Concepție greșită:
Cineva ar putea spune: „Am văzut o scenă în care mâna
unui hoț era tăiată de către un membru al unei grupări islamice
dintr-o țară arabă care se afla în război. Era o scenă șocantă în
care mâna unui om era lovită cu o sabie neascuțită, motiv
pentru care a fost nevoie de mai multe lovituri pentru ca aceasta
să îi fie tăiată, iar acei oameni erau mulțumiți și strigau: «Allahu
Akbar (Allah este Prea Măreț!)»”
Răspunsul la aceasta:
Acesta este un act individual care contrazice învățăturile
Shariʻei cu privire la această chestiune. Legea islamică nu
permite tăierea mâinii în acest fel, iar fapta lor indică ignoranță
cu privire la învățăturile sale, lucru care pătează imaginea
Shariʻei islamice iertătoare! De asemenea, ei încalcă
învățăturile Shariʻei cu privire la următoarele puncte:
1. Pedepsele nu trebuie să fie aplicate în timpul
războaielor:
Trimisul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus în acest sens:
„Nicio mână nu ar trebui să fie tăiată în timpul
războaielor.”
(At-Tirmidhi)
Ibn Al-Qayyim (Allah să aibă milă de el!) a spus:
„Chiar dacă aceasta este o pedeapsă prescrisă de
către Allah, Profetul ( صلى الله عليه وسلم) ne-a explicat că ea nu trebuie să
fie aplicată în timpul războaielor, deoarece ar putea duce la
ceva mai rău decât suspendarea sau amânarea acestora, așa
cum este, spre exemplu, aderarea hoțului la grupul care
luptă împotriva musulmanilor din cauza furiei sale, iar
acest lucru este, de asemenea, explicat în relatările lui
ʻOmar, Abu ad-Darda, Hudhaifah și alții.”
2. Oamenii nu ar trebui să se bucure atunci când
pedeapsa îi este aplicată celui vinovat:
Profetului ( صلى الله عليه وسلم) nu îi plăcea acest lucru și le-a interzis
oamenilor să se bucure atunci când pedeapsa este aplicată, chiar
dacă aplicarea acesteia este o dovadă de supunere față de Allah
Preaînaltul și de respectare a Poruncii Sale. ʻAbd Allah ibn
Masʻud (Allah să fie mulțumit de el!) a spus:
„Îmi amintesc de primul om a cărui mână a fost
tăiată din porunca Profetului ( صلى الله عليه وسلم). Un hoț a fost adus în
fața lui, iar el ( صلى الله عليه وسلم) a poruncit să îi fie tăiată mâna, însă
chipul Mesagerului lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) părea a fi trist, fapt
pentru care (oamenii) l-au întrebat: «O, Mesager al lui
Allah, ți-a displăcut ca mâna lui să fie tăiată?» El ( صلى الله عليه وسلم) a
răspuns: «Sigur că mi-a displăcut, cum să nu? Nu fiți
ajutoarele lui Șeitan împotriva fratelui vostru (musulman).
Dacă este prezentat în fața judecătorului un caz care
necesită o pedeapsă, el trebuie să pună în aplicare acea
pedeapsă. Allah este Prea Iertător și iubește iertarea, „Ci să
ierte şi să miluiască (pe cei care le-au pricinuit un rău). Oare
nu voiţi voi ca Allah să vă ierte vouă? Iar Allah este Ghafūr
(Prea Iertător), Rahīm (Prea Îndurător).” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 24:22]»”
(As-Silsilah As-Sahiha)
Aceasta este pedeapsa aplicată hoțului în Shariʻah
islamică. După cum am văzut, aceasta s-a dovedit a fi eficientă
dacă o privim dintr-o perspectivă rațională, logică și de viitor,
ajutând la protejarea societății. Acum, să vedem care este
pedeapsa pentru furt în celelalte religii.
