Prin urmare, Legea Divină este o legislație a milei, care
nu prevede pedepse absurde și nu îi lasă pe oameni să cadă
pradă capriciilor și nedreptăților parlamentarilor sau ale
guvernatorilor și ale hotărârilor lor absurde. Shariʻah islamică
prevede mila chiar și față de animale, menționând că omul
trebuie să arate bunătate și milă față de ele, chiar și atunci când
le sacrifică pentru consum. Profetul Mohammed ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Cu adevărat, Allah a prescris ihsān (bunătatea)
pentru toate. Deci, atunci când ucideți, trebuie să ucideți în
cel mai blând mod cu putință, iar atunci când sacrificați,
trebuie să sacrificați în cel mai blând mod cu putință.
Ascuțiți lama cuțitului pentru a înjunghia cu ușurință
(reducând durerea animalului).”
(Muslim)
Popoarele din America Centrală practicau doctrinele
sacrificiului uman în Imperiul Aztec, care au guvernat din
secolul al XIV-lea până în secolul al XVI-lea. Ele au guvernat
regiunea care este cunoscută astăzi drept Mexic, unde preoții
obișnuiau să aducă victima și să o pună pe o piatră mare.
Preotul deschidea apoi pieptul victimei în timp ce aceasta era
încă în viață, îi scotea inima în timp ce încă bătea și o ridica
spre Soare pentru a-l împăca pe zeul Soarelui, numit
„Huitzilopochtli” - Allah să ne ferească! - sau pe zeul ploii,
numit „Tlaloc”, sau pe zeul focului, numit „Huehueteotl”, în
cadrul unui festival religios în care victima era aruncată în foc
de vie și, înainte să moară, era scoasă din foc, îi era deschis
pieptul și îi era scoasă inima.
Una dintre superstițiile acelui imperiu era aceea că un
zeu numit „Xipe Totec” și-a smuls pielea pentru a le-o da
oamenilor sub formă de porumb. În schimb, el le-a cerut
oamenilor o piele umană pentru a o îmbrăca în locul celei pe
care le-a dat-o. Din acest motiv, preoții obișnuiau să îi facă pe
plac acestui zeu smulgând pielea victimei de vie, pe care o
purtau timp de douăzeci de zile, după care o aruncau în foc!
În Africa, au existat exemple similare, precum tradițiile
anuale din Dahomey, care este cunoscut în prezent drept
Republica Benin, din Africa de Vest. Ei obișnuiau să îi aducă
pe captivi și pe prizonierii de război și să îi sacrifice în cadrul
ceremoniei pentru această sărbătoare anuală, iar atunci când
regele murea, ei sacrificau mii de prizonieri, așa cum s-a
întâmplat în anul 1727, când au sacrificat 4.000 de prizonieri
într-o singură zi!
În plus, în civilizația Chinei antice, sclavii erau îngropați
de vii atunci când stăpânul lor murea, așa cum s-a întâmplat în
anul 621, când domnitorul „Mu” din districtul Qin a murit, iar
177 dintre sclavii săi au fost îngropați de vii împreună cu el.
În secolul al XII-lea, prizonierii de război erau sacrificați
și prezentați drept jertfă pentru zeul sclavilor - „Perun”, din
cultura slavă.
În țările din Asia de Est, unde este răspândit budismul,
putem vedea imagini recente foarte neplăcute. De exemplu, de
Anul Nou Chinezesc, unii budiști iau o fată după ce au cerut
permisiunea părinților ei, o spală și o curăță, apoi îi leagă
mâinile la spate și o înjunghie cu un cuțit în gât, la fel cum ar
înjunghia un porc. Apoi, ei pun un vas sub gâtul ei, astfel încât
sângele să se scurgă în el. În cele din urmă, ei îi taie corpul în
bucăți, pe care le dau oamenilor săraci.
Acesta este doar o mică parte a acestor legislații absurde
și credințe pe care o minte sănătoasă nu le poate accepta.
Aproape nicio civilizație sau țară nu a fost scutită de
asemenea legislații criminale, așa cum este doctrina sacrificiului
uman pentru a îmbuna un zeu prin intermediul sângelui uman.
