La 9 noiembrie 1976, o lucrare neobişnuită a fost predată


Academiei Franceze de Medicină. Titlul ei era "Date fiziologice şi


embriologice din Coran". Am prezentat studiul bazat pe existenţa unor


informaţii sigure privind fiziologia şi reproducerea în Coran. Motivul


meu pentru prezentarea acestei lucrări era imposibilitatea explicării


faptului cum un text creat în secolul al şaptelea poate conţine idei care


aveau să fie descoperite în timpurile moderne.


 Pentru prima oară am vorbit membrilor unei societăţi medicale culte


pe teme ale căror concepte de bază le cunoşteau cu toţii foarte bine, dar


puteam, atât de uşor, să punctez enunţuri despre o natură ştiinţifică


conţinută în Coran şi alte subiecte specialiştilor din alte domenii.


Astronomi, zoologi, geologi şi specialişti în istoria pământului ar fi cu


toţii surprinşi, la fel de mult ca şi doctorii în medicină, de prezenţa în


Coran a unor reflectări de o înaltă acurateţe a fenomenelor naturale.


Aceste informaţii sunt foarte uimitoare când luăm în considerare istoria


ştiinţei, şi pot doar să ne conducă la concluzia că sunt o provocare la


explicaţia dată de omenire.


 În întreaga istorie nu există vreo lucrare elaborată de om care să


conţină informaţii cu un nivel al cunoştinţelor atât de ridicat pentru


timpul ei, aşa cum este Coranul. Opiniile ştiinţifice comparabile cu cele


din Coran sunt rezultatul cunoaşterii moderne. În comentariile din


traducerile Coranului care au apărut în limbile europene, am putut găsi


doar vagi referinţe la ele. Nici comentatorii care au scris în limba arabă


nu au susţinut un studiu complet al aspectelor Coranului pe care să-l


pună faţă în faţă cu subiectele ştiinţifice. Acesta este şi motivul pentru


care ideea unui studiu cuprinzător al problemei m-a preocupat.


 Pe lângă aceasta, un studiu comparativ cu date similare conţinute în


Biblie (Vechiul Testament şi Evangheliile) mi-a părut că este necesar.


Astfel, un proiect de cercetare a fost dezvoltat plecînd de la asemuirile


unor pasaje din Sfintele Scripturi ale fiecărei religii monoteiste cu


cunoştinţele ştiinţei moderne. Proiectul şi-a găsit finalitatea într-o carte


intitulată "Biblia, Coranul şi Ştiinţa". Prima ediţie în limba franceză a


apărut în mai 1976. Ediţiile în limbile engleză şi arabă au fost abia


publicate. 


RELIGIE ŞI ŞTIINŢĂ


 Probabil că nu există o imagine mai clară a legăturilor strânse dintre


Islam şi ştiinţă, decât atât de desele citate afirmaţii ale Profetului


Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!):


 A învăţa este obligaţia fiecărui musulman şi fiecărei musulmane.


 Cine purcede pe un drum căutînd ştiinţa, Allah Preaînaltul îi va


uşura drumul către Rai.

 Acestea şi multe alte afirmaţii sunt invitaţii inedite adresate


umanităţii pentru îmbogăţirea cunoştinţelor lor din toate sursele. Nu este


nici o surpriză în aflarea faptului că religia islamică şi ştiinţa au fost


considerate întotdeauna surori gemene şi că astăzi, într-un timp în care


ştiinţa face progrese uimitoare, ele continuă să fie asociate. De asemenea


nu este nici o surpriză în aflarea faptului că datele ştiinţifice exacte sunt


folosite pentru mai buna înţelegere a textului coranic. Mai mult decât


atât, într-un secol în care pentru multe persoane, adevărul ştiinţific a dat


lovitura în devafoarea credinţelor religioase, este sigur că descoperirile


ştiinţei, într-o examinare obiectivă a Scripturii islamice, au scos la


lumină natura supranaturală a revelaţiei şi autenticitatea religiei pe care


o predă.


 Când toate sunt spuse şi făcute, cunoştinţele ştiinţifice par, în ciuda


tuturor lucrurilor pe care mulţi le-ar spune sau le-ar gândi, a fi puternic


determinante asupra reflectărilor în privinţa existenţei lui Dumnezeu.


Dacă începem să ne întrebăm pe noi înşine, într-un mod imparţial şi fără


prejudecăţi, despre temele abstracte provenite din nişte cunoştinţe de


astăzi (de exemplu, cunoştinţele noastre despre evoluţia şi transformările


celor mai mici componente ale materiei sau întrebările ce înconjoară


originea vieţii înăuntrul materiei moarte), chiar am descoperi multe


motive pentru a ne gândi la Dumnezeu. Când ne gândim la remarcabila


organizare care dirijează naşterea şi menţinerea vieţii, devine clar faptul


că probabilitatea ca acestea să fie rezultatul unei şanse oarecare se


diminuează considerabil.


 Cu cât cunoştinţele noastre despre ştiinţă în diferite domenii sunt mai


numeroase, cu atât conceptele certe trebuie să pară din ce în ce


inacceptabile. De exemplu, ideea exprimată entuziasmatic de recentul


câştigător francez al Premiului Nobel pentru Medicină, că abandonarea 


materiei a fost autocrearea din simple elemente chimice datorată şansei


circumstanţelor. Apoi plecând de la acest lucru este susţinută ideea că


lăsarea organismelor să evolueze duce la remarcabila fiinţă complexă,


numită "om". Pentru mine, s-ar părea că progresele ştiinţifice făcute în


înţelegerea complexităţii fantastice a fiinţelor superioare, susţin


argumente mai puternice în favoarea teoriei opuse: existenţa unei


extraordinare organizări metodice prezidînd asupra remarcabilului


aranjament al fenomenelor vieţii necesită existenţa unui Creator. Multe


părţi din Carte încurajează acest fel de reflectare generală, dar, de


asemenea, conţin date de un infinit de ori mai precise care sunt direct


relatate înainte de descoperirile ştiinţei moderne. Sunt exact aceste date


care exercită o atracţie magnetică pentru oamenii de ştiinţă de astăzi.


Coranul şi Ştiinţa


 Timp de multe secole, omenirea a fost incapabilă să studieze unele


informaţii conţinute în Coran, pentru că nu deţinea suficiente mijloace


ştiinţifice. Se înţelege abia astăzi că numeroase versete din Coran au ca


subiect fenomenele naturale. O citire a vechilor comentarii asupra


Coranului, oricât de specialişti ar fi fost autorii acestora în zilele lor,


comportă dovezi solemne pentru o inabilitate totală de a înţelege


profunzimea semnificaţiilor în asemenea versete. Aş fi putut chiar merge


atât de departe, încât să afirm că în secolul al XX-lea, cu


compartimentarea sa de cunoştinţe mereu mai vaste, nu este uşor încă


pentru un om de ştiinţă obişnuit, să înţeleagă tot ceea ce citeşte în Coran


din unele subiecte, fără să facă apel la cercetăride specialitate. Aceasta


înseamnă că pentru a înţelege asemenea versete ale Coranului, cineva


necesită astăzi să aibă cunoştinţe total enciclopedice care să cuprindă


multe discipline ştiinţifice.