1) Lapidarea și arderea hoțului și a întregii sale
familii:
Iosua (7:1-26): „1 Copiii lui Israel au păcătuit cu
privire la lucrurile date spre nimicire. Acan, fiul lui Carmi,
fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda, a luat din
lucrurile date spre nimicire. Şi Domnul S-a aprins de mânie
împotriva copiilor lui Israel (...) 10 Domnul a zis lui Iosua:
«Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? 11 Israel a
păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am dat, au
luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat şi au minţit
şi le-au ascuns printre lucrurile lor. 12 De aceea copiii lui
Israel nu pot să ţină piept vrăjmaşilor lor: vor da dosul în
faţa vrăjmaşilor lor, căci sunt daţi spre nimicire; Eu nu voi
mai fi cu voi, dacă nu nimiciţi ce este dat spre nimicire din
mijlocul vostru.» (...) 19 Iosua i-a zis lui Acan: «Fiule, dă
slavă Domnului Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte şi
spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.» 20 Acan i-a
răspuns lui Iosua şi a zis: «Este adevărat că am păcătuit
împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel şi iată ce am
făcut: 21 am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear,
două sute de sicli de argint şi o placă de aur în greutate de
cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt
ascunse în pământ în mijlocul cortului meu, şi argintul este
pus sub ele.» 22 Iosua a trimis nişte oameni, care au alergat
în cort; şi iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan, şi
argintul era sub ele. 23 Le-au luat din mijlocul cortului, le-au
adus lui Iosua şi tuturor copiilor lui Israel şi le-au pus
înaintea Domnului. 24 Iosua şi tot Israelul împreună cu el au
luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de
aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui
şi tot ce era al lui; şi i-au suit în valea Acor. 25 Iosua a zis:
«Pentru ce ne-ai nenorocit? Şi pe tine te va nenoroci
Domnul azi.» Şi tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-au ars în foc,
i-au ucis cu pietre 26 şi au ridicat peste Acan un morman
mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Şi Domnul
S-a întors din iuţimea mâniei Lui. Din pricina acestei
întâmplări s-a dat până în ziua de azi locului aceluia numele
de valea Acor.”
2) Răstignirea până la moarte:
Evanghelia după Matei (27:37-38): „37 Şi i-au scris
deasupra capului vina: «Acesta este Isus, Împăratul
iudeilor.» 38 Împreună cu el au fost răstigniți doi tâlhari:
unul la dreapta şi celălalt la stânga lui.”
3) Moartea:
Deuteronomul (24:7): „7 Dacă se va găsi cineva care
să fi furat pe vreunul dintre fraţii lui, pe vreunul dintre
copiii lui Israel şi să-l fi făcut rob sau să-l fi vândut, hoţul
acela să fie pedepsit cu moartea. Să cureţi astfel răul din
mijlocul tău.”
4) Sclavia:
Exodul (22:1-3): „1 Dacă un om fură un bou sau o
oaie şi-l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi
patru oi pentru oaia furată. 2 Dacă hoțul este prins
spărgând şi este lovit, şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi
vinovat de omor faţă de el; 3 dar dacă a răsărit soarele, va fi
vinovat de omor faţă de el. Hoţul trebuie să dea înapoi ce
este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob, ca
despăgubire pentru furtul lui.”
În islam, fiecare persoană vinovată este trasă la
răspundere pentru delictul său și nimeni nu poartă vina altcuiva
și nu este pedepsit în locul lui. Allah Cel Atotputernic spune:
„(...) Şi niciun (suflet) purtător de poveri (păcate) nu
va purta povara altuia! Şi apoi la Domnul vostru se află
întoarcerea voastră şi El vă va vesti despre cele asupra
cărora aţi fost cu păreri diferite.” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 6:164]
Dacă cineva atacă o altă persoană pentru a îi fura banii
sau anumite bunuri sau dacă apelează la violență pentru a îi lua
ceva pe nedrept, acesteia îi este permis să se apere în modul pe
care îl consideră necesar, începând cu cel mai ușor și terminând
cu cel mai violent. Prin urmare, dacă o persoană se poate apăra
doar prin cuvinte, atunci nu este nevoie să îl lovească pe
atacator, iar dacă trebuie să îl lovească, nu trebuie să folosească
un băț pentru a face aceasta. Dacă ea îl poate opri pe atacator
prin tăierea unui organ, îi este interzis să îl omoare, iar dacă
uciderea este singura modalitate prin care se poate apăra, atunci
aceasta îi este permisă și nu are nicio vină pentru ea. În cazul în
care persoana care este atacată poate fugi, trebuie să o facă,
deoarece ea este obligată să se salveze în cel mai simplu și mai
rapid mod posibil. Allah Cel Atotputernic spune:
„Aşadar, celui care v-a atacat răspundeți-i întocmai
aşa cum v-a atacat el! Şi fiţi cu frică de Allah! Şi să ştiţi că
Allah este cu cei care se tem de El!” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 2:194]
Condițiile autoapărării:
1. Atacul trebuie să fie unul real.
2. Atacul trebuie să aibă loc în momentul acesteia.
Astfel, dacă o persoană este amenințată că i se va face ceva în
viitor, nu are nevoie să se apere, deoarece nu există apărare
înainte de atac. Însă, dacă atacatorul o amenință îndreptând
către ea o armă, așa cum este un pistol, de exemplu, și o
amenință cu moartea, atunci ea are dreptul să îl oprească și să
respingă atacul.