Pentru cei care doresc să citească și să caute mai multe
informații, ei pot analiza istoria doctrinei sacrificiului uman din
întreaga lume pentru a vedea cum a fost răspândită aceasta în
America, Europa, Australia, Africa și Asia! În plus, Vechiul
Testament a menționat această crimă atroce și a criticat-o
pentru grozăvia sa, spunând că pedeapsa pentru ea este moartea
prin lapidare, atunci când a expus cazul canaaniților, care își
ofereau copiii drept jertfe zeului Moloh, după cum putem citi în
Leviticul, 20:1-2:
„Domnul i-a vorbit lui Moise şi i-a zis: ~ «Spune
copiilor lui Israel: „Dacă un om dintre copiii lui Israel sau
dintre străinii care locuiesc în Israel îi dă lui Moloh pe unul
din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul
din ţară să-l ucidă cu pietre.”»”
De aceea, este o îndurare de la Allah Preaînaltul față de
creația Sa faptul că a revelat o Shariʻah Divină care să lupte
împotriva tuturor legislațiilor absurde care au fost adoptate
pentru umilirea și sacrificarea oamenilor și care au fost
practicate în întreaga lume! Allah Preaînaltul spune:
„Spune (o, Mohammed): «Veniți să vă citesc ceea ce
Domnul vostru v-a oprit (cu adevărat): să nu-I asociaţi Lui
nimic; să fiţi buni cu părinţii (cu mama şi cu tatăl vostru); să
nu-i omorâți pe copiii voştri de teama sărăciei (aluzie, în
primul rând, la îngroparea fetelor nou-născute în Arabia
păgână), căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă, cât şi lor;
nu vă apropiaţi de cele rușinoase, nici cele care se văd, nici
cele care sunt ascunse (ascunse în inimă, ca invidia, intenţiile
rele etc.); nu ucideți sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe
drept (decât în situațiile bine stabilite de Allah)!» Acestea vi
le-a poruncit (Allah); poate că voi veţi pricepe!”
[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:151]
Allah Cel Atotputernic ne-a spus adevărul cu privire la
Profetul Său, Mohammed ( صلى الله عليه وسلم), pe care l-a trimis cu religia
Adevărului, care include tot ceea ce reglementează chestiunile
omului atât în această viață, cât și în Viața de Apoi, și fericit
este cel care crede în El și urmează Shariʻah Lui:
„Şi Noi nu te-am trimis (o, Mohammed) decât ca o
îndurare pentru lumi (a oamenilor, a djinnilor şi a tot ceea ce
există).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 21:107]
Ibn ‘Abbas (Allah să fie mulțumit de el!) a spus:
„Allah l-a trimis pe Mesagerul Său ( صلى الله عليه وسلم) ca o îndurare
pentru întreaga lume, atât pentru credincioși, cât și pentru
necredincioşi. În ceea ce îl privește pe credincios, Allah l-a
călăuzit prin Profet ( صلى الله عليه وسلم) și l-a lăsat să intre în Paradis
datorită faptului că a crezut în el ( صلى الله عليه وسلم) și a acționat în
conformitate cu Shariʻah islamică revelată lui ( صلى الله عليه وسلم) de către
Allah. În ceea ce îl privește pe necredincios, Allah i-a dat o
amânare a pedepsei prin misiunea Profetului ( ,(صلى الله عليه وسلم
oferindu-i alte oportunități pentru a reveni la Calea cea
Dreaptă, în timp ce, înainte de venirea Profetului ( ,(صلى الله عليه وسلم
pedepsirea celor care îl negau pe Profetul lor era imediată.”
Allah l-a trimis pe Mesagerul Său ( صلى الله عليه وسلم) pentru întreaga
lume, pentru a o chema la adorarea numai a Lui Singur, fără
niciun partener, și pentru a anihila și invalida toate obiceiurile
politeiste, legile absurde și tradițiile barbare.
Există o mulțime de infracțiuni sau acțiuni care sunt
aproape infracțiuni și care sunt legalizate și codificate în unele
dintre legile făcute de om, iar un exemplu în acest sens sunt
avortul și uciderea fătului. Pentru cei care nu știu cum anume
este ucis un făt, ei pot căuta pe internet cum sunt efectuate
avorturile de către medicii de specialitate, având ajutorul unor
asistente medicale, care se presupune că ar trebui să arate milă
față de pacienți!
Ceea ce este și mai uimitor este faptul că această crimă
atroce este comisă după ce mama îi prezintă o cerere medicului,
singură sau împreună cu tatăl, pentru ca acesta să îi ucidă
propriul copil!
Acest lucru se întâmplă din motive banale, care arată
nivelul pe care l-a atins decadența oamenilor, care nu se simt
pregătiți să aibă un copil pentru că vor să se bucure de libertate
și călătorii pentru o perioadă suplimentară de timp, înainte de ași
asuma obligațiile și responsabilitățile pe care le presupun
îngrijirea unui nou-născut, sau din cauza altor impedimente
financiare sau sociale!