 Ar fi trebuit să subliniez faptul că folosesc cuvântul "ştiinţă" cu


înţelesul de "cunoaştere care a fost profund dovedită". Aceasta nu


include teoriile care, pentru o vreme, au ajutat la explicarea fenomenului


sau a unei serii de fenomene, doar pentru a fi abandonate mai târziu în


favoarrea altor explicaţii. Aceste explicaţii mai noi au devenit mai


plauzibile, graţie progreselor ştiinţifice. Eu intenţionez numai să mă


ocup de comparaţiile dintre afirmaţiile coranice şi cunoştinţele ştiinţifice


care nu sunt potrivite a fi subiect la discuţia care urmează. Oriunde


introduc realităţi ştiinţifice care nu sunt dovedite încă 100% o voi face


foarte clar. Există de asemenea câteva exemple foarte rare ale unor


afirmaţii din Coran care nu au fost până acum confirmate de ştiinţa


modernă. Trebuie să fac referire la aceasta punctând faptul că toate


dovezile valabile astăzi îi lasă pe oamenii de ştiinţă să le privească ca


fiind foarte probabile. Un astfel de exemplu este afirmaţia din Coran


care se referă la originea acvatică a vieţii:


Oare nu văd cei care nu cred că cerurile şi pământul au fost împreună şi


că noi le-am despărţit şi din apă am făcut tot ce este lucru viu?Şi oare


tot nu cred ei?


Coran, 21:30


 Aceste consideraţii ştiinţifice nu ar trebui să ne facă să uităm că


această Carte minunată, Coranul, rămâne o carte religioasă "par


exelence" şi că nu trebuie să ne aşteptăm să aibă un scop sau rezultat


ştiinţific "per se". În Coran, oricând oamenii sunt invitaţi să reflecteze


asupra minunilor creaţiei şi numeroaselor fenomene naturale, ei pot


vedea uşor că intenţia evidentă este de a accentua atotputernicia divină.


Faptul că în aceste reflectări putem găsi referiri la date legate de


cunoştinţe ştiinţifice, este cu siguranţă, un alt dar al lui Dumnezeu a


cărui valoare străluceşte mai mult ca sigur într-o epocă în care ateismul


bazat pe ştiinţă încearcă să câştige controlul societăţii pe socoteala


credinţei în Dumnezeu. Dar Coranul nu are nevoie de caracterisitici


neobişnuite cum este acesta de a face natura lui supranaturală simţită.


Afirmaţiiile ştiinţifice de genul acesta sunt doar un singur aspect al


revelaţiei islamice pe care Biblia nu o împărtăşeşte.


 Pe tot cuprinsul cercetării mele am încercat constant să rămân total


obiectiv. Cred că am urmărit modul de abordare al studierii Coranului cu


aceeaşi obiectivitate pe care o are un doctor atunci când deschide dosarul


unui pacient. Cu alte cuvinte, doar analizînd foarte riguros toate


simptomele, poate cineva ajunge la un diagnostic corect. Trebuie să


admit că nu era cu siguranţă credinţă în Islam ceea ce mi-a îndrumat


prima oară paşii, ci era doar o simplă dorinţă de a căuta adevărul. Astfel


o văd eu astăzi. Cu timpul îmi terminasem studiul şi mi-am dat seama


că erau lucrurile care m-au determinat să văd Coranul ca pe un text de o


revelaţie divină, aşa cum este, într-adevăr.


AUTENTICITATEA CORANULUI


 Înainte de a ajunge la esenţa subiectului, exită o chestiune foarte


importantă care trebuie luată în considerare: autenticitatea textului


coranic. Se ştie că textul Coranului era deopotrivă recitat din memorie,


atât timp cât a durat revelaţia, de către Profet şi de credincioşii care erau


în jurul lui, şi scris de către scribii numiţi dintre însoţitorii săi. Acest


proces a durat aproximativ 23 de ani, timp în care erau făcute o


sumedenie de copii neoficiale. O copie oficială [a întregului Coran] a


fost făcută în decursul primului an de la moartea Profetului, la


instrucţiunile lui Abu Bakr.


 Aici trebuie să comentăm o chestiune de o importanţă majoră.


Prezentul text al Coranului a profitat în pregătirea originalului de


autenticitatea verificată încrucişat atât de textul recitat din memorie, cât


şi de textul scris neoficial. Textul memorat a fost de o importanţă majoră


într-un timp în care nu toată lumea putea citi şi scrie, dar toată lumea


putea memora. Pe deasupra, nevoia unui document era inclusă chiar în


textul Coranului. Primele cinci versete ale capitolului "al-'Alaq", care se


întâmplă că reprezintă prima revelaţie făcută Profetului, exprimă aceasta


destul de clar:


 Citeşte! În numele Domnului tău care a creat,


 Care l-a creat pe om din sânge închegat!


 Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil,


 Este Cel care l-a învăţat cu calemul,


 L-a învăţat pe om ceea ce nu a ştiut!


Coran, 96:1-5


Acestea sunt cu siguranţă cuvinte în "lauda condeiului, ca mijloc al


cunoaşterii umane", ca să folosim expresia Profesorului Hamidullah.


 Apoi a venit califatul lui 'Uthman (care a durat din al 12-lea an până


la al 24-lea an după moartea lui Muhammed - Pacea şi binecuvântarea


lui Allah fie asupra lui!). În decursul primilor 2 ani ai conducerii


califului 'Uthman, au fost reproduse 7 copii oficiale din textul oficial, şi


au fost distribuite pe o zonă largă a lumii care intrase sub stăpânirea


islamică. Toate copiile neoficiale care existau la vremea aceea au fost 


distruse şi toate copiile viitoare aveau să fie făcute după cele 7 copii


oficiale.


 În cartea mea, "Biblia, Coranul şi Ştiinţa", am citat pasaje din


Coranul care vine din perioada anterioară Hijrei (emigrarea Profetului de


la Mekka la Medina din anul 622) şi care se referă la scrierea Coranului


înainte de plecarea Profetului din Mekka.


 Pe lângă acestea, erau multe dovezi pentru transcrierea imediată a


revelaţiei coranice. Profesorul Jacques Berque îmi spusese mie despre


marea importanţă pe care el o acordă acestui lucru, în comparaţie cu


lunga pauză care separă scrierea revelaţiei iudeo-creştină de faptele şi


evenimentele pe care le relatează. Să nu uităm că astăzi avem de


asemenea şi noi un număr de manuscrise ale primei versiuni scrise ale


Coranului care erau dintr-o perioadă foarte apropiată timpului revelării.


 De asemenea, trebuie să subliniez un alt fapt de o mare importanţă.