3. Trebuie să existe dovezi ale atacului, nefiind
acceptată simpla afirmație că acesta a avut loc. Dacă nu ar fi
așa, multe persoane ar folosi scuza autoapărării pentru a vărsa
sânge nevinovat.
4. Autoapărarea trebuie să fie progresivă. Mesagerul
lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a fost întrebat:
„«O, Mesager al lui Allah, ce să fac dacă cineva
încearcă să îmi fure banii?» El ( صلى الله عليه وسلم) a răspuns: «Spune-i să
aibă teamă de Allah.» El a întrebat: «Și dacă persistă?» El
صلى الله عليه وسلم) ) a răspuns: «Spune-i să aibă teamă de Allah.» El a
întrebat: «Și dacă persistă?» El ( صلى الله عليه وسلم) a răspuns: «Spune-i să
aibă teamă de Allah.» El a întrebat: «Și dacă persistă?» El
صلى الله عليه وسلم) ) a răspuns: «Atunci luptă! Dacă ești ucis, te vei afla în
Paradis, iar dacă îl ucizi, se va afla în Foc.»”
(Ahmad)
Exodul (22:2): „2 Dacă hoţul este prins spărgând, e
lovit, şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă
de el.”
Trebuie menționat faptul că traducerea în limba greacă
a acestui verset este diferită față de cea în limba română, ea
spunând: „2 Dacă hoţul este prins spărgând, trebuie executat
pe loc, iar cel ce l-a ucis nu va fi vinovat de omor faţă de el.”
(Αν ο κλέφτης συλληφθεί επ’ αυτοφόρω να κλέβει, θα
εκτελείται επί τόπου, κι εκείνος που θα τον σκοτώσει δεν θα
φέρει ευθύνη για το φόνο του.)
Am văzut deja nivelul de contradicție din legile făcute de
om în definirea a ceea ce este infracțiune și a ceea ce este
corect. În plus, am văzut confuzia în determinarea pedepsei
adecvate care trebuie să fie aplicată în fiecare țară și care poate
contribui la menținerea siguranței și conduce la descurajarea
infractorilor. Aceste confuzii și diferențe sunt observate, de
asemenea, în domeniul autoapărării împotriva hoților, deoarece
există unele legi care îi iau apărarea infractorului în detrimentul
victimei și altele care îi iau apărarea victimei în detrimentul
infractorului. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, se
aplică legea „Stand your ground” (Apără-ți teritoriul), care le
permite proprietarilor să folosească forța letală atunci când simt
că se află sub amenințarea unui furt. Această lege a provocat
conflicte și dezacorduri politice și juridice grave, fiind
organizate multe proteste împotriva ei. În statul american
Connecticut, un profesor a intrat în casa lui și a găsit acolo un
intrus mascat, înarmat cu un cuțit, motiv pentru care l-a
împușcat, provocându-i moartea. După aceea, s-a dovedit că
intrusul era fiul său adolescent. În ceea ce privește Regatul
Unit, domeniul autoapărării a asistat la un conflict politic și
juridic sever. Atunci când primul-ministru, David Cameron, și
Lordul Cancelar și Secretarul de Stat pentru Justiție,
Christopher Stephen Grayling, au încercat să emită o lege care
să fie mai strictă împotriva efracției, Liberty, grupul lider în
domeniul drepturilor civile, a condamnat politica, numind-o
„iresponsabilă”.