Acest lucru este larg răspândit în multe țări dezvoltate,
dar mai ales în țările sărace din Asia și Africa, în special atunci
când fătul este o fată, deoarece ea este considerată a fi o povară
economică pentru familie, spre deosebire de băiat, care, în
opinia lor, este un membru constructiv și productiv al familiei.
Astfel, el poartă o parte din povara tatălui său și îl ajută în
furnizarea de resurse financiare pentru familie. Putem vedea
imagini ale unor tați din unele țări sărace din Asia de Est care
și-au ucis fiicele la fel cum obișnuiau să facă necredincioşii din
Mecca înainte de apariția islamului. Allah Cel Atotputernic a
relatat povestea crimei lor atroce spunând:
„Iar dacă vreunuia dintre ei i se vestește (nașterea)
unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie
(împotriva soţiei sale), ~ Se ascunde de lume din pricina
răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinței, sau să-l
îngroape în ţărână (sau să-l îngroape de viu, aşa cum
obişnuiau păgânii să procedeze cu fetițele nou-născute)? Ce
proastă judecată!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,
16:58-59]
Această crimă a fost codificată în unele Legi vechi, așa
cum a fost Legea Romană, al cărei tabel IV spune:
„Copilul născut cu deformații majore va fi ucis cu
rapiditate.”
Observăm că această crimă a fost la fel de răspândită în
civilizația greacă veche, în care mama obișnuia să îi arate
copilul tatălui după naștere, iar dacă el îl accepta, atunci acesta
trăia, și dacă nu, atunci copilul era ucis. Unul dintre papirusurile
romane care au fost descoperite în orașul Bahnasa (cunoscut
anterior drept „Oxyrhynchos”), din Egipt, indică, de asemenea,
acest lucru, și arată răspândirea acestui obicei în rândul
romanilor, din moment ce papirusul conține mesajul unui soț
pentru soția sa, în care îi spune:
„Dacă nou-născutul este un băiat, lasă-l să trăiască,
iar dacă este o fată, ucide-o!”
Pe de altă parte, Shariʻah islamică este una a bunătății și
a milei, în cadrul căreia această crimă oribilă a fost interzisă.
Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Cu adevărat, Allah v-a interzis neascultarea
mamelor, să vă îngropați fiicele de vii, să rețineți (ceea ce ar
trebui să daţi din zakāh și cheltuielile obligatorii) și să cereţi
(ceva la care nu aveți dreptul). Şi Allah a făcut makrūh
(neplăcut) să vorbiţi prea mult despre alţii, să puneţi prea
multe întrebări (în legătură cu lucruri care nu vă aduc
niciun beneficiu sau care nu au nicio legătură cu voi) şi să
vă risipiți averea.”
(Al-Bukhari și Muslim)
Ea menționează, de asemenea, drepturile fătului in timp
ce acesta este încă în pântecele mamei sale. Cel mai important
dintre aceste drepturi este acela la viață! Allah Preaînaltul
spune:
„(...) să nu-i omorâți pe copiii voştri de teama
sărăciei, căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă cât şi lor
(...)” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:151
De asemenea, ea a anulat toate formele de discriminare și
diferențe în comportamentul față de copii, fie că este vorba
despre băieți sau fete. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„Tratați-vă copiii în mod egal! Tratați-vă copiii în
mod egal! Tratați-vă copiii în mod egal!”
(As-Silsilah As-Sahiha)
• Shariʻah islamică
• Scopurile Shariʻei islamice
1. Protejarea religiei
2. Protejarea sinelui
3. Protejarea minții
4. Protejarea averii
5. Protejarea descendenței
• Hudūd (pedepsele) în Shariʻah islamică
• Cererea de punere în aplicare a Shariʻei islamice în țările
nemusulmane
1. Tribunalele islamice din țările nemusulmane
2. Ar trebui să li se ceară țărilor nemusulmane să pună în
aplicare Shariʻah islamică?
După cum am precizat mai sus, Shariʻah islamică
reprezintă Legile pe care Allah Cel Atotputernic le-a stabilit și
adoptat pentru a reglementa relația oamenilor cu El, cu semenii
lor și cu mediul înconjurător. Unele dintre aceste Legi
reglementează chestiunile legate de adorare, altele
reglementează tranzacțiile economice, comerciale și sociale, iar
altele organizează principiile după care este construit statul,
reglementând rolul autorității legislative, judecătorești și
executive.