Trebuie să examinăm enunţuri din Coran care astăzi apar pur şi simplu


pentru a indica adevărul ştiinţific, dar din care oamenii în timpurile


vechi erau capabili să înţeleagă numai înţelesul aparent. În unele cazuri,


aceste enunţuri erau total de neînţeles. Este imposibil de imaginat că


dacă existau orice modificări de texte, aceste pasaje neclare se


împrăştiau pe tot cuprinsul textului din Coran şi puteau toate să evite


manipularea umană. Cea mai mică modificare aspura textului ar fi


distrus în mod automat remarcabila coerenţă care este caracteristică lor.


Schimbarea în orice text ne-ar împiedica de la dovedirea conformităţii


lor totale cu ştiinţa modernă. Prezenţa acestor enunţuri răspândeşte pe tot


aspectul Coranului (pentru observatorul imparţial) o marcă evidentă a


autenticităţii lui.


 Coranul este o revelaţie făcută cunoscută oamenilor în decursul a 23


de ani. A întors două perioade de aproape aceeaşi mărime pe fiecare


parte a Hijrei. Dată fiind aceasta, era normal ca reflectările care aveau


caracter ştiinţific să fie răspândite pe tot cuprinsul Cărţii. Într-un studiu


ca şi cel făcut de noi, a trebuit să regrupăm versetele conform subiectului


materie, adunîndu-le capitol cu capitol.


 Cum ar trebui să fie ele clasificate? N-aş putea găsi nici un fel de


indicaţii în Coran sugerînd vreo clasificare mai specială, aşa că am decis


să le prezint conform eului meu personal.


 Mie mi s-ar părea că primul subiect cu care ar trebui să ne ocupăm


este Facerea. Aici putem compara versetele care se referă la acest 


subiect cu ideile generale predominante astăzi asupra formării


Universului. În continuare, am categorisit versetele sub următoarele


titluri generale: Astronomie, Pământul, Împărăţia animalelor şi


Împărăţia plantelor, Oameni, şi Reproducerea umană îndeosebi. Pe


deasupra, m-am gândit că este de folos o comparaţie făcută între


naraţiunea coranică şi cea biblică pe aceleaşi teme din punctul de vedere


al cunoaşterii moderne. Aceasta a fost făcută în părţile Creaţia, Potopul


şi Exodul. Motivul pentru care aceste teme au fost alese este acela că,


cunoştinţele căpătate astăzi pot fi folosite în interpretarea textelor.


CREAREA UNIVERSULUI


 Dintr-o examinare a creaţiei după cum este descrisă în Coran, iese la


iveală un concept general extrem de important: naraţiunea coranică este


complet diferită de cea biblică. Această idee contrazice paralele des


făcute, în mod greşit, de către autorii occidentali pentru a sublinia


asemănarea dintre cele două texte. Pentru a deforma realitatea, ei pun


accent numai pe asemănări, între timp ignorînd evidentele deosebiri.


Acesta este, probabil, un motiv.


 Există o puternică tendinţă când se vorbeşte despre creare, de a


spune că Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!)


a copiat lucrurile generale din Biblie în Coran. Bineînţeles că putem


compara cele 6 zile de creaţie aşa cum sunt descrise în Biblie, plus o zi


suplimentară pentru odihnă de sabatul Domnului, cu acest verset din


capitolul "al-'Araaf":


 Domnul vostru este Allah Preaînaltul, care a creat cerurile şi


pământul în şase zile.


Coran, 7:54


Totuşi, trebuie subliniat faptul că, comentatorii moderni accentuează


interpretarea cuvântului arab "ayyam" (traducerea căruia este "zile"), cu


înţelesul de "perioade lungi" sau "epocă" mai degrabă decât perioade de


24 de ore.


 Ce pare a fi de o importanţă fundamentală pentru mine este faptul


că, în contrast cu naraţiunea conţinută în Biblie, Coranul nu stabileşte o


secvenţă a creării pământului şi cerurilor. Se referă atât la ceruri înainte 


de pământ, cât şi la pământ înainte de ceruri, când vorbeşte despre creare


în general, ca în acest verset al capitolului Taa Haa:


 [Şi ca] o revelaţie de la Acela care a creat pământul şi cerurile


înalte.


Coran, 20:4


 De fapt, noţiunea provenită din Coran este una a unui paralelism în


evoluţia celestă şi cea terestră. Există de asemenea informaţii esenţiale


care se găsesc numai în Coran referitoare la existenţa unui amestec


iniţial de gaze (dukhaan). Ca şi descrierile elementelor care, cu toate că


la început fuzionau (ratq), ulterior ele s-au separat (fatq). Aceste idei


sunt exprimate în capitolele Fussilat şi al-Anbiyaa:


 Apoi s-s întors către cer – care era fum - ...


Coran, 41:11


 Oare nu văd cei care nu cred că cerurile şi


pământul au fost împreună şi că noi le-am


despărţit?


Coran, 21:30


 Conform ştiinţei moderne, procesul de separare


a rezultat în formarea de lumi multiple, un concept


ce apare de zeci de ori în Coran. De exemplu, să ne


uităm la primul capitol al Coranului, al Fatihah


(Laudă lui Allah Preaînaltul, al lumilor Stăpânitor.


Coran, 1:1). Aceste informaţii coranice sunt în total


acord cu ideile moderne asupra existenţei unei nebuloase de bază (praf


galactic), urmată de separarea elementelor care au rezultat în formarea


de galaxii şi apoi stele din care se năşteau planetele.¹


 Este făcută, de asemenea, referire în Coran la o creaţie intermediară


între ceruri şi pământ, după cum se vede în capitolul al Furqan:


___________________________


¹ Teoria cea mai răspândită este aceea care susţine că în puncte cruciale, într-un timp în care


erau condensaţi din pricina materiei în expansiune (după "Big Bang"), nori mai mici


(protogalaxii) care se puteau sfărâma sub acţiunea propriilor câmpuri gravitaţionale sau eventual


din pricina galaxiilor. (Enciclopedia Britannica, vol.19, p.636)


 El este Cel care a creat cerurile şi pământul şi ceea ce este între


ele...


Coran, 25:59


 Se pare că această creaţie intermediară corespunde descoperirii


moderne a punţilor de materie care sunt prezente în afara sistemelor


astronomice organizate.


 Acest scrurt rezumat al referinţelor coranice asupra creaţiei ne arată


clar cum datele ştiinţifice moderne şi enunţurile din Coran se potrivesc


foarte bine pe un mare număr de teme.Contrar, fazele succesive ale


creaţiei menţionate în textul biblic sunt total inacceptabile. De exemplu,


în Geneza 1:9-19, crearea pământului (ziua a treia) este plasată înaintea


creării cerurilor (ziua a patra). Este o realitate foarte bine ştiută aceea că


planeta noastră vine din propria ei stea, Soarele. În asemenea


circumstanţe, cum poate spune cineva că Muhammed (Pacea şi


binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), aşa-zisul autor al Coranului, să


fi fost inspirat din Biblie? Asemenea afirmaţie ar însemna că, cu propriul


lui acord, el a corectat textul biblic pentru a ajunge la un concept corect


referitor la formarea Universului. Totuşi, la conceptul corect aveau să


ajungă oamenii de ştiinţă la multe secole după moartea sa.