Drept dovadă, putem cita spusele Secretarului de Stat
pentru Justiție, Chris Grayling6:
„Niciunul dintre noi nu știe cu adevărat ce reacție ar avea
dacă ar suferi un furt în propria casă, niciunul dintre noi nu știe
cât de înfricoșătoare este confruntarea cu un jaf în miezul nopții
și niciunul dintre noi nu știe cu adevărat cât de oribil este
sentimentul că propria familie se află în pericol. Probabil că,
într-o asemenea situație, singurul lucru la care ne-am gândi ar fi
să îi protejăm pe cei dragi, însă, în prezent, nu sunt sigur că
legea ar fi de partea noastră. Capul familiei care acționează în
6 http://www.independent.co.uk/news/uk/politics/the-burglar-isunarmed-
you-have-a-knife-so-what-do-you-do-next-
8203046.html
mod instinctiv și cu adevărat în legitimă apărare este o victimă,
nu un infractor, iar el ar trebui să fie tratat ca atare. Din această
cauză, ne vom ocupa de această chestiune o dată pentru
totdeauna. Suntem pe punctul de a schimba ceva care este
foarte important, numit «legea celor două abateri», conform
căreia cel care comite două infracțiuni violente sau de natură
sexuală grave primește în mod automat o pedeapsă pe viață!!
După ultimele alegeri, am promis că vom lua măsuri împotriva
culturii drepturilor nelimitate ale omului. Este complet absurd
că oamenii care au decis să ne atace societatea pot să se prezinte
în fața instanțelor de judecată din nou și din nou pentru diferite
infracțiuni, iar noi suntem acuzați de violarea drepturilor
omului dacă îi deportăm în țările din care provin. Știm foarte
bine că nu ne putem ocupa de această chestiune în modul în
care ne-am dori, dar nu putem continua în aceeași manieră în
care o facem acum. (...) Trebuie să ne punem în postura
bărbatului sau a femeii care a reacționat cu furie, anxietate și
frică în fața unui hoț și care nu a avut timp pentru a reflecta în
mod calm. (...) Acei oameni sunt o amenințare reală pentru
societatea noastră, iar noi trebuie să îi tratăm ca atare.”
Cele ce urmează sunt afirmațiile primului-ministru
David Cameron7:
„Noi spunem că poţi face orice atât timp cât nu este
extrem de disproporționat. (...) De exemplu, nu poți înjunghia
un hoț dacă acesta este deja inconștient, însă este adevărat că
legea ar trebui modificată astfel încât să fie în mod ferm de
partea capului familiei și a familiei sale, stabilind că, atunci
7
http://www.telegraph.co.uk/news/politics/conservative/9595589/D
avid-Cameron-when-a-burglar-invades-your-home-they-give-uptheir-
rights.html
când un hoț vă trece pragul, vă invadează casa și vă amenință
familia, ei renunță la drepturile lor.”
Un jurnalist britanic, susținător al înăspririi
pedepselor pentru furt, a spus:
„Cred că judecătorii sunt mai puțin severi atunci când
vine vorba despre infracțiunile periculoase și cred că popoarele
au eșuat în susținerea înăspririi pedepselor împotriva
spărgătorilor. Astfel, poți obține o pedeapsă strictă pentru
infracțiuni simple, precum excesul de viteză sau altele
asemănătoare, în timp ce există infracțiuni periculoase care nu
sunt pedepsite așa cum ar trebui să fie.”
Poligamia în Shariʻah islamică și în legile făcute de om
• Poligamia, amantele și schimbul de soții
• Poligamia și amantele în legile făcute de om
• Diferența dintre a doua soție și a doua amantă
• Schimbul de soții în legile făcute de om
• Poligamia în iudaism și creștinism
• Poligamia în islam
Shariʻah islamică i-a permis poligamia bărbatului într-un
cadru care păstrează stabilitatea societății și a familiei. Pe de
altă parte, legile făcute de om le-au permis bărbaților să aibă
mai multe amante și prietene într-un cadru care distruge
societatea și familia.
Vom compara în continuare poligamia din Shariʻah
islamică și multiplele amante din legile făcute de om, pentru a
vedea care legislație este în concordanță cu firea înnăscută a
omului și îi garantează femeii drepturile și demnitatea ei.
De fapt, islamul este singura religie care a stabilit în mod
clar restricții cu privire la poligamie, reducând numărul de
femei cu care bărbatul se putea căsători înainte de apariția
acestuia. În timp ce niciuna dintre celelalte religii nu specifică
sau determină numărul de soții cu care un bărbat se poate
căsători, Allah Cel Atotputernic spune:
„Iar dacă vă temeți că veţi fi nedrepți cu orfanii, luaţi
de soții pe acelea care vă plac dintre femei - două, trei sau
patru (dacă în perioada anterioară islamului – Jahiliyyah -
numărul soţiilor nu era limitat, Coranul limitează numărul
lor la patru, cu condiţia de a le asigura un tratament perfect
egal din punct de vedere material şi afectiv; dacă aceste
condiţii nu pot fi îndeplinite, se recomandă monogamia;
principiul porneşte de la o situaţie din trecut, dar el are o
valabilitate generală în etica islamică), dar, dacă vă temeți că
nu veţi fi drepți (cu ele), atunci (luaţi) una singură sau ce se
află în stăpânirea mâinilor voastre drepte (în acest context
sunt avute în vedere femeile roabe). Aceasta (este situaţia
care) vă dă cea mai mică putinţă de a purcede nedrept.”