Scopurile Shariʻei islamice sunt obiectivele pe care
aceasta a venit să le îndeplinească. Poruncile și pedepsele pe
care le prevede au fost stabilite pentru un scop bine definit, și
anume protejarea drepturilor fundamentale. Câteva exemple de
scopuri ale Shariʻei islamice sunt următoarele:
1. Protejarea religiei:
Protejarea religiei este scopul cel mai important al
Shariʻei islamice. Allah Cel Atotputernic spune:
„Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adorați decât pe
El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă
bătrânețile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă
tine, nu le ziceți lor «Of!» (în semn de nemulțumire, pentru
că te stânjenesc) şi nu-i certa pe ei (pentru ceea ce nu-ţi
place), ci spune-le lor vorbe cuviincioase.” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 17:23]
Shariʻah a menționat răsplata măreață pe care o vor
primi cei care îi ajută pe oameni să își protejeze religia, iar o
modalitate prin care pot face aceasta este învățându-i preceptele
acesteia. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus :
„Cel mai bun dintre voi este cel care memorează
Coranul şi îi învaţă şi pe alţii.”
(Al-Bukhari)
O altă modalitate este construirea de moschei în care
oamenii să își poată învăța religia și să Îl adore pe Allah
Preaînaltul. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus :
„Celui care construieşte o moschee pentru (de dragul
lui) Allah, fie ea cât un cuib de vrabie sau chiar mai mică de
atât, Allah îi va construi o casă în Paradis.”
(Ibn Hibban)
2. Protejarea sinelui:
Allah Cel Atotputernic a creat sufletul uman și a interzis
orice fel de agresiune împotriva lui, chiar dacă este vorba
despre cea a unui individ față de el însuși. Allah Preaînaltul
spune:
„O, voi cei care credeţi! Nu vă mâncaţi averile
voastre unii altora pe nedrept, doar dacă este un negoț
(legal), cu bună învoială între voi! Şi nu vă ucideți voi înșivă
(prin săvârșirea de păcate care antrenează pieirea voastră în
această lume sau ucigându-vă unul pe altul)! Allah este
Rahīm (Prea Îndurător) cu voi!” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 4:29]
Este interzisă, de asemenea, agresiunea împotriva unui
alt suflet, fie că acesta aparține unui credincios sau unui
necredincios, după cum spune Allah Preaînaltul:
„Şi nu luaţi sufletul pe care Allah l-a socotit oprit,
decât pe drept (sufletul omului nu poate fi luat decât în
conformitate cu prescripţiile legii islamice, în situaţii cum ar
fi răzbunarea unui suflet sau uciderea asasinului)! (...)”
[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 17:33]
Oricine ucide în mod deliberat un suflet își primește
pedeapsa, care este dată de un judecător. Părinții celui ucis îl
pot ierta pe ucigaș și pot renunța la despăgubire, după cum
spune Allah Cel Atotputernic:
„O, voi cei care credeţi, v-a fost prescris talionul
(pedepsirea criminalului cu ceva identic crimei lui) pentru cei
uciși: slobod pentru slobod, rob pentru rob, femeie pentru
femeie. Iar celui căruia i s-a iertat din partea fratelui său
ceva, i se arată bunăvoință (ucigașul este urmărit pentru a se
obţine dreptul fără violență), iar despăgubirea se îndeplineşte
după cuviință. Aceasta este o uşurare de la Domnul vostru
şi o îndurare, iar cel care mai vatămă după aceea (pe ucigaș,
după ce a fost iertat; rudele apropiate ale victimei nu mai au
voie să aducă nici un fel de vătămare vinovaților după ce au
fost iertaţi sau după ce s-a convenit asupra despăgubirii) va
avea parte de osândă dureroasă.” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 2:178]
3. Protejarea minții:
Allah Cel Atotputernic l-a diferențiat pe om față de
animale și i-a acordat binecuvântarea minții și a intelectului,
apoi a promulgat Legi care să protejeze această binecuvântare,
interzicând orice îi poate provoca daune și orice o anulează, așa
cum sunt alcoolul și alte droguri care intoxică mintea și îi face
rău. Allah Cel Atotputernic spune:
„O, voi cei care credeţi! Vinul (vinul - şi prin analogie
- orice băutură spirtoasă cu efect asemănător), jocul de
noroc, pietrele ridicate (idolii) şi săgeţile (pentru prezicere)
sunt numai murdării din lucrătura lui Şeitan. Deci feriți-vă
de ele ca să izbândiţi!” [Traducerea sensurilor Nobilului
Coran, 5:90]
În islam, alcoolul este considerat a fi mama tuturor
relelor din cauza pericolului pe care îl presupune atât pentru
individ, cât și pentru societate, fiind cel mai mare rău și motivul
principal al fiecărei infracțiuni.