ASTRONOMIE


 De fiecare dată când descriu occidentalilor detaliile pe care le


conţine Coranul în anumite teme din astronomie, este atât de firesc ca


cineva să replice că nu e nimic neobişnuit în aceasta de când arabii au


făcut descoperiri importante în domeniul astronomiei cu mult înainte de


europeni. Dar aceasta este o idee eronată care rezultă dintr-o ignoranţă a


istoriei. În primul rând, ştiinţa s-a dezvoltat în lumea arabă la mult timp


după revelaţia coranică. În al doilea rând, cunoştinţele ştiinţifice


predominante în perioada culminantă a civilizaţiei islamice ar fi făcut


imposibil pentru orice fiinţă să scrie enunţuri despre ceruri comparabile


cu acestea din Coran.


 Materialul asupra acestui subiect este atât de vast, încât pot veni aici


doar cu un rezumat. 


Soarele şi Luna


 În timp ce Biblia vorbeşte despre Soare şi Lună ca două lumini ce


diferă doar prin mărime, Coranul distinge între ele folosind termeni


diferiţi: "lumină" (nuur) pentru Lună, şi "lampă" (siraaj) pentru Soare.


 Ai văzut tu cum Allah a creat şapte ceruri, una peste alta, şi a făcut


în ele luna o lumină şi soarele o lampă?


Coran, 78:12,13


 Luna este un corp inert care reflectă lumina, pe când soarele este un


corp ceresc într-o stare de permanentă aredere producînd atât lumină, cât


şi căldură.


Stelele şi planetele


 Cuvântul "stea" (najm) din Coran (86:3) este însoţit de adjectivul


"thaaqib", care indică faptul că arde şi consumă singur ca şi pătrunderea


în umbră a nopţii. A fost descoperit mult mai târziu că stelele sunt


corpuri cereşti care produc propria lor lumină, ca şi Soarele.


 În Coran, un cuvânt diferit, "kawkab", este folosit atunci când se


referă la planetele care sunt corpuri cereşti ce reflectă lumină şi nu şi-o


produc singure, aşa cum este soarele.


 Noi am împodobit cerul cel mai apropiat cu podoaba stelelor.


Coran, 37:6


Orbite


 Astăzi, legile care guvernează sistemele cereşti sunt bine ştiute.


Galaxiile sunt echilibrate de poziţia stelelor şi planetelor în orbite bine


definite, precum şi de influenţa reciprocă a forţelor gravitaţionale


produse de masele lor şi viteza lor de mişcare.Dar nu aceasta este ceea


ce descrie Coranul în termeni care au devenit înţeleşi abia în timpurile


moderne. În capitolul al-Ambiyaa am găsit: 


 El este acela care a creat noaptea şi ziua, soarele şi luna; şi fiecare


pluteşte pe cercul său.


Coran, 21:33


 Cuvântul arab care exprimă această mişcare este verbul "yasbahun",


care implică ideea de mişcare produsă de un corp aflat în mişcare,


indiferent dacă este mişcarea unui picior alergînd pe pământ, sau


acţiunea înotului în apă. În cazul unui corp ceresc, cineva este forţat să îl


traducă, conform sensului de bază, ca "a călători cu propria sa mişcare".


 În cartea mea, "Biblia, Coranul şi Ştiinţa", am redat informaţii


ştiinţifice certe corespunzătoare mişcării corpurilor cereşti. Ele sunt bine


ştiute pentru lună, dar în mai mică măsură sunt bine ştiute pentru soare.


Ziua şi noaptea


 Descrierea coranică a succesiunii zi-noaptear putea fi, în sine, într-o


oarecare măsură o banalitate, nu pentru faptul că este exprimată în


termeni care astăzi sunt foarte potriviţi. Coranul foloseşte verbul


"kawwara" în capitolul az-Zumar pentru a descrie felul în care noaptea


se "răsuceşte" sau se "înfăşoară" în jurul zilei, şi ziua în jurul nopţii.


 El înfăşoară noaptea peste zi şi ziua peste noapte.


Coran, 39:5


Înţelesul iniţial al verbului "kawwara" este "a înfăşura un turban în jurul


capului". Aceasta este o comparaţie valabilă complet; şi totuşi la vremea


la care Coranul a fost revelat, datele astronomice necesare acestei


comparaţii erau neştiute şi aşa au rămas până când omul a păşit pe Lună


şi a observat că pământul se învârte pe axa sa, încât jumătatea întunecată


a globului pare că se înfăşoară peste lumină, şi partea luminată pare că


se înfăşoară peste întuneric. 


Culmea solară


 Noţiunea de loc fix al soarelui este descrisă în mod strălucitor în


capitolul Ya Sin din Coran:


 Iar Soarele aleargă către un sălaş al lui. Aceasta este rânduiala


Celui Atotputernic şi Atoateştiutor!


Coran, 36:38


"Loc fix" este traducerea cuvântului "mustaqarr" care indică un loc şi


timp stabilit cu exactitate. Astronomia modernă confirmă faptul că


sistemul solar se mişcă, într-adevăr, în spaţiu cu o viteză de 12 mile pe


secundă faţă de un punct situat în constelaţia lui Hercule (alpha lyrae) a


cărui locaţie exactă a fost calculată cu precizie. Astronomii chiar i-au dat


un nume – culmea solară.


Expansiunea Universului


 Capitolul az-Zariat din Coran, de asemenea, pare că se referă la una


din cele mai impunătoare descoperiri ale ştiinţei moderne – expansiunea


Universului.


 Iar cerul l-am înălţat cu puterea Noastră şi Noi îl lărgim.


Coran, 51:47 


Expansiunea Universului a fost sugerată mai întâi de teoria genarală a


relativităţii şi este dovedită de calculele astrofizice. Mişcarea regulată a


luminii galactice faţă de secţiunea roşie a spectrului este explicată de


distanţarea unei galaxii de alta. Astfel, mărimea Universului pare să fie


în creştere progresivă.


Cucerirea spaţiului


 Printre realizările ştiinţei moderne se numără şi "cucerirea" spaţiului


care a rezultat în jurnalul omului pentru Lună. Prezicerea acestui


eveniment ne apare, cu siguranţă, în minte atunci când citim capitolul


ar-Rahman din Coran:


 O, neam al djinilor şi al oamenilor! Dacă voi puteţi trece dincolo de


hotarele cerurilor şi ale pământului, treceţi! Dar voi nu veţi putea trece


decât cu ajutorul unei puteri!


Coran, 55:33


Autoritatea călătoriei în spaţiu poate veni doar de la Creatorul legilor


care guvernează mişcarea şi spaţiul. Toate aceste capitole din Coran


invită omenirea să recunoască mărinimia lui Dumnezeu.


