției spaniole și a celei portugheze,


sub supravegherea preoților. Alteori, condamnații era executați


prin aruncarea de vii în fața unor lei înfometați, în stadionul


roman, alții erau puși de vii în cuptoarele lui Hitler, alții erau


trași în țeapă sau puși pe scaunul electric, așa cum s-a întâmplat


cu Lynda Lyon Block în 2002, în Statele Unite ale Americii.


Alții erau uciși prin înec, așa cum s-a întâmplat cu susținătorii


revoluției franceze în 1793, sau prin zdrobirea capului cu un


ciocan ori prin punerea unor pietre grele pe piept, așa cum s-a


întâmplat cu Giles Corey în 1692, în Statele Unite ale Americii,


ori prin aruncarea în ulei fiert, așa cum s-a întâmplat cu Richard


Rice în 1531, în Regatul Unit, sau prin sufocare în camera de


gazare, ori prin îngroparea de vii, așa cum s-a întâmplat cu


civilii chinezi, care au fost îngropați de vii de către soldații


japonezi în Masacrul de la Nanking, în timpul celui de al doilea


Război Mondial. Alteori, execuția era realizată prin tăierea


corpului de sus până jos, alteori prin spânzurare, tăierea gâtului


și apoi tăierea capului cu un cuţit, așa cum s-a întâmplat cu


Ieremia Brandreth în 1817, alteori prin legarea fiecăruia dintre


cele 4 membre de câte un cal, iar apoi fiecare dintre cei 4 cai


trăgea în câte o parte, iar corpul celui condamnat era rupt în 4


părți, așa cum s-a întâmplat cu Túpac Amaru al II-lea în 1781,


în Peru, care a fost executat de către colonialiștii spanioli.


Alteori, condamnatul era ucis prin tăieturi lente, așa cum s-a


întâmplat cu Joseph Marchand în 1835, în Vietnam, alteori prin


împușcarea în cap, și prin multe alte metode odioase și absurde


prevăzute în legile făcute de om!



Articole recente

ISLAMUL: RELIGIA TUTU ...

ISLAMUL: RELIGIA TUTUROR PROFEȚILOR

ISLAMUL ESTE RELIGIA ...

ISLAMUL ESTE RELIGIA DOMNULUI LUMILOR

ISLAMUL RELIGIA NATUR ...

ISLAMUL RELIGIA NATURII ÎNNĂSCUTE, A RAȚIUNII ȘI A FERICIRII

RUGI ȘI POMENIRI SPUS ...

RUGI ȘI POMENIRI SPUSE DIMINEAȚA ȘI SEARA