4. Protejarea averii:
Averea este o parte esențială a vieții, iar Allah Cel
Atotputernic a dispus o modalitate prin care aceasta poate fi
protejată. Cu ajutorul ei, sunt obținute beneficii și, în plus,
aceasta este folosită pentru a obține și mai multă avere (prin
investiții), ceea ce permite furnizarea mijloacelor necesare
pentru trai, aşa cum sunt hrana, îmbrăcămintea, educația și casa
în care o persoană locuiește.
Allah Cel Atotputernic a clarificat căile legitime prin
care averea poate fi obținută, căile prin care aceasta poate fi
sporită și căile prin care aceasta poate fi cheltuită. Prin urmare,
El a interzis orice acțiune prin care averea poate fi risipită și a
interzis exploatarea oamenilor sau cheltuirea averilor acestora
prin înșelăciune, cămătăria, luarea de mită, furtul, jocurile de
noroc sau pariurile. Allah Cel Atotputernic spune:
„O, voi cei care credeţi! Nu vă mâncaţi averile
voastre unii altora pe nedrept (...)” [Traducerea sensurilor
Nobilului Coran, 4:29]
Allah Preaînaltul a interzis, de asemenea, cheltuirea
banilor pe ceea ce ne poate aduce daune nouă sau celor din jur,
precum și risipirea acestora. Astfel, El, Preaînaltul, a impus
obligații economice față de rude și față de persoanele nevoiașe,
poruncindu-i omului să dea caritate. Allah Cel Atotputernic
spune:
„Şi dă-i celui care ţi-e rudă ceea ce i se cuvine, ca şi
sărmanului (cel sărac, indiferent dacă ţi-e rudă sau nu) şi
călătorului de pe drum (aflat la nevoie), însă nu risipi peste
măsură (pentru lucruri interzise sau reprobabile ori pentru
cineva care nu merită), ~ Căci risipitorii sunt fraţii șeitanilor
(sunt asemenea șeitanilor, nerecunoscând binefacerea lui
Allah şi cheltuind averea pentru ceea ce nu trebuie), iar
Şeitan este nerecunoscător Domnului său!” [Traducerea
sensurilor Nobilului Coran, 17:26-27]
5. Protejarea descendenței:
Shariʻah islamică a interzis orice lucru care ar putea
provoca amestecarea nepermisă a descendenței, așa cum este
adulterul. Allah Preaînaltul spune:
„Şi nu vă apropiaţi (nu faceţi lucruri care să conducă
la preacurvie, cum sunt sărutul, mângâierea, privitul la
femeile goale etc.) de preacurvie (prin preacurvie se traduce
cuvântul arab zina, care înseamnă o relaţie sexuală între
bărbat şi femeie în afara căsătoriei), căci ea este o josnicie! Şi
rău drum este ea!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,
17:32]
Allah Preaînaltul a interzis, de asemenea, orice ar putea
provoca împiedicarea descendenței, așa cum sunt
homosexualitatea sau lesbianismul. Allah Preaînaltul spune:
„Printre oameni este unul ale cărui vorbe în această
lume îţi plac (o, Mohammed) şi care Îl ia pe Allah drept
Martor pentru ceea ce este în inima lui, în vreme ce el este
cel mai înverșunat la gâlceavă. ~ Şi de îndată ce pleacă (din
fața ta, o, Mohammed), străbate pământul, căutând să
semene stricăciune şi să nimicească semănăturile şi
dobitoacele. Allah însă nu iubeşte stricăciunea!”
[Traducerea sensurilor Nobilului Cora, 2:204-205]
Pedepsele au fost legiferate în Shariʻah islamică pentru a
proteja Legile pe care Allah Preaînaltul le-a revelat pentru
reglementarea vieților oamenilor. Pentru asigurarea aplicării și
respectării acestor Legi de către oameni, trebuie să existe o
Lege care să impună sancțiuni disciplinare și punitive oricui le
încalcă. Din acest motiv, Allah Preaînaltul a legiferat Hudūd
(pedepsele) sau Codul penal. Shariʻah nu prevede aceste
pedepse decât pentru protejarea drepturilor. Nemusulmanii
confundă adesea Hudūd (pedepsele) cu Shariʻah islamică în
sine, crezând că aceasta este alcătuită doar din pedepse și
sancțiuni disciplinare și punitive, precum tăierea mâinii unui
hoț, uciderea unui criminal, etc. Această concepție este falsă,
deoarece Hudūd (pedepsele) sunt impuse numai împotriva celor
care încalcă Legile islamice, pentru a le proteja și garanta
respectarea acestora. În plus, prin aplicarea sancțiunilor
împotriva celor care încalcă legile sunt protejate viața, averea,
onoarea și mintea oamenilor și este garantată, de asemenea,
prezervarea existenței umane, așa cum un perete protejează un
oraș (Shariʻah islamică) de bandiții care doresc să intre și să îi
atace pe rezidenții care se află în siguranță în interiorul lui.