GEOLOGIE


 Să ne întoarcem acum la Pământ pentru a descoperi câteva din


numeroasele enunţuri miraculoase conţinute în reflectările coranice


despre propria noastră planetă. Ele se referă nu numai la fenomenele


fizice observate aici, pe Pământ, dar şi la detaliile referitoare la


organismele vii care îl ocupă.


 În acestă chestiune, trebuie să ne întrebăm următorul lucru : Cum a


putut un om needucat, în mijlocul deşertului, să abordeze cu acurateţe


atât de multe şi atât de variate subiecte într-un timp în care mitologia şi


superstiţia domneau suprem? Cum a putut el să evite cu atâta 


înţelepciune fiecare credinţă care avea să fie dovedită a fi total incorectă


multe secole mai târziu.


Circuitul apei


 Versetele referitoare la sistemele pământeşti sunt un caz în


chestiune. Am citat un număr mare din ele în cartea mea, "Biblia,


Coranul şi Ştiinţa şi am acordat atenţie deosebită celor care se refereau


la circuitul apei în natură. Acesta este un subiect care este bine ştiut


astăzi. Prin urmare, versetele din Coran care se referă la circuitul apei


par să exprime idei care sunt acum total evidente. Dar dacă luăm în


considerare ideile predominante de la acea vreme, ele par a fi bazate mai


mult pe mit şi speculaţie filosofică decât pe realitate observată, chiar


dacă totuşi utila cunoaştere practică a irigării pământului era la curent în


acea perioadă.


 Să examinăm, de exemplu, următorul verset din capitolul az-Zumar:


 Oare tu nu vezi că Allah trimite apă din cer, apoi o îndreaptă ca


izvoare în pământ, apoi scoate cu ajutorul ei roade de felurite culori,


apoi ele se ofilesc şi le vezi galbene, apoi le face bucăţele. Întru aceasta


se află îndemnare pentru cei care au pricepere.


Coran, 39:21


 Asemenea noţiuni ne par destul de obişnuite astăzi, dar nu ar trebui


să uităm că, nu de mult, ele nu erau obişnuite, şi au continut să rămână


aşa până în secolul al XVI-lea, cu Bernard Palissy, care a ajuns la prima


descriere coerentă a circuitului apei. Înainte de aceasta lumea credea că


apele oceanelor, sub efectul vânturilor, erau împinse spre interiorul


continentelor. Ei atunci s-au întors către oceane prin marele abis, care,


din timpul lui Plato era numit "Tartarus".În secolul al XVII-lea gânditori


măreţi, cum ar fi Descartes, credeau încă în acest mit. Chiar şi în secolul


al XIX-lea erau încă aceia care credeau în teoria lui Aristotel, că apa era


condensată în caverne reci muntoase şi forma lacuri subterane care


alimentau izvoare. Astăzi ştim că responsabilă de aceasta este infiltrarea


apei de ploaie în pământ. Dacă cineva ar compara noţiunile din


hidrologia modernă cu informaţiile găsite în Coran pe această temă, nu


ar putea să nu observe remarcabilul consens dintre cele două. 


Munţii


 În geologie, ştiinţa modernă a descoperit recent fenomenele de


încreţire care au format lanţuri muntoase. Crusta pământului este ca o


coajă solidă, pe când stratele mai adânci sunt fierbinţi şi fluide, şi foarte


neospitaliere pentru orice formă de viaţă. A fost descoperit, de asemena,


faptul că, stabilitatea munţilor este legată de fenomenele de încreţire.


Procesul de formare al munţilor prin încreţire duce crusta pământului în


jos, în strate inferioare şi susţine temelii pentru munţi.


 Să comparăm acum ideile moderne cu un verset dintre numeroasele


din Coran care se ocupă cu această temă. Este extras din capitolul


an-Naba':


 Oare nu am făcut Noi pământul un pat


 Şi munţii ca ţăruşi?


Coran, 78:6-7


 Ţăruşii (awtad), care sunt conduşi în pământ ca aceia folosiţi la


ancorarea unui cort, sunt bazele încreţirilor geologice.


 Aici, ca în toate cazurile din alte teme prezentate, observatorul


obiectiv nu poate să nu observe absenţa oricărei contradicţii cu


cunoştinţele moderne.


BIOLOGIE


 Mai mult ca orice, am fost răscolit de enunţuri din Coran care se


referă la fiinţele vii, aât în împărîţia animalelor, cât şi în cea a plantelor,


în special cu privire la reproducere.


 Chiar ar trebui să dedicăm mult mai mult timp acestui subiect, dar,


din cauza scopului limitat al acestei prezentări, pot să vă dau doar câteva


exemple.


 Trebuie încă o dată să subliniez faptul că doar în timpurile moderne


progresele ştiinţifice au făcut înţelese pentru noi sensul ascuns al unor


versete coranice. Numeroase traduceri şi comentarii asupra Coranului au


fost făcute de oameni învăţaţi care nu au avut acces la cunoştinţele


ştiinţifice moderne. Din acest motiv oamenii de ştiinţă au găsit unele din


interpretările lor ca fiind inacceptabile. 


 Există de asemenea alte versete ale căror sensuri evidente sunt uşor


înţelese, dar care ascund înţelesuri ştiinţifice care sunt cel puţin


uimitoare. Aceasta este situaţia într-un verset din capitolul "alAmbiyaa" , o parte din care a fost deja citat:


 Oare nu văd cei care nu cred că cerurile şi pământul au fost


împreună şi că Noi le-am despărţit şi din apă am făcut tot ce este viu? Şi


oare tot nu cred ei?


Coran, 21:30


 Aceasta este o afirmaţie spectaculoasă a ideii moderne ce se referă la


faptul că originea vieţii este acvatică.


Botanică


 Progresele în botanică la vremea lui Muhammed (pacea şi


binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) nu erau destul de avansate în


nici o ţară pentru ca oamenii de ştiinţă să ştie că plantele au atât parte


feminină, cât şi parte masculină. Totuşi, în capitolul Taa Haa putem citi


următoarele:


 El este acela care v-a făcut pământul ca un leagăn şi v-a făcut vouă


pe el drumuri şi a pogorât apa din cer. Şi prin ea am făcut să răsară


soiuri de plante diferite în perechi.


Coran, 20:53


 Astăzi ştim că fructul vine din plante care au caractere sexuale chiar


şi atunci când vin din flori nefertilizate, cum ar fi bananele. În capitolul


ar-Ra'd citim următoarele:


 … şi din toate roadele a făcut (Dumnezeu) pe el (pe pământ) câte p


pereche [adică două soiuri sau o pereche alcătuită din mascul şi femelă].


Coran, 13:3 


Fiziologie


 În domeniul fiziologiei există un verset care îmi pare că este destul


de însemnat. Cu 1000 de ani în urmă descoperirea sistemului circulator


sanguin, şi aproximativ acum 13 secole era determinat faptul că organele


interne erau hrănite de procesul digestiv de absorbţie, un verset în Coran


a descris sursa elementelor componente ale laptelui matern, în


conformitate cu realităţile ştiinţifice.