[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:3]
În ceea ce le privește pe celelalte religii, poligamia este
permisă fără nicio restricție cu privire la numărul de femei cu
care un bărbat se poate căsători și fără nicio condiție cu privire
la modul în care soțul trebuie să se comporte în mod drept cu
ele. Înainte de a discuta poziția religiilor față de poligamie, vom
prezenta poziția legii făcute de om față de acest subiect.
Poligamia și amantele au un sens general comun și
anume faptul că bărbatul simte nevoia profundă de a avea mai
mult de o femeie din anumite motive personale specifice, iar pe
unele dintre ele le vom menționa mai târziu. Rezultatul final
este același și anume că bărbatul are fie o soție și încă o soție,
fie o soție și o amantă!
Din punct de vedere juridic, unele legi au acuzat
poligamia de faptul că aceasta contrazice comportamentul
moral, iar, în același timp, au legalizat amantele multiple și
chiar adulterul și prostituția! Astfel, dacă un bărbat se
căsătorește cu o a doua soție și guvernul descoperă acest lucru,
el se va confrunta cu un proces, deoarece guvernul va considera
cea de a doua căsătorie a lui ca fiind o infracțiune, iar el va fi
considerat a fi un desfrânat și un degenerat, fiind pedepsit cu
închisoarea.
Pe de altă parte, dacă el are o amantă pe lângă soția lui și
chiar copii nelegitimi de la ea, atunci este în regulă, el nu este
nici incriminat, nici pedepsit. Acest lucru se datorează faptului
că, în opinia lor, aceasta nu este o crimă, un desfrâu sau o
decadență morală, ci este o libertate personală și o dovadă a
unei minți deschise! Țineți minte că diferența dintre poligamie
și amantele multiple este prezența unui certificat de căsătorie,
care este asemeni unui contract ce asigură drepturile celei de a
doua soții, în timp ce lipsa acestei hârtii înseamnă că a doua
soție va rămâne doar o amantă, fără niciun drept recunoscut
oficial!
Așadar, guvernele luptă împotriva faptului ca bărbatul să
își ia o altă femeie, alta decât soția lui, fie că este a doua soție
sau a doua amantă, sau împotriva acelei hârtii sau contract care
îl leagă de cea de a doua soție, în timp ce garantează drepturile
ei asupra lui, obligându-l să le respecte? Cu alte cuvinte,
infracțiunea lui este aceea că are o relație cu o altă femeie, alta
decât soția sa, fie că este a doua soție sau a doua amantă, sau
infracțiunea lui este aceea că a semnat o hârtie (certificatul de
căsătorie cu cea de a doua soție)? În cazul în care interzicerea
poligamiei are drept scop împiedicarea bărbatului de la a își lua
o a doua soție, atunci ar trebui să îi fie interzis, de asemenea, să
își ia o amantă! De fapt, mulți bărbați din țările occidentale se
abțin de la a se căsători și preferă să își trăiască viața fără a își
lua angajamente față de nicio femeie, pentru a își putea schimba
iubita cu una nouă la fiecare câteva luni și pentru a trăi o viață
asemeni oamenilor căsătoriți (adică având relații sexuale), însă
fără nicio obligație! Așadar, luptă legile făcute de om împotriva
acestui fenomen sau acesta este considerat a fi o libertate
personală a bărbatului, care poate dormi cu un număr nelimitat
de femei?
Încă și mai grav este faptul că legile făcute de om au
legalizat prostituția ca profesie, existând multe locuri autorizate
de guvern în care unele femei pot fi închiriate pentru o oră de
orice bărbat care dorește să își înșele soția. Fiecare dintre aceste
femei obține o licență oficială din partea guvernului pentru a
practica prostituția, iar ea are un dosar fiscal și își plătește
impozitele la sfârșitul anului, asemeni oricărui alt cetățean
onorabil!