Allah Preaînaltul spune:
„Şi aveţi în talion (pavăză pentru) viaţă (talionul îi
descurajează pe cei ce sunt ispitiți să cuteze la crimă, salvând
prin aceasta viaţa oamenilor), o, cei dăruiţi cu minte, şi poate
că o să vă feriți (de săvârșirea de crime)!” [Traducerea
sensurilor Nobilului Cora, 2:179]
Trebuie reținut faptul că pedepsele nu sunt o noutate
adusă de Shariʻah islamică, ci Allah Cel Atotputernic le-a
poruncit în toate Legile Divine, la fel ca atunci când a poruncit
impunerea pedepselor în Tora pe care i-a revelat-o lui Moise
(Pacea fie asupra sa!). Allah Cel Atotputernic spune:
„Noi am revelat Tora (lui Moise), în care este
călăuzire dreaptă şi lumină. După ea judecă Profeţii (dintre
fiii lui Israel) cei supuși Voii lui Allah, rabinii şi învăţaţii,
pentru cei care s-au iudaizat, căci lor li s-a încredinţat spre
păstrare Scriptura lui Allah şi ei sunt martori pentru ea
(răspunzători de aplicarea corectă a prescripțiilor Torei,
apărând-o de orice răstălmăcire). Ci nu vă temeți de oameni,
ci temeți-vă de Mine. Şi nu vindeți Semnele Mele pentru un
preţ de nimic. Iar aceia care nu judecă după ceea ce Allah a
revelat, aceia sunt necredincioşi. ~ Şi Noi am prescris
pentru ei în ea: suflet pentru suflet (ucigașul va fi ucis), ochi
pentru ochi, nas pentru nas, ureche pentru ureche, dinte
pentru dinte şi rănile după legea talionului (pedepsirea
criminalului cu ceva identic crimei lui). Dacă, însă, cineva
renunţă la aceasta în semn de milostenie (iertându-l pe
vinovat), ea va fi ispăşire pentru el. Iar aceia care nu judecă
după ceea ce a revelat Allah, aceia sunt zalimun (politeiști,
nedrepţi, răufăcători şi neascultători faţă de Allah).”
[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:44-45]
Allah Preaînaltul a poruncit, de asemenea, impunerea
pedepselor în Biblie, Scriptura revelată lui Isus (Pacea fie
asupra sa!). Allah Cel Atotputernic spune:
„Şi l-am trimis Noi, după ei, pe Isus, fiul Mariei,
întărind (Tora) care se afla dinaintea lui şi i-am dat lui
Evanghelia (Injil), în care este călăuzire şi lumină, întărind
Tora care se afla dinaintea lui, şi drept călăuzire şi
îndemnare pentru cei cucernici. ~ Deci să judece neamul
Evangheliei după ceea ce Allah a trimis în ea! Iar aceia care
nu judecă după ceea ce a revelat Allah, aceia sunt fasiqun
(cei care au deviat de la Calea lui Allah, nelegiuiţii, cei care
persistă în păcat).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran,
5:46-47]
Executarea pedepselor împotriva celor care încalcă
Legea este responsabilitatea conducătorului musulmanilor sau a
celui care îl reprezintă, iar membrii societății nu au dreptul de a
executa pedepsele ei înșiși, deoarece islamul este o religie care
se caracterizează prin ordine, iar nu prin dezordine sau barbarie.
Spre exemplu, în epoca Mesagerului lui Allah ( صلى الله عليه وسلم), nimeni nu
executa pedepsele decât cu permisiunea lui. Allah Cel
Atotputernic spune:
„Aşadar, fă judecată (o, Mohammed) între ei după
ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor şi fii cu
băgare de seamă, să nu te ispitească pentru a te îndepărta
de ceva din ceea ce ţi-a trimis Allah! Iar dacă ei întorc
spatele, (refuzând hotărârea revelată), atunci să ştii că Allah
voieşte să-i pedepsească pentru o parte din păcatele lor. Şi
mulţi dintre oameni sunt fasiqun (cei care au deviat de la
Calea lui Allah, nelegiuiţii, cei care persistă în păcat)!”