 Pentru a înţelege acest verset trebuie ştiut mai întâi faptul că reacţiile


chimice se produc între alimente şi enzime în gură, stomacul şi


intestinele produc nutrimente sub formă moleculară care apoi sunt


absorbite în sistemul circulator prin nenumărate proeminenţe


microscopice ale peretelui intestinal numit "villi". În cadrul sistemului


circulator sângele transportă apoi nutrimentele la toate organele


corpului, printre care se află şi glandele mamare producătoare de lapte.


 Acest proces biologic trebuie să fie înţeles de la baze dacă urmează


să înţelegem un verset din coran care a dat multe secole prilej de


comentarii care erau complet de neînţeles. Astăzi ne este foarte uşor să


vedem de ce! Acest verset este cules din capitolul an-Nahl:


 Aveţi voi o pildă şi la vite. Noi vă dăm să beţi din ceea ce se află în


burţile lor, între murdărie şi sânge: un lapte curat, ce place celor care-l


beau.


Coran, 16:66


Elementele constituente ale laptelui sunt secretate de glandele mamare


care sunt hrănite de producţia digestivă a alimentelor adusă lor cu


ajutorul sângelui. Întâmplarea iniţială care pune întregul proces în


mişcare este conjunctura ingredientelor intestinului şi sângelui la nivelul


peretelui intestinal în sine.


 Acest concept foarte exact este rezultatul descoperirilor făcute în


chimie şi fiziologia sistemului digestiv la o mie de ani după moartea


Profetului Muhammed (Allah sa-l binecuvânteze şi să-l miluiască!). 


EMBRIOLOGIE

 Există o multitudine de enunţuri în Coran pe tema reproducerii


umane care constituia o preocupare pentru embriologii care căutau o


explicaţie dată de om pentru ea. A fost posibil numai după naşterea


cunoştinţelor de bază care au contribuit la cunoştinţele noastre în


biologie şi inventarea microscopului, încât oamenii au fost capabili să


înţeleagă profunzimea acestor enunţuri coranice. Era imposibil pentru o


fiinţă umană care trăia în secolul al 7-lea să exprime cu acurateţe


asemenea idei. Nu există nimic care să indice faptul că oamenii în


Orientul Mijlociu şi Arabia ştiau ceva mai mult despre acest subiect


decât oamenii care trăiau în Europa sau în altă parte a lumii. Astăzi,


există mulţi musulmani care posedă cunoştinţe profunde de Coran şi


ştiinţe ale naturii, care au recunoscut asemănările uimitoare dintre


versetele din Coran care se ocupă de reproducere şi cunoştinţele


ştiinţifice moderne.


 Ar trebui să amintesc comentariul unui musulman în vâstră de 18


ani, educat în Arabia Saudită, comentînd asupra unei referiri despre


reproducerea umană aşa cum este ea descrisă în Coran. S-a oprit asupra


Coranului şi a zis: "Această carte ne furnizează toate informaţiile


esenţiale pe acest subiect. Când eram la şcoală, profesorii mei s-au


folosit de Coran pentru a explica cum sunt aduşi pe lume copiii. Cărţile


dumneavoastră asupra educaţiei sexuale sunt un pic înnapoiate la faza


aceasta."


 Dacă era să petrec atât de mult timp cu toate detaliile reproducerii


conţinute în Coran, aşa cum merită acest subiect, această broşură ar fi


devenit o carte. Explicaţiile detaliate lingvistice şi ştiinţifice pe care leam dat în "Biblia, Coranul şi Ştiinţa" sunt suficiente pentru cineva care


nu cunoaşte limba arabă sau nu ştie prea multe despre embriologie


pentru a fi capabil să înţeleagă sensul unor astfel de versete în lumina


ştiinţei moderne în profunzime mai mare.


 În special în domeniul embriologiei, comparaţia dintre credinţele


prezente la vremea revelării Coranului şi informaţiile ştiinţei moderne,


ne lasă uimiţi când vedem acordul total dintre enunţurile coranice şi


cunoştinţele ştiinţifice moderne. 


 Să nu mai menţionăm de absenţa totală a oricărei referiri din Coran


la ideile eronate care erau foarte răspândite în toată lumea la acea vreme.


Fertilizarea


 Să separăm acum de toate aceste versete, ideile certe cu privire la


complexitatea spermei şi la faptul că o cantitate infinit de mică este


solicitată pentru a garanta fertilizarea. În capitolul al-Insaan din Coran


este exprimat:


 Nu l-am creat pe om dintr-o picătură de amestecuri (...)?


Coran, 76:2


Cuvântul din limba arabă "nutfah" a fost tradus "cantitate mică". Vine de


la sensul verbului "a picura", "a se scurge puţin" şi este folosit la


descrierea a ceea ce rămâne în fundul unei găleţi care a fost golită.


Versetul sugerează în mod corect faptul că fertilizarea este făcută doar


de o cantitate foarte mică de lichid.


 Pe de altă parte, lichidele amestecate ("amshaaj") au fost înţelese de


comentatorii de dinainte că se referă la amestecul de scurgeri ale


bărbatului şi ale femeii. Autorii moderni au corectat această părere şi au


notat că sperma conţine mai multe feluri de secreţii¹.


 Când Coranul vorbeşte despre lichidele fertilizatoare compuse din


diferite secreţii, ne informează şi asupra faptului că progenitura umană


va fi formată din ceva extras din acest lichid. Acesta este înţelesul


următorului verset din capitolul as-Sajdah:


 Apoi i-a făcut pe urmaşii lui dintr-o apă anume demnă de dispreţ.


Coran, 32:8


________________________


¹ Lichidul spermatic este format din secreţii variate care sun produse de următoarele glande: a)


testicule, b) veziculele seminale, c) glanda prostată, şi d) glandele lui Cooper şi glandele lui


Littre.


 


Cuvântul arăbesc tradus prin termenul "esenţă" este "sulaalah" care


înseamnă "ceva extras", "partea cea mai bună a unui lucru". În orice fel


este tradus, se referă la o parte dintr-un întreg. În condiţii normale, doar


o singură celulă-spermatozoid, din peste 50 de milioane ejaculate de un


bărbat în timpul actului sexual, va penetra, de fapt, ovulul¹.


Nidaţia


 Odată ce oul a fost fertilizat în trompa uterină, el coboară pentru a


intra înăuntrul uterului. Acest proces este numit "implantarea oului" sau


"nidaţia", în cadrul căruia vilozităţile se dezvoltă şi (ca şi plantele care


îşi trag nutrimentele din pământ) îşi trag nutrimentele din peretele uterin,


asfel ele făcând ca oul să se agaţe pur şi simplu de uter. Nidaţia este


descrisă într-un mod foarte potrivit în mai multe versete prin cuvântul


"alaq", care este şi titlul capitolului în care apar versetele:


 Care l-a creat pe om dintr-o ("alaq") lipitoare.