Această situație este larg răspândită în aceleași țări care
incriminează poligamia, fiind greu de găsit o stradă de-a lungul
acestora fără un bordel!
Dorim să precizăm că poligamia ar trebui să fie
considerată, de asemenea, ca fiind o libertate personală, dacă
Occidentul își dorește cu adevărat să respecte libertățile
personale, având în vedere că aceasta nu se face decât cu
consimțământul ambelor părți.
Înainte de a decide să aibă o a doua soție, bărbatul
trebuie să se gândească profund, serios și cu multă
responsabilitate la acest lucru, analizând angajamentele pe care
și le ia față de cea de a doua soție și drepturile pe care aceasta le
are asupra lui, indiferent dacă acestea sunt de natură financiară
sau juridică. Cu toate acestea, în cazul unei amante, decizia va
fi mai ușoară, având în vedere că ea va rămâne doar o amantă
care nu va avea niciun drept asupra lui, nici ea și nici copiii ei,
dacă rămâne însărcinată!
Aceasta deschide ușa către rele și corupție în cadrul
societății, deoarece îl împinge pe bărbat să treacă de la o amantă
la alta cu unicul scop de a se distra. De fiecare dată când obține
ceea ce dorește de la o amantă, el începe să caute o alta sau, cu
alte cuvinte, o altă victimă ale cărei sentimente și emoții vor fi
manipulate și al cărui viitor va fi distrus! Un astfel de bărbat nu
s-ar abține de la a o minți pe amanta sa spunându-i că el vrea să
se căsătorească cu ea și așa mai departe, însă ceea ce îl
împiedică să facă acest lucru este guvernul, care nu permite
poligamia, sau că se va separa de soția lui pentru a se căsători
cu ea. Însă, dacă el și-a mințit și înșelat soția, ce anume l-ar
împiedica să își mintă și să își înșele amanta?!
Trebuie precizat faptul că a avea o amantă aduce cu sine
dezavantaje chiar și pentru bărbat, deoarece acesta va avea o
viață nefericită și va trăi ca un criminal, ascunzându-se de toată
lumea pentru ca soția lui să nu îl vadă cu ea sau să audă de la
altcineva de relația lui. Acest comportament arată în mod clar
că este greșit ceea ce face, deoarece, dacă ar fi fost un lucru
bun, nu ar fi încercat să îl ascundă! Acest fapt aduce cu sine
dezavantaje și pentru femeie, deoarece ea a acceptat să fie
amanta unui bărbat însurat și nu va fi considerată niciodată
egală cu prima lui soţie, ea însăși considerându-se a fi inferioară
din cauza faptului că trăiește cu un bărbat care nu este soțul ei,
ci este cel al unei alte femei. Prin urmare, ea nu va trăi o viață
normală cu el, nici în privat, nici în public, deoarece nu se va
putea bucura de plimbările alături de el din teamă că vor fi
văzuți împreună, ca să nu mai vorbim de lipsa ei de stabilitate
psihologică și emoțională pe care o provoacă sentimentul că
iubitul ei o va părăsi atunci când se va plictisi de ea.
Un alt lucru căruia legile făcute de om nu i-au acordat
atenție sau pe care au încercat să îl ignore este faptul că
poligamia este mai mult în interesul femeii decât în cel al
bărbatului, deoarece numărul de femei din lume este mai mare
decât cel al bărbaților din următoarele motive:
1. Nașterile: numeroase statistici internaționale indică
faptul că numărul mediu de nașteri de copii de sex feminin îl
depășește pe cel de nașteri de copii de sex masculin.
2. Rata de deces: rata de deces din rândul bărbaţilor este
foarte ridicată din cauza războaielor violente care au avut loc
de-a lungul timpului, precum Primul și cel de Al Doilea Război
Mondial. În plus, majoritatea victimelor provocate de
accidentele din trafic par a fi bărbați, iar rata mortalității la
vârste mai mici este mai ridicată la bărbați decât la femei.
3. Abținerea bărbaților de la căsătorie, deoarece ei nu
doresc să își asume obligațiile pe care le presupun căsătoria și
formarea unei familii sau din cauza homosexualității ori a
monahismului, în unele comunități creștine mulți oameni
alegând celibatul și refuzând să se căsătorească.
4. Închisoarea: în care numărul deținuților este mai
mare decât cel al deținutelor.
Din cauza tuturor acestor motive, este greu ca o femeie
să își găsească un soț cu care să își împartă viața.