[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:49]
1. Atunci când acuzatul își retrage mărturisirea
crimei:
Opinia majorității învățaților5 (Abu Hanifa, Ash-Shāfiʿī
și Ahmad) este că, dacă cineva își mărturisește vinovăția nefiind
silit de nimeni, iar apoi, înainte de executarea pedepsei, își
retrage mărturisirea, pedeapsa este, de asemenea, suspendată. În
cazul în care el nu își retrage mărturisirea, dar scapă în timpul
executării pedepsei, atunci nimeni nu trebuie să îl urmărească,
sperând că acesta se va căi în fața lui Allah Preaînaltul.
Māʻiz ibn Mālik (Allah să fie mulțumit de el!) era un
orfan aflat în grija lui Hazzal Al-Aslami (Allah să fie mulțumit
de el!). Māʻiz a comis adulter cu o sclavă din vecinătate, fapt
pentru care Hazzal (Allah să fie mulțumit de el!) i-a spus să
meargă și să mărturisească ceea ce a făcut în fața Mesagerului
lui Allah ( صلى الله عليه وسلم). După ce a mărturisit de patru ori, Mesagerul lui
Allah ( صلى الله عليه وسلم) a poruncit ca acesta să fie pedepsit, dar atunci când
era pe punctul de a fi executat, Māʻiz a fugit. Atunci, ʻAbd
Allah ibn Anis (Allah să fie mulțumit de el!) l-a prins și omul
și-a primit pedeapsa. Atunci când Trimisul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a fost
informat cu privire la ceea ce s-a întâmplat, el a spus:
„De ce nu l-ați lăsat să scape? Poate că s-ar fi căit și
Allah i-ar fi acceptat căința! O, Hazzal, dacă l-ai fi acoperit
cu mantia ta, ar fi fost mai bine decât ceea ce ai făcut (adică,
dacă i-ai fi spus să se căiască înaintea lui Allah și să își
ascundă păcatul ar fi fost mai bine decât să îi spui să vină să
își mărturisească vinovăția).”
(Ahmad, Abu Dawud și Al-Hakim)
5 Raʻi Al-Gumhur: înseamnă opinia majorității învățaților, adică trei
dintre cei patru învăţaţi (Abu Hanifa, Mālik, Ash-Shāfiʿī și Ahmad)
care au înființat cele patru Școli de Jurisprudență Islamică au aceeași
opinie.
Al-Baji a spus: „Fraza «dacă l-ai fi acoperit cu mantia
ta» înseamnă că Hazzal ar fi trebuit să îi poruncească lui Māʻiz
să se căiască și să își ascundă păcatul, iar «mantia» a fost
menționată în mod metaforic.”
2. Atunci când există îndoieli:
Hudūd (pedepsele) sunt suspendate atunci când există
îndoieli. ʻOmar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulțumit de el!) a
spus:
„Suspendarea pedepselor legale din cauza îndoielii
îmi este mai dragă decât punerea lor în aplicare în ciuda ei
(a îndoielii).”
(Musannaf Ibn Abu Shaybah)
Prin urmare, pedeapsa pentru cel care fură bani crezând
că sunt ai lui sau că are vreun drept asupra lor este suspendată.
3. Atunci când acuzatul se căiește:
În cazul în care cel care încalcă legea se căiește înainte
de arestarea sa, pedeapsa este suspendată, însă dacă se căiește
după arestarea sa, atunci aceasta nu este suspendată, după cum
spune Allah Cel Atotputernic:
„Afară de aceia care se căiesc înainte de a-i prinde. Şi
să ştiţi că Allah este Ghafūr (Atoateiertător), Rahīm (Prea
Îndurător).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 5:34]
În conformitate cu consensul învățaților, căința la care se
face referire aici și care suspendă pedeapsa înainte ca
infractorul să fie prins este cea a bandiților (tâlharii la drumul
mare, care veneau călare și îi atacau cu violență pe călători
pentru a-i ucide și a le fura banii și femeile). În ceea ce privește
restul pedepselor, precum cele pentru adulter și furt, există două
opinii. Prima opinie este aceea că pedepsele sunt suspendate
prin căință înainte ca infractorul să fie prins, iar a doua este
aceea că pedepsele nu sunt suspendate prin căință înainte ca
infractorul să fie prins. În ceea ce privește căința pentru
calomnie (defăimarea unei femei în ceea ce privește castitatea
ei), învățații au fost de acord că pedeapsa nu este suspendată,
chiar dacă aceasta (căința) se produce înainte de prinderea celui
care a comis-o (calomnia). Această chestiune include mai multe
detalii, iar pe cel care dorește să caute mai multe informații îl
invităm să apeleze la cărțile de Jurisprudență Islamică.