Coran, 96:2


 Nu cred că există vreo traducere rezonabilă a cuvântului "alaq", alta


decât folosirea lui cu sensul lui de bază. Este o greşeală a vorbi aici de


un "cheag de sânge", care este termenul pe care îl foloseşte Profesorul


Hamidullah în traducerea sa. Este un sens derivat care nu este atât de


potrivit în acest context.


Embrionul


 Evoluţia embrionului în interiorul uterului matern este descrisă doar


pe scurt, dar descrierea este exactă, deoarece cuvintele simple referitoare


la el corespund exact cu stadiile fundamentale în dezvoltarea lui.


Aceasta este ceea ce citim in capitolul al-Mu'minun:


_______________________________


¹ Celula-ou eliberată de ovare


 Apoi am făcut din picătură un cheag şi am făcut din cheag o bucată


de carne mestecată şi am făcut din bucata de carne oase şi am îmbrăcat


oasele cu carne. Apoi l-am scos la iveală ca o altă făptură. Binecuvântat


fie Allah Preaînaltul, Făcătorul, Cel Bun!


Coran, 23:14


 Termenul "bucată de carne mestecată" ("mudghah") corespunde


exact cu apariţia embrionului la un anumit stadiu în dezvoltarea sa.


 Este ştiut faptul că oasele se dezvoltă în interiorul acestui amestec şi


că apoi sunt acoperite de muschi. Acesta este sensul termenului "carne


intactă" ("lahm").


 Embrionul trece printr-un stadiu în care unele părţi au forme şi


altele nu au forme, care mai târziu devin separate. Acesta este înţelesul


evident al versetului din capitolul al Hajj care sună în felul următor:

 O, voi oameni! Dacă sunteţi în îndoială cu privire la Înviere, Noi


doară v-am creat din ţărână, apoi dintr-o picătură, apoi dintr-un cheag


de sânge, apoi dintr-o bucată de carne, cu formă, după ce a fost fără


formă, pentru ca să vă arătăm vouă [puterea Noastră].


Coran, 22:5


 În continuare avem o referire la apariţia simţurilor şi organelor


interne în capitolul as-Sajdah:


 ... Şi v-a dat (Allah Preaînaltul) vouă auzul, ochii şi inimile.


Coran, 32:9


 Nimic nu contrazice aici informaţiile pe care le deţinem astăzi şi, pe


deasupra, nici una dintre ideile eronate ale vremii nu s-a strecurat în


Coran. Pe toată durata Evului Mediu au existat o varietate de credinţe


despre dezvoltarea umană bazate pe mituri şi speculaţii care au continuat


să exite multe secole după această perioadă. Stadiul fundamental în


istoria embriologiei a venit în 1651 cu declaraţia lui Harvey¹ aceea că


¹ William Harvey (1578-1657) a fost un doctor englez şi un explorate al naturii adevărate a


circulaţiei sanguine şi funcţionarea inimii ca o pompă (Enciclopedia Nouă Britannica, vol. 5,


pag. 734) 


"toate formele de viaţă vin iniţial dintr-un ou". La acea vreme, când


ştiinţa a beneficiat în mod miraculos de inventarea microscopului,


oamenii încă dovedeau respectivele roluri ale oului şi ale


spermatozoidului. Buffon, un mare naturalist, era unul dintre dintre cei


în favoarea teoriei oului. Bounet, de cealaltă parte, susţinea "teoria


ovarelor Evei", care a declarat că Eva, mama rasei umane, avea înăuntrul


ei seminţele tuturor fiinţelor umane puse laolaltă una înăuntrul celeilalte.


BIBLIA, CORANUL ŞI ŞTIINŢA


 Am ajuns acum la ultimul subiect pe care aş vrea să-l prezint în


această mică broşură: comparaţia dintre cunoştinţele moderne şi pasajele


din Coran şi unele referiri din Biblie la aceleaşi subiecte.


Facerea


 Deja am întâlnit unele contraziceri dintre Scriptură şi Ştiinţă privind


crearea Universului. Când m-am ocupat de acest subiect am subliniat


perfectul acord dintre cunoaşterea modernă şi versetele coranice şi am


scos în relief faptul că naraţiunea biblică conţinea enunţuri care erau din


punct de vedere ştiinţific inacceptabile¹. Ar fi foarte surprinzător dacă


am fi conştienţi de faptul că naraţiunea despre creare conţinută de Biblie


a fost o lucrare a preoţilor care au trăit în secolul al VI-lea î.Ch., de


aceea termenul de naraţiune sacerdotală (preoţească) este folosit în mod


oficial pentru exprimarea ei. Naraţiunea pare să fi fost concepută ca


tema unei predici desemnate să îndemne oamenii la respectarea


Sabatului. Naraţiunea a fost construită cu un scop bine definit în


cercetare şi, după cum Părintele de Vaux (un conducător al Şcolii


Biblice din Ierusalim) nota: "acest scop a fost în esenţă cu caracter


specific".


___________________________


¹ Vezi pagina a acestei broşuri. 


 Biblia conţine, de asemenea, o mult mai scurtă şi veche naraţiune a


Facerii, aşa numita versiune "Iahovistă", care abordează subiectul dintrun unghi total diferit. Amândouă sunt luate din Geneză, Întâia Carte a lui


Moise. Moise ar fi aşa-zisul autor al ei, însă textul pe care îl avem astăzi


a suferit multe schimbări.


 Naraţiunea sacerdotală a Genezei este renumită pentru genealogiile


ei pline de ciudăţenii, care merg înapoi la Adam (Pacea fie asupra lui!) şi


pe care nimeni nu le ia prea mult în serios. Totuşi, unii autori ai


Evangheliei, cum ar fi Matei şi Luca le-au reprodus, mai mult sau mai


puţin, cuvânt cu cuvânt, în genealogiile lor despre Isus. Matei merge


înapoi până la Avraam, şi Luca până la Adam (Pacea fie asupra lui!).


Aceste scrieri sunt inacceptabile din punct de vedere ştiinţific, deoarece


ele stabilesc o dată pentru vârsta Pământului şi timpului când omul a


apărut pe pământ, ceea ce contrazice fără doar şi poate ce a stabilit ferm


ştiinţa modernă. Pe de altă parte, Coranul este lipsit total de date de acest


fel.


 Mai înainte am notat cum Coranul este în perfect acord cu ideile


moderne despre formarea Universului. Pe de altă parte, naraţiunea


biblică despre apele preistorice este îndrăzneaţă aşa cum este crearea


luminii în prima zi înainte de crearea stelelor care produc această


lumină; existenţa unei unei seri şi a unei dimineţi înaintea creării


Pământului; crearea Pământului în ziua a treia inaintea de cea a Soarelui


în a patra, apariţia animalelor pe pământ în ziua a şasea după apariţia


păsărilor aerului în ziua a cincea, cu toate că cel dintâi a venit primul.


Toate aceste enunţuri sunt rezultatul credinţelor de dinaintea vremii la


care acest text a fost scris şi nu se poate explica altfel.