Prin interzicerea poligamiei, legile făcute de om au
obligat multe femei să accepte să devină doar amante pentru a
putea avea un bărbat lângă ele, chiar dacă acel bărbat este soțul
unei alte femei! Mai degrabă, legile făcute de om ar trebui să
legalizeze poligamia și să le lase femeilor libertatea de a alege,
având în vedere că o căsătorie nu este încheiată decât prin
consimțământul reciproc. De fapt, criminalizarea poligamiei
încalcă libertatea indivizilor pentru care luptă aceleaşi țări.
De exemplu, dacă cineva i-ar spune uneia dintre acele
femei care nu își pot obține un soț și dorește să se căsătorească
cu un bărbat deja căsătorit, indiferent dacă este creștină,
evreică, musulmană sau budistă, că poligamia este inadecvată
din punct de vedere moral și că ea ar trebui să rămână mai bine
virgină, fără un soț, și ar trebui să fie lipsită de dreptul de a trăi
o viață normală, la fel ca orice altă femeie căsătorită, sau dacă iar
spune că este mai bine pentru ea să devină amanta unui
bărbat căsătorit, iar după ce el o va părăsi, ea va trebui să își
caute un alt partener căsătorit, iar ea va trebui să își petreacă
viața în acest fel, răspunsul ei ar fi: „De ce îți bagi nasul în
viața mea personală? Ce este în neregulă cu tine? Nu este
problema ta! Dacă nu accepți poligamia sau o consideri
nepotrivită, atunci acest lucru este problema ta. Nu ai
dreptul să îți impui opinia în fața altor persoane care au
opinii diferite. Astfel, cel care dorește să se căsătorească cu
o a doua soție, o poate face, și cel care nu dorește poate avea
doar o singură soție!”
Un fenomen extrem de comun în multe țări dezvoltate
este cel al schimbului de soții (swing), în care doi bărbați fac
schimb de soții și fiecare întreține relații sexuale cu soția
celuilalt, sau unul dintre ei întreține relații sexuale cu soția sa și
cu soția celuilalt bărbat în acelaşi timp. După aceea, celălalt
bărbat întreține relații sexuale cu soția sa și cu soția celuilalt
bărbat în același timp.
Potrivit multor persoane căsătorite, motivul pentru care
fac acest lucru este dorința de schimbare și diversitate sexuală,
considerându-l o modalitate de apropiere și consolidare a
relațiilor dintre prieteni. Scriitorul Curtis Bergstrand a precizat
în cartea sa, „Schimbul de soții în America”, faptul că acest
obicei a luat naștere în America printre piloții de pe avioanele
de luptă, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, pe când
ratele de deces din rândul piloților erau foarte mari, iar aceștia
au format un fel de comunitate specială pentru ei, urmărind
consolidarea relațiilor dintre familiile lor. Astfel, piloții aveau
grijă de soțiile celor morți sau declarați pierduți, iar această
grijă implica latura emoțională și sexuală, de asemenea. Una
dintre formele de schimb de soții, care a început să apară și să
se răspândească în rândul persoanelor căsătorite din societatea
americană civilă, este cunoscută sub numele de „cluburi de
chei”, în care bărbații aruncă cheile caselor lor pe podea, iar
apoi fiecare soție ia o cheie la întâmplare și își petrece acea
noapte cu proprietarul acesteia.8
Pe data de 15 septembrie a anului 2011, a fost publicat
pe pagina web a canalului de știri CNN că numărul de persoane
căsătorite care practică schimbul de soții a ajuns la aproximativ
15 milioane! Acum, există organizații globale care încurajează
fenomenul schimbului de soții și organizează excursii și
petreceri speciale unde acesta poate fi practicat. Bărbații nu au
voie să intre decât dacă vin însoțiți de soțiile lor, spre deosebire
de femei, cărora li se permite intrarea chiar dacă vin fără soți. În
acele cluburi există camere special amenajate în care un bărbat
poate întreține relații sexuale cu soția altui bărbat, iar după ce
termină, poate întreține relații sexuale cu soția unui alt bărbat și
așa mai departe. Același lucru este valabil și pentru soția lui, ea
8 Schimbul de soții în America: Dragostea, Sexul și Căsătoria în
secolul al XXI-lea, de Curtis R. Bergstrand, Jennifer Blevins Sinski
putând întreține relații sexuale cu mulți bărbați căsătoriți, unul
câte unul!