4. Atunci când martorul își retrage mărturia:
Retragerea mărturiei martorilor după ce a fost hotărâtă
pedeapsa și înainte de executarea acesteia atrage după sine
suspendarea ei.
5. Atunci când există interferențe:
În cazul în care aceeași infracțiune (cum ar fi furtul) se
repetă de mai multe ori înainte ca infractorul să fie prins și
pedepsit, după prinderea sa, pedeapsa va fi aplicată doar o
singură dată.
1. Capacitatea de a-și asuma responsabilitatea pentru
faptele comise (deplinătatea facultăților mintale și
ajungerea la pubertate):
Pedeapsa nu îi poate fi aplicată unui copil sau unei
persoane care nu se află în deplinătatea facultăților mintale,
după cum a spus Mesagerul lui Allah ( :(صلى الله عليه وسلم
„Faptele a trei persoane nu sunt înregistrate: cele ale
persoanei care doarme, până când se trezește; cele ale
copilului, până când crește (ajunge la pubertate) și cele ale
persoanei care nu se află în deplinătatea facultăților
mintale, până când își revine.”
(Ahmad, Abu Dawud și Al-Hakim)
2. Alegerea proprie și lipsa de constrângere:
Allah Cel Atotputernic spune:
„Aceia care nu cred în Allah, după ce au crezut –
afară de acela care este silit (să nu creadă), dar inima lui
este netulburată întru credinţă – asupra acelora care şi-au
deschis inima necredinţei (preferând această viaţă trecătoare
Vieţii Veșnice) va veni Mânie de la Allah şi ei vor avea parte
de un chin cumplit!” [Traducerea sensurilor Nobilului
Coran, 16:106]
3. Sănătatea și capacitatea fizică:
Pedeapsa nu poate fi aplicată asupra celor bolnavi și a
celor slabi (din punct de vedere fizic) decât după însănătoșirea
lor.
4 . Conștientizarea interdicției.
Dezirabilitatea acoperirii păcatelor unui musulman:
Oricine este martor la păcatul unui musulman poate
alege între a da mărturie de dragul lui Allah sau a-l acoperi pe
fratele său musulman. Cea de a doua opțiune este mai bună, iar
pe cel care dorește să caute mai multe informații cu privire la
acest subiect îl invităm să apeleze la cărțile de Jurisprudență
Islamică. Mesagerul lui Allah ( صلى الله عليه وسلم) a spus:
„(...) Celui care acoperă greşelile (sau păcatele) unui
musulman Allah îi va acoperi greşelile (sau păcatele) în
această viaţă şi în Viaţa de Apoi.”
(Muslim)
Mass-media occidentală transmite ideea că pedepsele
stabilite de islam pentru unele infracțiuni (pedeapsa cu moartea
pentru criminal, tăierea mâinii pentru hoț) sunt dure, brutale și
sălbatice, nefiind potrivite pentru timpul nostru!
Răspunsul la această concepție greșită:
Toată lumea este de acord că aceste infracțiuni (crima,
furtul) îi aduc un prejudiciu foarte mare societății și o
influențează în mod negativ, fapt pentru care acestea trebuie să
fie combătute și confruntate prin impunerea de sancțiuni. În
ceea ce privește dezacordul, acesta apare atunci când ne referim
la tipul de sancțiuni! Cineva se poate întreba: care pedepse sunt
mai eficiente în eliminarea infracțiunilor și în evitarea acestora,
cele stabilite de islam sau cele stabilite de către oameni, care nu
au făcut nimic altceva decât să contribuie la creșterea numărului
de infracțiuni din ce în ce mai mult?
• În mod rezonabil, fiecare sancțiune trebuie să fie puțin
dură pentru a-i descuraja pe infractori; în caz contrar, aceasta nu
ar avea sens.
• Renunțarea la aplicarea pedepsei din cauza cruzimii
acesteia ar fi o nedreptate față de societate. Cum ar mai putea fi
în siguranță oamenii, averea și onoarea lor dacă s-ar întâmpla
acest lucru? Astfel, aplicarea pedepselor este o îndurare față de
societate și chiar față de infractor.