Vârsta Pământului


 Conform genealogiilor biblice care reprezintă bazele calendarului


evreiesc şi conform căruia astăzi¹ lumea are 5738 de ani, acest lucru este


foarte greu de crezut. Sistemul nostru solar poate fi în vârstă de 4


miliarde de ani şi un sfert şi apariţia fiinţelor omeneşti pe Pământ, după


__________________________


¹ Broşura a fost editată în 1995. 


cum ştim noi astăzi, poate fi estimată în zeci de mii de ani, dacă nu mai


mult. Este absolut esenţial, de aceea, să notăm faptul că versetele


coranice nu conţin nici un fel de astfel de indicaţii cu privire la vârsta


lumii, însă acestea sunt specifice textului biblic.

Potopul


 Descrierea Potopului reprezintă al doilea important subiect al


comparaţiei dintre Biblie şi Coran. În realitate, naraţiunea biblică este


fuziunea a două descrieri în cadrul cărora evenimentele sunt relatate în


mod diferit. Biblia vorbeşte despre un Potop mondial şi îl plasează la


aproximativ 300 de ani înainte de Avraam. Conform cu cele ştiute de noi


despre Avraam, aceasta ar implica o catastrofă mondială în jurul


secolului al XXI-XXII –lea î.Ch. Această poveste ar fi nerezonabilă în


viziunea datelor istorice prezente. Cum putem accepta ideea că în


secolul al XXI-XXII-lea î.Ch. toată civilizaţia a fost ştearsă de pe faţa


pământului de această catastrofă, când ştim că această perioadă


corespunde, de exemplu, cu una precedentă Regatului de Mijloc din


Egipt, aproximativ la data primei perioade intermediare inaintea


dinastiei a unsprezecea? Din punct de vedere istoric este inacceptabil a


susţine ideea că, la vremea aceea, omenirea a fost nimicită complet. Nici


una din enunţurile precedente nu este acceptabilă conform cunoaşterii


moderne. Din acest punct de vedere putem aprecia enorma prăpastie


dintre Biblie şi Coran.


 În contrast cu Biblia, naraţiunea coranică se referă la o catastrofă


care este limitată la poporul lui Noe (Pacea fie asupra lui!). Acesta este


pedepsit pentru păcatele săvârşite aşa cum au fost şi alte popoare


păgâne. Coranul nu fixează catastrofa în timp. Nu există absolut nici o


obiecţie istorică sau arheologică la naraţiunea coranică. 


Faraonul


 Un al treilea punct al comparaţiei, extrem de semnificativ, este


povestea lui Moise, şi în special Exodul din Egipt al evreilor. Aici pot da


doar un bilanţ foarte scrt al unui studiu pe acest subiect care apare în


cartea mea. Am urmărit chestiunile în care naraţiunea biblică şi cea


coranică sunt de acord şi unde nu sunt de acord, şi am găsit chestiuni în


care cele două texte se completează una pe cealaltă într-un mod foarte


util.


 Printre multe ipoteze, referitoare la încadrarea în timp a Exodului în


istoria faraonilor, am tras concluzia că cea mai potrivită teorie este cea


care îl face pe Merneptah, succesorul lui Ramses al II-lea, faraonul


Exodului. Comparaţia datelor conţinute în Scripturi cu dovezile


arheologice susţin foarte mult această ipoteză. Sunt încântat să pot spune


că naraţiunea biblică contribuie cu importante dovezi care ne determină


să-l situăm pe Moise în istoria faraonilor. Moise era probabil născut în


timpul domniei lui Ramses al II-lea. Datele biblice sunt, deci, o


considerabilă valoare istorică pentru povestirea despre Moise. Un studiu


medical al mumiei lui Mernaptah ne-a dat informaţii suplimentare utile


cu privire la cauzele posibile ale morţii faraonului. Faptul că noi


posedăm mumia acestui faraon este unul de o importanţă majoră. Biblia


ne indică faptul că el a fost înghiţit de apele mării, dar nu ne dă nici un


fel de detalii în ce priveşte ceea ce ulterior a devenit din corpul lui.


Coranul, în capitolul Yunus, notează salvarea corpului faraonului de


către ape.


 Astăzi te mântuim Noi, cu trupul tău, pentru ca să fii un semn pentru


cei care vor veni în urma ta!


Coran, 10:92


 O examinare medicală a mumiei ne-a demonstrat că ea nu a stat în


apă mult timp, deoarece nu dă semne de deteriorare din cauza


subversiunii prelungite. Aici, din nou, comparaţia dintre naraţiunea


coranică şi informaţiile furnizate de cunoştinţele moderne nu sugerează


nici cea mai mică obiecţie din punct de vedere ştiinţific.


 Astfel de puncte de consens sunt caracteristice revelaţiei coranice.


Dar, aruncăm noi revelaţia iudeo-creştină în ruşine şi o deposedăm noi 


de toată valoarea ei intrinsecă prin accentuarea faptelor văzute dintr-un


punct de vedere ştiinţific? Cred că nu, deoarece critica nu se referă la


text, ca intreg, ci numai la anumite pasaje. Există părţi din Biblie care au


valoare istorică indubitabilă. Am arătat aceasta în cartea mea, "Biblia,


Coranul şi Ştiinţa", unde am discutat pasaje care nu îl pot localiza pe


Moise în timp.


 Cauzele principale care au determinat asemenea diferenţe apărute


din comparaţia dintre Sfintele Scripturi şi cunoştinţele moderne sunt


cunoscute savanţilor contemporani. Vechiul Testament constituie o


colecţie de lucrări literare scrise în cursul secolului al IX-lea, cu


aproximaţie, şi a suferit multe schimbări. Rolul jucat de om în


compoziţia actuală a textelor biblice este considerabil.


 Pe de altă parte, revelaţia coranică are o istorie care este complet


diferită. Aşa cum am văzut deja, din momentul în care a fost comunicată


pentru prima oară oamenilor, ea a fost memorată din toată inima şi


scrisă în timpul vieţii lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah


fie asupra lui!). Graţie acestui lucru Coranul nu pune nici un fel de


probleme de autenticitate.


 O examinare total obiectivă a Coranului, în lumina ştiinţei moderne,


ne determină să recunoaştem consensul dintre cele două, aşa cum a fost


notat deja în repetate ocazii pe tot cuprinsul acestei prezentări. Ne face


să credem că este imposibil pentru un om din vremea lui Muhammed


(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) să fi fost autorul unor


asemenea enunţuri, din pricina nivelului scăzut al ştiinţei din zilele lui.


Asemea consideraţii sunt parte din ceea ce îi dau revelaţiei coranice un


loc unic printre textele religioase şi cele nereligioase, şi sileşte omul de


ştiinţă imparţial să admită incapacitatea lui de a aduce o explicaţie


bazată numai pe raţionamentul materialist.


 Asemenea lucruri cum sunt cele pe care am avut plăcerea să v-i le


expun aici, par a reprezenta o provocare veritabilă la explicaţia umană


care lasă o singură alternativă: Coranul este indubitabil o revelaţie de la


Dumnezeu.