Desigur, în legile făcute de om, schimbul de soții nu este
considerat a fi o infracțiune, ci o libertate personală și sexuală.
Astfel, gestul pilotului care are grijă de soția colegului său mort
și îi îndeplinește dorințele sexuale și emoționale este considerat
adecvat din punct de vedere moral, însă atunci când vine vorba
despre poligamie, aceasta este considerată a fi o infracțiune!
Așadar, dacă un pilot căsătorit se căsătorește cu soția unui alt
pilot mort pentru a avea grijă de ea, el va fi considerat un
criminal și va fi pedepsit cu închisoarea pentru infracțiunea de
poligamie!
Toţi Profeţii din Biblie au avut mai mult de o soţie, ca de
exemplu: Profetul Solomon (Regele Solomon), David, Avraam,
Iacov și alții (Pacea fie asupra lor!) sunt înregistrați în Biblie ca
având mai multe soții.
1 Regi (11:3): „(Profetul Solomon) A avut de neveste
şapte sute de crăiese împărătești şi trei sute de țiitoare; şi
nevestele i-au abătut inima.”
Deuteronomul (21:15): Dacă un om, care are două
neveste, iubeşte pe una şi nu iubeşte pe cealaltă (...)”
Exodul (21:10): „Dacă-i va lua o altă nevastă, nu va
scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte
şi din dreptul ei de soţie.”
Nu există nici măcar o singură propoziție în Biblie, nici
în Vechiul și nici în Noul Testament, care să menționeze
interzicerea poligamiei sau care să specifice numărul maxim de
soții permis! Unul dintre textele care demonstrează prezența
poligamiei în Noul Testament este următorul:
1 Timotei (3:1): „1 Adevărat este cuvântul acesta:
«Dacă râvnește cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.»
2 Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei
singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste,
primitor de oaspeți, în stare să îi învețe pe alţii (...) 12
Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste şi să ştie să-şi
cârmuiască bine copiii şi casele lor.”
Din acest text, aflăm că poligamia le este permisă
tuturor bărbaților, cu excepția celor care doresc să fie
diaconi sau membri ai eparhiei.
Scriitoarea Matilda Joslyn a afirmat în cartea ei,
„Femeile, Biserica și statul”9:
„Nu este clar din cuvintele lui Pavel cu privire la
calitățile unui episcop, printre care aceea conform căreia el
trebuie să fie căsătorit cu o singură femeie, că poligamia era
permisă de Biserică, iar acest lucru avea aprobarea
apostolilor lui Isus Hristos?! Dacă este astfel, atunci de ce,
în zilele noastre, sunt adoptate măsuri diferite, altele decât
cele pe care apostolii le-au aprobat?!”
Unii creștini citează câteva texte din Noul Testament
pentru a dovedi interzicerea poligamiei, precum:
Evanghelia după Marcu (10:2-12): „2 Au venit la El
fariseii; şi, ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă îi este
9 Matilda Joslyn Gage, „Femeile, Biserica și statul”, Capitolul al
VII-lea, Poligamia, pagina 404
îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta. 3 Drept răspuns, El
le-a zis: «Ce v-a poruncit Moise?» 4 «Moise», au zis ei, «a
dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărțire şi s-o
lase.» 5 Isus le-a zis: «Din pricina împietririi inimii voastre
v-a scris Moise porunca aceasta. 6 Dar de la începutul lumii
„Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. 7
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi
de nevasta sa. 8 Şi cei doi vor fi un singur trup.” Aşa că nu
mai sunt doi, ci sunt un singur trup. 9 Deci, ce a împreunat
Dumnezeu, omul să nu despartă.» 10 În casă, ucenicii L-au
întrebat iarăși asupra celor de mai sus. 11 El le-a zis:
«Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă
preacurvește faţă de ea; 12 şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul
şi ia pe altul de bărbat preacurvește.»”
Evanghelia după Luca (16:14-18): „14 Fariseii, care
erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea şi
îşi băteau joc de El. 15 Isus le-a zis: «Voi căutaţi să vă arătaţi
neprihăniți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte
inimile; pentru că ce este înălţat între oameni este o
urâciune înaintea lui Dumnezeu. 16 Legea şi prorocii au
ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăției
lui Dumnezeu se propovăduiește; şi fiecare, ca să intre în ea,
dă năvală. 17 Este mai lesne să treacă Cerul şi Pământul
decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege. 18
Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurvește;
şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei
preacurvește.»”
